Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Si daca am avut un an dat naibii de greu, inseamna ca am reusit sa suport atat…pentru ca si momentele frumoasele au fost pe masura!
Nu stiu daca si voi aveti obiceiul asta, dar eu fac chestia asta din 2006 incoace si e tare placut. Cu o zi sau doua inainte de Revelion, imi scriu pe cateva biletele ( vreo 30-40 de obicei…ce vreti, am multe asteptari de la mine 😆 ) rezolutii pentru noul an, cam tot ce imi propun eu. Inainte de asta totusi, citesc biletelele din anul care sta sa se termine, ca sa trag linie si sa vad ce mi-a ieist si ce nu. E tare placut, sa stiti… e ca si cum intregul film al anului 2010 mi-a trecut prin fata ochilor, am retrait toate emotiile de la bac, de la admitere, toate visele pe care mi le-am facut cu privire la facultate si la locuitul in Bucuresti. E placut sa vad cum majoritatea mi s-au indeplinit. Unele s-au si transformat. Adica ce imi doream acum un an s-a dovedit a fi inutil si deci, am renuntat la acea dorinta.

Da, am invatat sa sufar mai putin in dragoste pentru ca am pus piciorul in prag fara sa mai privesc inapoi; mi-a trebuit ceva pana sa fac asta, dar intr-o criza de curaj, am pasit mai departe. Da, am reusit sa termin liceul si bacul cu medii mari, asa cum imi propusesem pentru ca, puteti sa spuneti ca sunt tocilara daca vreti, dar tin mult la asta. Da, mi-am gasit un job vara asta, sau cat a mai fost din ea si nu am lasat soarele sa ma bata degeaba in cap. Da, am petrecut frumos cu orice ocazie si m-am simtit cat de bine am putut, mai ales in zilele si in lunile mele preferate. Da, am cele mai frumoase poze si cea mai talentata Habiba. Da, am ajuns exact acolo unde mi-am dorit tot anul, pentru ca am muncit ca o descreierata pentru SNSPA ( si o fac si mai departe). Da, am rasfoit carti frumoase si v-am recomandat si voua cateva, desi sper ca in 2011 sa am timp si mai mult de citit. Da, m-am tinut de blog atat cat mi-a permis timpul si nu am de gand sa ma opresc. DA, AM FOST FERICITA!
Acum nu-mi mai ramane de facut decat urmatoarea sesiune de biletele pentru anul 2011 si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel 🙂 mie personal deja imi trebuie o cutie mai maricica :lol:. Ar trebui sa imi propun sa iau alta la anu’…
Dat fiind faptul ca asta a fost cam ultimul post pe 2011, nu pot decat sa va urez un an nou cat mai fericit si plin de multe realizari frumoase. Sa straluciti si sa va simtiti bine diseara! Nu intreceti limita cu bautura, doar nu vreti sa va prinda 2011 mahmuri :-w. Va pupa Choco si sa ne vedem si la anul tot aici! :*

Anunțuri


Eu nu prea ma bag la concursuri. Mai degraba le organizez, de aceea am si ales o viitoare cariera in PR :D.
Am primit un mesaj pe Facebook acum cateva minute in care am fost anuntata ca am fost aleasa la urmatoarea etapa in cadrul concursului Calendarul Redd’s – Too tasty for men. Adevarul este ca ador berea asta si imi place si sa pozez, deci m-au nimerit! 😆 Va rog deci, daca aveti cont de Facebook si daca doriti, sa dati si voi un LIKE aici. O sa va anunt dupa 13 ianuarie daca am fost sau nu una dintre cele 12 finaliste. Tineti-mi pumnii!!!

Hai pe bune acuma! Cred ca asta e singurul moment de cand am ajuns in Bucuresti in care imi doresc cumplit sa fiu acasa! Cum sa fie seara de 5 spre 6 decembrie si eu sa nu fiu acasa sa il astept pe Mosu’? Cum sa fiu singurica in camera ( tradatoarea de Habiba e in Constanta) si sa fiu sigura ca nu o sa primesc nimic, nici macar o nuielusa amarata? Hai serios, cati dintre cei care teoretic sunt deja pe picioarele lor la facultate il mai asteapta pe Mos Nicolae in seara asta? Asa de curiozitate, sa stiu daca sunt eu absurda ( copilaroasa oricum sunt) sau daca cei care au deja peste 17-18 ani mai primesc cadouri in noaptea asta…
Lasand la o parte dilma mea, in momentele astea nu imi trece prin minte decat verisorul meu mai mic din Italia. Nu cred ca pe acolo se sarbatoreste Sf. Nicolae ca la noi, dar tare as vrea sa ii vad mutrisoara cand va primi cadouri ( cu toate ca nu are nici un macar un an; se comporta totusi ca un om matur). Nu pot sa nu va arat cateva poze cu el, pentru ca e singura persoana la care ma gandesc acum.



Si ca sa fiu in ton cu sarbatoarea, m-am gandit sa va scriu si cateva lucrusoare despre Mos Nicolae. Nu e bai, le gasiti si pe Google. Dar daca sunteti la mine, nu vreau sa va mai obositi sa le cautati si in alta parte. Nu va lungiti totusi prea mult, puneti mana si curatati-va ghetutele ca cine stie… :>

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun.

La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.

In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe copilul Hristos.

De-abia ieri au aparut primele poze in Bucuresti. Am mai avut noi o tentativa si saptamana trecuta, dar nu prea ne-a iesit. E greu sa faci fotografii indiferent de coltisorul de capitala in care te-ai afla – multa aglomeratie, multa circulatie, viteza mare, nici nu apuci sa focalizezi bine ca ti-au si trecut zece persoane prin cadru :lol:. Insa ce mi-a placut in Cismigiu este faptul ca toata lumea face poze, fie cu telefonul fie cu aparate profesioniste. Se vede ca acest parc este o sursa mare de inspiratie atat pentru artistii din domeniul artelor vizuale, cat si pentru cei pasionati de literatura sau muzica.
Tot ieri am apucat si noi sa ne plimbam pe faimoasa strada Lipscani. Habiba a pozat pana si cateii, pana si placuta pe care este scris numele strazii. Am dat de un targ medieval, de multe tarabe cu chestiute, de o repetitie a baietilor de la Vunk. Stiu ca poate pentru unii e foarte normala agitatia asta, dar pentru mine inca e ceva nou. M-am plimbat weekend-ul asta mai mult decat am facut-o de cand sunt in Bucuresti si sunt mai fericita decat am fost tot anul asta…
Simt ca fotografiile ma asalteaza din toate partile. Intr-un coltisor din Tineretului avea loc o mini sedinta foto iar la Unirii se filma o noua reclama la Skoda. Imagini peste tot, oameni care se chinuie sa prinda fiecare moment…
P.S: Cica „Zodiile si fotografia” :
Berbec – Vrea doar sa apara-n poze. Cat mai multe poze!
Taur – Cumpara cele mai scumpe albume de specialitate.
Gemeni – Nu-i place sa pozeze, dar apare peste tot.
Rac – Poate face oricand o cariera in fotografie.
Leu – Poze numai cu telefonul.
Fecioara – Pe mine cine ma pozeaaaazaaaa?
Balanta – Prefera fotografiile alb-negru.
Scorpion – Un fotograf talentat.
Sagetator – Cumpara numai aparate digitale.
Capricorn – Pozeaza pe furis.
Varsator – Are fantezii in camera obscura.
Pesti – Nu suporta sa zambeasca in poze.

V-am zis eu ca daca ajung in Bucuresti nu pierd nici un eveniment care sa ma atraga. Stiam ceva despre un anume targ de ciocolata, dar Grapefruits m-a lamurit mai bine. Dati-va seama! Dulciuri! Asa arata raiul pentru mine…cum sa ratez eu o bucatica de paradis?! Trebuia sa vad cu ochii mei dar mai ales, sa gust cu propria mea gurita! 😆

Inca de cand am intrat mi-am spus ca Vila Rodizio chiar era locatia perfecta pentru acest targ. Un restaurant select, decorat parca in nuante de ciocolata calda. Toate incaperile erau pline de standuri micute care atrageau “ciocofilii”, vorba Habibei mele. Am avut cateva momente de nelamurire; cand ai fericire in stanga si fericire in dreapta, nu prea stii pe unde s-o apuci. Asa ca am luat-o cu inceputul. O rog pe Habiba sa scoata aparatul si sa se puna pe pozat. Vedeti voi, aceasta camera foto + fete dragute indragostite de ciocolata = multe avantaje :lol:. Cum ar fi faptul ca toti vanzatorii ne agatau practic si incepeau sa ne spuna povestile firmelor pentru care lucreaza, crezand ca suntem deja ziariste. Am degustat tot ce arata bine si dati-mi voie sa va spun ca pentru prima oara dupa cateva zile in care nu am mirosit nimic din cauza racelii, am simtit o savoare care s-a ridicat parca din cerul gurii inspre nari, patrunzandu-mi pana in creieri. Pe nu stiu ce cale, mi-a ajuns si la sufletel ( circulatia mica, circulatia mare si circulatia dulce 😆 )…

Ce ma lasase insa masca a fost atelierul de pictura in ciocolata. Premiera pentru mine, premiera pentru multi. Un baiat foarte simpatic ma invitase sa desenez ceva, insa eu sunt antitalent cand vine vorba de asa ceva. Nu pot sa le am pe toate, nu? Insa mi s-a parut o forma de arta foarte deosebita. Pentru cei interesati de cursuri de dezvoltare si creatie ( ateliere ca cel despre care v-am spus, muzica, dans, teatru, picture) va recomand Asociatia “Iarba verde de acasa”, aflata pe Str. Pictor Stefan Luchian, nr 13, zona Universitatea, site http://www.sincretismulartelor.ro .

Sa nu credeti ca preturile erau exorbitante. Nu. Gaseai tot ce vroiai: prajituri de casa, turta dulce, fursecuri, dulceturi la 3-5-10-20 de lei. Evident, nu puteau lipsi asa-zisele bunatati de efect. Baietii nu aveau cum sa dea gres cu o cutie de praline ( 60 sau chiar 110 RON), iar fetele sigur si-ar fi impresionat perechile cu masinuta plina cu bomboane de ciocolata, decorate cu un strop de aur in varf ( 80 RON). Pentru sarbatori, pentru ocazii speciale sunt cele mai potrivite cadouri. Daca va tin buzunarele, eu v-am lasat mai jos cateva informatii despre ciocolateriile si patiseriile care m-au atras cel mai mult. Nu puteam sa nu va arat si cateva poze, asa ca enjoy! Nu puneti nici o calorie pe voi daca doar le priviti :lol:.

1. Pralines Leonidas – Calea Dorobantilor nr.35, sector 1, Bucuresti. Site: http://www.pralinebelgiene.ro
2. Cofetaria Eduard – Sos. Oltenitei nr 31A, sector 4, Bucuresti. Site: http://www.cofetariaeduard.ro . Nr. Telefon: 0744954240
3. Bruyerre – site: http://www.bruyerre.eu
4. Choco Fashion – Str. Gabroveni nr.4, Bucuresti. Site: http://www.chocofashion.ro .
5. Iar pentru cele/cei care tin la silueta si doresc dulciuri care sa nu se depuna prea mult pe solduri si burtica, recomand Diet Center – Str. Nicolae Caramfil, nr.85C, sector 1 Aviatiei.







Asa a inceput totul acum un anisor. Asta eram eu. Asta vedeam. Asta credeam. Am crescut.
Astazi blogusorul meu a facut un an si nici nu va inchipuiti cat de mandra sunt de el. Este una din cele mai mari realizari ale mele, cu toate ca multi m-ar scuipa daca m-ar auzi spunand asta si si-ar baga picioarele. Multi isi spun ca un blog e o porcarie, e un fleac. Atunci ii provoc sa scrie macar o data la 2-3 zile cate un articol, sa aiba subiecte timp de un an, sau mai multi chiar. Sunt curioasa pe cati ii tine…
Dar nu stau acum sa vorbesc despre competentele sau incompetentele altora, ci despre fericirea pe care mi-a adus-o acest coltisor personal. In ultimul an, am intrat aproape zilnic sa mai scriu cate o impresie sau sa citesc ideile altora. Am avut ce spune si am avut ce vedea.
Nu am vrut sa fac din acest blog un jurnal. Eu nu tin asa ceva. Insa mi-am varsat aici toata frustrarea cauzata de faptul ca nu am dat la jurnalism. Nu mai regret asta. Unde sunt acum imi este foarte bine. Am realizat chiar ca nu as fi fost niciodata o ziarista de exceptie pentru ca foarte rar sunt obiectiva in articolele mele. Da, recunosc sincer ca am scris al dracului de personal. Nici macar nu m-am obosit sa imi ascund identitatea, am avut curajul sa postez poze cu mine, sa imi fac o descriere cat mai detaliata ( acum am schimbat-o un pic, era cazu’ 😆 ), sa spun ce imi trece prin minte sau prin sufletel. Le-am facut pe toate pe sub mana, pentru ca nu am dat detalii despre viata mea personala. Sper ca mi-a iesit bine…
Si stateam azi si ma gandeam cum eram eu anul trecut. A dracului de diferita de acum. Si imi amintesc de primele persone pe care le-am intalnit. Am invatat sa scriu de la Grapefruits si de la DianaEmma, carora am sa le multumesc mereu pentru sfaturi si opinii. Dupa, am dat de Hubbis ( scorpia mea de suflet), Rox si Loo…si mama, mama ce barfe mai incingeam ba pe la una, ba pe la alta asta-iarna. Apoi au urma Alinutza si Delia ( actuala mea colega de apartament). Si am facut ditamai trupa de soc. Nu vreau sa ii neglijez pe restul, dar pe ele mi le aduc aminte cel mai bine, au fost primele, na :). Dar daca stau sa ma gandesc, stiu si fiecare vizitator care a trecut pe la mine si fiecare blog pe care l-am citit si l-am adaugat la blogroll. Si nu pot decat sa le multumesc acelora care trec pe la mine mai mereu si nu pot spera decat s-o faca si mai departe. Promit ca voi incerca sa nu dezamagesc. Multe imbratisari si multa ciocolata pentru toata lumea! >:D<

Ma gandeam de mult ca ar fi timpul sa promovez persoana care sta in spatele fotografiilor mele. Pentru ca dincolo de comentariile pozitive de pe Facebook sau de pe blog, numai noi stim povestile fiecarei sedinte foto. Si la ora actuala sigur nu m-as fi laudat cu un fel…eh, sa ii spunem „book”, daca nu ar fi fost Habiba.
Tot incerc sa o conving sa faca un job part-time din asta. Stiti voi, fotograf de nunti, botezuri, majorate. As putea fi ca un PR pentru ea, doar ce mama naibii, meseria asta mi-am si ales-o, nu? 🙂 Dar nu e sigura daca vrea asta… Ea stie ca mai are foarte multe de invatat, dar eu stiu si ca o sa aiba timp. Mai tind sa cred si ca vrea sa pastreze fotografia ca pe un hobby pentru inimioara ei, ca nu doreste sa transforme aceasta pasiune in bancnote. Apreciez enorm lucrul asta, in contextul zilelor noastre in care romanii incearca sa scoata bani si din piatra seaca. Cred ca ea nu vrea sa ramana cu sufletul sec…
Am tot indemnat-o sa isi faca un site special in care sa posteze fotografiile ei ( pe langa conturile mele de facebook si chiar hi5 cand imi mai aduc aminte, care sunt pline cu poze facute de ea). Minunea s-a intamplat acum o saptamana sau doua, dar am preferat sa las sa treaca putin timp ca sa se hotarasca tot ce vrea sa ne arate. Si credeti-ma, are ce! Nu vreau sa va inchipuiti ca fac asta pentru a-mi promova mie imaginea ( ma veti recunoaste in mai mult de jumatate din creatiile ei). Nu. Doar ca sunt modelul pe care ea experimenteaza tot felul de lucruri, pe care ea o sa puna in practic orice detaliu invatat. Sunt modelul care o sa spuna mereu cu mandrie ca fotografa ei este Korina Inoubliable si o voi obliga mereu sa se semneze pe orice poza care ii apartine!
P.S: sa nu uitam de adresa ei pe Deviant.





–––––––––––––––––––––––

Inca de la inceput am stiut ca Andrei nu ma va dezamagi. Pana si numele lui imi inspira ceva, iar primele lui poezii promiteau mult. I-am spus asta. I-am spus sa fie mandru de el si sa nu isi doreasca altceva. Ma bucur ca i-a iesit. Mai mult decat va inchipuiti…
Am avut ocazia sa urmaresc evolutia sa literara de la poezii care exprima mai putin la unele care ori m-au cutremurat ori m-au pus pe ganduri. Si de multe ori i-am spus ca are talent, de la fel de multe ori colegii de blogosfera i-au spus ca ar trebui sa publice o carte. Isi dorea si el asta. Si se pare ca a reusit intr-un fel sau altul. Volumul nu ii apartine in totalitate, dar aici se regasesc multe dintre gandurile sale.
De ce este atat de big deal si pentru mine…? Pentru ca il inteleg. Pentru ca visul meu de ani de zile este sa devin scriitoare, sa imi public poeziile. Nu am reusit. Din diferite motive, care sper sa dispara pe viitor. Niciodata nu e prea tarziu, dar sper ca vreodata sa vina cat mai repede…
Vreau sa il felicit din suflet pentru realizarea lui, care sunt singura ca i-a adus o satisfactie sufleteasca si o bucurie enorma. Si vreau sa stiti ca asa arata cartea, daca dati de ea prin librarii, nu ezitati s-o rasfoiti. Va zice Chocolate ca o sa va placa! 🙂