Am memorie buna. Foarte buna chiar. Habiba spune ca am memorie de elefant 🙂 nup, nu uit nimic. Tin minte si cele mai mici detalii, iar de evenimentele mai mari nu mai vorbesc…
Treaba asta rar mi-a adus beneficii. In scoala generala si in liceu era suficient sa citesc o lectie de vreo 2 ori ca sa retin ideile prinicipale si conceptele cheie. Dar de la 14-15 ani incoace, nu am mai gasit nici un avantaj al memoriei mele performante. Amintiri dureroase ( si sunt multe, din pacate) m-au chinuit mult timp, orice lucru ma ducea cu gandul la cate o intamplare nefericita. Nici acum nu pot spune ca am uitat, dar am invatat sa iau toate esecurile si suferintele ca pe o ditamai EXPERIENTA.

Si nu degeaba se spune ca in ajunul Craciunului se intampla minuni. Pentru ca exact azi am descoperit o parte foarte placuta a memoriei mele. Pentru ca pe langa aceasta calitate, mai am si tendinta de a pastra multe maruntisuri. La vederea fiecaruia, imi amintesc o poveste intreaga. Si am gasit astazi prin dulap un caiet ( atentie, nu oracol sau alte chestii asemanatoare) primit de la Habiba de ziua mea in 2007, cu poze din anul respectiv dar si din 2006 si, bineinteles, cu multe dedicatii. M-a cuprins o stare de pufosenie de nu va inchipuiti si niste sentimente de bezea pe care in momentele astea nu le-as fi dat nici macar pe cea mai mare Milka din lume… da, in final sunt norocoasa ca imi pot aduce aminte orice, pentru ca din tot amalgamul ala de intamplari, ies la suprafata cele mai frumoase, cele legate de cei mai buni prieteni. Si eu le am mereu in fata ochilor pe toate..:)
Deci, daca aveti familia sau prietenii pe aproape, bagati repede un group hug asa de Craciun. Eu va urez sarbatori fericite si clasicul: Merry X-mas! :*:*

…si sincer, nici nu mi-as dori 😀

Am citit de curand un articol la DianaEmma in care scria 99 de lucruri despre ea si mi-a placut foarte mult, asa ca am vrut sa marturisesc si eu ceva despre mine, ceva care nu se poate vedea pe blog… Si a sosit si un post de la Rox legat de Bitza si mi-a venit in minte melodia lui – „Vrrrr” (care, apropo, nu imi place ). Dar avand in vedere ca sunt raraita, nici nu aveti idee de cate ori am fost rugata, implorata, shantajata sa cant refrenul asta!
Si niciodata nu am putut sa-l spun pe „R”..:) adica, era poate ceva normal cand eram mica, dar am crescut si tot nu mi-a iesit. Unii credeau ca ma prostesc sau ca ma alint, dar asta n-a fost nici o clipa intentia mea 😀 La inceput, cand am inceput sa „socializez” mai mult, am fost foaaarte stresata cu chestia asta…La gradinita, ma jucam cu o fata care era sasaita si toti copiii radeau de ea! De-asta, de fiecare data cand sunt intrebata daca sunt sasaita sau peltica, ma enervez cumplit pt ca nu sunt! Doar raraita..RA-RA-I-TA! 😀
Nu am vazut niciodata lucrul asta ca pe un defect, ba chiar din contra. Cand cineva incerca sa ma ironizeze din cauza asta, imi era mai mult decat indiferent. Cand eram micutza, credeam ca doar persoanele cu anumite handicapuri au anumite probleme…nicidecum sa fi considerat vreodata „R”-ul meu ca fiind drept ceva negativ…

Si acum pot sa spun ca sunt mandra de …particularitatea mea. M-am obishnuit cu ea, colegii mei la fel. Habiba imi spunea odata ca i se pare normal deja ca cineva sa vorbeasca ca mine 😆 doar Blondis mai rade cateodata si mai glumeste…Apropo de asta, am un repertoriu intreg de cuvinte cu „R”: Aurora, Rares,reverberatie, rural, cer ( se aude „ce..”), Zona industriala Rin-Ruhr, etc ( daca va mai vin in minte si altele, graitzi! 🙂 ). Nu ma deranjeaza sa le pronuntz, cateodata ma amuza si pe mine. In schimb ma enerveaza foarte tare clasica „Rica nu stia sa zica…”. Hai ma, sunt doar raraita, nu retardata! 😀 fitzi si voi mai inventivi!
Evident ca am si anumite avantaje in urma vorbirii mele…am un accent frantzuzesc perfect si nici macar nu trebuie sa ma straduiesc. Ma amuz cand vad pe cineva ca se chinuie sa vorbeasca cu accentul respectiv si se ineaca si scuipa si in loc de „R” pune „â ” 😆 ..Anyway… stie careva poezioare sau fraze simpaticutze si originale cu multe „RRRRRR”-uri? 😀

P.S: nu am vrut nici o clipa sa iau nu stiu ce cursuri de dictie sau sa fac nu stiu ce operatie ca sa scap de „R” 😀 cateodata chiar e mai bine sa ne acceptam pe noi asa cum suntem!