Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

Asa a inceput totul acum un anisor. Asta eram eu. Asta vedeam. Asta credeam. Am crescut.
Astazi blogusorul meu a facut un an si nici nu va inchipuiti cat de mandra sunt de el. Este una din cele mai mari realizari ale mele, cu toate ca multi m-ar scuipa daca m-ar auzi spunand asta si si-ar baga picioarele. Multi isi spun ca un blog e o porcarie, e un fleac. Atunci ii provoc sa scrie macar o data la 2-3 zile cate un articol, sa aiba subiecte timp de un an, sau mai multi chiar. Sunt curioasa pe cati ii tine…
Dar nu stau acum sa vorbesc despre competentele sau incompetentele altora, ci despre fericirea pe care mi-a adus-o acest coltisor personal. In ultimul an, am intrat aproape zilnic sa mai scriu cate o impresie sau sa citesc ideile altora. Am avut ce spune si am avut ce vedea.
Nu am vrut sa fac din acest blog un jurnal. Eu nu tin asa ceva. Insa mi-am varsat aici toata frustrarea cauzata de faptul ca nu am dat la jurnalism. Nu mai regret asta. Unde sunt acum imi este foarte bine. Am realizat chiar ca nu as fi fost niciodata o ziarista de exceptie pentru ca foarte rar sunt obiectiva in articolele mele. Da, recunosc sincer ca am scris al dracului de personal. Nici macar nu m-am obosit sa imi ascund identitatea, am avut curajul sa postez poze cu mine, sa imi fac o descriere cat mai detaliata ( acum am schimbat-o un pic, era cazu’ 😆 ), sa spun ce imi trece prin minte sau prin sufletel. Le-am facut pe toate pe sub mana, pentru ca nu am dat detalii despre viata mea personala. Sper ca mi-a iesit bine…
Si stateam azi si ma gandeam cum eram eu anul trecut. A dracului de diferita de acum. Si imi amintesc de primele persone pe care le-am intalnit. Am invatat sa scriu de la Grapefruits si de la DianaEmma, carora am sa le multumesc mereu pentru sfaturi si opinii. Dupa, am dat de Hubbis ( scorpia mea de suflet), Rox si Loo…si mama, mama ce barfe mai incingeam ba pe la una, ba pe la alta asta-iarna. Apoi au urma Alinutza si Delia ( actuala mea colega de apartament). Si am facut ditamai trupa de soc. Nu vreau sa ii neglijez pe restul, dar pe ele mi le aduc aminte cel mai bine, au fost primele, na :). Dar daca stau sa ma gandesc, stiu si fiecare vizitator care a trecut pe la mine si fiecare blog pe care l-am citit si l-am adaugat la blogroll. Si nu pot decat sa le multumesc acelora care trec pe la mine mai mereu si nu pot spera decat s-o faca si mai departe. Promit ca voi incerca sa nu dezamagesc. Multe imbratisari si multa ciocolata pentru toata lumea! >:D<

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca s-au terminat multe povesti. Evident, sfarsiturile aduc lacrimi. Ai impresia ca ramai singur, ca se prabusesc sentimente zidite de ani de zile in sufletul tau..si asta in doar cateva zile. Dar privind inainte, parca nu mai doare atat de tare cum eram obisnuita. Ori nu mai simt eu, ori inimioara mea a invatat sa cante „vesnica pomenire!”. Chiar si asa, astazi totul se leaga de tine, dar parca nimic de noi doi. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar nu cred ca le vom mai bea vreodata impreuna…poate doar daca destinul ar fi chiar nesimtit!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca m-am lamentat prea mult, ca sunt mai puternica decat ma asteptam. Ori nu mai sunt eu, ori, culmea, chiar am invatat din greselile mele. Si asta chiar ar fi o premiera! Dar privind inainte, stiu ca am atatea de vazut, de auzit si de simtit, incat ma incearca un sentiment de curiozitate dar si de panica. Ambele sunt trecatoare. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca de-acum incolo, cel putin pentru cateva luni, le voi bea fara zahar. E bine sa nu incercam sa indulcim chiar totul!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca sunt hotarata sa fiu fericita cu orice pret; nu spun ca as fi fost trista pana acum, dar…intelegeti voi ce vreti sa spun. Ori nu mai sunt eu, ori chiar am invatat ca daca tot mi se ofera sansa de a incepe intr-un fel sau altul o viata noua, trebuie sa profit de ea. Dar privind inainte, stiu ca fericirea nu ma lovi pe trecerea de pietoni. Eventual ma va baga in coma de durere inainte sa mi se arate. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca a sosit vremea sa le beau cu o alta atitudine si cu altcineva langa mine!

P.S: e joi!!!! 🙂

Cand urmezi pe cineva care este bun, inveti sa fi bun; cand urmezi un tigru, inveti sa musti.

Si nu neaparat..Dar daca te lupti cu monstrii, e foarte posibil sa ajungi ca unul dintre ei :)…
Si cateodata paarca nu-mi gasesc locul. Parca toata lumea e programata sa calce in picioare tot, sa nu respecte nici cele mai sacre valori si sentimente. Si exact lumea asta e in stare sa schimbe in rau pana si cea mai incapatanata persoana…
Nu e ceea ce mi-am dorit, dar nici ceea ce regret. Ceea ce arat, spun si fac uneori nu e in concordantza directa deloc cu ce simt…dar unde e locul unei fete cuminti in lumea asta…? 🙂

Hey you, what’s a good girl like you doing in this crazy world?
Well it’s good gone girl…
Dance, dance, to the life you wanted
When you were only 17
With a good girl dream..

She’s walking around allover the town, needs somebody to notice but the goodness gets her down.
She’s happy to choose somebody to use, Good gone girl she’s got nothing left to loose.

P.S: nu, nu e un articol trist…chiar imi place melodia si o am pe repeat de vreo saptamana incoace 😆 si da, stiu ca va e cunoscuta.

…dar cu masura si intr’un cadru privat, pentru ca sunt constienta de vocea mea ingrozitoare :”> ( ce sa fac, nu pot sa le am pe toate).
Machiaveliq nu m-a uitat nici de data asta cand a venit vorba de leapsa si eu ii multumesc pufos pentru ca intotdeauna se gandeste la mine :* ( dau un shpritz cand vine pe la Constanta sau cand trec eu pe la Bucuresti :> ). Dar eu nu pot sa mentzionez numai 5 melodii mai vechi care imi plac, pentru ca am ditamai lista…dar o sa va prezint doar cateva pe care le ascultam in tineretzile mele ( pe unele le mai ascult si acum, au o maaare istorie sentimentala in spate :”>).
In primul rand, imi place Bonnie Tyler . Recunosc ca am descoperit’o relativ tarziu, acum vreo 4 ani. Dar melodiile ei m-au topit si este imposibil sa nu le cunoasteti (” It’s a heartache”; „I need a hero”). Eu am miorlait de atatea ori pe „Total eclipse of the heart” 8->:

Si de Rod Stewart am auzit la fel de tarziu; melodia asta am auzit’o intr’o telenovela romaneasca – „Numai iubirea”. Acum ma intreb cum producatorii unui film atat de ieftin au putut sa foloseasca o melodie atat de frumoasa. Cred ca habar n-au avut ce fac…:

„Love of my life” by Queen probabil ca o stiti multi din reclama de la Carlsberg 🙂 dar va asigur ca altceva este cand auziti varianta asta… mie imi dau lacrimile de fiecare data :-< :

Bon Jovy – „Always”; o auzisem de multe ori, dar acum 2 ani cand eram in maxi si mergeam cu Blondis in oras, m-am hotarat s’o retzin pentru ca nu se mai putea altfel!

„I would do anything for love” de la Meatloaf mi se potriveste perfect…De’asta o ascult aproape zilnic si insist sa vedetzi si voi despre ce vorbesc:

Sper ca nu mai trebuie sa va spun despre Aerosmith, Alice Cooper, Guns’n Roses („November Rain”) si alte trupe cu care v-am tot batut la cap :”>. Si ca sa nu spuna lumea ca fac fitze la trupele romanesti, pot spune ca Holograf, Bere Gratis si Vama Veche mi-au placut dintotdeauna, dar de cand sunt si eu mai maricica si mi-a mai venit mintea la cap, le inteleg versurile mai bine decat o faceam acum 4-5 ani. Si daca e sa ma gandesc la melodii de cand eram chiar micutza, imi vin in cap doar „Macarena”, „Casablanca” si „Coco Jambo” care rasunau in toata casa. Daca va zic si de N & D („Vreau sa plang”) si Andre, ma fac de ras? :”> ( aveam 7 aaaani! 😆 ).
Leapsa merge mai departe la oricine doreste sa ne impartaseasca melodii vechi si frumoase :D.

Am lacune…
Imi cer scuze ca scriu atat de greu si de pueril, imi cer scuze ca va citesc din an in Paste, imi cer scuze ca uneori nu sunt coerenta; dar chiar am lacune…majoritatea, sentimentale.
Am inceput sa’mi fac si mai multe griji pentru ceea ce urmeaza. Timpul a trecut pe langa mine mai repede ca niciodata si imi vine sa ii rup picioarele si sa stea cu ele in gips macar cateva luni, ca sa stie si el ce e durerea. Simt ca raman in urma si cum spunea o autoare al carei nume imi scapa cumplit, viatza ma depaseste si nu’mi place, pentru ca n’am aptitudini de acrobat.
S’au adunat toate acum: personale, nepersonale, materiale, spirituale, lucruri de maxima importantza si tot felul de porcarii. Am lipsuri in ceea ce priveste materia de bac si de admitere si mi’e al naibii de greu sa ma pun la punct, in conditiile in care mi s’au tot spart geamuri prin care privesc catre iubire si catre el. Ma simt rau… atat de rau, incat n’as recunoaste un succes nici daca m’ar scuipa in fatza!
Sunt linistita aparent, dar ma tot rascoleste ceva si mi’e teama sa raman singura cu gandurile mele. As vorbi, dar nu vreau sa’mi fac si mai mult rau. As vrea sa pot privi in ochii cuiva care ma cunoaste ca pe propriul buzunar, sa incep sa plang si cand sa dau sa ma arunc in bratzele sale sa nu ma intrebe „de ce?”. Nu sunt sanatoasa,poate..
Imi cer scuze ca ma cititi asa ( e bine ca nu ma vedetzi), dar tzin de mult in mine si am rabufnit. Le’am vizitat in seara asta foarte atent pe Grapefruits si pe Hubbis si am simtit ca mi s’a umplut paharul sentimental; zilele viitoare poate o sa gasesc o carpa si o sa sterg. Macar mi-au dat curaj sa scriu cateva randuri, daca tot nu am reusit sa zbier cum trebuie..
Dar e cumplit sa realizezi dupa atata timp in care te credeai o persoana care le are pe toate si care este definitia cuvantului COMPLEXITATE, ca de fapt lipseste ceva sau cineva…si tocmai lipsa asta este cea care iti da cu dictionarul in cap.
Sunt un cantec prost. Am niste versuri absurde pe care le tot repet si nu le aude nimeni. Le’am cantat de mult si inca mai simt nevoia sa le ascult. Asta apropo de Vama…Ah, si nici macar n-am voce 🙂

Fara legatura cu nimic:

Recunoaste ca-i un cantec prost
Recunoaste ca si noi am fost…
Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit
Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubit…

Acum am un an, de majoratul ei, i se inecasera toate corabiile si era suparata. Era evident din cauza unui el…sau poate a mai multora…sau poate a sentimentelor incalcite ori a ignorantzei..cine mai stie? pentru cine mai conteaza? Azi am gasit-o fericita, dupa cateva ore de somn in plus, era chiar foarte aranjata ( la liceu!) si zambea chiar si celora pe care nu ii suporta. Am intrat in clasa cu Blondis si impingand-o pe sor-mea care nu stia cum sa plece mai repede la cafea, ca sa ii uram cel mai sincer „La multi ani!” Habibei mele 🙂
19 ani, ma…Unora li se pare putzin, chiar inceputul vietii;mie mi se pare destul, pentru ca intotdeauna cand le ajungeam si eu pe fete din urma , dupa doar cateva lumi ele iar schimbau sufixul. Anul trecut cand au facut 18 ani, mi se parea cea mai mare realizare a lor. Nu erau atat de entuziasmate pe cum ma asteptam sau pe cum am fost eu in noiembrie 😆 Anul asta le’am vazut mai fericite si pe Habiba si pe Blondis…
N-am cum sa nu-i urez Habibei mele „Happy B’day!” de nu stiu cate ori pe ziua de azi; ne leaga prea multe. Sucuri, ciocolate calde si frappe’uri insotite de barfa si plansete uneori si rasete cel mai adesea, „hai cu mine!”-uri si „Hai cu tine!”-uri mai peste tot, sedinte foto, nervi mancatzi la cumparaturi in cabinele de proba ale magazinelor, pasii grabiti seara dinspre toate stradutzele din centru catre statia de 51, paranoia si frica si emotia, relaxare dupa perioade grele, nu stiu cate bronzuri la activ, regrete ca exageram cu ciocolata sau cu Mc’ul, „fata, ce ma enerveaza boul asta!” si „panarama naibii!”, si, mai nou…planuri de viitor 🙂
Sper doar ca ziua asta de 13 sa ii aduca multa fericire si tot ce isi doreste ( pentru ca lista’i lunga!), s-o poarte pasii pe unde a visat de atata timp si sa se ocupe numai cu ce a vrut dintotdeauna. Sa priveasca doar inainte, sa aiba putere sa puna punct si sa inceapa ceva nou fara regrete si fara sa-si aminteasca ce a crezut mereu „daca toate iubirile ar fi ca la inceput, nu ar mai exista suferintza in lume”…O adaptez un pic si spun ca, daca toate prieteniile ar fi ca la inceput, nu am mai avea de ce sa ne amintim si de ce sa tzinem una la alta..Si ii dedic melodia de mai jos, pe care stiu ca nu a mai ascultat-o de mult, dar care sunt singura ca o va impresiona pe fraierica pana la lacrimi („niciodata…sa nu uiti…de inima ta…:) ) La multi ani, Habiba! :*

Am promis ca in post’urile astea imi voi trata multipla leapsa primita de la Machiaveliq si Hubba Bubba ( Loryloo, iubita, va trebui sa mai astepti putzin, merg mai greu pozele de cand eram eu micutza si sunt sigura ca nu vrei sa pierzi partea aia 😆 ). Imi cer scuze ca raspund la intrebari cu intarziere dar pe langa faptul ca in ultimul timp am simtit ca nu mai am ce scrie, am vrut si sa ma gandesc serios la anumite raspunsuri pe care le voi da. Si pentru ca am citit de luni bune blogul DianeiEmma, care ar fi in stare sa faca si 10 articole intr-unul singur, m-am gandit sa iau exemplu de la ea si sa fac si eu un 2 in 1 🙂

10 principii pufoase:
1.Dana nu e Dana fara caracterul ei. Pot sa ma adaptez la orice situatie si la orice persoana, sa joc teatru, sa ma schimb pentru o ora, o zi, o luna. Dar voi reveni mereu la vechile mele obiceiuri, tzipete, crize, rasete, orgolii, activitati, etc. Nu ma schimb pentru nimeni, decat involuntar. Mi s-au intamplat unele lucruri si am dat de cateva persoane care m-au facut sa vad viatza altfel…si atunci am mai adaugat ceva la al meu complicat caracter sau am modificat, fara sa vreau.
2.Hate the sin, not the sinner! Pentru ca am lucrat prin ONG-uri cu tot felul de oameni, am vazut multe cazuri. Am invatat sa nu judec superficial pe oricine, sa ma gandesc ca in spatele fiecaruia este o poveste. Si am invatat ca nu trebuie sa cataloghezi si sa judeci o persoana, ci ceea ce a facut ea! Nu rezolvam nimic daca judecam un criminal si il inchidem; mai sunt sute ca el.Pacatul trebuie judecat. Nu rezolvam nimic daca excludem dintre noi un consumator de droguri; nu stim ce l-a impins sa le ia ( exceptand anumite cazuri)…Daca uram, sa uram macar ce trebuie; sa nu uram cu superficialitate!
3.La final, ramai doar cu mandria si cu reputatia ta. Poate este o conceptie mai invechita, dar dupa ce toate relatiile se termina, dupa ce se duc naibii toti banii si dupa ce ramai singur, doar reputatia ti-o mai pastrezi. Mai ales ca fata/femeie…
4.Persoanele care iubesc banii prea mult sunt banuite ca ar face orice pentru ei.…ca i-ar trada pana si pe cei pe care ii iubesc, ca si-ar calca pe toate principiile, ca ar merge pana la dracu’ pentru bancnote. Persoanele care iubesc banii prea mult nu mai au ce cauta in viatza mea. Eu cred ca banii nu cumpara fericirea si nici nu o achizitioneaza gata facuta. Cu bani iti iei un caine, dar cu iubire il faci sa dea din coada.
5.Fara ele nu-i paradis! Vorbesc cu oricine, azi ies cu o colega, maine cu alta; dar prietenele mele sunt sfinte. Dupa ce mi-am luat niste tzepe uriase din partea altora, m-am prins ca doar la ele pot sa revin oricand cu increderea oarba de a le spune orice.
6.”Domnule, eu sunt un sentimental!” (spuse Caragiale) 🙂 Si eu mi’s la fel. In viatza, sunt momente in care trebuie sa ne lasam condusi si de sentimente, de ceea ce ne place enorm, de ceea ce iubim, nu doar de ce este corect sau rational. Ca nebanuite sunt caile inimi…
7.Time is feelings! ( not money!). Nu-mi place sa pierd timpul, sunt colerica, grabita, repezita. Am impresia ca nu am timp sa fac tot ce vreau, sa citesc ce imi propun, sa scriu tot, sa vad tot. Am impresia ca nu cunosc destul, ca nu iubesc suficient…incerc sa nu pierd timpul incuiata in casa de-aiurea, incerc sa simt intensitatea fiecarui moment ( chiar si ale acelor clipe de plictiseala cruuuunta 😆 ).
8.Nu uita de unde ai plecat! Si aici ma refer la multe, dar voi explica pe scurt. In principiu, ma refer la familie si la neamuri. Fara ei, adio tu. Tot ceea ce suntem, suntem datorita familiei in mare parte, indiferent de cum a fost aceasta. Putin respect, deci.
9.Nu esti singur pe lumea asta! Asta ar trebui sa inteleaga mai multi. Sa ne uitam in stanga si in dreapta, sa incercam sa ajutam cum putem, pentru ca nu se stie cand o sa avem si noi nevoie de cel putzin un umar pe care sa plangem. Sa avem suflet, ma…
10.Ceea ce nu ma omoara…ar fi bine sa dispara din calea mea! Si poate asta este unul dintre cele mai importante principii sau caracteristicii ale mele…Roata se intoarce mereu, si daca n-o face de buna voie, trebuie s-o intorci tu. Cine cade, plange, se ridica, si pune mai departe piedica celor care l-au impins. Stiu ca nu e cea mai buna judecata, dar in lumea asta totul se plateste.

Siiiii, partea a doua 🙂 :
NU POT SA RENUNTZ LA:
…cei dragi.Si aici ma refer la prieteni si familie 🙂 nu i-as da pentru nimic in lume.
…carti si toate caietele mele de citate. Sunt deja o parte de mine, ma definesc in cele mai profunde intelesuri ale mele.
…muzica. Simt ca o iau razna daca melodiile mele de sufletel, de boceala, de zbenguit, de visat.
…tzelurile si planurile mele de viatza.Am avut nevoie de ceva timp ca sa ma hotarasc si sa-mi conturez bine asteptarile si nu am de gand sa mi le schimb pentru nimic in lume!
…garderoba mea, produsele de ingrijire si cosmetice. Si toata categoria asta imensa intra tenesii, blugii, spuma de par ( cretz cretz 😀 ) si fondul de ten. Stiu ca nu e ceva cu care sa ma mandresc, dar e singurul meu articol de machiaj ( ca sa zic asa), pe care il folosesc zilnic. Restul..mai rarutz 🙂
…micile mele placeri: cola, ciocolata, o sedinta foto din cand in cand, o plimbare, un ceai la Carturesti, o barfa mica.
…religia mea. Cu toate ca nu sunt cea mai credincioasa persoana, nici nu concep sa trec la catolicism sau si mai si, la islamism. Ha!
…amintirile mele.Nu regret nimic din ceea ce am facut; este ceea ce mi-am dorit la momentul respectiv.
…mandria mea!
…iubire, indiferent cat de multe dureri si suparari mi-a adus!
…principiile mele, oricat de stupide sau de imposibile ar parea unele dintre ele! 🙂

” In palatul regelui Solomon, un randunel tot inghesuia o randunica, care rusinata, incerca sa se eschiveze si sa il respinga, in ciuda sentimentelor ei pentru el. Randunelul a strigat:
-Cum de mi te impotrivesti? Nu stii oare ca, dac-as vrea, as putea
darma cupola templului? Chiar peste Solomon?
Solomon, care stia limba pasarilor, l-a chemat pe randunel si l-a intrebat cu destula asprime:
-Cum de ai putut spune o asemenea prostie?De ce? Ce te-a impins sa
rostesti asemenea vorbe?
-Nu trebuie sa te iei niciodata dupa vorbele indragostitilor, a raspuns
pasarea.
-Ai dreptate, a spus Solomon, zambind.
Si i-a dat drumul sa zboare inapoi la randunica lui…”

De ce? Pentru ca indragostitii au lumea lor, propriul lor univers…Este dreptul lor sa spuna ce vor, pentru ca in momentele alea ei chiar cred ca sunt in stare de orice pentru persoana iubita…:D Stiti vorba aia, cu dragostea mutzi si muntzii din loc ( ma rog, un pic adaptata, asa imi place mie sa sune)…Ei simt doar iubire, aud si vad iubire…:)

P.S: melodia asta imi tot bantuie momentele de visare…Stiti voi, clipele alea in care simti totul cald, cu toate ca afara sunt vreo -15 grade..:)

” Stiu pe de rost teoria conform careia o femeie capabila sa dea cu picioarele’n sus impotrivirea barbatului trebuie sa fie nu doar iscusita’n cearsafuri, ci si priceputa’n fata aragazului. O stiu demult. Si totusi, asta nu m-a determinat sa-mi exersez priceperile de bucatareasa atunci cand mi-a ajuns iubirea la os. „Vino, Ali, sa vezi cum se face tocanitza!”, ma tot striga mama din bucatarie, dar eu mai dadeam o fila din romanul de inima albastra si capa de blana pe care’l citeam, pe vremea liceului, si ma faceam ca n-aud. „Hai, fata hai, sa ma ajuti sa pun muraturi!”, imi haulea bunica din shopron cand eram mica. Dar eu, as, nici gand sa ma-nghesui printre gogonele, cand ma dedulcisem deja la „O mie si una de nopti”.
Si totusi, de cate ori a dat iubirea peste mine, mi-am dorit din rasputeri sa stiu sa fac baclavale. Sa fiu in stare sa-i ofer iubitului meu poale’n brau nu doar din faldurile de matase ale rochiei, ci si din faina, drojdie si ou. Si pentru ca nu exersasem la timp, si, asa, facute in graba, mi se naclaiau toate sosurile si’mi ieseau galustele ghiulele, am fost nevoita sa recurg la mici trucuri, cu efecte mari…

……………………………………………………………………………………

Mi-am asezat si eu in felii diferite iubirile, in functie de felurile de mancare pe care le-am gatit. Pentru cei pentru care am taiat rondele de branzeturi fine si le-am asezat printre ochi samantzoshi de kiwi sau banane, am avut sentimente profunde, dar am stiut de la bun inceput c-am sa mor de suferinta. Au fost si cei carora le-am spus din prima ca nu stiu sa gatesc si ca restaurantul e locul meu preferat de pierzanie – a economiilor si siluetei: trecatorii…Dar cei pentru care am mintit si-am suferit, cei pentru care mi-am pus prietenele la treaba si la gatit, cei pentru care am indesat cozonacii cumparati in forme si delicatesurile gatite de altii la cuptor, pe-aceia da, i-am iubit infernal si total si amarnic.
Un singur barbat am iubit atat de cumplit, incat am simtit nevoia sa ucid pacalelile. De dragul lui, am invatat sa gatesc: mi-am suflecat manecile si-am trecut la truda fioroasa de-a ciopartzi ardei, ceapa, intru slava si asezarea in borcane a gustarii lui preferate: zacusca. Mi-am hartanit aratatorul cu cutitul. M-am ars, m-am oparit si am plans de durere […]. I-am asezat pe masa borcanul – trofeu. „Gusta, iubitul meu!”, l-am rugat. Dar tocmai atunci i-a sunat telefonul si mi-a facut semn, grabit, din spatele tigarii Benson, ca n-are timp acum de prostii. Si am plecat…( De ce’as mai fi ramas..?). ”

Fragmentul de mai sus este extras din Alice Nastase – „Dincolo de bine si dincoace de rau.Despre iubire”…Cred ca nu sunt singura care se regaseste in randurile de mai sus. Catre baieti: apreciati gesturile astea mici! In spatele lor, se ascund eforturi mari! 🙂