BARBATUL SA FIE BARBAT SI FEMEIA FEMEIE!

Poate ati vazut si voi la TV urmatorul articol… Eu am fost si mai shocata cand am vazut filmuletzul de mai jos si mi-am zis „La dracu’, tipu’ asta are sanii mai mari decat mi i-ash fi visat eu vreodata! :O ” . Sa-mi dau doua palme si mai multe nu!
Eu inteleg femeile care isi pun silicoane, care isi modifica buzele, care au tot felul de operatii estetice…sunt femei, la naiba! Nu ca barbatii ar fi niste brute necizelate, dar noi simtim nevoia de frumos mult mai mult decat o simtiti voi! Si chiar si asa, mai avem si alte motive pentru care ne dorim sanii mari… Dar mi se pare atat de aiurea sa vad UN BARBAT CU SILICOANE (click aci) !!! Pai ce facem…daca imi pun si eu implanturi, mergem amandoi periodic de manutza la control? Hai ca maine-poimaine ne si machiem impreuna, folosim aceeasi marca de fond de ten…si-asa ma complexeaza Dudu Steel pentru faptul ca e de 1000 de ori mai bine pensat decat mine…acum cand merg pe strada trebuie sa fiu complexata si de un barbat care are sanii mai mari ca ai mei?!
Stiam si eu de sala, de steroizi… Ba, dar eu spun ca un baiat trebuie sa fie baiat si o fata trebuie sa fie fata! Vorbea Deliutza aici despre o leapsa cu 5 lucruri tipic masculine pe care poate si ea sa le faca…sincer sa va spun, cateodata si eu pot fi la fel de dezordonata si de nepasatoare precum baietii, cateodata ma enervez atat de tare cand ma uit la cate o emisiune despre politica, incat imi vine sa rup pisica-n doua, cand ma enervez sunt in stare sa bag la 4 metri sub pamant si cel mai musculos/ siliconat barbat si de multe ori intorc capul dupa motoare mai ceva decat fostii mei prieteni!
E normal ca ei sa aiba anumite apucaturi ca ale noastre si noi sa le furam lor cateva indatoriri si caracteristici…dar de aici pana la a-si pune si silicoane…hai ma ! De-acum incolo n-o sa mai fiu timida la prima intalnire, ci am sa-l dezbrac pe prietenash inca de dinainte de a-l intreba cum il cheama, ca sa vad daca are pectorali falsi…de-abia apoi voi putea da verdictul, dupa situatie: ” Dana, incantata!” sau „Dana, scarbita! – ai o punga, te rog?”..

 

Atentie, cad lacrimi!

Azi am mers numai cu capul in jos… nu batea soarele atat de tare, dar nu am putut sa’mi ridic privirea si sa privesc in jur.
Azi am obosit… mi-am scapat gantera de 2 ori pe acelasi picior si am plecat de la sala dupa doar o ora de sport.
Azi imi vine sa urlu si parca nu am voce. Imi vine sa plang si n-am in bratzele cui; baietzii se sperie cand vad fete plangand. Cele mai bune prietene ar face tot ce le sta in putere, dar cateodata este nevoie de un umar puternic, de un ajutor masculin care sa te ajute sa treci peste tot. Dar lor le este frica… Suntem cele mai frumoase si cele mai grozave cand le facem favoruri, cand dansam langa ei, cand iesim cu ei aranjate in oras si toata lumea ne admira, cand le gatim sau stam cu ei cand sunt bolnavi…Ei n’ar putea sa faca asta; n-ar putea nici macar sa ne priveasca suspinand…plangand cu vorbe nici atat. De ce?

 

I’ve got it from my mamma

Nu stiu daca e din cauza ca mi-e dor de mami ( e plecata de 3 saptamani) sau daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu…Nu am mai scris nimic de cateva zile pentru ca am meditat foarte serios la chestiunea asta: pe zi ce trece, seman tot mai mult cu mama!
Lasand la o parte trasaturile fizice… frate, chiar am inceput sa vorbesc si sa ma port ca mama! Azi la sala, uitandu-ma in oglinda in timp ce eram pe banda, am observat ca alerg exact ca mama !!! Nu va pot descrie exact, dar cert e ma misc la fel de haotic dar de puternic si de hotarat ca si ea.
Vorbind cu o pustoaica aseara despre chestii mai personale si mai intime ( de fapt, e doar cu 2 ani mai mica decat mine dar jur ca diferentza mi se pare ca de la cer la pamant! ), mi-am dat seama ca incep sa am unele conceptii ca si mama. Daca bunica mea ii spunea mamei „Rodico, vezi ai grija…cat pune matza laba”, daca mama imi spunea mie „Vezi Dano, ca unii baietzi sunt mai depravatzi, exista mijloace de contraceptie, fa ce vrei, dar daca ramai cu copil la varsta asta, te legi de maini si de picioare”, eu ii spuneam tipei asteia aseara ” Faaata, el te lasa gravida si pleaca.La 16 ani, nici un baiar nu’si asuma responsabilitatea. Mergi cu cine vrei, joaca’te, dar vezi sa nu faci ceva ce poti regreta mai tarziu!”…Huuuuuuuh?! Eu spunand asta?! De unde si pana cand?! Adica eu am avut si am grija de mine, dar niciodata nu am dat sfaturi de genu’!
Intr’o discutie mai formala sau pur si simplu de complezenta, am acelasi stil si acelasi zambet ca si mama mea! Eu, care pretind ca am facut psihologie multa, ca stapanesc bine arta discursului, imi dau seama ca am acele tactici si strategii de abordare ca si mama, pe care pana acum ceva vreme, o subestimam mult in privintza asta…Eu, care pretind ca fac parte din alta generatie si ca stiu sa iau baietzii altfel, cateodata ma trezesc vorbind cu ei exact cum poate ar fi facut-o si mama la varsta mea: degajat, cu incredere, usor ironic cateodata, plina de umor dar si serioasa cand este cazul, mereu gata sa ii ajut sau sa ii ascult daca au nevoie.
Si nici la fizic nu sunt departe de ea, norocul meu ca am aproape 1,70. Am auzit o data o chestie de genul ca atunci cand un barbat se insoara cu o femeie, ar trebui sa se uite si la soacra lui, pentru ca peste ani, sotia lui va ajunge exact ca mama ei 😀 Ar fi de bine in cazul meu, pt ca mami la varsta ei se tzine foarte bine 😆 este o adevarata doamna, desi nu am sa-i spun niciodata asta. Ar termina toate borcanele cu dulceatza si gem…
Am cam mostenit-o pe mama…si mi se pare ca dupa o anumita varsta, fetele ajung in general ca si mamele lor. Evitam toata viatza sa fim ca ele ( unele dintre noi), cateodata chiar le criticam pentru anumite apucaturi ( asa facea si mama cu bunica), dar intr-un final ne pica fisa ca parca am mai auzit undeva replici care ne vin in minte si avem senzatia de deja vu. De ce oare? 😆 Si daca tot sta treaba asa, eu sper s-o mostenesc pe mami si in bucatarie, desi nu dau semne ca as fi fata ei la capitolul asta :”> . Shame on me, sper sa nu raman asa mereu!
Evident ca mama n-o sa citeasca post’ul asta ( ma gandesc eu asa, cu toate ca uneori mai umbla pe net). Dar chiar simt nevoia sa ii fac dedicatia asta, cu toate ca este de la un barbat catre tatal sau, eu cred ca e valabila si reciproca 😀 Am tot criticat’o, m-am tot ferit sa fiu ca ea, dar nu stiu cum am ajuns s-o iubesc si sa ajung exact asa…Mai, mama …:)

 

„Poti sa ridici atata, papusha?”

Mnoh ( vorba lu’ Hubbis :D), eu mi’s femeie puternica 😀 Maaa rog, femeie nu’s inca, dar nici mult nu mai am… dar puternica stiu ca sunt…caracterul meu striga sus si tare asta. Nu se poate trece peste mine cu una cu doua, la fel cum trec eu peste altele. Si cum am invatat sa ajung singurica acolo unde vreau, cred ca pentru anishorii mei sunt de destul de independenta si de strong.

V-am povestit zilele trecute cum m-am hotarat sa merg la sala. Si data fiind febra musculara pe care o mai am si acum, conditia mea fizica poate fi inteleasa si de un handicapat. Doar ca stiti, fiind incapatanata si plina de vointza, eu chiar ma straduiesc! Alerg, imi dau sufletul pe banda, pe stepper, fac abdomene pana pic & stuff… Doar ca v-am spus ca stau cam prost cu fortza, asa ca antrenorul meu ma tot pune sa trag spate, piept, sa fac ridicari si tot felul de exercitii, vazand ca eu am fortza de matza birmaneza in mine. Si ma munceste… doar ca nu poate sa stea mereu langa mine, si zilele astea am observat eu ca mi’s singura mandra de la sectiunea cu aparte de fortza: in jurul meu, numai handralai si purtatori de organe sexuale masculine. Mi-am zis eu ca e de naspa tare, dar asta e! La fel cum eu stau cu nasu’ doar in exercitiile mele, m-am gandit ca si altii fac la fel. Eh bine, situatia nu era chiar asa…Ii vad cum ma studiaza in amanunt, ma enerveaza cand eu stau cu curu’n sus si ma chinui sa lucrez la nu stiu ce aparat si ei se opresc din ceea ce fac si band apa, se uita cu coada ochiului la fundul meu si apoi cand ma ridic, sparg imediat gasca. Si azi, culmea nesimtirii…ma duc eu sa-mi aranjez scaunul pt aparatul de tras la piept ( mereu e prea jos pentru mine, dovada clara ca barbatii ne sunt inferiori 😆 ). Greutatea era deja setata la vreo 60 de kg…si in timp ce eu ma pregateam sufleste, aud un voinic de langa mine: „Poti sa ridici atat, papusa?” si imi face semn catre greutatea pe care uitasem s-o modific. Poftim?! Adica, pardon! De cand imi duce el mie grija ce ridic si cat ridic?! si de unde mentalitatea ca nu as putea sa trag de fiare?! Adica 60 de kg e ceva, dar misoginismul din el m-a enervat atat de tare incat i-am raspuns „Da, e foarte usor de ridicat, nici nu simt…Ar trebui sa stii, doar nici tu nu simti ce ai in pantaloni, nu?”…si foarte feminina, m-am intors pe varfurile degetzelelor si am inceput sa trag piept cu 20 de kg 😀 Pai a dracu’ treaba, ma! Daca vezi ca se chinuie, las-o in pace! Daca eram putzin mai dezaxata, ridicam de 2 ori 60 de kg si picam lata dupa, dar am preferat sa-l fac pe el sa iasa din sala plin de rusine.
Lectie pentru toti baietii care au impresia ca fetele sunt amarate…sa le fie invatare de minte! Am mai spus-o si o mai spun: nimic nu e mai periculos decat o femeie jignita! 🙂

 

Parol ca l-am iubit!

Am primit acum cateva zile o leapsa de la Loryloo
. Si m-am gandit ca ar fi timpul sa scriu 2-3 chestiutze despre animalutzele mele de casa.
Uooof, long story 🙂 I’m a pet lover…si mai ales cand eram mica, dormeam in pat cu pisicile si hraneam orice caine vagabond. Dar cu trecerea anilor mi-a cam pierit entuziasmul…Ma atasez repede de oameni, deci inchipuitzi-va in ce hal pot sa ajung sa iubesc un animalutz. Si cum pana pe la 9 ani am stat la casa, m-am pricopsit cu o pisica dungata si grasa, pe care am botezat-o Mili ( de la Milagros din „Inger Salbatic”) si cu o iepuroaica alba cu ochii rosii, cadou de la mama, pe care am numit-o Andre ( nu trebuie sa fii geniu ca sa iti dai seama ce fan inrait eram 😆 ). Am iubit animalutzele astea doua ca pe ochii din cap, imi era drag de ele cand le vedeam ca se jucau impreuna si eu intre ele. Dar cand m-am mutat la bloc, cu toata valva aia, mi-am pierdut pisica…si la putzin timp, iepurica mea a fost mutata la tzara, unde dupa cateva luni a disparut din peisaj…

Pentru ca am suferit mult, la 11 ani ai mei mi-au luat un perush verde cu galben, cadou de ziua mea. Si pentru ca la vremea aia citeam eu I.L Caragiale, l-am botezat Coco 😀 l-am crescut exact asa cum era de asteptat: cu multa iubire, caldura si pufosenie. L-am domesticit in asa hal incat ma pupa, se juca in parul meu, se baga in farfuria mea de mancare… avea o personalitate foarte aparte pentru un pasaroi asa micutz. Si Coco a trecut prin multe…o data a facut un atac cerebral si l-am dus la medic si s-a intors decolorat si cu amnezie 😦 dar dupa cateva luni, si-a reamintit de mine si de ai mei. Vara, intotdeauna, se irita pe gherutze si ii dadeam cu creme speciale…pana cand viatza l-a casapit, si dupa aproape 7 ani, s-a dus…toamna trecuta, la inceputul lunii septembrie, incepuse sa boleasca rau si a inchis ochishorii in mana lu’ tati…era un ghemotoc :-<..
Am fost foarte deprimata in perioada aia si totusi am trecut usor peste, am avut pe cineva special alaturi care m-a facut sa zambesc. Cu toate ca multe persoane apropiate mi-au batut apropouri la un nou animalutz de casa, am refuzat…Pentru ce iar ditamai investitzia de sentimente si un sfarsit de genul dupa…? Cu toate astea, daca voi sta la Bucuresti cu fetele, o sa am nevoie de un papuc de casa pufos si mieunator care sa ma astepte pe canapea in zile ploioase de tristetze sau de iubire torida…

P.S: clipul asta este pentru post'ul anterior, sa ii spunem un fel de partea a 2-a a "5 serii a cate 20?!" 🙂 de fapt, asta e urmarea! Aveti rabdare si vizionatzi pana la capat, va garantez ca la final o sa vi se para taaare cunoscuta situatia! I mean, cine nu face febra musculara? 😆

 

5 serii a cate 20?!

Ok, dupa lupte seculare ce au durat luni de zile, m-am dus in sfarsit la sala 🙂 nu pentru ca as avea cine stie ce nevoie, ci pentru a indeplini dorintza tatalui meu, care vrea sa incerc la Academia de Politie. In afara de faptul ca nu aud nici o chemare dinspre asa ceva, ba chiar as putea spune ca sunt surda si oarba cand vine vorba de politzisti, am zis sa las de la mine si sa incep pregatirea fizica ( aia teoretica mai merge cum-necum). Dar degeaba las eu de la mine, daca nu lasa si corpul meu 😆
M-am rugat de 2 luni de a mea sora sa vina cu mine la sala si a tot dat’o de perete. Evident ca daca mi-ar spune si mie o nebuna sa merg de 5 ori pe saptamana sa transpir ca un porc as spune PAS! Dar dupa ceva timp, m-am decis sa merg singura. Ieri cand am fost sa-mi fac abonamentul, de-abia mai nimeream iesirea, fiind cu gatul intors catre niste baietzi care nu erau nici atarnatzi dar nici pachete de muschi 🙂 ci doar asha, un pic creionatzi…stiu fetele la ce ma refer. Si de-abia asteptam ziua de azi …
Eh, acuma… plec eu pe la 11 la sala si am pretentzia sa imi iau un antrenor personal, ca ce mama naibii, doar nu cunosc locul si aparatele. In plus, nu am mai facut efort de la sfarsitul verii incoace, asa ca m-am gandit sa o iau ushor si sa nu fac de capul meu. Doar ca pe la 12 jumate cand am plecat, eram atat de distrusa, incat am asteptat in fatza salii sa vina un taxi si sa ma duca acasa, adica la 2 statii distantza 😆 Antrenorul, oricat de dragutz si de bun in draci ar fi fost, tot m-a facut sa vad dublu dupa nu stiu cate serii la aparatele de fortza. Si cand ma gandesc ca peste cateva saptamani vrea sa ma puna si la regiiiim 😦 unde era vremea aia cand faceam 5 serii a cate 20 de patratzele de ciocolata si niste Cola in pauze…?:-< Apuse au fost…