Finally…lucky!

Am memorie buna. Foarte buna chiar. Habiba spune ca am memorie de elefant 🙂 nup, nu uit nimic. Tin minte si cele mai mici detalii, iar de evenimentele mai mari nu mai vorbesc…
Treaba asta rar mi-a adus beneficii. In scoala generala si in liceu era suficient sa citesc o lectie de vreo 2 ori ca sa retin ideile prinicipale si conceptele cheie. Dar de la 14-15 ani incoace, nu am mai gasit nici un avantaj al memoriei mele performante. Amintiri dureroase ( si sunt multe, din pacate) m-au chinuit mult timp, orice lucru ma ducea cu gandul la cate o intamplare nefericita. Nici acum nu pot spune ca am uitat, dar am invatat sa iau toate esecurile si suferintele ca pe o ditamai EXPERIENTA.

Si nu degeaba se spune ca in ajunul Craciunului se intampla minuni. Pentru ca exact azi am descoperit o parte foarte placuta a memoriei mele. Pentru ca pe langa aceasta calitate, mai am si tendinta de a pastra multe maruntisuri. La vederea fiecaruia, imi amintesc o poveste intreaga. Si am gasit astazi prin dulap un caiet ( atentie, nu oracol sau alte chestii asemanatoare) primit de la Habiba de ziua mea in 2007, cu poze din anul respectiv dar si din 2006 si, bineinteles, cu multe dedicatii. M-a cuprins o stare de pufosenie de nu va inchipuiti si niste sentimente de bezea pe care in momentele astea nu le-as fi dat nici macar pe cea mai mare Milka din lume… da, in final sunt norocoasa ca imi pot aduce aminte orice, pentru ca din tot amalgamul ala de intamplari, ies la suprafata cele mai frumoase, cele legate de cei mai buni prieteni. Si eu le am mereu in fata ochilor pe toate..:)
Deci, daca aveti familia sau prietenii pe aproape, bagati repede un group hug asa de Craciun. Eu va urez sarbatori fericite si clasicul: Merry X-mas! :*:*

 

Film de noiembrie

Stiu ca practic am sugerat o a doua parte la „Si daca timpul curge, sa curga in pahare”, doar ca aceasta va fi poate la anul, pentru ca acum nu prea ma mai simt in stare. Am inceput sa ma pup si eu foarte serios cu facultatea, cu N proiecte si teme, cu mers la BCU in mod regulat si da, e al naibii de obositor ( nu, n-am sa folosesc niciodata cuvantul „GREU”, pentru ca imi place prea mult ceea ce fac). Dar cred ca asta a fost unul din riscurile Bucurestiul: invatat, invatat si iarasi invatat!
Imi cer scuze si daca am mai inceput sa lipsesc din peisaj…e de bine, stati linistiti :lol:. Doar ca fericirea ma tine departe de laptop, ca si temele si gandurile pe care le am uneori…Chiar aseara inainte sa adorm mi-am amintit de un film pe care l-am vazut in urma cu multi ani, dar care are mereu aceleasi efecte asupra mea. Stiu ca v-ati fi asteptat ca in mod normal sa recomand „Sweet November”. O fac! Daca nu l-ati vazut pe luna asta, nu mai asteptati! Dar vroiam sa va vorbesc de data asta despre „Stepmom”, un film de acum 12 ani, avand in rolurile principale pe una dintre actritele mele preferate – Julia Roberts si pe Susan Sarandon.
Povestea nu e foarte complicata, e un caz clasic, as spune. Un cuplu cu 2 copii ( o fata in varsta de 11-12 ani si un baietel) divorteaza. Raman in relatii bune, impart custodia copiilor. Pana cand tatal isi gaseste o iubita mult mai tanara decat el, pe care se hotaraste s-o ceara de nevasta. Totul clar pana aici, insa nici nu va dati seama cat de al dracului de complicat este pentru copii, mai ales pentru fata care incepe sa se confrunte cu probleme adolescentei, s-o accepte pe mama vitrega. Si ca totul sa fie si mai dificil, mama descopera ca are cancer si ca va muri in viitorul apropiat.
Nu spuneti ca mama vitrega ( Julia Roberts) este o scorpie doar din cauza ca urmeaza sa ii ia locul celeilalte…Este greu si pentru ea… E tare nasol sa se dea peste cap sa isi adapteze obiceiurile si munca la noua viata de familie si mai ales sa ii faca pe copii sa o accepte macar.
Serios, exista probabilitatea sa-l fi vazut. Dar daca nu ati facut-o, descarcati-l. O sa va aduca aminte intr-un fel sau altul de mamele voastre, de care stiu ca majoritatea sunteti departe…

 

„In alta viata”..poate!

M-am declarat fana Marc Levy, inca de cand am pus manutza pe prima sa carte, „7 zile pentru o eternitate”, in urma cu 2 ani. Am citit’o o singura data pentru ca nu am vrut sa imi dispara gustul placut pe care mi l-a lasat… Am recomandat aici pana si o ecranizare dupa „Si daca e adevarat…” care m-a emotionat mult…All in all, nu se putea sa nu va recomand si ceva ce am citit de curand – „In alta viata”. 🙂
Descrierea de pe coperta cartii suna cam asa:

Incercand sa dezvaluie destinul misterios al unei picturi, Jonathan se va intalni cu Clara. Si unul si celalalt simt ca s-au mai vazut candva. Dar cand? Si unde? La Londra, in urma cu un secol…Versiunea moderna a lui „Romeo si Julieta”, romanul de fata creeaza o poveste plina de suspan, pornind de la o sugestie metempsihotica.

Si acum, critica persoanala :d. Nu ca rezumatul de mai sus nu ar fi corect, dar mi se pare prea simplu si prea succint pentru o carte care inspira atatea, pe diferite planuri.
Asa ca treaba sta in felul urmator. Peter si Jonathan sunt prieteni de cand lumea; primul este o fire foarte colerica, exploziva, nebunatica, iar cel din urma este romantic si atat de linistit, incat parca nu isi gaseste locul in acest secol al vitezei. Ce au in comun cei doi? Prietenia care ii leaga de atata timp si domeniul in care amandoi lucreaza: arta! In timp ce Peter se ocupa de licitatii, expozitii si vanzari, Jonathan este un expert indragostit de operele unui pictor pe nume Vladimir Radskin. El incearca sa elucideze misterul ultimului sau tablou, care a ramas neterminat si care ascunde o ditamai povestea. Partea de investigatie trebuie sa va placa ( adica mi-a atras mie atentia care nu am treaba cu asa ceva :lol:)..Se vede ca Levy s-a informat foarte bine asupra anumitor tehnici de pictura si ca nu a scris cartea asa de mantuiala. Good job!
Partea mai romantica a povestii consta in relatia lui Jonathan si a Clarei. In jurul lor, zic eu, se contureaza ideea principala a romanului: sentimentele adevarate, puternice, nu mor niciodata 🙂 . Cu toate ca soarta nu le-a fost deloc favorabila si factorii externi au actionat urat asupra lor, dupa atatea cautari, pierderi si regasiri, ei au reusit sa fie fericiti in alta viata…Indiferent de cum aratau si de unde veneau, ei s-au recunoscut in orice perioada … Ideea asta m-a emotionat cumplit…
Nu stiu daca sunt de acord cu faptul ca unii critici au spus ca romanul aduce a „Romeo si Julieta”. Poate. Eu spun insa ca seamana mai mult cu finalul filmului „The notebook”; ba chiar mai mult..daca s-ar realiza o ecranizare, cred ca l-ar intrece serios!
„In alta viata” este o carte pe care am citit’o o singura data si atat. Care m-a facut sa visez extrem de frumos in seara in care am terminat-o. Care mi’a daruit o doza zdravana de optimism, intr’o faza in care mi-l pierdusem de mult si nici macar nu stiam 🙂 Levy impleteste armonios romanticul ( atentie, cel nesiropos), cu actiunea, investigatia, drama, dar si umorul. Mai multe nu va spun! Sper ca v-am facut suficient de curiosi incat sa dati o tura la biblioteca/librarie si macar sa rasfoiti un pic paginile cartii. Merita!

La lumina durerii care il gatuia, descoperi ca viata era mai puternica decat arta lui.

-Imi place cerul, spuse ea, orasul e cu totul altfel cand e frumos afara.
-Taica-meu imi zicea ca atunci cand o femeie vorbeste despre vreme, incearca sa evite alte subiecte, ii raspunse Jonathan.
-Iar mama dumnevoastra ce spunea?
-Ca atunci cand se intampla asa ceva, ultimul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa atragi atentia asupra acestui lucru.
-Mama dumnevoastra avea dreptate!

Sa iubeste, sa urasti, inseamna sa-ti fauresti viata in loc sa stai s-o contempli. Sentimentul nu moare niciodata!

Te iubesc, fara sa stiu cum sa ma opresc din a te iubi, fara sa stiu nici cum, nici de ce. Te iubesc asa, pentru ca nu stiu altfel. Unde nu esti tu, nici eu nu mai sunt..

 

In brate

Citeam aseara o povestioara de’a lui Sartre care ilustra existenta pentru sine si existenta in sine, pentru a explica ce este fiinta si ce este neantul. Cand a scris „Pierre cel absent”, filosoful a vrut sa sublinieze faptul ca atunci cand intram intr’o cafenea cu scopul de a ne intalni cu cineva (Pierre in cazul de fatza), cu toate ca locul freamata de energie si de fericire, daca persoana cautata nu este regasita printre zecile de chipuri, vom pleca dezamagiti capul si vom iesi…
Vedetzi cum inima de femeie interpreteaza tot..?:) Exemplul era unul cu rol filosofic, nicidecum sentimental; poate ca Pierre trebuia sa se vada cu un prieten sau cu fratele sau, sa faca schimb de carti sau de cd’uri. Eu am presupus imediat ca ar fi fost vorba de o intalnire cu o fata…O fata care poate il astepta de mult, care dorea sa isi gaseasca linistea in bratele lui, care avea ceva foarte important sa’i spuna, ceva de care s’a temut mult timp, dar si-a facut curaj intr’un final. Si in acest final el n-a aparut…Inima de femeie ma face sa ma gandesc la suferinza pe care ea a simtit’o, pentru ca am simtit’o si eu de atatea ori. Stiu cum e sa stai intre atatea persoane si sa te vezi singura. Stiu cum e sa iti doresti din tot sufletul sa rostesti ceva si sa nu poti din toata frica…Si astepti…
„Uneori lipseste o singura persoana si intreaga lume pare nepopulata”. ( Alphonse de Lamartine)

 

Pe bune, pe bune, pe bune!

Pe bune acum…ascultati melodia sau macar cititi versurile…Cat de cunoscuta va pare situatia? 😆 pentru ca eu am mai auzit povesti asemanatoare…Pe bune, voua nu v’ar face efectiv SILA o situatie ca asta?! Mie DA! Sunt atat de minunata, incat vrei sa fiu fericita singura, huh? Genial…
Ascultam mult Taxi intr’o perioada, acum am reinceput sa le caut melodiile. Si fana Mihaela Radulescu sunt de mult si nu mi-e rusine s’o recunosc. De’asta mi se pare combinatia ideala! Lasand la o parte pana si interpretzii, pana si schimbul de replici mi se pare foarte interesant, cu toate ca este banal…Stilul Taxi :D. Ascultati’o! O sa va placa…PE BUNE!

Poti sa iubesti o singura data in viata in felul acesta
Si stiu ca dupa asa o dragoste, nu mai ramane nimic
Uite au mai ramas niste alune acolo, daca vrei.

Al dracului de ironic, huh? 😆

 

In graba, catre august

Stiu ca ati vazut „August Rush” 🙂 cel putzin Grapefruits si Habiba au scris despre filmul asta, l-au recomandat si bine au facut! Eu, ca intotdeauna, l-am vazut cu intarziere, adica de-abia vineri, la ora de italiana, cu gagicile din clasa 🙂 S-a lasat cu un sentiment al naibii de placut, cu suspine dupa Jonathan Rhys Meyers si chiar cu lacrimi la sfarsitul filmului din partea catorva fete.

Povestea in sine e simpla: el si ea, ambii cu muzica in sange, se indragostesc si in urma pisicelilor dintre ei apare un baietel cu acelasi talent, mai mare chiar decat al parintilor. Mica mare problema este ca tatal fetei nu-si doreste acest nepot, crezand ca ii poate distruge cariera fiicei sale; prin urmare si asa deci, il da spre adoptie. Baietzelul numai adoptat nu a fost, dar fara ureche muzicala n-a ramas 😀
Daca unii dintre voi ati omis acest film din greshala, e grav! Trebuie sa-l vedetzi neaparat, sa-l „savuratzi” pe Jonathan in acest rol ( fetele 😀 ) si sa ascultati melodiile cu mare atentie si bagare de seama. Nu au cum sa nu va placa!
Lasand la o parte povestea si filmul in sine, va spuneam ca am ramas cu un sentiment la dracului de placut dupa filmul asta. Profu’ de romana l-a spulberat evident cu „Morometzii” lui, dar pentru un sfert de ora, am avut in fatza ochilor niste momente traite acum ceva timp, care mi-au dat un gust de vara de nu va spun. Un gust de Vama Veche, de Cola rece, de stradutza aia din Vama pliiiiina ochi cu cercei si alte bijuterii, de libertate, de oameni normali si oameni ciudatzi, de mare, de nisip, de plimbare, de plecat naibii undeva! Si cand ma gandesc ca vara asta pentru mine o sa inceapa tarziu, imi vine sa-mi iau campii! Dar ghiciti ce? Exact in august pot spune ca a venit vacantza si pentru mine! 🙂 Timpul trece, in fuga vine si bacul de manutza cu admiterea, sa treaca cu ea de picior si sa ne grabim mai repede catre august, sa treaca presiunea si sa revina atmosfera de vara … 8->

P.S: Mai stie careva filme in care a jucat Jonathan? 😕 i mean, chestii frumoase 😀

 

Not easily broken

Nu stiu cum face Hubbis de reuseste sa ma nimereasca mereu cu filme si melodii…nici nu suntem amandoua scorpii 🙂 dar lasand la o parte asta, am urmat pentru a doua oara sfatul ei si mi-am descarcat de pe net „Not easily broken”.Efectul…mare efect!
Ultimul film care a avut ditamai impactul asupra mea a fost „He’s just not that into you”; am ramas pe ganduri cateva zile bune si m-a facut sa imi schimb un pic gandirea si viziunile. Era un film despre oameni, despre relatii, despre viatza… Si „Not easily broken” e la fel, doar ca trateaza lucrurile altfel…sincer, la inceput, cand am vazut titlul, am crezut ca este vorba despre un film siropos, care se refera la o inima care nu poate fi franta cu una doua 🙂 i was wrong :”> cu mici exceptii…
Vi-l recomand si eu cu toate caldura intrucat nu face partea din marea de superficialitati aparute in ultima vreme. Povestea e cat se poate de simpla si de reala, Dave si Clarice erau mai mult decat indragostiti unul de altul cand s-au casatorit. Aveau planuri de viitor, vise…ca orice cuplu. Anii au trecut, el nu a ajuns ce si-a dorit, dar ea da: lucra in domeniu imobiliar, avea o cariera stralucita, curmata de un accident de masina, in urma caruia nu a mai putut merge o perioada buna de timp. Si aici a explodat bomba: mama ei s-a mutat impreuna cu Clarice si Dave, si-a bagat nasul neintentionat in casnicia lor, rezultatul il putetzi ghici sau il putetzi vedea.
Dar lasand la o parte povestea acestui cuplu, „Not easily broken” e un film care chiar merita vazut. M-a cam lasat fara cuvinte, recunosc…Este vorba despre putere, despre faptul ca viatza o sa ne dea peste cap, dar trebuie sa ne revenim. Ca trebuie sa fim oameni unii cu altii…Si avea Dave o replica pe care nu am memorat’o bine, dar care mi-a placut enorm: „Uita-te la mine…Ce rasa sunt? (raspuns: neagra). Gresit! Inainte de asta, sunt om, apoi sunt de rasa neagra. Nu exista decat o singura rasa pe lumea asta: oamenii! Doar ei pot fi buni sau rai..” 🙂 Frumos, huh?
Nu stiu sa ma exprim prea bine, doar ce am vazut filmul si inca mai sunt pe ganduri in legatura cu unele scene, cu unele replici…V-am pus un trailler, poate va atrage. Si m-am gandit sa va las si ideea prinicipala din „Not easily broken”: Sometimes you have to let life turn you upside down so you can learn how to live right side up.

P.S: ok, recunosc, imi place si accentul de ghetto foarte mult :”> ma rog, nu neaparat de ghetto, ci accentul ciorilor in general 😀

 

Lasand iubirea la o parte, si mie imi place otrava

Am gasit fragmentul asta intr-o carte si mi-a placut foarte mult. Spre rusinea mea, nu am citit „Tristan si Isolda” integral, din varii motive: nu m-a atras momentul in care se petrece actiunea, nici autorul, si poate ca nici corazonu’ meu nu ar fi suportat o poveste de genu’ :). Dar cu toate astea, simt nevoia sa impartashesc macar o bucatzica din ceea ce se vrea a fi o iubire frumoasa…Listen up:

„Sotul Isoldei, indemnat de curteni sa-si pedepseasca sotia infidela, o obliga pe Isolda sa jure, intr’o ceremonie cu public, ca i-a fost credincioasa. Juramantul trebuia sa fie facut pe mormantul unui sfant, care pedepsea imediat orice minciuna, ucigandu-l pe cel care rostea neadevarul. Isolda, femeia care bause licoarea iubirii vesnice pentru Tristan, avea de ales intre moarte si adevar.
Mormantul se afla dincolo de un curs de apa. Cand alaiul regal a ajuns langa rau, din multime a iesit un cersetor care s-a oferit sa o fereasca pe regina de neplacerea de a-si uda botinele. A luat-o in brate si a trecut-o peste ape. Desigur, cersetorul era Tristan, deghizat. Iar Isolda a jurat cinstit pe mormantul care n-ar fi iertat minciuna ca nici un alt barbat, in afara de sotul ei si de cersetorul acesta ce a trecut-o raul, nu a tinut-o in brate vreodata…”

Eu nu prea am stiut ce sa zic si nici cum sa interpretez mai bine scena asta. Adica am ramas cu privirea fixa in carte, fara cuvinte, si cu gandurile in alta parte, la fel cum am ramas de multe ori, si la fel de multe ori cum totusi am negat ca as fi aeriana si lipsita de replica :).

P.S: Fara nici o legatura cu ce am scris in restul articolului…care e treaba cu finalurile fericite? eu n-am trait nici unul pana acum…( asta in cazul in care am avut macar vreun inceput).Cum naiba se face ca la sfarsit, raman mereu singura cuc, pana cand se gandeste alt Fat-Frumos wannabe sa apara?! Am i the only one?! Luminati-ma, va rog!