Ultimul bilant pe anul asta

Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Si daca am avut un an dat naibii de greu, inseamna ca am reusit sa suport atat…pentru ca si momentele frumoasele au fost pe masura!
Nu stiu daca si voi aveti obiceiul asta, dar eu fac chestia asta din 2006 incoace si e tare placut. Cu o zi sau doua inainte de Revelion, imi scriu pe cateva biletele ( vreo 30-40 de obicei…ce vreti, am multe asteptari de la mine 😆 ) rezolutii pentru noul an, cam tot ce imi propun eu. Inainte de asta totusi, citesc biletelele din anul care sta sa se termine, ca sa trag linie si sa vad ce mi-a ieist si ce nu. E tare placut, sa stiti… e ca si cum intregul film al anului 2010 mi-a trecut prin fata ochilor, am retrait toate emotiile de la bac, de la admitere, toate visele pe care mi le-am facut cu privire la facultate si la locuitul in Bucuresti. E placut sa vad cum majoritatea mi s-au indeplinit. Unele s-au si transformat. Adica ce imi doream acum un an s-a dovedit a fi inutil si deci, am renuntat la acea dorinta.

Da, am invatat sa sufar mai putin in dragoste pentru ca am pus piciorul in prag fara sa mai privesc inapoi; mi-a trebuit ceva pana sa fac asta, dar intr-o criza de curaj, am pasit mai departe. Da, am reusit sa termin liceul si bacul cu medii mari, asa cum imi propusesem pentru ca, puteti sa spuneti ca sunt tocilara daca vreti, dar tin mult la asta. Da, mi-am gasit un job vara asta, sau cat a mai fost din ea si nu am lasat soarele sa ma bata degeaba in cap. Da, am petrecut frumos cu orice ocazie si m-am simtit cat de bine am putut, mai ales in zilele si in lunile mele preferate. Da, am cele mai frumoase poze si cea mai talentata Habiba. Da, am ajuns exact acolo unde mi-am dorit tot anul, pentru ca am muncit ca o descreierata pentru SNSPA ( si o fac si mai departe). Da, am rasfoit carti frumoase si v-am recomandat si voua cateva, desi sper ca in 2011 sa am timp si mai mult de citit. Da, m-am tinut de blog atat cat mi-a permis timpul si nu am de gand sa ma opresc. DA, AM FOST FERICITA!
Acum nu-mi mai ramane de facut decat urmatoarea sesiune de biletele pentru anul 2011 si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel 🙂 mie personal deja imi trebuie o cutie mai maricica :lol:. Ar trebui sa imi propun sa iau alta la anu’…
Dat fiind faptul ca asta a fost cam ultimul post pe 2011, nu pot decat sa va urez un an nou cat mai fericit si plin de multe realizari frumoase. Sa straluciti si sa va simtiti bine diseara! Nu intreceti limita cu bautura, doar nu vreti sa va prinda 2011 mahmuri :-w. Va pupa Choco si sa ne vedem si la anul tot aici! :*

 

In noaptea de dinainte de decembrie…

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

 

Film de noiembrie

Stiu ca practic am sugerat o a doua parte la „Si daca timpul curge, sa curga in pahare”, doar ca aceasta va fi poate la anul, pentru ca acum nu prea ma mai simt in stare. Am inceput sa ma pup si eu foarte serios cu facultatea, cu N proiecte si teme, cu mers la BCU in mod regulat si da, e al naibii de obositor ( nu, n-am sa folosesc niciodata cuvantul „GREU”, pentru ca imi place prea mult ceea ce fac). Dar cred ca asta a fost unul din riscurile Bucurestiul: invatat, invatat si iarasi invatat!
Imi cer scuze si daca am mai inceput sa lipsesc din peisaj…e de bine, stati linistiti :lol:. Doar ca fericirea ma tine departe de laptop, ca si temele si gandurile pe care le am uneori…Chiar aseara inainte sa adorm mi-am amintit de un film pe care l-am vazut in urma cu multi ani, dar care are mereu aceleasi efecte asupra mea. Stiu ca v-ati fi asteptat ca in mod normal sa recomand „Sweet November”. O fac! Daca nu l-ati vazut pe luna asta, nu mai asteptati! Dar vroiam sa va vorbesc de data asta despre „Stepmom”, un film de acum 12 ani, avand in rolurile principale pe una dintre actritele mele preferate – Julia Roberts si pe Susan Sarandon.
Povestea nu e foarte complicata, e un caz clasic, as spune. Un cuplu cu 2 copii ( o fata in varsta de 11-12 ani si un baietel) divorteaza. Raman in relatii bune, impart custodia copiilor. Pana cand tatal isi gaseste o iubita mult mai tanara decat el, pe care se hotaraste s-o ceara de nevasta. Totul clar pana aici, insa nici nu va dati seama cat de al dracului de complicat este pentru copii, mai ales pentru fata care incepe sa se confrunte cu probleme adolescentei, s-o accepte pe mama vitrega. Si ca totul sa fie si mai dificil, mama descopera ca are cancer si ca va muri in viitorul apropiat.
Nu spuneti ca mama vitrega ( Julia Roberts) este o scorpie doar din cauza ca urmeaza sa ii ia locul celeilalte…Este greu si pentru ea… E tare nasol sa se dea peste cap sa isi adapteze obiceiurile si munca la noua viata de familie si mai ales sa ii faca pe copii sa o accepte macar.
Serios, exista probabilitatea sa-l fi vazut. Dar daca nu ati facut-o, descarcati-l. O sa va aduca aminte intr-un fel sau altul de mamele voastre, de care stiu ca majoritatea sunteti departe…

 

Si daca timpul curge, sa curga in pahare! (1)

Am ajuns la 19 ani. Nu prea stiu ce sa zic, poate doar ca sunt foarte happy. Sa-mi explic fericirea, nu stiu. Profu’ meu de romana, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca fericirea si iubirea nu au nici o cauzalitate. Asa ca…why bother?
Da, e prima data cand schimb sufixul departe de casa 😆 e o premiera faptul ca ma trezesc cu Habiba ca fiind prima persoana care ma ia in brate si imi spune „La multi ani!”. E ciudat si ca cineva a insistat sa bata drumul pana la mine la 00:00 doar ca sa imi aduca un cadou si sa ma stranga in brate. Nu mi s-a mai intamplat asa pana acum :lol:. E prima data si cand sunt indecisa, cand habar nu am ce sa fac de ziua mea. Si culmea e ca toata lumea ( = persoanele apropiate) ma intreaba ce vreau. E enervant cand le spun chiar si in momentul asta ca NU STIU. Ce mai conteaza cand si unde cand eu stiu ca ma simt bine..?
19 ani impliniti la Bucuresti. Sper sa fiu aici si la 20, si la 21, si la 22…apoi dupa facultate mai vad eu. Dar e bine, e al naibii de bine…Nu prea imi gasesc cuvintele la ora asta, cred ca nu le am la mine. But i’m fine, i’m ok, i’m 19! 😀 Va urma…

 

„Ciocofolie”

V-am zis eu ca daca ajung in Bucuresti nu pierd nici un eveniment care sa ma atraga. Stiam ceva despre un anume targ de ciocolata, dar Grapefruits m-a lamurit mai bine. Dati-va seama! Dulciuri! Asa arata raiul pentru mine…cum sa ratez eu o bucatica de paradis?! Trebuia sa vad cu ochii mei dar mai ales, sa gust cu propria mea gurita! 😆

Inca de cand am intrat mi-am spus ca Vila Rodizio chiar era locatia perfecta pentru acest targ. Un restaurant select, decorat parca in nuante de ciocolata calda. Toate incaperile erau pline de standuri micute care atrageau “ciocofilii”, vorba Habibei mele. Am avut cateva momente de nelamurire; cand ai fericire in stanga si fericire in dreapta, nu prea stii pe unde s-o apuci. Asa ca am luat-o cu inceputul. O rog pe Habiba sa scoata aparatul si sa se puna pe pozat. Vedeti voi, aceasta camera foto + fete dragute indragostite de ciocolata = multe avantaje :lol:. Cum ar fi faptul ca toti vanzatorii ne agatau practic si incepeau sa ne spuna povestile firmelor pentru care lucreaza, crezand ca suntem deja ziariste. Am degustat tot ce arata bine si dati-mi voie sa va spun ca pentru prima oara dupa cateva zile in care nu am mirosit nimic din cauza racelii, am simtit o savoare care s-a ridicat parca din cerul gurii inspre nari, patrunzandu-mi pana in creieri. Pe nu stiu ce cale, mi-a ajuns si la sufletel ( circulatia mica, circulatia mare si circulatia dulce 😆 )…

Ce ma lasase insa masca a fost atelierul de pictura in ciocolata. Premiera pentru mine, premiera pentru multi. Un baiat foarte simpatic ma invitase sa desenez ceva, insa eu sunt antitalent cand vine vorba de asa ceva. Nu pot sa le am pe toate, nu? Insa mi s-a parut o forma de arta foarte deosebita. Pentru cei interesati de cursuri de dezvoltare si creatie ( ateliere ca cel despre care v-am spus, muzica, dans, teatru, picture) va recomand Asociatia “Iarba verde de acasa”, aflata pe Str. Pictor Stefan Luchian, nr 13, zona Universitatea, site http://www.sincretismulartelor.ro .

Sa nu credeti ca preturile erau exorbitante. Nu. Gaseai tot ce vroiai: prajituri de casa, turta dulce, fursecuri, dulceturi la 3-5-10-20 de lei. Evident, nu puteau lipsi asa-zisele bunatati de efect. Baietii nu aveau cum sa dea gres cu o cutie de praline ( 60 sau chiar 110 RON), iar fetele sigur si-ar fi impresionat perechile cu masinuta plina cu bomboane de ciocolata, decorate cu un strop de aur in varf ( 80 RON). Pentru sarbatori, pentru ocazii speciale sunt cele mai potrivite cadouri. Daca va tin buzunarele, eu v-am lasat mai jos cateva informatii despre ciocolateriile si patiseriile care m-au atras cel mai mult. Nu puteam sa nu va arat si cateva poze, asa ca enjoy! Nu puneti nici o calorie pe voi daca doar le priviti :lol:.

1. Pralines Leonidas – Calea Dorobantilor nr.35, sector 1, Bucuresti. Site: http://www.pralinebelgiene.ro
2. Cofetaria Eduard – Sos. Oltenitei nr 31A, sector 4, Bucuresti. Site: http://www.cofetariaeduard.ro . Nr. Telefon: 0744954240
3. Bruyerre – site: http://www.bruyerre.eu
4. Choco Fashion – Str. Gabroveni nr.4, Bucuresti. Site: http://www.chocofashion.ro .
5. Iar pentru cele/cei care tin la silueta si doresc dulciuri care sa nu se depuna prea mult pe solduri si burtica, recomand Diet Center – Str. Nicolae Caramfil, nr.85C, sector 1 Aviatiei.

 

Egoism pe toata linia!

Am ajuns la simpla concluzie ca perioadele de egoism ne fac bine (chestia e a dracu’ de subiectiva, deci puteti sa fiti de acord cu mine sau sa-mi spuneti ca sunt idioata; accept orice varianta). Cel putin, la mine incep sa se vada efectele si sunt sigura ca vor fi si mai evidente peste cateva saptamani sau luni.
Nu mai vreau sa ajut pe toata lumea; refuz! Cand am facut-o, ori nu am auzit nici un “multumesc”, ori nu am avut parte de pic de respect sau o farama de consideratie. Asa ca, de ce efortul? N-am sa pot niciodata insa sa renunt la voluntariat…insa de Mama Ranitilor mi s-a taiat!
Am trecut si de faza cu “banii nu pot cumpara fericirea”. As baga replica aia cu “ o cumpara deja facuta” ,dar deja e un cliseu si suna prea a pitzipoanca de New York. Nu generalizez, dar haideti sa fim seriosi: banii conteaza al naibii de mult! Am pus mereu iubirea fatza de un baiat inaintea pasiunii monetare si nu am sfarsit bine. Nu. Acum stiu ce sa aleg dintre bani si dragoste…cel putin pentru moment. Si cred ca banuiti si voi raspunsul meu. Va spun ca voi urla din toti plamanii “MAKE LOVE, NOT MONEY!” doar atunci cand voi avea casa si masina mea, un job stabil si un salariu nesimtit. Pentru ca nu prea ai voce sa faci declaratii amoroase cand te trezesti cu o durere de gat de la curentul care se produce intre buzunarul si portofelul gol. Hai sa recunoastem, pe bune! A nu se intelege totusi ca sustin materialismul, pentru ca imi provoaca sila. Cred doar ca ar trebui sa spunem lucrurilor pe nume.
Vreau sa ma gandesc mai mult la mine, la viata mea, la planurile mele. Va sugerez sa faceti acelasi lucru, indiferent daca ati inceput scoala, liceul, facultatea, masterul sau daca va stresati la acelasi job nenorocit. Daca nu ne gandim noi la propriile noastre nevoi si sentimente, atunci cine? 🙂
Da, sunt egoista. Si mi-a trebuit foarte mult timp ca sa ajung asa. Pentru ca sunt proasta de buna. Mi s-au umplut N pahare si sticle si butoaie pana sa zic STOP!.Stiu ca faza asta de “Choco este inceputul, cuprinsul si finalul in orice” imi va trece destul de repede. Nu sunt suficient de scorpie ca sa raman toata viata mea atat de egocentrista. Dar incerc sa ma bucur de perioada asta de “ nu dau 2 bani pe altii, pentru ca nu vreau si nici nu-i am!”. Si va spun sincer…MI-E BINE! Cu toata plecarea de acasa, treaba, cursurile, plimbatul si grija pentru ziua de maine, E BINE sa ma gandesc numai la sufletul meu si nu la al nu stiu carui nesimtit caruia nu ii pasa, care nu stie sa salute sau sa sune. Si sufletul meu va suna ocupat exact cand se va astepta mai putin! 🙂

 

Cafelele din diminetile de septembrie…

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca s-au terminat multe povesti. Evident, sfarsiturile aduc lacrimi. Ai impresia ca ramai singur, ca se prabusesc sentimente zidite de ani de zile in sufletul tau..si asta in doar cateva zile. Dar privind inainte, parca nu mai doare atat de tare cum eram obisnuita. Ori nu mai simt eu, ori inimioara mea a invatat sa cante „vesnica pomenire!”. Chiar si asa, astazi totul se leaga de tine, dar parca nimic de noi doi. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar nu cred ca le vom mai bea vreodata impreuna…poate doar daca destinul ar fi chiar nesimtit!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca m-am lamentat prea mult, ca sunt mai puternica decat ma asteptam. Ori nu mai sunt eu, ori, culmea, chiar am invatat din greselile mele. Si asta chiar ar fi o premiera! Dar privind inainte, stiu ca am atatea de vazut, de auzit si de simtit, incat ma incearca un sentiment de curiozitate dar si de panica. Ambele sunt trecatoare. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca de-acum incolo, cel putin pentru cateva luni, le voi bea fara zahar. E bine sa nu incercam sa indulcim chiar totul!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca sunt hotarata sa fiu fericita cu orice pret; nu spun ca as fi fost trista pana acum, dar…intelegeti voi ce vreti sa spun. Ori nu mai sunt eu, ori chiar am invatat ca daca tot mi se ofera sansa de a incepe intr-un fel sau altul o viata noua, trebuie sa profit de ea. Dar privind inainte, stiu ca fericirea nu ma lovi pe trecerea de pietoni. Eventual ma va baga in coma de durere inainte sa mi se arate. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca a sosit vremea sa le beau cu o alta atitudine si cu altcineva langa mine!

P.S: e joi!!!! 🙂

 

Ciocolata inspira!

Alinutza, Grapefruits si Delia mi-au dat o alta ocazie de a scrie cateva cuvintzele despre colegutzii mei de blogosfera, asta pe langa un premiu frumos pt care le multumesc mult.

Pentru un cititor oarecare aceste imagini cu „nu stiu ce award pt cel mai nu stiu cum blogger” par niste prostii, un motiv un plus pentru un post oarecare sau chiar un motiv de „cat de tare esti, cat de tare sunt” pentru cei care scriu. Pentru bloggeri in schimb, este mult mai mult…Nu spun ca am plans de fericire de fiecare data cand am primit un asemenea premiu sau vrea leapsa. Spun doar ca imi apare un zambet pe fatza de fiecare data cand sunt nominalizata pentru ceva.
Acum ma intreb cu ce am inspirat eu fetele care s-au gandit si la mine cand au oferit premiul mai departe. Pentru ca eu stiu criteriile pe care le urmaresc eu cand dau citire listei. Chiar daca vara nu prea am avut timp sa ne citim, fetele stiu ce barfe trageam iarna cand era cancer afara si noi statea la caldurica, umplandu-ne timpul cu discutii pe blog. Noi stim cum e sa impartasim tristeti, fericiri, cate o melodie frumoasa sau un film nou, cate o parere, cate o stire, cate o barfa. Si daca pentru cateva secunde, la inceputul blogului meu, am subapreciat relatiile care se pot crea pe net, acum imi dau 2 palme si vad ca persoanele din spatele cuvintelor se pot intalni si in viata reala in cate o excursie ( la Vacutza Albastra) sau la Bucuresti, la facultate.
Premiul acesta va merge la tot blogroll’ul, pentru ca toti ati scris ceva care la un moment dat fie m-a surprins, fie mi-a fost de folos sau care m-a inspirat pentru un articol, un proiect. Va multumesc mult! Sper sa ne gasim in acelasi loc si in toamna, cand odata cu trecea caldurii se vor mai linisti si apele. Asa ca: Andrei, Cami, Cristina, Cuvinte Vulgare, DianaEmma, Divine Anarchy, Habiba, Scorpiutza Hubbis, Invatatorul, KirstDay, Loo ( absenta momentan, dar tot o iubim :* ), Machiaveliq, Me and my daughter, Nice si Dragos, OanaClara, Retete cu poveste, Rox, Twisted Chocolate, Un nou sens si Sinsdesign sunt sursele mele de inspiratie, de amuzament si de pus pe ganduri. Imi pare rau daca am omis pe cineva. Toata lumea, inclusiv fetele care au fost atat de dragutze si de pufoase sa trimita premiul si pe la mine, primeste multa multa multa ciocolata!

 

Am sa ma intorc fericita!

Peste cateva ore plec… mai am de pus cateva hainutze in bagaje si de pus la punct ultimele detalii. Evident ca am ghinionul de a merge in Bucuresti la admitere exact in perioada in care e caldura cea mai mare :-L. Miercuri m-am bronzat mergand prin Unirii, deci zilele astea o sa ma intorc mai neagra din capitala decat am plecat de la mare :lol:.
Si nu stiu cat stau ( sper ca pe 22 sa fiu acasa), si am emotii, si mi’e rau de caldura si de frica, si nu-mi mai sta gandul la altceva decat la examenele mele… Saptamana asta am sa opresc timpul in loc, am sa imi fixez toata atentia asupra mea si a prioritatilor mele..N-am sa imi fac griji pentru ceilalti si n-am sa-i mai ajut; pentru ca asa se intampla cand vrei sa ii scoti pe toti din rahat: binele facut se uita si dupa ce nu mai au nevoie, se spala pe maini. Rusine! Mi-e mila de indivizii care se folosesc de „persoanele importante din viatza lor” pentru a-si satisface anumite nevoi, dupa care le expediaza…Tocmai acesti indivizi se vor trezi singuri si loviti la un moment dat, fara un caine amarat langa ei care sa le linga ranile.
Si da, totul poate sa astepte…momentan sunt egocentrista. Plaja va fi acolo unde am lasat-o, parcul si faleza la fel. Ziua de maine cu distractie, probleme sentimentale, iesiri cu prietenii si sedinte foto, poate sa astepte.

Imi cer scuze ca in ultimele saptamani am scris atat de putin si ca pe la unii dintre voi nu am mai trecut mai deloc..:( promit ca o sa ma revansez peste 2 saptamani…Bucurati-va de vara si tzinetzi-mi pumnii! Vreau sa ma intorc fericita, mai fericita decat am fost in ultima perioada aici. Si am sa ma intorc fericita, pentru ca merit!

 

Cu flori in par si nimic in picioare

Am terminat liceul. Oficial. Am bocit pana n-am mai putut, am facut poze, au durut anumite momente, am trecut peste, maine uit tot ce a fost urat.
Am facut prima mea plaja pe anul asta. Aviz amatorilor: la Constanta o sa fie o vreme perfecta pentru bronzat, temperaturi foarte ridicate, apa este clocita la mal, dar dupa cativa metri este tocmai buna de o baie 😆 si asta vi-o spune o persoana care nu stie sa inoate si careia nu ii place sa se balaceasca in mare. Dar azi mi-am facut de cap…
Vorba Habibei mele, nu stiu daca este momentul potrivit pentru a ma bucura de bronz, de Mamaia, de mare, de poze aproape de apus. Dar am sa mai merg si maine la plaja si poate si duminica…Dupa, nu se stie…Nu vreau sa ajung la Bucuresti si sa ma acuze fetele de acolo ca sunt prea branza pentru o constanteanca :lol:.
Incerc sa nu visez prea mult, sa mai invatz cate ceva…dar presimt ca, daca voi sta prea mult in casa, voi intra intr’o depresie cumplita! Cu riscul de a ma pregati pentru bac pe ultima suta de metri, am sa mai ies si zilele astea prin oras. Examenul pot sa il iau cu 9, fericirea mea insa ar trebui sa treaca peste 9,50, avand in vedere faptul ca in momentul de fatza sunt cam aproape de corigentza din punctul asta de vedere.
Eu stiu ca multi sunteti in sesiune sau in focuri cu bacul sau alte examene. Insa datzi o fuga la piscina, sau, cel mai bine, 2 zile la mare…Sunt primele zile de vara, primele zile de canicula, primele zile in care nisipul arde si doar apa sarata a marii ne poate racori. Sunt primele apusuri lungi, primele noptzi calde, primele terase deschise, poate si primele iubiri pentru unii, ultimele pentru altii..:) nu le pierdetzi…
P.S: am vazut la Un nou sens o melodie a trupei Taxi si mi-am adus aminte cat de mult ascultam formatia asta acum doi ani, dar si anul trecut. Sper sa va placa melodia 😀 ( cu o oarecare legatura cu poza :”> ).

(Unde e, unde e, unde e?)
Stiu unde e!
Unde lumea vibreaza, unde lumea viseaza!
(Unde e, unde e, unde e?)
Stiu unde e!
Unde se canta tare, pe nisip langa mare
Acolo e…
Cu flori in par si nimic in picioare,
Pe nisip langa mare.