Nu sunt foarte sceptica, dar nici exagerat de optimista. Recunosc o problema atunci cand vad una si rugandu-ma si pentru putin noroc, incerc sa o rezolv cum stiu eu mai bine. Insa ce e de facut cu problemele in dragoste, care nu tin intotdeauna de noi? Ma refer la situatia in care „Cauta prietena si nu gasesc, toate fetele sa apeleze la mine!” :). Da, unii oameni isi doresc o relatie, dar au ghinionul sa fie singuri sau poate sa nu caute acolo unde trebuie. Cand gasesc, nu le vine a crede! Tratative, iesiri, giugiuleli si apoi fericirea absoluta, pe viata. Totu’ bine si frumos pana aici. Ce ma enerveaza pe mine este faptul ca cei mai multi oameni casatoriti, intrebati ” Ati stiut de prima data ca EL/EA va este sortit/a?”, raspund afirmativ. ( Am vazut faza asta in emisiunea de Craciun a lui Maruta, care i-a intrebat asa ceva pe sotii Busuioc – nu ma intrebati detalii, habar n-am cine sunt! ).
Ma, hai sa fim seriosi! Ne plac mult telenovelele si se vede ca romanu’ se uita des pe Acasa TV ( o fac si eu cand mai am timp, stati linistiti 😆 ). Insa haideti sa nu exageram. Multi barbati poate nici nu isi amintesc de prima intalnire si multe femei poate vor s-o uite. Ceea ce am crezut ca a fost dragoste la prima vedere in cazul meu s-a dovedit a fi doar o prietenie frumoasa in final. Iar mai recent, ce am crezut a fi ditamai depravarea si curvasaraia ( citand din Becali „Almighty”) s-a dovedit a fi o iubire sincera si dulce. Asa ca nu imi spuneti mie de „am stiut ca este THE ONE inca de cand l-am vazut prima data”. Suna frumos, da, dar stim si noi ca lucrurile nu stau chiar asa. Serios, cei care sunteti casatoriti sau aveti planurile serioase pentru viitor, chiar v-ati recunoscut cealalta jumatate inca de la prima bataie de inima?

Anunțuri

Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

Dati’mi voie sa fac putzina filozofie practica citandu-l pe acelasi Martin Page de care va povesteam zilele trecute. Fragmentul de mai jos face parte din cartea sa „M-am hotarat sa devin prost” ( zevzecii de la natura nu stiu cu ce har au fost inzestrati..), recomandata de Divine Anarchy :D. Mai presus de orice, as vrea sa aud parerile si interpretarile voastre…deci, scumpii mei hermeneutzi…lectura placuta! :*

Banii, succesul, integrarea intr-un mediu recunoscut ca avand baze solide, toti acesti factori contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai nevoie sa te gandesti la dorintele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii tai, la viata ta, nu mai ai nevoie sa intelegi, sa cauti: mediul iti ofera toate astea la cheie. Primesti trusoul de casatorie cu societatea. Este o chestiune de economii de energie; este categoric mai putin obositor, mai putzin stresant decat sa incerci sa gasesti totul tu insuti, sau sa inventezi. Nu, nu merita osteneala, tzi se vor pune la dispozitie emotii prefabricate, ganduri preambalate.
Fiintele umane seamana frapant de mult cu automobilele lor. Unii au o viatza fara optiuni, care doar merge, nu prinde viteza prea mare, caleaza si deseori are nevoie de reparatii; este o viatza in partea de jos a gamei, putzin solida, care nu-si protejeaza ocupantzii in caz de accident. Alte vietzi au toate optiunile posibile: banii, dragostea, frumusetea, sanatatea, prietenia, succesul, precum airbag-ul, A.B.S-ul, scaunele tapisate cu piele, servodirectia, motorul cu 16 supape si aerul conditionat.

Cat traim, invatam; that’s for sure! Nu stiu ce treaba are asta cu mine, pentru ca sincer, eu nu invatz niciodata din greshelile mele (sentimentale) :”>. Deci, cat traim, gresim; cred ca asta se potriveste mai bine de 1000 de ori…
Am iesit cu fetele azi, la un shopping ( nu ma intereseaza ca lu’ Habiba nu-i place bluza mea, eu o ador), la o barfa ( nu mai iesisem de mult). Nici macar nu a fost nevoie sa trag aer in piept ca lumea, m-a lecuit frigul de afara. E o senzatie foarte tare, you know… imboshcanata cu fular, geaca, manushi, casti si toate cele, cu geanta atarnand neglijent dintr-o parte in alta si atenta fiind la ghetza de pe jos. By the way, s-a deschis sezonul la cazaturi cu Habiba :D. De cand eram in generala, mergem pe strada una la bratzul celeilalte, si cum ea este mai inalta, are ocazia „sa conduca”. Evident, fiind mici si proaste si de-abia lovindu-ne de lumea asta, de baietzi si de fond de ten, habar nu aveam ca o fata e frumoasa si sexy si cu o pereche de cizme mai zdravene. Si normal ca nici o cizma frumoasa nu avea aderentza…asa ca am luat cel putzin cateva trante bune in fiecare iarna, dar IMPREUNA, pentru ca nu ne dezlipeam una de cealalta…Asa e intr’o prietenie: cand cade una, cade si cealalta; se ridica una, se ridica si cealalta ( la propriu).
Si anul asta, here we go again! :> Chiar azi eram sa ne varsam de doua ori, chit ca nu mai avem 12 ani :”>. Dar de data aceasta, se pare ca Habiba este cea care va aluneca in toata splendoarea ei, pe burta, in mijlocul bulevardului tomis, cu mine langa ea, of course ;;). This one is for her, ‘cause there she goes again! >:D<