In noaptea de dinainte de decembrie…

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

 

Dupa mine…potopul!

Mai cititi o data titlul – cam asta este treaba cu Constanta. Urmeaza sa ma duc acasa maine, dar sincer, nu stiu daca o sa am ce vedea.
Imi citea Habiba presa zilele trecute ( da, asta se face la noi in casa – ziare, reviste, stiri, mondenitati, politica, scandal, cultura; pe scurt, multe articole) si am ramas amandoua cu gura cascata cand am aflat ca doua cluburi din cale afara de fitzoase au fost demolate recent pentru ca nu aveau autorizatie de constructie. Unul dintre ele este Bellagio si celalalt esteeee….tobeeee…surle si trambiteeeee….suspaaaaans….BAMBOO!! 😆 Da, chiar celebrul Bamboo, casa tuturor pitzipoacelor din oras si din toata tara, mai ales pe timp de vara.
Inca nu imi vine sa cred… adica Bellagio ca Bellagio, a fost construit la inceputul sezonului, dar Bamboo, care are o notorietate fabuloasa si care e deja un club mega consacrat pe litoral, cum sa fie ridicat ilegal?! S-au tinut atatea concerte acolo, au urcat nume mari pe scena aia…unde se mai duc VIP-urile noastre anul viitor?!:lol: Si una peste alta, acum o saptamana sau doua, a ars si Cafe del Mar din temelii. Am mai vazut in seara asta la Pro Tv un reportaj despre alte terase incendiate, dar nu stiu sigur daca erau din al meu frumos oras.
Se pare ca asupra Mamaiei s-a abatut un blestem crunt. In cateva saptamani a suferit lovituri puternice, care sigur o vor afecta pe viitor. Asta daca nu cumva Mazare al nostru e baiat destept si trage el cateva sfori ca sa o puna pe picioare…Acum pe bune, nu sunt eu mare amatoare de cluburi si de betzii pana dimineata, dar pe timp de vara, toata celebritatile respirau distractia si destrabalarea din Mamaia. Anul asta am mers destul de rar ( dar bine!), bac-ul si admiterea m-au tinut ocupata. Chiar ma gandeam ca la sfarsitul primului an de facultate o sa ajung disperata la mare, dar se pare ca nu prea voi mai avea unde…:)

 

Micul Paris

Care esti bucurestean sadea pe aici ridica te rog doua degetele ca sa te vad si eu si ca sa te intreb daca stii unde este Palatul Telefoanelor. Ai idee si ce a fost inainte? 🙂

Mi’a pasat Habiba acum cateva saptamani un must have in ale cititului, mai ales pentru cei care stau sau urmeaza sa stea in capitala – „Oameni si locuri din vechiul Bucuresti” de Lelia Zamani. Si are de toate: informatii istorice, povestioare, descrieri, pana si poze!

In mijlocul marii mase a indiferentilor, care locuiesc in Bucuresti ignorandu-l, asa cum ar locui in Viena, Cluj, Tokio, Barlad sau Los Angeles, orasul nostru, ca oricare alta metropola, isi are sufletul viu: admiratorii, destractorii, iubitorii, vandalii, profitorii, distrugatorii, creatorii – locuitori legati de cetate prin firele sentimentelor si intereselor fiecaruia, fie acestea pozitive sau negative.
Sufletul poate fi frumos sau urat. Sau si frumos si urat totodata. El modeleaza chipul orasului, inzestrandu-l cu trasaturi sublime, comice sau hade. Si se manifesta necontenit, in orice perioada a istoriei, chiar si atunci cand imprejurarile te-ar putea face sa crezi ca e absent, sau numai adormit…
Despre acest suflet si despre urmele pe care le-a lasat in trecerea lui prin vremi ne povesteste Lelia Zamani in noua ei carte.
Despre case care s-au mistuit in ceata trecutului si despre case care s-au pastrat pana in zilele noastre, chiar daca intr-o forma alterata sau roasa de lepra neglijentei si a lipsei de respect. Despre oameni care au trait odinioara si despre felul in care vietile lor au insemnat obrazul orasului.
Despre sarbatori si clipe de durere, despre strazi si cladiri, despre vesnicia mereu schimbatoare a Dambovitei si despre dainuirea in timp a duhului celor vremelnici de pe malurile ei. Istorioare dambovitene, povestite cu talent si cu dragoste…

Eu cred ca suna destul de atractiv. Am citit toata cartea intr’o singura seara si m’a facut sa fiu si mai curioasa in legatura cu locurile in care urmeaza sa merg. N’am sa ratez nici o ocazie in a explora tot! 🙂

 

Pozeaza-te daca potzi! ( II )

Dupa cum bine ati observat, am eu ceva cu zilele de joi, mai ales cele mai speciale. Asa ca nu puteam sa stau in casa tocmai in ultima joi din vara anului 2010! Si pentru ca planificam de mult o sedinta foto la Cazino impreuna cu Habiba ( cum va povesteam si aici), am spus ca asta e ocazia excelenta!
De data asta, avand experienta anterioara neplacuta cu toti indivizii suspecti care se tot iau dupa noi, ne’am spus sa’l luam cu noi pe pozat pe Stefan, un bun prieten, amator si el de fotografii. Si da, altceva e cand suntem insotite de un baiat – brusc, gardienii care pazesc monumentele importante din oras nu mai sunt atat de binevoitori cu noi :lol:. Domnul paznic care acum cateva luni s’a oferit sa ne lase pe noi, doua fete frumoase si tinerele, sa intram in Cazino, de data asta a spus raspicat „NU!”, ne’a trantit 2 scuze patetice si si-a reluat activitatea de trandavit. La Casa cu Lei, gardianul nu cred ca avea mai mult de 25 de ani si dormea la propriu. S’a uitat lung la noi in timp ce isi masa genunchiul amortit si ne’a spus cu parere de rau ca nu se poate ( sa fim seriosi, nu regreta el ca nu ne poate lasa…mai degraba ca nu eram singurele). Si am luat’o frumos la pas in cautarea unui loc pentru cateva fotografii, intrucat nu vroiam sa mergem acasa cu mana goala. Si repet: altceva a fost azi, insotite fiind de Stefan. Fara el, nu cred ca mai faceam noi nimic. Pentru ca de’abia acum realizez ca am trecut ca de obicei prin niste zone periculoase pentru niste fete singure si au fost cateva incurcaturi bunicele din care ne’a salvat. In trauma noastra, cred ca ne’am fi urcat in primul taxi si am fi plecat invartindu’ne! 😆
Am tot cautat locuri frumoase pentru cateva poze. Avem noi ceva pentru casele parasite, aproape darmate, dar cu o anume arhitectura.Si exact casele astea sunt un pericol mare pentru trecatori si sunt foarte bine pazite, unele chiar si de vreo 10 caini, altele de boschetari. Intr’un final, obositi si morti de sete, ne’am oprit la niste ruine unde mai facusem un shooting exact cu un an in urma, doar ca asta ne’a reusit si mai si! 🙂 Am fi vrut insa altceva, alt peisaj, alta zona, insa nu regretam deloc nici ce avem. Dimpotriva. Insa asteptam cu nerabdare sa ajungem la Bucuresti si sa batem toate stradutzele in cautare de locuri noi si interesante. Si pozeaza-te acolo daca potzi!
P.S: poze facute de Habiba ( bineinteles!), majoritatea ideilor lui Stefan ( ochi de artist, stie el ce stie).
P.P.S: pozele nu au nici cea mai mica modificare.. 🙂

 

Locul/cuvantul ei

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

 

Se cauta…LUMINA!

Anunt. Se cauta:
1. Baiat cu masina, care sa ma scoata seara in oras si sa ma si duca acasa ( nu ma intereseaza daca vrea sau nu sa ramana cu mine, atata timp cat ma lasa unde vreau eu ).
2. O masina moca ( nu am pretentii, numai o Dacie rablagita sa nu fie) pe care s-o conduca seara prietenele mele, cand iesim prin oras.

Si ca sa lamuresc lumea de la inceput, articolul nu are nimic de a face cu latura mea materialista, foarte putin dezvoltata dealtfel. Daca studiati bine cererile mele, o sa gasiti 3 concepte comune: seara, oras, masina. Si haideti sa va explic disperarea mea…
Acum o saptamana am vazut la tv o emisiune in care primarul orasului Constanta ( nu e nevoie sa dau nume, o tara intreaga il cunoaste 😆 ) anunta ca trebuie neaparat sa facem economie. Prin urmare, strazile orasului se vor lumina in zig-zag: un bec aprins, unul stins. Toate bune pana acum, sunt de acord…prea multa risipa strica. Insa mare mi-a fost uimirea cand, acum 5 seri, aud copiii din spatele blocului zbierand pe afara ca nu nimeresc scara blocului in care stau, din cauza intunericului. Cand ies eu la geam sa vad mai bine, vezi Dano ce…nu e de vazut! Bezna totala, nici un bec aprins pe strada! Mi-am zis ca e vreo pana de curent, ceva…se rezolva…
A doua seara, planuiesc sa ma urc pe tocuri si sa ies in oras. Vreau sa ma duc pe jos vreo 400 de metri pana in statia de maxi. Ies la balcon, nu vad la 2m in fata mea…o rog pe mama sa ma conduca la bulevard, injurand conducerea orasului ca nu se ocupa de iluminatul strazilor mai mici. Mormai ceva de genul ca va creste numar violurilor, spargerilor si al agresorilor – „da’ ce le pasa astora?!:-L”. Cand ies la „bulivard”, in ditamai intersectia cu sens giratoriu, vad 2 luminite care palpaie amarate destul de departe. Ma suna Habiba care ma intreaba disperata unde sunt…ii spun ca am ajuns in statie. Intorc capul, fac ochii mici si ma uit mai bine…la 2 pasi de mine, Habiba…Norocul nostru ca masina a parcat exact langa noi si nu a fost nevoie sa traversam. Nu cred ca am fi nimerit trecerea de pietoni si nici ca vreun sofer ar fi reusit sa ne evite, indiferent cat de bune ar fi fost farurile sale :lol:.
Acum sper ca ati inteles problema pusa de mine…Sunt curioasa daca situatia va fi la fel si in seara asta. Daca o tinem asa toata vara, iesirile mele nocturne in oras se vor rari :lol:. In rest, nu mai am nimic de comentat, decat…sper doar ca in Bucuresti nu se face economie de genu’ !

Later edit ( a.k.a AZI): aseara am avut lumina 😆 ori m-a auzit cineva ( slabe sanse, aproape spre zero), ori sectia de politie din Constanta a primit prea multe reclamatii referitoare la tentative de viol, talharie si accidente usoare de masina in ultimele zile..

 

E bine? E BINE!

Gata, gata, am venit si promit ca nu mai plec decat in toamna cand ma voi muta in Bucuresti, pentru ca sunt studenta la SNSPA, baby! b-) 😆 Ma bucur enorm ca nu m-ati parasit zilele astea, am citit toate mesajele voastre de incurajare si va multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase de incurajare…se pare ca mi-au purtat noroc :D. Si acum, ca sa nu va mai fierb, incep sa va torn tot.
Ma, frumos Bucurestiul. Cu multe locuri intresante, pe placul meu. Doar ca am vazut si eu de-abia saptamana asta ce inseamna faimoasa aglomeratie bucuresteana. De-asta dupa cateva experiente cu 783-ul, m-am intors fericita la metroul meu, care initial ma speria grav, dar despre care am realizat ca e o binecuvantare pentru toti cei care trebuie sa ajunga la serviciu si la facultate.
Sooo, am stat intr-un apartament frumos, racoros al unei prietene. Sedea noastra ar fi fost chiar foarte placuta daca nu ar fi fost insotita de examene :(. Si cea mai groaznica zi a fost duminica…La 7 fara ceva am fost la SNSPA, sa dau examenul de admitere. Multa lume…si erau doar elevii care dadeau examene la psihologie, filosofie si economie. Cei care dadeau la romana erau vreo 300 si dadeau proba in alta locatie. Facultatea in sine mi-a placut foarte mult: curata, eleganta, zona buna. Profii par a fi foarte de treaba iar studentii din anii mai mari ne-au condus la sali si nu ne-au lasat sa ne pierdem prin cladire ca prostii, asa cum s-ar fi intamplat in alte parti. Pe scurt, organizare buna. Examenul a constat in 3 subiecte alese pe loc, in fatza noastra din cele 100 propuse. Si situatia statea cam asa: inainte sa plec, din cele 100, eu stiam foarte bine 85 din ele. Dar de celelalte 15 recunosc, nu prea aveam idee. M-am gandit ca nu sunt sanse sa imi pice exact ce nu stiu, dar, in paranoia mea de scorpioanca, cu o zi inainte de plecare, mi-am scos de pe net si restul subiectelor si le-am citit de cateva ori ca sa fiu eu sigura ca am parcurs tot. Duminica, STUPOARE: exact 3 din subiectele pe care le facusem cu cateva zile inainte! Si da-i si scrie, Dano, cat iti amintesti din fiecare si incearca sa structurezi ideile cat mai bine, ca sa fie eseul bine elaborat :lol:.
Imediat dupa ce am iesit de la filosofie, la ora 11, am pornit sa ma inscriu la Academie. In timpul asta, imi tot dadeam telefoane cu a mea surioara, care ma tzinea la curent cu ce era pe acolo. Raport situatie: perioada de depunere a dosarelor era intre 8-13, Suri era acolo de la 8 dimineatza, si pe langa ea, coada se intindea pe vreo 3 strazi ( in jur de 3000 de candidati adica ). Mi se urcase la cap… 783 a intarziat juma de ora si am mai facut inca o ora pana la Politie.Acolo, puhoi de lume. Multi ( parinti banuiesc) cu seminte si bere, de parca venisera la gratar, iar odraslele lor se inghesuiau buluc in fatza portilor. Jurnalistul de la Antena 1 m-a gasit exact pe mine dintr’o mare de oameni si prima sa intrebare a fost „E imbulzeala?”. Nu, frate!!! Asa ne place noua sa stam, mai inghesuiti, cand afara sunt 35 de grade! Si mi-a fost sila de politie… am terminat foarte repede tot ( desi pt mine orele alea au trecut ca dracu’) si ma bucur ca nu am avut sansa sa intru. Nu am avut nici pregatirea necesara si nici vointa sau suflet pt asa ceva. Nu as fi putut sa ma trezesc zilnic la ora 6, sa dau ture de teren ca nebuna, sa faca nu stiu cine instructie cu mine. Nu, nu eu… succes celor care urmeaza sa intre, sper sa stie in ce s-au bagat!
Da, au fost cateva zile foarte dificile si obositoare de pe urma carora m-am ales cu dureri de picioare, de cap, de burta si cu nelipsitul bot umflat :lol:. Am avut emotii mari, dar au trecut. Ieri cand am depus dosarul de inscriere la SNSPA, nu mi-a venit sa cred ca asta fusese tot: o cerere completata, o taxa achitata, cateva semnaturi si gata. Am fost si sunt cea mai fericita. Pentru orgoliul meu, astept acum si rezultatele de la limbi moderne aplicate, desi am intrat deja la Comunicare si PR. Si sunt mandra de mine si de facultatea mea! Iar pentru cei care isi doresc la anul sa dea la Academie: nu datzi decat daca sunteti foarte siguri ca asta vreti si decat daca va doriti voi din tot sufletul; altfel, n-o sa mearga si va veti chinui degeaba. Pentru cei care dati la SNSPA: nu dati filosofie :lol:. E frumoasa, dar nu e materie nici de examen, nici de bac. Dati limba romana sau economie. E mai bine :D.
Acum incep si eu sa ma bucur de vacanta. O sa incep sa merg la plaja ( si da, mi se cam rupe de radiatii), sa ies prin oras, sa lenevesc, sa stau 3 ore cu cafeaua in fatza, sa scriu mai des pe blog si sa vad ce mai faceti si voi, pentru ca am ramas in urma cu tot 😦 timp de mai bine de o luna, am fost pe alta lume. Dar promit ca ma voi pune la curent in cateva zile :*. In fond, nu am nimic altceva de facut. Daca sunt bine? SUNT BINE!

 

In caz ca m-ati uitat

Yeah, yeah, dupa o saptamana de absenta, am revenit in peisaj 😀 Ma intrebase Alinutza daca bacul m-a mancat :”> ei bine, sunt intreaga, teafara si cu un birtai pietroiu’ luat de pe inima. Am avut niste zile oribile, niste dureri de cap si mai si…ca sa nu mai vorbesc de emotii. Au trecut toate. Acum astept rezultatele. Dar sincer, nu prea ma intereseaza cat iau; am realizat tarziu ca media de la bac nu’mi foloseste deloc la admitere.
Cum sunt totusi cam obosita si saptamana de emotii nu s’a terminat oficial, o sa va povestesc de’abia maine pe seara despre tot bacul. Momentan m-am gandit sa onorez o leapsa primita acum o saptamana de la Nice si Un nou sens.Ar fi fost mai bine daca as fi raspuns acestor intrebari in primele zile ale blogului meu, dar nu e tarziu nici acum. Daca m-ati uitat, va amintesc cu ce se mananca Choco Follie :D:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai?
Choco, mandra posesoare a varstei de 18 ani, in floarea vietii si a nebuniei :lol:. Imi plac zilele de joi, lunile noiembrie si mai, diminetzile cu cafea si soare, viata la oras, ciocolata, Cola, cartile si iubirea :).

2. Ai porecle? Care?
Neah, nu va asteptati la ceva funny. Doar simple apelative pe care le aud in anumite situatii…Satana, Habiba, Elf, Spiri 😀

3. O melodie trista, una perfecta şi 3 care îti plac muuult (una e suficient) :
Ar fi mai multe, sincer..am un intreg repertoriu de miorlaiala :”>.

Melodie trista: (mi-au dat lacrimile si cand am postat’o :-< )

Melodie perfecta: (pentru momentele frumoase, perfecte…si imaginile imi plac foarte mult)


Melodie care imi place mult: ( Vama e Vama 🙂 )

4. Ai animal de casa? Care?
Nu mai am, am ramas fara toamna trecuta 😦 nu stiu daca sunt pregatita sa imi indrept atentia si dragalasenia catre alt animalutz pufos/panos/solzos.

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Oooh, dar deja am. Unul din rolurile din „Neveste disperate” mi s’ar potrivi perfect :lol:.

6. Primul citat care iti vine în minte. Nu trisa, fara Google!
„Despre ceea ce nu se poate vorbi, e mai bine sa se taca” ( Wittgenstein). Si jur ca nu am trisat, mi-a picat la bac vineri :lol:.

7. Desenul animat preferat din copilarie.
Pai au fost cam multe..momentan imi amintesc de Sailor Moon, de Tom si Jerry, de „King Lion”, de Mica Sirena, 101 dalmatieni 😀 Da, am avut o copilarie fericita.

8. Iti place înghetata?
E retorica?

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
Eu sunt foarte multumita de prenumele meu :-?. Iar numele complet suna foarte frumos, spun eu ( nu am totusi de gand sa’l scriu). Adica, mi se pare ca are asaaa, o rezonanta deosebita :D. Dar totusi, daca as avea alte nume ( timpul nu-i pierdut, o sa ma „razbun” pe viitoarele mele fiice), mi-ar placea mult: Giada, Eva, Ingrid, Chloe.

10. Zi-mi un banc!
Bancurile nu sunt chiar punctele mele forte. Daca vreti sa cititi ceva haios, poftiti de facetzi o vizita pe la colegutzele mele – Alinutza si Rox., in mod sigur gasiti cateva ceva.

 

„Dar dac’ai fi un cantec, intruna te’as canta..”

Furata de la Loryloo, merge la tot blogroll’ul :D.

Daca eram un anotimp, as fi fost oricare ( toate au frumusetea lor).
Daca eram o luna, as fi fost noiembrie.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost joi.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineatza ( cu tot cu cafeaua ei).
Daca eram un animal marin, as fi fost o stelutza de mare.
Daca eram o virtute, as fi fost ambitia .
Daca eram o planeta, as fi fost Venus.
Daca eram un lichid, as fi fost Coca Cola ( cu toate calitatile si defectele bauturii respective :lol:).
Daca eram o piatra, as fi fost jad.
Daca eram un metal, as fi fost aur alb.
Daca eram o pasare, as fi fost acvila.
Daca eram o planta, as fi fost o zambila mov.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost furtuna.
Daca eram un instrument, as fi fost chitara.
Daca eram un sunet, as fi fost un tzipat ( de durere, de tristete, de fericire, de..placere).
Daca eram un cantec, as fi fost „I don’t wanna miss a thing” – Aerosmith.
Daca eram un film, as fi fost „Mean Girls” ( cu sigurantza!) .
Daca eram un serial, as fi fost „Desperate housewives” sau chiar si „CSI – New York”.
Daca eram un oras, as fi fost Paris.
Daca eram un gust, as fi fost un dulce intepator, o aroma deee…sampanie.
Daca eram o aroma, as fi fost ciocolata.
Daca eram o culoare, as fi fost crem (desi merg mai mult pe non-culori).
Daca eram un material, as fi fost dantela uneori, dar si piele cateodata.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost buze ( fara doar si poate :lol:).
Daca eram un drog, as fi fost Ecstasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost un medalion cu numele meu.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet insotit de un falfait din gene.
Daca eram o materie, as fi fost filosofie.
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Mica Sirena.
Daca eram o forma, as fi fost o forma in spatiu.
Daca eram un numar, as fi fost 12.
Daca eram o masina, as fi fost – …ceva negru si sport ( ooh doamne, nu ma princep deloc la masini).
Daca eram o haina, as fi fost o pereche de blugi.

 

Femeile sunt paranoice!

Gata! Am recunoscut-o si acum un intreg cosmos masculin poate sa imi sara in cap! Femeile sunt paranoice, frate! Mereu suspicioase, cu sau fara motive! Si nu ma refer aici la cele care se simt inselate ( fara foc nu iese fum, deci ceva stiu ele), nu ma refer nici la cele nebune, care fac mereu crize sau creeaza cate un scandal.Nu vorbesc despre perioadele alea ale lunii cand suntem indispuse, ma refer la femeile care parca sunt mereu pe stop, la femeile care sunt vesnic suspicioase!
Intr-o singura ora de stat in oras am depistat doua tipuri de femei care au mereu impresia ca ceva nu e bine: gardienele si controloarele de pe tramvai/troleu etc. Am intrat in Mega Image cu Habiba si in afara de faptul ca o multime de priviri s-au indreptat brusc spre noi ca si cum am fi fost detinute fugare dintr-o inchisoare americana, o gardiana de vreo 40 si ceva de ani incepuse sa ne urmareasca serios cu privirea, ca si cum ceva ar fi fost putred. Ne-am gandit ca am intrat noi ca fraierele pe unde nu trebuie ( ni se mai intampla :”> ). Doar ca tipa a continuat sa se plimbe amenintatoare dupa noi printre rafturi, in timp ce noi incercam sa gasim naibii cat mai repede standul cu cosmetice! Dupa ce depasim cu greu tenatia de a arunca in cos cateva pungi de chips’uri ( ne-am multumit cu niste biscuiti amarati), mergem la casa sa platim. Asteptandu-ne randul, vedem ditamai standul cu prezervative…si ne umfla rasul ( discret, pe bune!). Adica, cum naibii sa ramanem serioase cand vedem niste prezervative UltraThin ( cam naspa pt baietzii care le folosesc 😆 gen..cat de thin sa fie?! =)) mi-a explicat Habiba ca inseamna altceva..whatever) sau altele – Performance ( n-as vrea ca un tip sa intre in cartea recordurilor avandu-ma pe mine drept cobai)???? Si HOP! apare alt cerber! O ditamai femeia in spatele nostru care se uita dubios la noi. Zevzeaca avea impresia probabil ca vrem sa bagam in buzunar o cutie de prezervative; ne-ai prins, femeie! Ne-ai citit ca pe niste carti inchise.. 😆
Cand urcam in troleu, ii spun Habibei sa bage mai repede biletul; imi mirosea a hoit – controloare! Trebuie sa recunosc ca m-am inselat partial, nu era vorba despre o femeie pe care o banuiam…dar dupa 2 statii vine o tipa care parea chiar ok si ne cere biletele; dezamagita, le valideaza. Cand intorc capul, mai vad inca o femeie care se luase in gura cu o controloare. Inainte sa cobor, stupoaaare! Mai vad inca una…si inca 2 ! Jesus! 6 controloare! Una statea ca o shefa cu coatele pe 2 scaune si zambea malitzios..
Bai, femeile astea sunt paranoice tare, zau! Eu inteleg ca meseria le cere sa controleze, sa aiba grija..dar nici in halul asta! Eu detest vanztoarele sau gardienele astea care nu numai ca stau cu ochii pe tine, dar te mai si urmaresc printre rafturi! Barbatii sunt mai subtili cand vine vorba de asa ceva, serios! Bravo baieti…aveti 1-0 la faza asta!