In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

Anunțuri

Ce pot spune…A venit si ultima zi de vara…Doamne, acum 3 luni nici nu stiam unde voi fi si ce voi face…cum e viata asta…:) Reciteam ce am scris aici, pe 1 iunie si nu ma indur sa deschid arhiva acestui anotimp. Sa-mi trag doua palme daca am curaj! Mi’e ca o sa am impresia ca am trecut prin prea multe si ca o sa ma umfle plansul.
Stiti ca de obicei, cand se lasa cortina, eu mai fac un bilantz. De data asta nu ma simt in stare. Zic doar ca a fost greu greu greu, dar si frumos. Si sincer, stiu ca greul incepe de-abia din toamna, stiu ca va fi mai rece, mai strain totul…dar eu sper ca lumea sa nu fie chiar atat de rea pe cat se spune si eu atat de ghinionista pe cat ma stiu :).
La final de vara am primit niste premii care ma indulcesc un pic in perioada asta. Ma bucur ca Nice si Dragos se gandesc mereu la mine si ma flateaza faptul ca Twisted Chocolate ma pune cap de lista si la cadouri, si la lepse. Imi cer scuze ca am vazut tarziu premiul acordat si de Cami si sper sa ma ierte :*. De data asta, nu am sa mai nominalizez persoanele care primesc acest desert. Pentru ca trece luna august, trec zilele calduroase si toata lumea trebuie sa intre cu ceva frumos in noul anotimp. Asa ca, bloggeri sau simpli cititori, poftiti de serviti cateva prajiturele! Meritati pe deplin!


Imi cer scuze fetelor, dar am sa trec si peste partea cu „10 lucruri care imi plac”. Sigur am mai scris asta pe undeva, dar rabdarea este o virtute pe care eu nu am, deci…articolul acela va ramane un mister pana cand un curios il va cauta :). In schimb, mi s-a parut interesanta o leapsa de la Twisted Chocolate, peste care nu pot trece cu vederea. Ce am in minte acum? Dar voi ce aveti? Doritorii sa ia tastatura in brate si sa ii dea drumu’!
Lasagna si Mousse de ciocolata – mi le pregateste mami cand vrea sa ma rasfete. Si ii iese de fiecare data! Ma bucur atat de tare in unele momente ca nu sunt o pitzi care tine la fiecare gram al ei… de sambata incoace, functionez numai pe baza acestor doua preparate :”>.
Diminetzi de vara/de toamna – le ador! apa rece ca gheatza sau ceaiutz cald, in functie de perioada. Trec unele, vin altele…
Bucuresti – ma asteapta si il astept! Sunt dornica sa cunosc, sa invatz, sa umblu, sa vad. Odata ajunsa acolo, o sa va povestesc si mai multe si o sa va dau si mai multe poze de criticat! 🙂
Vise – am mai multe decat oricand. Ah da! Si planuri, si asteptari…din toate punctele de vedere! Trag aer in piept si o sa vi le povestesc pe toate la momentul potrivit.
„Siento que te conozco ase tiempo” – o ascult acum. Am melodia asta de acum 6 ani si am regasit’o recent. E pe repeat, inchid ochii si ma gandesc.

P.S: petreceti aceasta ultima de vara cat mai frumos! incercati sa nu stati tristi si sa faceti ce va place! Ca sa avem ce povesti in zilele grele de iarna, cand o sa stam inzapeziti in case.

Nu stiu altii cum sunt sau cum au fost in copilarie, dar eu am o frica ( nefondata, recunosc) de tot ce inseamna reptile. N-am fost pasionata cand eram in scoala primara sa prind soparle alaturi de colegii mei si nici acum nu sunt toleranta sa aud zgomotele acestor vietati prin iarba atunci cand sunt la munte, la padure. Daca stau bine sa ma gandesc, poate de-asta nici nu sunt chiar o atat de mare amatoare de natura…
Si Doamne, imi place sa cred ca pot orice si ca nu mi-e frica de nimic pe lumea asta. Asta e paradoxul! Incerc sa ma conving ca pot trece peste orice. Dar cand ma gandesc la zicala aia care spune ca trebuie sa stai fatza in fatza cu cea mai mare temere pentru a o infrange, simt cum mi se taie picioarele si ca mi se rupe firu’ 🙂 .Nu as face sacrificiul asta (suprem din punctul meu de vedere) pentru nimeni si nimic. Nu as putea sa am un sarpe in fatza ochilor. Sau as putea…lesinata fiind, inconstienta de prezenta creaturii :lol:.

Oamenii de stiinta si-au pus aceeasi intrebare, iar cercetarile efectuate au sugerat, ca omul, a dezvoltat o inclinatie, din nastere, de a “simtii” serpii si paianjenii, si sa invete sa se teama de ei.
Psihologii au descoperit, ca atat adultii cat si copiii, pot sa detecteze imagini ale serpilor printr-o varietate de obiecte neamenintatoare mult mai repede decat arata broastele, florile sau omizile. Cercetatorii cred ca aceasta abilitate a ajutat oamenii sa supravietuiasca in salbaticie.
“Ideea este ca prin toata evolutia istoriei, oamenii care au invatat mai repede sa se teama de serpi, au avut un avantaj in supravietuire si reproducere. In mod sigur oamenii sunt capabili sa detecteze prezenta serpilor foarte repede, au transmis asta in genele lor”, a declarat Vanessa LoBue, doctor in psihologie, la Universitatea din Virginia.

Si am auzit eu tot felul de teorii. Una ar mai fi aceea ca, oamenii, tragandu-se din maimutele care se tem de serpi, au primit ca mostenire aceasta frica. Cu toate ca nu sunt eu prea religioasa, ma duc cu gandul si la pacatul originar…Adam, Eva, sarpe…n-am lecuit de atunci in privinta serpilor si de-asta fugim de ei ca de dracu’ :lol:. Cert este ca, aceasta frica activeaza cu succes ( din nefericire) in randul nostru de nici mai mult nici mai putin de 85 de milioane de ani. Si cum nu putem comite prostia de a scoate serpii din lantul trofic, am invatat sa traim cu aceasta spaima care, se pare, ne prinde bine totusi. Ma gandesc insa ce este in capul nebunilor care apar pe la Animal Planet in cautare de reptile & stuff. Nu inteleg persoanele pasionate de asa ceva, dar cred ca nici nu trebuie.
Nu cred ca o sa am vreodata curiozitatea de a vedea un sarpe nici macar in gradiniile zoologice. Vorba lui Toma Caragiu in „Femeia superioara” ( vedeti blogul lu’ Roz): „Asa e, mama..Ce’mi trebuie mie? Nu-mi trebuie!”.

P.S: nu faceti prostia de a da search pe google pentru poze cu titlul „afraid of snakes”. Ori veti avea cosmaruri la noapte ( am sa va spun maine asta) ori nu va veti mai ridica de pe scaun vreo ora, pt ca veti avea impresia ca va misuna niste cobre printre picioare :(.

Peste cateva ore plec… mai am de pus cateva hainutze in bagaje si de pus la punct ultimele detalii. Evident ca am ghinionul de a merge in Bucuresti la admitere exact in perioada in care e caldura cea mai mare :-L. Miercuri m-am bronzat mergand prin Unirii, deci zilele astea o sa ma intorc mai neagra din capitala decat am plecat de la mare :lol:.
Si nu stiu cat stau ( sper ca pe 22 sa fiu acasa), si am emotii, si mi’e rau de caldura si de frica, si nu-mi mai sta gandul la altceva decat la examenele mele… Saptamana asta am sa opresc timpul in loc, am sa imi fixez toata atentia asupra mea si a prioritatilor mele..N-am sa imi fac griji pentru ceilalti si n-am sa-i mai ajut; pentru ca asa se intampla cand vrei sa ii scoti pe toti din rahat: binele facut se uita si dupa ce nu mai au nevoie, se spala pe maini. Rusine! Mi-e mila de indivizii care se folosesc de „persoanele importante din viatza lor” pentru a-si satisface anumite nevoi, dupa care le expediaza…Tocmai acesti indivizi se vor trezi singuri si loviti la un moment dat, fara un caine amarat langa ei care sa le linga ranile.
Si da, totul poate sa astepte…momentan sunt egocentrista. Plaja va fi acolo unde am lasat-o, parcul si faleza la fel. Ziua de maine cu distractie, probleme sentimentale, iesiri cu prietenii si sedinte foto, poate sa astepte.

Imi cer scuze ca in ultimele saptamani am scris atat de putin si ca pe la unii dintre voi nu am mai trecut mai deloc..:( promit ca o sa ma revansez peste 2 saptamani…Bucurati-va de vara si tzinetzi-mi pumnii! Vreau sa ma intorc fericita, mai fericita decat am fost in ultima perioada aici. Si am sa ma intorc fericita, pentru ca merit!

Si n-am scapat…era inevitabil oricum…Bacul…
Luni am proba la limba romana, miercuri la istorie, vineri la filosofie…sambata sau duminica aflu rezultatele.
Pana acum cateva zile imi era cam indiferent. Eram constienta de ceea ce stiu si ceea ce habar nu aveam, puteam sa rezolv. Acum am dubii, acum am emotii, acum mi’e teama.
Spuneam aici ( da, am luat examenul psihologic si deci, sunt pregatita psihic sa pic proba sportiva 😆 ) care sunt reactiile mele la stres, la griji, la probleme. Azi m-am trezit iar cu botul umflat. Si cred ca asa va ramane toata saptamana viitoare…dupa, isi va reveni la normal, iar dupa 15 iulie incolo se va inflama din nou pentru inca cel putin o saptamana. Great!

So, i guess this is it… saptamana asta nu am sa mai scriu; cu siguranta voi mai gasi macar o jumatate de ora sa intru sa iau pulsul blogroll’ului si cam atat. Urmatorul articol va fi o luuunga povestire despre examenul de bac si sper sa aiba in final fericit 😆
Acum pe ultima suta de metri am primit un cadou de la Unsensnou, caruia ii multumesc mult…sper ca fluturasul de la el sa imi poarte noroc. Promit ca am sa onorez si leapsa cand voi avea timp si voi linistita :*
Acelora dintre voi care au supravietuit eroic sesiunilor, nu pot decat sa le urez felicitari din tot sufletul si un inceput frumos de vacantza. Pentru cei care incep practica: fruntea sus si spor la treaba; vor veni zilele libere si pentru voi…Iar pentru cei care sunt in aceeasi situatie cu mine… mult noroc!

-Crezi ca, daca iti pui ochelarii de soare, nu se vede ca plangi? ( isi trage un scaun). Te da de gol negreala aia care iti curge…
-E rimel..
-N-ai de gand sa…stii tu…sa iti sufli nasul? sa iti stergi lacrimile? Esti in public.
-…( isi da jos ochelarii, isi sterge mai mult genele usor, cu degetul aratator, trage aer in piept si isi trage cafeaua in fatza).
-Felicitari pentru rezultate! E ceva..
-Nu, nu e nimic.
-Tot perfectionista esti, a? ( cu un zambet usor in coltul gurii)
-Nu am fost si nici nu voi fi! ( deschide un pliculetz de zahar, il varsa in ceasca, vrea sa amestece). Linguritza asta are un luciu tare dubios..
– (rade). Nu incerca sa schimbi subiectul, mai bine schimba linguritza, e mai lesne de reusit pentru tine.
-…
-De ce esti nemultumita?
– ?
-Hai…te cunosc de cativa ani bunicei…
-Nu sunt nemultumita.
-Dar esti frumoasa azi…aranjata…
-Oricum nu conteaza.
-De ce?
-Nu ma vede nimeni. Sau mai bine zis, cine trebuie nu observa…(linge linguritza pe care mai devreme o criticase). Stii vorba aia: la ce’mi serveste frumusetea daca nu am oglinda?
-Oricine nu te observa este un idiot.
-Ok, atunci..sa spunem ca…ma detesta.
-Orice baiat care pretinde ca te detesta este un idiot.
-Hai ma! Ma lasi cu…Ah, sa’mi bag…( i-a cazut linguritza pe piciorul drept). Tu te auzi ce spui?! ( isi cauta un servetel prin geanta).
-Auzi..
-A? ( cu nasul in geanta)
-Toate fetele sunt asa ca tine..?
-Asa proaste adica?
-Nu fi proasta…asa sensibile si nu stiu…sufletiste…
– ( isi ridica privirea din geanta) Depinde. Orice fata indragostita sufera cand este ranita! Jeleste, miorlaie, plange! Ia’o cum vrei!
-Tie nu ti-e frica sa plangi?
Fii serios! Dau la politie, nu mi-e frica de nimic! ha! ( scoate triumfatoare pachetul de servetele din geanta; e gol). La dracu’..
– (el rade, rade cu pofta) Ah, nu ti’e frica de nimic! Si atunci de ce plangi?
-Am spus ca nu mi’e teama, nu ca nu ma doare…
-Ce te doare?
-Ignoratu’.
-Eh na ( flutura nepasator din mana).
-Da…ca e opusul iubirii…
-Nu inseamna ca a uitat de tine doar pentru ca nu iti spune ce vrei sa auzi!
-Hoohooo, sa nu mi’o spui pe aia cu ” daca cineva nu te iubeste asa cum iti doresti tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul sau” ( ea rade nervos). Nu’mi spune ca faptul ca iti ignori prietena nu inseamna ca esti ocupat cu tipa aia pe care ai cunoscut’o aseara!
-Damn ( el lasa capul in jos)! Te pricepi…
-As fi vrut sa nu…
-Credeam ca nu va prindetzi..
-( ea ridica din spranceana) Ne prindem! Ca ne doare! Fericirea poate sa iti inchida ochii, dar nefericirea mereu tzi’i deschide!
-…
-Ce ai?
-Ma gandeam daca toate fetele sunt ca tine…si daca toate plang ca tine…daca la toate le tremura buza de jos si daca toate vorbesc asa…Ma gandeam ce simtiti voi, ma gandeam cum e sa ne asteptati…Ma gandeam la prietena mea de acasa cand te-am vazut pe tine ca plangeai…
-…( ea isi pune iar ochelarii)
-Ce..? Iar plangi..?
-Nu, lacrimez..nu aud zilnic discursuri de’astea din partea unui baiat.
-Nici eu nu vad asa ceva zilnic…Chelner! Nota, te rog! Data viitoare cand o sa uit sa ii zic prietenei mele ca o iubesc, cand o sa am ganduri cu alta, cand stiu ca as putea s’o fac sa sufere…o sa incerc sa imi amintesc imaginea ta plangand..
-Asa sa faci..! ( ea se ridica si isi pune geanta pe umar)
-Nu vrei sa te conduc pana la un taxi? E tarziu afara si esti singura..
-Nu, multumesc,nu e nevoie.
-Nu ti-e frica?
Fii serios, dau la politie…nu mi-e frica de nimic! ( isi da jos ochelarii, intrucat realizeaza ca nu mai e soare. Ce fraiera e! ).
-( el zambind nostalgic) Asta nu inseamna ca nu te doare…!

Azi am mers numai cu capul in jos… nu batea soarele atat de tare, dar nu am putut sa’mi ridic privirea si sa privesc in jur.
Azi am obosit… mi-am scapat gantera de 2 ori pe acelasi picior si am plecat de la sala dupa doar o ora de sport.
Azi imi vine sa urlu si parca nu am voce. Imi vine sa plang si n-am in bratzele cui; baietzii se sperie cand vad fete plangand. Cele mai bune prietene ar face tot ce le sta in putere, dar cateodata este nevoie de un umar puternic, de un ajutor masculin care sa te ajute sa treci peste tot. Dar lor le este frica… Suntem cele mai frumoase si cele mai grozave cand le facem favoruri, cand dansam langa ei, cand iesim cu ei aranjate in oras si toata lumea ne admira, cand le gatim sau stam cu ei cand sunt bolnavi…Ei n’ar putea sa faca asta; n-ar putea nici macar sa ne priveasca suspinand…plangand cu vorbe nici atat. De ce?