Eu nu prea ma bag la concursuri. Mai degraba le organizez, de aceea am si ales o viitoare cariera in PR :D.
Am primit un mesaj pe Facebook acum cateva minute in care am fost anuntata ca am fost aleasa la urmatoarea etapa in cadrul concursului Calendarul Redd’s – Too tasty for men. Adevarul este ca ador berea asta si imi place si sa pozez, deci m-au nimerit! 😆 Va rog deci, daca aveti cont de Facebook si daca doriti, sa dati si voi un LIKE aici. O sa va anunt dupa 13 ianuarie daca am fost sau nu una dintre cele 12 finaliste. Tineti-mi pumnii!!!

Duse au fost zilele in care Dana se trezea doar pentru a merge la cursuri si pentru a admira de la distanta frumusetea facultatii…Ca sa nu mai zic de cele in care ma trezeam la 10-11…S-au pierdut si serile alea in care luam toate blogurile la rand, in care scriam articole lungi si foarte informate ( in unele cazuri), in care o ardeam aiurea pe Facebook pentru a inspecta „piata” social-virtuala :lol:.
Daca as gasi si daca as putea, mi-as dori din tot sufletul meu sa cumpar macar 2-3 ore in care sa stau aiurea in pat sau la calculator, fara sa astept anumite persoane cu care sa discut sau sa lucrez la anumite teme. Pentru ca asa se intampla cand vrei sa fii la zi cu toate proiectele si nici sa nu lipsesti de la cursuri si seminarii – ramai fara timp pentru tine. Doamne fereste sa mai ai si nenorocul sa ai vreo problema in viata de cuplu sau in cea de familie, ca ti se rupe firul intregii activitatii si imperii de planuri se darama…Asa ca nu iti ramane altceva de facut decat sa te imparti in nu stiu cate bucatele astfel incat sa incerci macar sa impaci pe toata lumea si sa speri ca fiecare se va multumi cu particica sa primita. Evident, cei apropiati voi intelege mereu…
Si ca sa le tai elanul celor care cred ca Bucurestiul este raiul cluburilor si al dezmatului pentru absolut toata lumea, am sa spun si ca mai bine s-ar gandi de doua ori inainte sa deschida gura. Mai bine ar lua in consideratie si tot ce implica aceasta viata de noapte ( bani, timp, rezistenta) :). Mai sunt si cei care vin aici mai mult pentru a invata si pentru a cunoaste… Si daca va amintiri, acum cateva saptamani am scris un articol in care va vorbeam foarte entuziasmata despre niste conferinte AdRev pe domeniul publicitatii. Ei bine, din 5 astfel de conferinte nu am reusit sa ajung decat vineri seara la una. Restul duse au fost din cauza unui proiect pentru teoria comunicarii :). Dar chiar si vineri seara, la ultima activitate, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce am vazut. Asemenea conferinte iti arata ce se afla in spatele reclamelor. Te invata sa ai la tine mereu o foaie de hartie si un creion si sa te plimbi muuuult…si cum vezi ceva care te inspira, indiferent cat de absurd ar fi, sa iti notezi ideea. Nu se stie cand iti va folosi…
Deci da, regret lipsa mea de timp pentru lenevit, pentru plimbari fara vreun scop anume, pentru citit bloguri ( imi cer scuze bloggerilor mei preferati pe aceasta cale 😦 ) si in general, pentru mine… Pe de alta parte insa, ma bucur enorm ca am activitati care nu fac decat sa imi sublinieze si mai tare in mod pozitiv alegerile facute. In plus, fiecare ora petrecuta in afara bibliotecii, este ridicata la rang de moment unic de catre psihicul meu :lol:.

M-am prins si eu tarziu ( adica ieri) ca a fost saptamana eroilor copilariei pe Facebook sau ceva de genul. Nu stiam de ce toata lumea avea poze cu personaje din desene animate FRUMOASE! Chiar ma miram ca nimeni nu a luat in considerare ultimele porcarii violente aparute sub numele de „cartoons” :).
Am mai scris acum mult timp despre „Viata cu Louie”, care ma obseda chiar si anul trecut. Singurul motiv pentru care am renuntat sa ma mai uit este acela ca nu mai am timp. Dar cunoscand-o pe Iulia, o colega de-a Habibei care seamana incredibil de mult in gesturi si in pisiceli cu o veritabila matza, mi-am adus aminte de „Aristocats”, unele dintre cele mai savuroase desene animate ale copilariei mele. „Everybody wants to be a cat” ma bantuie chiar si acum la 19 ani… ba chiar zici ca s-a dat cu gaz de ras in camera noastra de cand ne uitam la clipul de mai jos! 😆 Scena in care pisicile dau din picior pe pian si apoi pica vreo 4 etaje mi se pare PRICELESS!!! =)) Enjoy!!!

Ma gandeam de mult ca ar fi timpul sa promovez persoana care sta in spatele fotografiilor mele. Pentru ca dincolo de comentariile pozitive de pe Facebook sau de pe blog, numai noi stim povestile fiecarei sedinte foto. Si la ora actuala sigur nu m-as fi laudat cu un fel…eh, sa ii spunem „book”, daca nu ar fi fost Habiba.
Tot incerc sa o conving sa faca un job part-time din asta. Stiti voi, fotograf de nunti, botezuri, majorate. As putea fi ca un PR pentru ea, doar ce mama naibii, meseria asta mi-am si ales-o, nu? 🙂 Dar nu e sigura daca vrea asta… Ea stie ca mai are foarte multe de invatat, dar eu stiu si ca o sa aiba timp. Mai tind sa cred si ca vrea sa pastreze fotografia ca pe un hobby pentru inimioara ei, ca nu doreste sa transforme aceasta pasiune in bancnote. Apreciez enorm lucrul asta, in contextul zilelor noastre in care romanii incearca sa scoata bani si din piatra seaca. Cred ca ea nu vrea sa ramana cu sufletul sec…
Am tot indemnat-o sa isi faca un site special in care sa posteze fotografiile ei ( pe langa conturile mele de facebook si chiar hi5 cand imi mai aduc aminte, care sunt pline cu poze facute de ea). Minunea s-a intamplat acum o saptamana sau doua, dar am preferat sa las sa treaca putin timp ca sa se hotarasca tot ce vrea sa ne arate. Si credeti-ma, are ce! Nu vreau sa va inchipuiti ca fac asta pentru a-mi promova mie imaginea ( ma veti recunoaste in mai mult de jumatate din creatiile ei). Nu. Doar ca sunt modelul pe care ea experimenteaza tot felul de lucruri, pe care ea o sa puna in practic orice detaliu invatat. Sunt modelul care o sa spuna mereu cu mandrie ca fotografa ei este Korina Inoubliable si o voi obliga mereu sa se semneze pe orice poza care ii apartine!
P.S: sa nu uitam de adresa ei pe Deviant.





–––––––––––––––––––––––

Inca de la inceput am stiut ca Andrei nu ma va dezamagi. Pana si numele lui imi inspira ceva, iar primele lui poezii promiteau mult. I-am spus asta. I-am spus sa fie mandru de el si sa nu isi doreasca altceva. Ma bucur ca i-a iesit. Mai mult decat va inchipuiti…
Am avut ocazia sa urmaresc evolutia sa literara de la poezii care exprima mai putin la unele care ori m-au cutremurat ori m-au pus pe ganduri. Si de multe ori i-am spus ca are talent, de la fel de multe ori colegii de blogosfera i-au spus ca ar trebui sa publice o carte. Isi dorea si el asta. Si se pare ca a reusit intr-un fel sau altul. Volumul nu ii apartine in totalitate, dar aici se regasesc multe dintre gandurile sale.
De ce este atat de big deal si pentru mine…? Pentru ca il inteleg. Pentru ca visul meu de ani de zile este sa devin scriitoare, sa imi public poeziile. Nu am reusit. Din diferite motive, care sper sa dispara pe viitor. Niciodata nu e prea tarziu, dar sper ca vreodata sa vina cat mai repede…
Vreau sa il felicit din suflet pentru realizarea lui, care sunt singura ca i-a adus o satisfactie sufleteasca si o bucurie enorma. Si vreau sa stiti ca asa arata cartea, daca dati de ea prin librarii, nu ezitati s-o rasfoiti. Va zice Chocolate ca o sa va placa! 🙂

Cu toate ca mademoisella a lipsit cam multicel de pe aici, noi tot o iubim. Am urmarit’o intens pe Facebook, ca de, daca nu a mai scris nimic, am facut si noi ce am putut sa vedem care mai este viata ei. Dar a revenit zilele astea si am primit’o cu bratele deschise, mai ales pentru azi este si ziua ei de nastere. La multi ani, Loo! :* La cat mai multa fericire si iubire, mamica. Sa auzim de tine numai de bine si sa ai un B’day party de milioane!
Si cum am zis eu ca invat sa gatesc ceva bun pana la urmatoarea zi de nastere, imi permit sa ii trimit sarbatoritei noastre pe cale virtuala o bucatica de tarta de mere. Eeeexact, tarta de mere! Si mi’a iesit delicioasa, cum nici eu nu ma asteptam! Recunosc, am gatit sub indrumarea sora’mii, initial nici nestiind ce. Nu am vrut sa mai dau inca un epic fail, asa ca zilele trecute cand am fost la ea, m’a invatat sa gatesc cate ceva. Si sunt sigura ca s’a prins ceva de mine! 🙂 Nu am inca pozele cu tarta ca sa vedeti ce frumoasa mi’a iesit, pt ca au fost facute cu telefonul unui prieten. Dar cum voi pune manutza pe ele, o sa le postez si aici, ca sa ma mandresc si eu.
Si ca sa vedeti ca am bagat bine la cap, o sa va scriu si reteta, mai simplificata. Intr’un castronel, amestecam unt, faina si zahar pana obtinem o coca. O bagam un pic la rece, ca sa se mai intareasca. Dupa ce o scoatem, o intindem intr’o tava ( sau castron, cum preferati si ce aveti) si o punem un pic la cuptor, pana capata o culoare aurie. Intre timp, luam 2 mere maricele si le taiem cubulete. Intr’o tigaie le caramelizam ( cu unt si zahar), apoi le punem peste blat. Bagam din nou la cuptor tava pentru 10-15 minute, apoi turnam o bezea, facuta din albus de ou si zahar. Si din nou la cuptor pana cand vedem ca se face ( se formeaza o crusta micutza deasupra bezelei). Eeeh, este ca v-am dat pe spate? :>
As vrea eu sa trimit si pe la Galati o tarta de mere, dar promit ca, daca o prind pe domnisoara Loo prin Bucuresti, nu scapa fara sa guste! Si nici nu o las sa plece fara sa stea cu mine la o barfa si un 3 in 1. Asa ca poftiti si voi de stati la rand s’o pupati pe sarbatorita, ca e dulce, dulce, dulce de tot. Happy B’day, honey! :*

Inca nu pot sa imi gasesc cuvintele pentru ca inca nu sunt in stare sa constientizez ca au trecut 4 ani 🙂 unii dintre cei mai frumosi…
Nu vreau sa scriu mult pentru ca oricum nu multi stiu momentele triste sau fericite prin care a trecut 12C’ul… Dar ati vrut sa stiti cateva detalii, sa vedeti cateva poze si m-am gandit sa tastez si eu ceva, in sfarsit…
Nu ne-am gandit ca o sa fim atat de tristi…nu ne’am gandit ca o sa ne fie dor deja. Ne’am strans la miezul noptii pe ringul de dans si am format un cerc si am plans toti pe „Ani de liceu” pana n’am mai putut…si am plans si cand am baut sampanie. O gura de alcool, doua de lacrimi inghitite…
N’au venit nici multi profesori de la clasa noastra, dar nu ne’am suparat. Cred ca cei mai importanti au fost acolo…cei carora le’a pasat si pe care ni’i vom aminti 🙂 oamenii care au tzinut la noi si la care am tzinut si noi ( suntem cam exclusivisti, nu ne place de toata lumea 😆 sau ma rog…cel putzin asa am fost :-< ).
Am dansat pana nu ne-au mai tzinut picioarele si cand n'am mai putut, ne'am descaltzat si tot nu ne-am lasat. DJ'ul ne'a facut dedicatii peste dedicatii, cu toate ca ne'am rupt pe tot felul de melodii in coltzishorul nostru…Am ras cel mai tare si cred ca am plans cel mai tare…
Zilele astea am umplut Facebook'ul cu poze si am stat pe site'ul ala nenorocit mai mult decat pana acum… in toate comentariile noastre nu ne venea sa credem ca am terminat…Mai avem cateva zile, cateva momente importante, mai avem de dat bac'ul si evident, betziile de dupa exemene 🙂 chiar daca nu o sa ne mai vedem la liceu, avem noi grija sa ne intalnim. Da, inca suntem in faza de negare: noi inca o sa mai stam in banci, noi inca nu putem sa ne trezim dimineatza ca sa ajungem la primele ore, noi inca o sa mai chiulim si o sa ne chinuim dupa cu cereri si scutiri, noi inca o sa mai copiem de o sa rupem la teste si la teze si inca o sa mai facem prostii. Pana in ultima zi sau pana o sa uitam cat de cat…
Poate ca regretam ca am fost uneori rai unii cu altii… poate ar fi trebuit sa fim mai uniti…Dar niciodata nu am lipsit de la majoratele noastre si nici nu ne'am lasat unii pe altii cand am avut probleme. Ne'am acoperit mereu cand directoarea ne baga in shedintze si nu doar de cateva ori am avut parte de asa ceva :). Da ma, am fost cei mai tari din tot liceul in ciuda a tot ce a fost. De noi or sa isi aminteasca multi profi, multi colegi mai mici…noi am avut cele mai tari piese de teatru si noi am aparut cel mai des in presa. De buni, de rai, de nenorociti, de extraordinari….ne stie un liceu intreg 🙂 Si ne stim si noi…citisem pe blogul cuiva ( imi cer scuze, dar sunt atat de turburata incat nu-mi amintesc ca „OAMENII UITA, DAR SUFLETUL NU!”…Sa stiti ca e pe bune…





P.S: incepand de azi, o sa scriu mai rar 🙂 sunt si confuza, am si mult de invatat pentru ca pana acum am pierdut timpul… o sa va citesc mai rar, o sa public mai putzin…dar nu sa va las :* am sa onorez mereu orice leapsa si o sa va mai povestesc ce fac si pe unde umblu…

…pentru ca mi-am facut cont pe Facebook, sperand ca o sa fie ceva mai ca lumea decat porcaria aia de hi5; nu e! Un rahat mai pompos si nimic mai mult.
…pentru ca eram bine mersi cand toti din jurul meu tuseau si aveau febra si erau cu un pas in prapastie si acum, cand tuturor le este bine, am luat eu o raceala oribila, care ma obliga sa stau cu servetele sub bot.
…pentru ca, in ciuda faptului ca stiu filosofie ( dau bac si admitere la asa ceva), am impresia ca n-am deschis in viata mea o carte de specialiatate. Poate sunt paranoica, poate ca vad si eu in sfarsit lucrurile asa cum sunt, dar am luat-o de la zero again cu toate notiunile.
…pentru ca de Ziua Femeii a fost o vreme oribila, si cu toate ca am apucat sa stau cu fetele, mi-ar fi placut sa nu inceapa sa ninga ca dracu’. Acum mi-ar placea sa nu se mai anunte iar si iar cod galben, am avut o iarna tare „colorata”.
…pentru ca Ziua Barbatului a fost si mai ingrozitoare din punct de vedere meteorologic decat cea a femeii. Eh, la multi ani si voua, baietzi 😆 nu cred ca v-a interesat prea mult, nu? Interesant este ca putini amici de-ai mei stiau ca ieri a fost ziua celor 44 de pahare, dar habar nu aveau de ziua lor…ar fi avut ocazia sa bea si al 45-lea pahar 🙂
…pentru ca de cateva zile incoace sunt cam nervosica, scot gheare si scuip din orice. Am ramas proasta cand am observat ca mi se pusese pe suflet faptul ca profu’ de geogra ne tot freca intre pagina cu lectia de zi si pagina cu nu stiu ce tabel ( tari, locuitori, populatie, etc)…acum o consider un fleac, dar de dimineatza chiar incepusem sa bomban.
…pentru ca am cam obosit. Am mai spus eu ca mi-am luat cam multe; multe pregatiri, multa materie, multe planuri de viitor, multe asteptari…so much to do, so little time; da’ nu cred ca este asta. Poate ca totul ar merge mai bine daca as fi mai implinita pe alta planuri, deci nu sunt. Si de-asta cam tot imi ramane in gat. Ghinion.
…pentru ca in perioada asta, multe colege isi sarbatoresc zilele de nastere. Si speram sa fiu frumoasa pentru ele, sa imi pun o bluzitza mai decoltata, un toculetz… imi pare rau, fetelor 😦 c’est impossible! I mean, azi a fost ziua Ancai, si eu si Blondis am remorcat-o vreo 2 statii pe saraca fata, pentru ca ar fi alunecat la mare arta. La multi ani, babe! >:D<
…pentru ca urmatoarele zile se anunta cel putzin la fel de obositoare.
…pentru ca totusi, s-ar fi putut sa fie si mai rau 😆 Thanks God it's not! Si asta pentru ca am avut eu grija sa fiu mai miserupista, mai pasiva, mai nepasatoare 🙂 dupa cativa ani buni de prostie sentimentala, am luat si eu buna decizie de a sta pe bara pentru ceva timp! Macar atat… 🙂
…rad…ironic…rad…ca sa nu urlu…