Ce ti-e si cu viata

Ma uitam aseara pe la ora 22 la Cronica Carcotasilor. Cand mai am timp, imi place sa vad de ce mai fac misto. Eram impresionata si de mini spectacolul dat de Horia Brenciu. Am aflat peste o ora ca Huidu era in spital, in coma. Presa vuieste, cred ca stiti si voi amanunte, nu o sa fac eu pe jurnalista. Doar ca…nu stiu, mi-a lasat asa o stare…Din cata lume a murit pana acum, de Huidu chiar mi-ar parea sincer rau daca ar pati ceva, Doamne fereste. Asa ca nu pot spera decat sa isi revina cat de curand si sa nu isi lase nevasta si cei doi copii singuri. Plus ca il asteapta o natiune intreaga sa faca istorie in televiziune si in urmatorii 10 ani pe Prima TV…

 

„ma cheama Sonia, am 26 de ani, cancer la stomac si inca 6 luni de trait.”

te’ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane.
boala mi-a deschis ochii. nu conteaza cand mori pana la urma, asa ca le-am incercat pe toate. ai sa vezi. sex, droguri, tratamente…am intalnit o gramada de lume, ba chiar am reusit sa ma indragostesc. de un barbat diagnosticat cu hiv. o relatie total diferita de ce ai crede tu.
nu am priceput niciodata sporturile extreme. senzatii tari? adrenalina? incercati cancerul!

„Soni” – Andrei Ruse. O recomand din tot sufletul. E mai mult decat o lectie de viata. Da, este vorba despre moarte, dar fara vesnica lalaiala si tristete. Este o carte care are de toate: umor, seriozitate, teorii, conceptii, suspans, cotidian, realitate!
Inca din descrierea de mai sus care apare pe coperta cred ca v’ati dat seama despre ce este vorba. Nu e ceva iesit din comun. Soni, o fata obisnuita, a fost diagnosticata cu cancer la stomac, mai avand doar 6 luni de trait, pe care si le petrece asa cum crede ea de cuviinta. Si incearca sa le faca pe toate. Si noi cred ca am proceda la fel daca am sti cate zile mai avem pana am muri, nu? 🙂
Exista fragmente in aceasta carte la care este imposibil sa nu razi cu lacrimi. De pilda, stiind ca urmeaza sa moara, Soni o ia pe prietena ei cea mai buna, se urca intr’un taxi si se duc la un magazin de pompe funebre ca sa isi aleaga chiar ea sicriul! Se consulta cu vanzatoarea ( care initial a crezut ca fata glumeste), intreaba de preturi si modele, ba chiar vrea sa probeze unul si isi roaga prietena sa ii faca poza in cosciug. Discutiile sunt mai mult decat ironice si pline de umor. Dar exista si momente tragice, acelea in care Soni descrie durerile provocate de cancerul la stomac. Finalul? Zguduitor si neasteptat. Si nu, nu vi’l spun :). Dati o fuga la Diverta sau Carturesti si achizionati cartea. Va asigur ca veti vedea lumea, viata si moartea cu alti ochi!

Ne place in Romania la fel cum iti place tie ca ai cancer.

Daca tristetea ar putea exclama macar un „miau!” amarat, atunci toti cainii nesatui si barbari s-ar arunca peste mine.

In prima zi la scoala ar trebui sa ni se spuna ca o sa murim. Apoi alfabetul.

Cartea am citit-o anul trecut pe timpul asta. Am imprumutat’o si prietenelor mele, a fost un soc pentru noi si o mai pomenim si acum. Mi’am amintit de ea acum cateva zile cand eram intr’un taxi…soferul nu contenea cu discutiile despre politica, hotie, politie, coruptie, prostie, televiziune. A fost o cursa lunga…

(Taximetristul ingrozit, dupa ce afla de boala Soniei, o intreaba):
-da’ cum doamne iarta’ma?
-e, cum? pur si simplu. nu stiti cum e cu cancerul?
-exact asa.
-de la televizor e, va zic eu. am vazut cateva documentare…si-asta face cancer! nu stie lumea, dar asta si tigarile e, fir-ar mama lor!
-pai de la tv mi-a zis si mie ca e…
incercam sa ma abtin cat puteam de mult sa nu rad in hohote. dana la fel, o observasem in oglinda. avea mana pe fata.
-de la televizor, nu?
-daca va zic…mai ales de la prostia aia de OTV.
-aoleu!
-pai da, nu stiati? ca aia emit prost de tot, au niste aparatura d-aia veche, vai mama ei. si cum eu ma uitam in fiecare seara…am patit-o, vedeti?
dana se chircise toata in spate si tremura de ras. din cand in cand mai scoatea niste chicoteli, apoi isi lasa doar gura acoperita de mana ca sa i se vada ochii inlacrimati.
-vai, da’ nu plangeti doamna, doriti un servetel?s-a sesizat imediat soferul.
-nu, nu, multumesc…doar ca…mi-e greu acum sa reaud povestea, i-a raspuns dana silabisind.
-doamne pazeste!! a exclamat taximetristul, inchinandu-se in fata bisericii de la obor. dar cum? si nu faceti tratamente d-astea?
-ba fac, de-aia nu mai am nici par!
-aoleu!
-asta e viata, ce sa-i facem acum? am concluzionat eu.
-da, mama ei, da’ cum se intampla…am auzit-o si pe-asta! si de la OTV ziceti, nu?
-de la OTV, de la Acasa, mi-a dat doctorul o lista. le stia bine, ca mai sunt cazuri.
-da’ la acasa ce-are, doamna?
-tot asa! transmisii proaste. cica nici Proteveu’ nu o duce prea bine, dar cu Acasa e pulbere!
-doamne! sa-i spun lu’ nevasta-mea! sarbu asta chiar ca-i al dracu’ de zgarcit…am tot auzit…si cu tratamentele-astea nimic?
-nimic nimic…m-am dus prea tarziu. bine, sanse pot fi, nu zic…da’ mai am cateva luni si acum ma gandeam sa vad cum ma-ngrop si eu…ca omul.
-doamne, da’ ce-a ajuns lumea asta…
-macar e bine ca mai aflam si noi. ce, eu daca stiam dinainte ma mai uitam la diaconescu, la d-astea?
-da, dar chiar asa, sa moara oamenii si altii sa faca bani asa? chiar pan-aici? nu e nene! nu mai e viata cu nesatuii astia! si-atat, doar de la tv, asa?
-pai ce-mi trebuia mai mult?
-doamne-ajuta! si taximetristul s-a crucit iar. ce-am ajuns…

P.S: imi cer scuze pt articolul kilometric, dar erau multe de scris
P.P.S: nu am scris eu intentionat cu litera mica, exact asa a scris autorul. Stilul este foarte non-formal, apare mai mult ca o marturisire.
P.P.S: aveti aici si alte pareri despre „Soni” – 1 si 2

 

Copil fiind, Scarlet O’Hara eram!

Am primit cu mare placere aceasta leapsa de la Loryloo si nu am mai tras de timp pentru a o rezolva, intrucat ma batea de mult gandul sa pun 2-3 poze cu mine de cand eram mica 🙂 Evident, nu m-am gandit la poze de cand aveam cativa anishori, dar am zis treaca-mearga.
Si hai s-o luam de la inceput. N-am frati, n-am surori.Mami s-a chinuit vreo 7 ani sa ma aiba si cand am aparut pe asta lume, am fost rasfatzata rasfatzatelor 😀 Ce-i drept, se asteptau la un baiat, dar cand au vazut ce fetita ochioasa si botoasa au, le-a trecut lor de ce aveau in minte. Asa ca uitati-ma! 🙂 In poza asta banuiesc ca aveam cateva luni si inca de pe atunci, se distingea caracteristica mea de baza:BOTUL!

Ce-i drept, la inceput ma cam speriau pe mine aparatele de fotografiat, dar cand unchiul meu si-a luat unul fara ditamai blitzul, am inceput sa pozez. 😀
Am avut o copilarie fericita, cu alergat dupa pisica, sarmale din frunza de vitza si noroi, bicicleta si dat in leagan toata ziua de strabunica, Dumnezeu s-o ierte ( buni legase la un moment dat o sfoara de leagan si tragea de ea ca sa nu se mai oboseasca atat de tare). Am fost un copil norocos pentru ca am crescut la curte si am avut pe unde sa alerg. Aveam zile cand tzopaiam ca o descreierata dintr-o parte in alta si zile cand defilam ca pe mosia „12 stejari” din „Pe aripile vantului”, precum Scarlet O’Hara ( poza de mai jos).

Apoi am invatat ce este aia poza, ce este aia moda si ce inseamna fitzele ( destul de devreme, avand in vedere ca aveam vreo 4 anishori). Aveam si cele mai bune exemple de tinere la moda ( matusile mele), asa ca pozele de genul nu au intarziat sa apara.

Atunci m-am prins ca nu o sa dezvolt niciodata o cariera deochiata in muzica sau televiziune si m-am lasat de poze „porno” :lol:, pentru ca mami mi-a dat cu firma-n cap:

Cand am intrat la gradinita, am inceput sa dau semne de comportament destul de excentric pentru varsta mea, de dorintza de afirmare, de a atrage privirile 🙂 Evident ca zbieram ca din gura de sarpe cand mama intarzia sa ma ia de la gradi, evident ca acasa stateam cu toata familia langa mine sa fac liniutze si bastonase si evident ca am invatat sa citesc si sa scriu inca de la 6 ani. Invatasem sa ma imbrac asortat, sa fac figuri, sa ma „domnishoresc”, insa nu prea faceam diferentza dintre un simplu zambet si ras in draci! In poza asta de exemplu, stateam prea serioasa si mi s-a spus sa zambesc cu pofta.Rezultatul se vede 😆 .
Sper ca am mi-am facut temele asa cum trebuie si ca Miss Loryloo va fi incantata 😀 Hai sa dau si eu mai departe leapsa asta la Divine Anarchy, Habiba, Copila, Cristina, Cami, Invatatorul, Nice, Machiaveliq si Zbuff. Poze neaparat! 🙂

 

Cupidon in sevraj (2)

Sau mai bine, cupidon in dezastru 😆 Nu a semanat deloc cu activitatea perfecta de anul trecut, dar mi-a adus o satisfactie imensa 🙂
Am avut probleme…mari de tot…cu toate . In primul rand, seara noastra de karaoke s-a suprapus cu concertul baietzilor de la Linia 2; si a iesit un mic scandal. In al doilea rand, sunetul a lasat tare de tot de dorit…Clubul nu era efectiv pregatit pentru asa ceva, cu toate ca noua ni s-a spus ca e ok. Calculatorul mergea atat de greu si programele erau atat de vechi, incat nu citeau aproape nici o melodie…Si a fost cam dezastru…
Partea buna este ca televiziunea locala a filmat exact ce a trebuit, adica ce a iesit bine 😀 Am fost prima la interviuri si anul asta si mi-a facut placere (o sa imi fac placere si mai mare cand la pranz o sa ma vad iar la televizor 😆 a trecut un an de cand n-am mai aparut). Mi-a crescut inimioara si cand am vazut ca publicul sustzinea concurentzii, indiferent de talentul lor si indiferent de problemele tehnice care au aparut 🙂
Si cu toate ca la inceput ne-am cam impuns, la final am ramas in relatii bune cu baietzii de la Linia 2. Nu auzisem de trupa lor, dar trebuie sa recunosc ca mi-au placut la nebunie 🙂 nu am mai avut curaj in ultima vreme sa ascult melodii mai de suflet, dar aseara, chiar am plutit, in ciuda catastrofei care a iesit cu concursul de karaoke…
Si am ajuns acasa pe la 23 si ceva si cu tot ce se intamplase, si de bine si de rau, am fost fericita 🙂 poate pentru ca am invatzat sa si pierd si pentru ca m-am prins ca gaurile negre nu sunt chiar atat de negre pe cum par…Si comparand cu seara de anul trecut in care totul a decurs foarte bine, dar am ramas cu un gust amar la sfarsit, probabil ca tind sa prefer activitatea de ieri, cand am facut praf aproape tot, dar cu toate astea, am iesit razand in hohote din Doors.
Unii imi spun ca s-au distrat bine, altii imi spun ca au inteles ca nu era vina organizatorilor, ci a clubului, cativa mi-au spus ca a fost pur si simplu oribil. Si ce daca? 🙂 Nici cand totul merge ca la inceputul lumii, nu o sa scapam de nemultumiti…Ce se intampla insa daca nemultumita sunt chiar eu…? Dar intrebarea si mai buna este…ce se intampla daca sunt o nemultumita fericita? 😀