La revedere ursi polari si iepurasi!

Ca sa fiu in ton cu melodia Alexandrinei, as spune ca am plecat spre sud, chiar daca ma aflu mai degraba prin S-E. Cert este ca am venit aici ca sa imi incalzesc burtica, pentru ca in Constanta pe timp de iarna e mereu mai cald decat in Bucuresti :).
Am subestimat CFR-ul… ma asteptam sa ajung ieri pe la 15 jumate, 16 chiar. Trenul trebuia sa fie in Constanta la 15:07 ( in alea 7 minute statea viata mea 😆 ), dar am ajuns cu 10 minute mai devreme chiar. Am sa imi retrag deci toate cuvintele urate adresate CFR-ului. Dar o sa le bag din nou la inaintare daca nu merge bine si cand ma intorc.
Si ca sa vedeti ce de am facut de cand am venit pana acum, am impodobit bradutul ( am de gand sa dorm sub el ca sa il astept pe Mosu’) si am dormit azi toata ziua :”>. Ma recuperez incet, incet…

 

In noaptea de dinainte de decembrie…

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

 

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici in regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti,
Am vorbit cu oameni si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore.
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu – „BOALA”

 

Hai cu dreptu’

Cred ca este prima data, dupa o perioada buna de timp, cand incep si eu saptamana bine! Si stiti ce e ciudat? Ca nu am avut parte de mare lucru sau de ceva extraordinar de important…dimpotriva, a fost un lucru chiar marunt, dar de efect, pentru ca a venit din partea cuiva la care nu m’as fi gandit niciodata 🙂
Eu merg la liceu cu maxi taxi, clasicul 305. In 4 ani de liceu, m’am saturat la cate ture du’te-vino am dat cu el… Ce ma enerveaza cumplit la promenadele astea, sunt soferii, care mai de care mai ciudati, mai afurisiti, mai obsedati de bani si de clienti. Si cum anul asta mi s’a umplut paharul, am facut si scandal de cateva ori. In toamna, afara ploua cu galeata si eu era intr’o situatie delicata iar imbecilul de sofer, vazandu’ma cu abonamentul in mana, se uita la mn, bombane ceva si merge mai departe, in conditiile in care maxi’ul era aproape gol! Acelasi nenorocit refuza sa opreasca iarna, cand erau -20 de grade si un maxi venea o data la juma de ora ( bun si atunci!), pentru ca m’a vazut ca am iesit de la liceu, deci: elevii = abonamente ==> nici un profit pentru el.Evident, am facut ditamai plangerea…Concluzie: toti soferii de maxi sunt nesimtiti!
Dar acum un an am dat peste acest exemplar masculin mai in varsta decat mine ( aproximativ la vreo 30 de ani), care imi multumeste cand ii dau biletul, care imi raspunde la salut si ma soarbe din priviri cand urc sau cobor, fara sa faca comentarii penibile :). Si cred ca in general se poarta frumos cu toata lumea, asa cum ar trebui…Revenind la povestea mea, astazi m’am urcat in maxi ca de obicei. Aveam o afurisita de teza la istorie pentru care recunosc solemn ca nu m’am pregatit, intrucat materia imi displace grav! :-L Mai aveam 5 minute si ajungeam la liceu cand…ce sa vedetzi? Inainte cu 2 statii de liceul meu, soferul vede un alt maxi in fatza unui fast food si trage si el pe dreapta! Si isi comanda omu’ un kebab, asteapta, isi ia si o cafea, se intinde la barfa…la dracu’, deja se sunase si eu aveam teza! Cand il vad pe soferul celuilalt maxi ca iese din fast food: dulcicul de care va spuneam! Imi face semn sa cobor din maxi; prima data, nu m’am prins, am vazut ca alte 2 fete s’au ridicat dar el a aratat doar catre mine. Da, fiind paranoica, m’am speriat, dar am coborat.
-Hai urca la mine! ( maxi’ul era gol)
-Uhm…sa va dau alt bilet?
-Nu, nu e nevoie. Colegul meu o sa mai stea inauntru, asa ca te duc eu…Nu am vrut sa intarzii la ore..
Mi-a picat fatza…
In juma de minut am ajuns si cand am coborat, i’am multumit din tot sufletul; mi’a zambit la fel si m’a privit lung, pana cand am traversat.
Nu e mare lucru, nu e nici macar un barbat extraordinar de frumos si clar nu ma intereseaza…Dar gestul lui m’a surprins foarte placut, in conditiile in care toti colegii lui sunt niste magari iar restul soferilor nu stiu decat sa fluiere si sa urle la noi din mashini… Baiatu’ asta are un 10 din partea mea. Cu felicitari chiar!

 

Bilantz la rece…

…la rece, pentru ca o iarna atat de frigurioasa ca asta nu am mai avut de mult Au fost zile in care parca simteam cum vantul imi matura jumate din ganduri si zile in care ma trezeam devreme si faceam orice ca sa imi dezapazesc sufletu’…si de fiecare data cand dadeam zapada la o parte si reuseam sa ma mai incalzesc, trebuia sa se intample ceva si sa ninga din nou, cu fulgi mari si reci, de mi-a inghetzat pana si inima in mine; si cand s-a topit tot, conform legii gravitatiei, au curs lacrimi in prostie…
Iarna nu e chiar anotimpul meu; nu e deloc de fapt. Exceptand luna decembrie in care mai am momente de fericire, ianuarie si februarie inseamna mereu ghinion si depresie pentru mine si anul asta parca s-au adunat toate, si, colac peste pupaza, 1000 de griji si de probleme despre viitor :). Am zis acum sa judec la rece cum s-a dus si iarna asta, parca mai ieri incepeam clasa a 12-a, parca mai ieri incepeam liceul. Dar parca mai azi m-am scarbit de orice expresie din jurul meu sau orice cuvinte anemice aruncate doar ca sa taie in carne vie 🙂 Nu-i nimic, vorba lu’ Grapefruits: am o rana, am si sare 😀
Si m-am prins eu lunile astea ca uneori cand lipseste o singura persoana, intreaga lume pare nepopulata..Dar cu toate astea, lumea nu se termina cu un baiat, ci incepe cu altul :). Poate suna ciudat, poate suna usor, dar vine din partea unei persoane cu sangele greu de atata asteptat, chemat, urlat…Am invatzat ca nu de fiecare data cand te stresezi sa fie totul bine, la final iese neaparat perfect…am simtit si eu cum e sa dai cu bata’n balta…si am mai auzit ca ” in the end, everything will be ok. if it’s not, then it’s not the end. it’s just a new beginning”. Dar e important sa zambesti mereu, indiferent in ce stadiu ai fi…
Am realizat ca m-am schimbat si ca altii au vazut asta; am realizat ca cei care zic sa nu mai sunt la fel habar nu au ce vorbesc 😆 Asa am ajuns sa fiu mandra ca sunt o fire razbunatoare si ca nu las nimic neplatit, chiar daca de multe ori sunt de blamat; eh si? Am mai auzit ca sunt imatura; poate… dar niciodata nu am fost atat de imatura incat sa fug de adevar sau sa-mi las problemele in aer…
Am mai invatat si ca incepe sa fie din ce in ce mai greu sa-mi ating obiectivele si ca ma consum din ce in ce mai mult pentru ceea ce vreau. E de bine…Mai mult ca niciodata, imi doresc sa ajung sa fiu pe picioarele mele, inconjurata doar de oameni la care tzin. Mi-a luat ceva timp pana sa invatz sa deosebesc prietenii de jigodii, dar am fost muscata de prea multe ori ca sa nu-mi ramana urme de coltzi…
Acum, la sfarsit, sunt curioasa ce’o sa mai fie, pentru ca m-am saturat de ce a fost 🙂 vine una din perioadele mele preferate din an, dar ma intreb cum va fi, avand in vedere schimbarile prin care am trecut. Ma astept la o astenie grava 😆 dar nu-i nimic…dupa cum spunea cineva, „stiu sa zbor, dar stiu si sa ma tarasc”…

Daca vretzi, putetzi sa o luatzi de leapsha 🙂 un bilantz al iernii care se va termina in doua zile…cine vrea sa scrie, pai sa scrie!

 

There she goes again

Cat traim, invatam; that’s for sure! Nu stiu ce treaba are asta cu mine, pentru ca sincer, eu nu invatz niciodata din greshelile mele (sentimentale) :”>. Deci, cat traim, gresim; cred ca asta se potriveste mai bine de 1000 de ori…
Am iesit cu fetele azi, la un shopping ( nu ma intereseaza ca lu’ Habiba nu-i place bluza mea, eu o ador), la o barfa ( nu mai iesisem de mult). Nici macar nu a fost nevoie sa trag aer in piept ca lumea, m-a lecuit frigul de afara. E o senzatie foarte tare, you know… imboshcanata cu fular, geaca, manushi, casti si toate cele, cu geanta atarnand neglijent dintr-o parte in alta si atenta fiind la ghetza de pe jos. By the way, s-a deschis sezonul la cazaturi cu Habiba :D. De cand eram in generala, mergem pe strada una la bratzul celeilalte, si cum ea este mai inalta, are ocazia „sa conduca”. Evident, fiind mici si proaste si de-abia lovindu-ne de lumea asta, de baietzi si de fond de ten, habar nu aveam ca o fata e frumoasa si sexy si cu o pereche de cizme mai zdravene. Si normal ca nici o cizma frumoasa nu avea aderentza…asa ca am luat cel putzin cateva trante bune in fiecare iarna, dar IMPREUNA, pentru ca nu ne dezlipeam una de cealalta…Asa e intr’o prietenie: cand cade una, cade si cealalta; se ridica una, se ridica si cealalta ( la propriu).
Si anul asta, here we go again! :> Chiar azi eram sa ne varsam de doua ori, chit ca nu mai avem 12 ani :”>. Dar de data aceasta, se pare ca Habiba este cea care va aluneca in toata splendoarea ei, pe burta, in mijlocul bulevardului tomis, cu mine langa ea, of course ;;). This one is for her, ‘cause there she goes again! >:D<