Finally…lucky!

Am memorie buna. Foarte buna chiar. Habiba spune ca am memorie de elefant 🙂 nup, nu uit nimic. Tin minte si cele mai mici detalii, iar de evenimentele mai mari nu mai vorbesc…
Treaba asta rar mi-a adus beneficii. In scoala generala si in liceu era suficient sa citesc o lectie de vreo 2 ori ca sa retin ideile prinicipale si conceptele cheie. Dar de la 14-15 ani incoace, nu am mai gasit nici un avantaj al memoriei mele performante. Amintiri dureroase ( si sunt multe, din pacate) m-au chinuit mult timp, orice lucru ma ducea cu gandul la cate o intamplare nefericita. Nici acum nu pot spune ca am uitat, dar am invatat sa iau toate esecurile si suferintele ca pe o ditamai EXPERIENTA.

Si nu degeaba se spune ca in ajunul Craciunului se intampla minuni. Pentru ca exact azi am descoperit o parte foarte placuta a memoriei mele. Pentru ca pe langa aceasta calitate, mai am si tendinta de a pastra multe maruntisuri. La vederea fiecaruia, imi amintesc o poveste intreaga. Si am gasit astazi prin dulap un caiet ( atentie, nu oracol sau alte chestii asemanatoare) primit de la Habiba de ziua mea in 2007, cu poze din anul respectiv dar si din 2006 si, bineinteles, cu multe dedicatii. M-a cuprins o stare de pufosenie de nu va inchipuiti si niste sentimente de bezea pe care in momentele astea nu le-as fi dat nici macar pe cea mai mare Milka din lume… da, in final sunt norocoasa ca imi pot aduce aminte orice, pentru ca din tot amalgamul ala de intamplari, ies la suprafata cele mai frumoase, cele legate de cei mai buni prieteni. Si eu le am mereu in fata ochilor pe toate..:)
Deci, daca aveti familia sau prietenii pe aproape, bagati repede un group hug asa de Craciun. Eu va urez sarbatori fericite si clasicul: Merry X-mas! :*:*

 

Bad day for everyone

Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

 

Murim azi, murim maine?

Ziarul „Adevarul” a publicat acum cateva zile urmatorul articol:

2014, anul care va schimba lumea!

Profesorul Nicholas Boyle crede ca turbulentele financiare ar putea fi elementul declansator al crizei si ca reactiile liderilor americani vor fi cruciale pentru modul in care va arata viitorul. Noile organizatii globale vor fi cheia stabilitatii, spune el, citat de cotidianul „The Daily Telegraph”.

2014 va fi un an al schimbarilor, spune cercetatorul, bazandu-se pe faptul ca, in ultimele 5 secole, evenimente importante s-au intamplat in mijlocul celui de-al doilea deceniu. In 1517, Martin Luther a scris Tezele de la Wittenberg, ceea ce a dus la reforma si ascensiunea protestantismului. Anul 1618 a marcat inceputul Razboiului de 30 de ani si decenii de conflicte religioase in Europa de Vest. In 1815 a avut loc Congresul de la Viena, in urma infrangerii lui Napoleon, anuntand un secol de relativa stabilitate in intreaga Europa. Totusi, in 1914 a inceput Primul Razboi Mondial, conflict care a dat tonul nemultumirilor internationale de pe tot parcursul secolului XXI. „Caracteristicile unui secol devin vizibile in cel de-al doilea deceniu, asa ca, de ce ar fi diferit acesta?”, spune Boyle in noua sa carte, „2014 – Cum va supravietui omenirea unei noi crize mondiale”. „Partial, acest calendar are de-a face cu modul in care intelegem viata si istoria noastra. Fiecare secol are un caracter aparte, ce apare in primii 20 de ani, asa cum se intampla si in viata noastra. Un alt element important este si succesiunea generatiilor”, spune el.
Boyle a prezis si ca acest colaps economic recent ar putea anunta o problema mai mare in ceea ce priveste relatiile internationale. Statele Unite vor deveni un jucator-cheie, iar deciziile pe care le vor lua, fie ne vor condamna la un secol de violenta si saracie, fie la intrarea intr’o noua era a cooperarii internationale. Problemele ce preocupa acum lumea – schimbarile climatice, criza economica – pot fi rezolvate doar prin colaborarea intre natiuni, spune Boyle.

Ok, acum urmeaza o analiza a la Dana si cine nu e de acord cu mine sa spuna acum sau sa taca pe vecie 🙂 peeentru ca eu am cateva nelamuriri si tare as vrea sa stiu daca sunt fondate.
In primul rand…ce dracu’?! Parca muream cu totii in 2012! Parca atunci era sfarsitul lumii, s-au scris carti pe tema asta, au aparut filme… Am luat tzeapa?! De ce naiba am vrea sa reparam economia in 2014, daca, dupa cum se spunea, vom fi oale si ulcele de vreo 2 ani?! Ne autocontrazicem graaav! Ne luam singuri la misto!
In al doilea rand…De ce 2014? Adica bun, am inteles treaba cu cel de-al doilea deceniu al secolului, dar se pare ca anii nu corespund! Ba 1517, ba 1618, ba 1815…poate sa fie si 2019! Dar nu, noua ne place sa facem preziceri, in loc sa ne vedem de treaba noastra ( omul asta ar fi putut sa se limiteze la meseria sa de a preda). Continuand cu intrebarea pe care si-o pune acesta: „Caracteristicile unui secol devin vizibile in cel de-al doilea deceniu, asa ca, de ce ar fi diferit acesta?”…am sa il completez eu cu „De ce nu?”. Adica eu inteleg ca a doua oara e mai bine, mai placut si mai clar pe diverse planuri, dar sa nu exageram!
M-a cam bagat in ceatza si afirmatia despre SUA ca jucator-cheie. Cand nu a avut SUA statutul asta…? Pentru ca din cate stiu eu, de ceva vreme incoace, toata lumea se cam invarte in jurul lor. Si sincera sa fiu, in deciziile luate pana acum au cam dat cu batzu’n balta si nu vad de ce ar fi altfel de data asta ( eh, uitati aici predictie: americanii or s’o faca lata si acum si ghiciti ce, nici macar nu sunt profesor ca sa analizez situatia din ultimele secole). Si ca sa inchei pufos cu seria mea de ridicari din spranceana: schimbarile climatice pot fi rezolvate daca am colabora unii cu altii?! Eu sunt de acord cu asta, ok, ok! Ar fi frumos, ar fi fain, ar fi UTOPIC! Dar in lunga mea experinta de voluntariat, mi-am dat seama ca nu exista proiecte comune intre persoane de diferite varste sau cu diferite functii in societate. Intrebarea mea este: daca nu se pot mobiliza 100 de oameni pt un proiect legat de mediul inconjurator ( da, multi sunt reticenti si plictisiti cand aud asta), cum mama naibii sa pui in actiune atatea milioane de locuitori ai planetei?!
Nu stiu, poate sunt eu cam iritata in ultima vreme sau poate citesc doar porcarii, dar nu vad sensul articolului astuia! Predictii peste predictii, sfaturi care ne spun sa colaboram intre noi de parca nu am sti deja ca asta e cheia. Dar daca nu vrem s’o facem, n’o facem si gata, pt ca asa suntem noi- incapatanati si egoisti .Pana nu exista o singura putere nu ne simtim bine!… Si daca are cine ceva de zis, chiar va rog, vreau sa mai aud si alte pareri…
Pana una alta…murim in 2012 sau in 2022? Poate al treilea deceniu e si mai hotarator :> a treia oara tre’ sa ne iasa! 😆

 

Intrebarea mea este: asa e Pastele?

Nu prea am mai scris in ultimele zile din cauza sarbatorilor…am citit cateva articole de-ale voastre pentru ca ramasesem un pic in urma. Nu stiu ce ati facut voi de Paste ( desi la unii banuiesc cate ceva 😀 ), dar eu am obosit si m-am enervat zilele astea de 2 ori mai mult decat intr-o saptamana plina de teze, teste, meditatii, ascultari si proiecte! Ultimele evenimente m-au facut sa-mi pun cateva intrebari si chiar as vrea sa stiu daca macar unele dintre situatiile prin care am trecut eu sunt cat de cat asemanatoare si cu ale voastre.

1. Miercuri am fost sa ma spovedesc ( da, am tzinut post toata Saptamana Mare). Nu a fost din proprie initiativa, mama a stiut sa ma stimuleze bine pentru asta. V-am mai spus ca eu nu sunt prea bisericoasa, dar de data asta chiar am incercat sa stau calma, gandindu-ma ca de la anul, stand in Bucuresti fara mama, chiar nu am sa mai trec pe la biserica.Degeaba am mers eu cu gand de pace, ca tot m-au enervat babele care nu puteau sa lase icoanele acolo unde erau, ci trebuiau sa le ia in mana si sa le sarute cu toata gura.M-au enervat femeile care veneau cu fuste lungi pana in pamant, dar cu ditamai crapatura la spate, prin care se vedeau dresurile si budigaii in toate frumusetea lor atunci cand faceau matanii.M-am enervat putzin chiar si atunci cand parintele mi-a spus ca trec rar pe la biserica si ca ar trebui sa vin de fiecare data cand ma nelinisteste ceva. Si am inceput sa ii vorbesc despre bac, facultate, viitor; m-a oprit spunandu-mi ca este vorba despre faptele pe care le-am facut deja. I-am taiat-o si eu raspunzandu-i ca nu am nimic pe constiinta. Prima intrebare suna cam asa: voi mergetzi imediat sa va spovediti daca aveti ceva pe suflet? Adica…functioneaza chestia asta? Eu merg mereu la prietenele mele.. A doua intrebare ar fi: femeile astea reusesc sa scoata din sarite pe toata lumea sau doar pe mine?

2.In Joia Mare am fost sa ma spovedesc de dimineatza: nemachiata, imbracata casual, parul prins in coada. Daca in fatza lui Dumnezeu suntem egali cu totii, daca in biserica nu conteaza cum aratzi, daca venim in casa Domnului ca sa ne simtim noi mai bine si nu sa-i judecam pe altii, de ce multe fete/femei se uitau ciudat la mine din cauza faptului ca eram foarte naturala?

3.In Vinerea Mare si sambata am ajutat-o pe mami la curatzenie, la gatit. Intrebarea mea este: de ce atata mancare dupa o perioada in care multi au tzinut post?! De ce simte romanul nevoia sa se imbuibe in halul asta timp de trei zile si apoi sa se mire ca de ce ii este rau?!

4.Sambata noapte am mers la Inviere. Mult mai multa lume decat de obicei, jumatate au plecat acasa dupa ce au luat lumina. In aglomeratia asta, exact in seara de Inviere in care se presupune ca ar trebui sa avem bun simtz si ceva credintza macar timp de o ora, de ce atatia au fost saltatzi atatia hotzi de buzunare…? Adica furi, frate, dar nu te poti abtzine in seara asta?! Sau..cred ca asta si era ideea: seara Invierii trebuia sa fie lovitura! Pe langa asta, unii spargeau semintze in fatza bisericii, altii trecea cu lumanarea aprinsa intr-o mana si cu tzigara in cealalta. Ati vazut si voi oameni de genu’?

5.In prima zi de Pashte am mers la nasi din pura obligatie si din multa dragoste fatza de prajiturile nashei mele :D. Ai mei scumpi nasi au facut greshala sa cunune de N ori si acum au nu stiu cate perechi de fini, care se intalnesc sa discute despre copiii lor ( de toate varstele, de la cativa anishori pana la 20 de ani), despre viatza personala a odraslelor („Danutza, nu ai si tu un gagic?”), despre cum se terorizeaza acasa sotzii intre ei si despre alte subiecte legate de politica, coruptzie din care inevitabil se lasa cu cearta. Neamurile mele sunt mai originale si se cearta pe tema: la care fin tzine nasu’ cel mai mult? Ohoo si poate sa dureze! Intrebarea mea este: si la voi este asa?

6.A doua zi de Pashte, ziua tatalui meu, a schimbat prefixu’ :D.Dupa ce in ziua precedenta am stat efectiv 12 ore la nasi, acum este randul neamurilor sa vina la noi si tzine-te bine, Dano, ca o iei de la capat! Cu mic, cu mare, la noi in casa..Intrebarea mea este: cate ore poate rezista un om normal jucand „Flori/fete/baieti/cantaretze/cantaretzi”? Eu am mers destul de bine, dar seara cand m-am culcat am dormit dusa pana pe la pranz…Ultima mea intrebare este: cat va ia de obicei sa va recuperatzi dupa sarbatorile de Pashte..?:)