Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Si daca am avut un an dat naibii de greu, inseamna ca am reusit sa suport atat…pentru ca si momentele frumoasele au fost pe masura!
Nu stiu daca si voi aveti obiceiul asta, dar eu fac chestia asta din 2006 incoace si e tare placut. Cu o zi sau doua inainte de Revelion, imi scriu pe cateva biletele ( vreo 30-40 de obicei…ce vreti, am multe asteptari de la mine😆 ) rezolutii pentru noul an, cam tot ce imi propun eu. Inainte de asta totusi, citesc biletelele din anul care sta sa se termine, ca sa trag linie si sa vad ce mi-a ieist si ce nu. E tare placut, sa stiti… e ca si cum intregul film al anului 2010 mi-a trecut prin fata ochilor, am retrait toate emotiile de la bac, de la admitere, toate visele pe care mi le-am facut cu privire la facultate si la locuitul in Bucuresti. E placut sa vad cum majoritatea mi s-au indeplinit. Unele s-au si transformat. Adica ce imi doream acum un an s-a dovedit a fi inutil si deci, am renuntat la acea dorinta.

Da, am invatat sa sufar mai putin in dragoste pentru ca am pus piciorul in prag fara sa mai privesc inapoi; mi-a trebuit ceva pana sa fac asta, dar intr-o criza de curaj, am pasit mai departe. Da, am reusit sa termin liceul si bacul cu medii mari, asa cum imi propusesem pentru ca, puteti sa spuneti ca sunt tocilara daca vreti, dar tin mult la asta. Da, mi-am gasit un job vara asta, sau cat a mai fost din ea si nu am lasat soarele sa ma bata degeaba in cap. Da, am petrecut frumos cu orice ocazie si m-am simtit cat de bine am putut, mai ales in zilele si in lunile mele preferate. Da, am cele mai frumoase poze si cea mai talentata Habiba. Da, am ajuns exact acolo unde mi-am dorit tot anul, pentru ca am muncit ca o descreierata pentru SNSPA ( si o fac si mai departe). Da, am rasfoit carti frumoase si v-am recomandat si voua cateva, desi sper ca in 2011 sa am timp si mai mult de citit. Da, m-am tinut de blog atat cat mi-a permis timpul si nu am de gand sa ma opresc. DA, AM FOST FERICITA!
Acum nu-mi mai ramane de facut decat urmatoarea sesiune de biletele pentru anul 2011 si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel:) mie personal deja imi trebuie o cutie mai maricica😆. Ar trebui sa imi propun sa iau alta la anu’…
Dat fiind faptul ca asta a fost cam ultimul post pe 2011, nu pot decat sa va urez un an nou cat mai fericit si plin de multe realizari frumoase. Sa straluciti si sa va simtiti bine diseara! Nu intreceti limita cu bautura, doar nu vreti sa va prinda 2011 mahmuri :-w. Va pupa Choco si sa ne vedem si la anul tot aici! :*

Ma uitam aseara pe la ora 22 la Cronica Carcotasilor. Cand mai am timp, imi place sa vad de ce mai fac misto. Eram impresionata si de mini spectacolul dat de Horia Brenciu. Am aflat peste o ora ca Huidu era in spital, in coma. Presa vuieste, cred ca stiti si voi amanunte, nu o sa fac eu pe jurnalista. Doar ca…nu stiu, mi-a lasat asa o stare…Din cata lume a murit pana acum, de Huidu chiar mi-ar parea sincer rau daca ar pati ceva, Doamne fereste. Asa ca nu pot spera decat sa isi revina cat de curand si sa nu isi lase nevasta si cei doi copii singuri. Plus ca il asteapta o natiune intreaga sa faca istorie in televiziune si in urmatorii 10 ani pe Prima TV…

Nu sunt foarte sceptica, dar nici exagerat de optimista. Recunosc o problema atunci cand vad una si rugandu-ma si pentru putin noroc, incerc sa o rezolv cum stiu eu mai bine. Insa ce e de facut cu problemele in dragoste, care nu tin intotdeauna de noi? Ma refer la situatia in care „Cauta prietena si nu gasesc, toate fetele sa apeleze la mine!”:). Da, unii oameni isi doresc o relatie, dar au ghinionul sa fie singuri sau poate sa nu caute acolo unde trebuie. Cand gasesc, nu le vine a crede! Tratative, iesiri, giugiuleli si apoi fericirea absoluta, pe viata. Totu’ bine si frumos pana aici. Ce ma enerveaza pe mine este faptul ca cei mai multi oameni casatoriti, intrebati ” Ati stiut de prima data ca EL/EA va este sortit/a?”, raspund afirmativ. ( Am vazut faza asta in emisiunea de Craciun a lui Maruta, care i-a intrebat asa ceva pe sotii Busuioc – nu ma intrebati detalii, habar n-am cine sunt! ).
Ma, hai sa fim seriosi! Ne plac mult telenovelele si se vede ca romanu’ se uita des pe Acasa TV ( o fac si eu cand mai am timp, stati linistiti😆 ). Insa haideti sa nu exageram. Multi barbati poate nici nu isi amintesc de prima intalnire si multe femei poate vor s-o uite. Ceea ce am crezut ca a fost dragoste la prima vedere in cazul meu s-a dovedit a fi doar o prietenie frumoasa in final. Iar mai recent, ce am crezut a fi ditamai depravarea si curvasaraia ( citand din Becali „Almighty”) s-a dovedit a fi o iubire sincera si dulce. Asa ca nu imi spuneti mie de „am stiut ca este THE ONE inca de cand l-am vazut prima data”. Suna frumos, da, dar stim si noi ca lucrurile nu stau chiar asa. Serios, cei care sunteti casatoriti sau aveti planurile serioase pentru viitor, chiar v-ati recunoscut cealalta jumatate inca de la prima bataie de inima?

Am memorie buna. Foarte buna chiar. Habiba spune ca am memorie de elefant:) nup, nu uit nimic. Tin minte si cele mai mici detalii, iar de evenimentele mai mari nu mai vorbesc…
Treaba asta rar mi-a adus beneficii. In scoala generala si in liceu era suficient sa citesc o lectie de vreo 2 ori ca sa retin ideile prinicipale si conceptele cheie. Dar de la 14-15 ani incoace, nu am mai gasit nici un avantaj al memoriei mele performante. Amintiri dureroase ( si sunt multe, din pacate) m-au chinuit mult timp, orice lucru ma ducea cu gandul la cate o intamplare nefericita. Nici acum nu pot spune ca am uitat, dar am invatat sa iau toate esecurile si suferintele ca pe o ditamai EXPERIENTA.

Si nu degeaba se spune ca in ajunul Craciunului se intampla minuni. Pentru ca exact azi am descoperit o parte foarte placuta a memoriei mele. Pentru ca pe langa aceasta calitate, mai am si tendinta de a pastra multe maruntisuri. La vederea fiecaruia, imi amintesc o poveste intreaga. Si am gasit astazi prin dulap un caiet ( atentie, nu oracol sau alte chestii asemanatoare) primit de la Habiba de ziua mea in 2007, cu poze din anul respectiv dar si din 2006 si, bineinteles, cu multe dedicatii. M-a cuprins o stare de pufosenie de nu va inchipuiti si niste sentimente de bezea pe care in momentele astea nu le-as fi dat nici macar pe cea mai mare Milka din lume… da, in final sunt norocoasa ca imi pot aduce aminte orice, pentru ca din tot amalgamul ala de intamplari, ies la suprafata cele mai frumoase, cele legate de cei mai buni prieteni. Si eu le am mereu in fata ochilor pe toate..:)
Deci, daca aveti familia sau prietenii pe aproape, bagati repede un group hug asa de Craciun. Eu va urez sarbatori fericite si clasicul: Merry X-mas! :*:*

Mi-am flituit prietenul acum cateva ore spunandu-i ca am de gand sa ma uit la un film de desene animate cu mama. Si am inceput. Ma uitam la fatza maica-mii, statea cu ochii intredeschisi. Miorlai: „Hai maaa, nu dormiii!”. Mama ii deschide larg. Ranjesc multumita. Dupa 10 minute…nu se poate! Se intampla iar! De ce tocmai mie?! Ma ia somnu’… da’ ma ia tare! Mama se prinde si pleaca din patul meu. O aud, dar nu ma sinchisesc sa ma ridic din bratele ursului ( da, dorm cu un ditamai ursul in pat pe post de 2-3 perne pufoase). Ma trezesc acum cateva minute si imi anunt prietenul ca iar am esuat lamentabil in a vedea un film cap-coada. Replica lui este la statusul meu. Pai adiiiiiica?
Ma, e chiar enervant, serios! Nu vreau sa adorm cand ma uit la cate un film, pur si simplu mi se intampla, si asta indiferent daca sunt obosita sau nu. Initial, mi-am spus ca adorm numai la filmele proaste, dar acum ma uitam la „Despicable me” si chiar ma gandesc cat de bun trebuie sa fie un regizor ca sa propulseze o creatie dincolo de visele mele.
Ca sa nu mai spun ca deja sunt cunoscuta de catre persoanele mai apropiate pentru acest lucru. Adica se stie ca nu eu ma uit la film, ci ca filmul ma admira pe mine. Ma, si chiar e al naibii de enervant!😦

Ca sa fiu in ton cu melodia Alexandrinei, as spune ca am plecat spre sud, chiar daca ma aflu mai degraba prin S-E. Cert este ca am venit aici ca sa imi incalzesc burtica, pentru ca in Constanta pe timp de iarna e mereu mai cald decat in Bucuresti:).
Am subestimat CFR-ul… ma asteptam sa ajung ieri pe la 15 jumate, 16 chiar. Trenul trebuia sa fie in Constanta la 15:07 ( in alea 7 minute statea viata mea😆 ), dar am ajuns cu 10 minute mai devreme chiar. Am sa imi retrag deci toate cuvintele urate adresate CFR-ului. Dar o sa le bag din nou la inaintare daca nu merge bine si cand ma intorc.
Si ca sa vedeti ce de am facut de cand am venit pana acum, am impodobit bradutul ( am de gand sa dorm sub el ca sa il astept pe Mosu’) si am dormit azi toata ziua :”>. Ma recuperez incet, incet…

… eu am facut o baita fierbinte ca sa ma incalezesc. Am degerat toata ziua, ca de, daca am vrut rochita..:-<
… incep sa imi pregatesc bagajele. De data asta chiar vreau acasa, si mai repede! O sa plec de-abia duminica dimineata, dar mai am o gramada de treaba pana atunci si nu vreau sa omit nimic!
… ma gandesc ca trebuie neaparat sa termin afurisita aia de tema la Istoria Culturii Romane Moderne.
…laptop-ul imi face probleme.
…ma rog cu doua maini sa nu fie drumurile inzapezite duminica si sa circule trocariciul ala de tren.
…ma gandesc ca e prima data cand il vad asa de alb…

(articol scris aseara, pe la ora 17:00)

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 30 de alți urmăritori