Dupa cum v-am mai spus, nu am net. Dar ce e drept, am si o gramada de citit si de scris pentru saptamana viitoare. Proiectele pentru facultate imi mananca zilele, dar nu numai mie. Sunt placute ce e drept, dar s-au adunat toate exact acum. Si stiti cum e omul: cand peste o saptamana stie ca pleaca acasa si ca peste alte doua vine Craciunul, numai chef de lucrat nu are!


Si iata-ma mergand la biblioteca joi dupa-amiaza, incercand sa ma apuc de tema pentru management si marketing. Stupoare! Jumatate de sala plina de fetele din SNSPA care rasfoiau nervoase carti de Kotler si alte manuale. Mi-am bagat picioarele si am revenit azi. Deci da, va scriu din biblioteca ( simtiti si voi linistea din jurul meu? 😆 ). Dau peste cam acelasi peisaj. Norocul meu ca de data asta, am facut posta materialele din bibliografie. Era o situatie chiar comica: contrar parerii mele si a multora in general cum ca sala 6 ar trebui sa fie plina de studenti de la ASE, fetele din SNSPA au pus stapanire pe ea. Si da-i si fa schimb de informatii, fotografiaza pagini si intreaba in stanga si in dreapta ce a facut fiecare ca sa stii sa faci tu altceva :). Da, e obositor. Si e stresaaaaaant! Cand te gandesti ca ai de predat ditamai tema peste cateva zile, plus altele la fel de mari intre timp, iti cam vine sa te urci pe pereti. Dar atmosfera din sala era superba, dupa parerea mea. Sa vezi atatea persoane din grupe diferite ca studiaza, ca se consulta si ca au in comun acelasi obiectiv, e ceva! Nu stiu daca prin aceste teme, profesorii urmaresc strict cunoasterea. Nu se gandesc ei oare si la socializare? Mi-ar fi greu a crede ca nu ! 🙂

Reclame

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…