In noaptea de dinainte de decembrie…

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

 

Cu dreptu’ peste stangu’ – ca intotdeauna!

Asa incepem noi mereu. Si nu stiu cum de nu ne-am obisnuit pana acum sau cum de nu ne-am gandit ca asa vor sta lucrurile si in privinta mutarii la Bucuresti…
Deci da, ne-am luat-o in barba inca din prima zi, dupa cum urmeaza . Si s-o iau de la capat, cu toate de
taliile povestii. Vedeti voi, apartamentul in care stam noi e destul de vechi. Proprietara a schimbat paturile, a pus parchet si faianta, a facut unele mici schimbari, dar mobila tot din anii 1900 ramane ( noua ne place) si alte alea pe langa, care nu sunt mereu la suprafata. De exemplu, tzevile noastre de la baie: batrane, obosite. A fost suficient ca baiatul care ne-a instalat chiuveta sa scape 2 particule de moloz, ca am si reusit sa inundam vreo 3 vecini. Da, chiar din prima noastra seara aici. Si cam asa ne-am trezit noi, miercuri, pe la ora 19:00, cu administratorul si cu vecinul de la 4 ( intamplator instalator) gramada peste noi. Scandal, probleme, noi speriate. Oamenii examinau situatia; au ajuns la concluzia ca tzevile sunt de inlocuit. Telefoane la proprietara. Si de parca nu ne era de ajuns, nebunul de la 5, un mos alcoolic, intra in casa noastra fara sa bata la usa ( usa era descuiata pt ca eram deja cu alti vecini la noi 😆 ) si incepe sa urle.
Va dati seama de consecintele acestei povesti, nu? Nervi, frica, paranoie si mai mare. Toata noaptea am auzit numai zgomote, am adormit foarte tarziu. Aveam impresia ca cineva forta usa, pentru ca nici butucul nu e prea zdravan. Si pe langa asta, noi nu suntem obisnuite cu zgomot de lift, de gunoi aruncat la ghena pe la 22:00 si nici cu vecini care au TV-ul dat la maxim. Urat tare…
Joia care doar ce a trecut a fost una dintre cele mai urate din viata mea: curatenie, curatenie si iar curatenie! Am frecat toata baia si bucataria, am maturat si aspirat de vreo 2 ori si am scapat de tot praful din casa. Si credeti-ma,a fost destul! Mai ales ca am avut muncitori in casa din cauza panaramelor de tzevi…Evident, a aparut din nou si vecinul de la 5 cu scandalul. Si mama lui de nesimtit, iar n-a batut la usa! Asa ca ne-am luat de el…pai ce-i cu debandada asta?! Ce, intra in casa noastra ca pe tarla lu’ ta’su? 😆 Spre surprinderea noastra, ceva mai tarziu, a revenit ca sa isi ceara scuze. Exact, domnule! Nu te pune cu noi, suntem Desperate…Students! 😆
Deci de-abia vineri am iesit si noi prin oras. La Carturesti, pe Regina Elisabeta, am vizitat si vreo 2 mall-uri :”>. O sa luam la rand toate obiectivele “culturale” de genul . Timp este, bani sa avem! De fapt, ne-am prinde bine si cateva ore in plus, intrucat acasa nu vom avea net decat peste vreo 2 saptamani…Pana atunci, va citesc din Plaza Mall, cu o Cola in fatza. Promit ca nu voi mai lipsi mult din peisaj!
P.S: sunt sigura ca toata povestirea asta ii suna cunoscut DianeiEmma 😆

 

Credeam ca nu mai vine si a venit.

Acum cateva luni cand ma gandeam la 1 octombrie, la mutarea in Bucuresti si la inceputul facultatii, era ca si cum as fi avut din nou 5 ani si mi-as fi inchipuit cum as fi aratat la 30. Din motive fataliste si nebunesti pe care numai sufletelul si creierasul meu ar fi putut sa le invoce ( nu, nu le reproduc), am fost sigura ca nu mai prind luna asta, nu imi vedeam viata mai departe de vara asta. Credeam ca octombrie nu mai vine si a venit.
V-ati prins desigur ca articolul asta a fost programat ( v-am spus doar ca nu va las sa uitati de mine si nici nu putea sa treaca ziua de 1 fara toate cele bune din partea mea). Insa chiar mi-am dorit enorm sa va urez o luna cat mai frumoasa, mai plina de fotografie, de inceputuri, de vise, de bauturi calde, de persoane agreabile si chiar iubite, de banutzi chiar ( de ce nu? ), mai plina de plimbari prin parc ( pasind pe frunze) si de vise…
Si daca va intrebati ce fac, probabil ma minunez si astazi de cat de frumoasa e casa mea, dar injur multitudinea de lucruri pe care in mod sigur nu le voi fi terminat de aranjat! In mod sigur am investigat deja magazinele de prin zona si acum incep sa umblu prin cafenele. Tot ce e posibil sa imi fac planuri mari pentru weekend, care ar consta in, bineinteles, luat Bucurestiul la picior. Da, sunt fascinata dar si usor speriata. Dar asta doar in cazul in care va intrebati cum sunt primele mele zile aici…:)
P.S: ascultati-o, va rog… e chiar… de octombrie…

 

Viitor blog „capitalist”

E ultima data cand va citesc si va scriu din Constanta. Maine la prima ora plec la Bucuresti si voi avea ceva de stat acolo…

E frumos, dar vorba aia, e grele! Si eu inca ma consider destul de norocoasa fatza de altii care sunt in aceeasi situatie cu mine. In primul rand, nu voi fi singura. Le am langa mine pe toate 3, pe Habiba chiar in casa, in pat langa mine :lol:. Pentru ca nu ne-a fost noua suficient sa locuim la 2 minute distanta una de alta si nu ne-au ajuns nici cei 8 ani petrecuti impreuna in aceeasi scoala/liceu. Suri si Blondis vor si si ele prin preajma, deci in concluzie, am in bratele cui sa alerg daca vreau sa plang, in spatele cui sa ma ascund daca mi-e teama si cu cine sa petrec si sa rad daca sunt fericita. Mai mult de atat nici nu pot sa imi doresc, indiferent daca sunt la mare sau la capitala, in sectorul 1 sau 6; Bucurestiul e mare, prietenia e imensa.
In al doilea rand, as fi ipocrita daca as spune ca o sa ma prapadesc de dorul de casa…nu are rost sa scriu aici informatii de jurnal ( pe care oricum nu il tin), dar eu nu las mai nimic in urma. Recunosc doar ca imi va lipsi enorm Constanta, locurile in care obisnuiam sa merg, casa si camera mea, tabieturile mele. Incerc sa ma consolez cu gandul ca ma voi acomoda imediat cu noua mea viata de studenta si cu faptul ca voi veni acasa de Craciun ( deci da, de anul asta o sa am si eu dreptul sa ma plang de frigul si de asteptarea din gara :lol:).
In al treilea rand, mie imi place Bucurestiul, mai frate! Stiu ca altii il detesta, nu il suporta…dar pe mine ma fascineaza! Stiu ca nu voi fi la fel de indragostita de un posibil cutremur care ar putea avea loc acolo sau de tot felul de manifestatii din cauza crizei. Trec peste minusuri, in speranta ca vor fi si mai multe plusuri decat imi imaginez eu.
Si in ultimul rand, voi avea propria mea casutza! 🙂 Fitze ar spune altii care au preferat caminul, confort si intimitate as spune eu. Vorba Habibei mele: dupa o zi friguroasa si obositoare, dupa ce ma intorc de la cursuri sau de la job si ma intalnesc cu un cunoscut in piata; daca ma intreaba ce fac, vreau sa raspund „Ma duc ACASA, imi fac ceva bun de mancare, imi pregatesc o baitza fierbinte si ma bag in pat cu o cana cu ceai fierbinte, pentru ca maine ma astepta o zi la fel de grea!”. Ma sperie varianta cu „Dupa shopping, ma duc la camin”. God, imi suna atat de glaciar… evident, e doar parerea mea! Stiu ca unii chiar isi doresc sa stea acolo. Doar ca eu ma vad facand curat in casa mea, invatand in casa mea, stand cu colegele de apartament in casa mea, dand petreceri in casa mea, suferind in casa mea, etc. Ati prins voi ideea…
Deci da, Ciocolatica isi ia zborul. Desi s-ar putea sa se prabuseasca de N ori pana la Bucuresti, din cauza bagajelor :lol:. Nu m-am jenat cu ele, sa stiti! Si pentru ca va mai dura ceva pana ma voi instala de tot, va spun ca e posibil sa reapar prin peisaj de-abia in weekend sau saptamana viitoare. Vor mai aparea 2 articole zilele viitoare, multumita mamei Grapefruits, care m-a invatat cum sa le programez. Asta asaaa, ca sa nu uitati de mine. Cu putin noroc, poate nimeresc si un internet cafe prin Militari :lol:. Tineti-mi pumnii, voi avea nevoie zilele astea!

 

Bad day for everyone

Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

 

Nu doar dragostea trece prin stomac

Mama imi tot spune de cateva luni incoace, de cand existenta mea a inceput sa se complice din cauza inevitabilului proces de maturizare care implica si plecarea de acasa si „statu’ pe propriile picioare”, ca noi, scorpioancele, nu reusim niciodata ceva important din prima. Si cand dam gres, nu trebuie sa ne consumam prea tare; dimpotriva, sa ne ambitionam, sa trecem peste, pentru ca a doua oara ne va iesi totul mai mult decat perfect!
Eu nu voi putea niciodata sa accept asa ceva, chiar daca, recunosc, destinul imi arata ca situatia e cum e si ca nu sta el in loc de incapatanarea mea :). De ce? Pentru ca ieri am dat o fuga cu Habiba in Bucuresti ca sa ne vedem viitoarea casutza, in care speram sa locuim vreo 3 anisori impreuna ( detalii despre asta va povestesc altadata, i promise 😀 ). Da bani pe drum, pleaca de dimineatza de la prima ora, doar ca proprietara sa se dovedeasca a fi o femeie cam aeriana, care a uitat cheile de la apartament. Si nu oriunde, ci la tzara! Noi deja eram nervoase, ne inchipuiam ca batusem drumul degeaba. Si Habiba ca Habiba, ea se poate controla si reactiona destul de fairplay, in schimb eu faceam spume. Cu chiu cu vai am reusit sa trec peste cand proprietara ne’a spus ca mai lasase o cheie de la apartament la o vecina, care din pacate nu era acasa, dar care trebuie sa soseasca. Asa ca ne’a propus sa mergem pana la ea acasa, sa mancam ceva, sa ne respiram o ora sau doua si apoi sa revenim. Am apreciat asta. Doamna respectiva ne’a urcat intr’un taxi si am mers vreo jumate de ora pana casa dansei. Si aici ne’am calmat toate, mai ales eu, care aveam mai nevoie…Cum se poate calma o scorpie? Ohooo, nici ca v’ar fi trecut prin cap!
Am mancat ieri cele mai bune rulouri cu sunca presata si branzica cu marar. Au fost atat de delicioase, incat promit ca de indata ce imi voi aminti reteta exacta, am s’o scriu si aici. Aviz domnisoarelor care nu se pricep la bucatareala: rulourile sunt extrem de usor de facut! Rulourile astea, ditamai bucata de pizza si frigaruile pe care le-am mancat, plus inghetata ca desert, m’au linistit enorm! Pe langa mancarea foarte reusita, doamna asta detinea ca animalutz de casa un pisoi de rasa in varsta de vreo 12 ani, foarte bland, mare si pufos. Am tabarat cu Habiba pe el, l-am mangaiat, l-am alintat si recunosc, a avut un efect absolut terapeutic asupra noastra. Adica ne’am calmat si mai tare. Si da, reactia noastra a fost ceva asemanator cu ce descrie Cami aici :lol:. Si pentru ca am fost fete cuminti si nu am facut scandal,
Doamne Doamne ne’a ajutat sa fie vecina acasa si am reusit sa vedem si apartamentul! ( da, din a doua incercare deci :-L ).
Deci fete si baieti, data viitoare cand va gafati si aveti de’a face cu o persoana care nu tolereaza mai nimic, puneti-i o pisica pufoasa in brate si indopati’o cu rulouri, pizza si ceva dulce. Efectul este garantat! Linistea si pacea sufleteasca a unora trece prin stomac, sa stiti! 🙂

 

Sunt mandra de voi, ma!

N-am putut sa ma fac in continuare ca ploua si ca n-am primit un premiu dragutz de la Nice si de la Cami, carora le multumesc din sufletel ca n-au uitat de mine, in ciuda faptului ca trec mai rarutz pe la ele ( ca si pe la mine, dealtfel 😆 nu prea stau „pe acasa”).
Nu as putea sa nominaliez pe cineva anume pentru a da premiul mai departe, oricum multi dintre voi l-ati primit deja. Insa m-am hotarat ca de data asta sa ofer cadoul asta mic intregului blogroll 😀 pentru ca periodic, trec pe la fiecare, va citesc si imi spun parerea cand am una bine conturata. Sunt foarte mofturoasa la tot ce se scrie, dar exista domnishoare care m-au topit si m-au facut sa revin. Am dat si de baieti care mi-au aratat ca sunt oarecum diferiti de ceea ce cunosc eu…nu aveam cum sa ma uit in alta parte si sa nu-i vad! ( apropo, la multi ani, gagiilor! :*).
Hubbis primeste premiul asta dragutz pentru ca este si ea dragutza si este scorpiutza mea de suflet. E incredibil cum m-a facut sa-i torn intr-o singura seara cea mai importanta poveste din vietzishoara mea si cum m-a inteles..As avea multe de povestit cu ea daca ne’am vedea face to face, cred ca 24 de ore nu ne-am opri! Pe DianaEmma o apreciez enorm pentru faptul ca imi ofera mereu o alta perspectiva a lucrurilor. Exact cand am impresia ca ceva este cum vad eu ca este, ea imi arata si cealalta parte; si este mare lucru sa ai pe cineva ( chiar si prin intermediul unui blog) care sa iti arate ce iti scapa :). Despre Grapefruits am spus mereu ca e mamica si asa o sa ramana..de la ea am invatat sa scriu pe blog, sa comentez..de la Grapefruits am invatat multe doar citindu-i articolele. Nu o singura data m-a pus pe ganduri si nu doar de 2-3 ori am citat’o ori in cadrul unor discutii ori in statusurile de pe mess, cu numele de „Grapefruits, colegutza mea de blog, spunea ca..”… Loryloo este o scumpica..ea mereu mi-a inteles starile, supararile; parca empatiza cu mine de acolo de unde este ea. O vad ca pune sufletzel in tot ce face si ce spune si n-ai cum sa n-o placi, e ca o bucatzica de zahar pe care chiar daca o strangi in palma si o farami, mana tot o sa iti ramana dulce 🙂 nu poti s’o citesti azi si maine sa nu mai treci pe la ea. Pe Rox nici n-am simtit’o ca are 2_ de ani ( nu spun exact cat 😛 )! Este cea mai moderna mam’buni pe care o cunosc eu si o admir mult ceea ce este.. imi da impresia de femeie completa, independenta, visatoare dar cu capul pe umeri. Cam asa as vrea sa ma vad si eu peste ceva timp si daca am noroc, poate se indura sa iasa cu mine la o cafelutza, la practica :D. Langa Alinutza nu ai cum sa stai suparat! Are cele mai bune bancuri din cate am citit eu si daca vrei sa i-o trantesti cuiva, ai ce invatza de la ea! Ma oftic doar ca nu este mai aproape, cred ca as fi fost mult mai happy daca as fi avut’o langa mine, sa imi traga cate o palma cand sunt botoasa sau sa imi puna un zambet pe buze, pentru ca este mai capabila decat oricine sa faca asta! Delia imi place…am descoperit’o relativ de curand, dar n-am mai putut s-o las. Parca prea mult suntem pe aceeasi lungime de unda cand vine vorba despre femei, barbatzi, prieteni, relatii. Imi pare mereu fericita, senina si parca ma molipseste cateodata; imi pare ferma, hotarata, stie ce vrea si pe cine vrea. De la ea imi doresc capacitatea asta de a exprima opinii si de a lua decizii, de a pune punctul pe I, domnule! 🙂 N-am s’o uit pe Nice care ma surprinde de fiecare data cu ceva nou. Ma uimeste faptul ca o descopar incet incet si ca intre mine si ea sunt foarte multe asemanari. Are ea acel mod subtil de a ma face sa realizez asta..De obicei plec de pe blogul ei ori cu ceva mai multa cultura generala, ori plina de pofte de ceva bun 😆 . Cami are cele mai originale pareri din cate am vazut! Si are un stil de a le exprima si de a povesti ceea ce vede, de sta matza’n coada! Daca s-ar hotari sa publice un ziar sau sa apara la tv, eu cred ca i-ar fura painea de la gura lu’ Mircea Badea! Daca ar fi mai multi oameni ca ea, am fi in stare sa vedem si noi ce e bine si ce e rau..Sinsdesign este de o complexitate de nedescris! Sincer, nu inteleg cum poate sa fie la curent cu tot! Si ea, si Meandmydaughter sunt demne de toate aprecierile mele pentru faptul ca sunt niste mamici jos palaria, au timp de familie si de casa, dar isi gasesc momente libere si pentru ele! E mare lucru, nu stiu cate femei din zilele noastre mai sunt in stare de asa ceva ( am sa fur meseia de la ele, cand va sosi timpul :”> ). Si acum, sa trecem si la partea masculina de pe wordpress. Machiaveliq este mai mult decat funny! Niciodata nu am vazut la el un articol superficial, mereu si-a lasat amprenta pe ceea ce a scris.. si sincer, mereu a avut ceva amuzant de spus. Nu l-am vazut suparat sau trist si e bine sa stiu ca exista si romani fericiti! 🙂 Invatatorul chiar stie sa predea! Cu toate ca este foarte orgolios, cred ca cele mai tari pareri pe care le poate avea un baiat, la el le gasiti ( mai ales daca sunteti fete si aveti nevoie de sfaturi sincere). Vi’l recomand din tot sufletul…Se merita sa-i suportati mandria si zecile de corectari pe care sigur o sa vi le faca! 😆 . Igaveuponlife imi place de asemenea pentru parerile lui si pentru cum scrie; am citit la el puncte de vedere pe care le poate avea un baiat si la care nu m-am gandit niciodata! Mi-a schimbat cateva conceptii si m-a facut sa realizez ca lucrurile nu stau mereu asa cum le percepem noi, fetele 😀 Pe Brokenwhisper nu-l laud pentru ca sunt suparata pe el..si-a anuntat revenirea cu trambitze si fanfare si acum s-a dat iar la fund..pai asa se face? :-w
Au mai ramas cateva persoane despre care nu am spus nimic, dar pe care nu le-am uitat. As vrea doar sa imi mai rezerv putzin timp pentru a le cunoaste mai bine inainte sa deschid gura 🙂 Dar despre cele care am vorbit deja, pot spune ca mi-a facut o placere imensa sa le cunosc, chiar si asa virtual ..In viatza de zi cu zi nu dai peste oameni care sa te inteleaga si pe care sa ii intelegi la randul tau 🙂