… eu am facut o baita fierbinte ca sa ma incalezesc. Am degerat toata ziua, ca de, daca am vrut rochita..:-<
… incep sa imi pregatesc bagajele. De data asta chiar vreau acasa, si mai repede! O sa plec de-abia duminica dimineata, dar mai am o gramada de treaba pana atunci si nu vreau sa omit nimic!
… ma gandesc ca trebuie neaparat sa termin afurisita aia de tema la Istoria Culturii Romane Moderne.
…laptop-ul imi face probleme.
…ma rog cu doua maini sa nu fie drumurile inzapezite duminica si sa circule trocariciul ala de tren.
…ma gandesc ca e prima data cand il vad asa de alb…

(articol scris aseara, pe la ora 17:00)

Hai pe bune acuma! Cred ca asta e singurul moment de cand am ajuns in Bucuresti in care imi doresc cumplit sa fiu acasa! Cum sa fie seara de 5 spre 6 decembrie si eu sa nu fiu acasa sa il astept pe Mosu’? Cum sa fiu singurica in camera ( tradatoarea de Habiba e in Constanta) si sa fiu sigura ca nu o sa primesc nimic, nici macar o nuielusa amarata? Hai serios, cati dintre cei care teoretic sunt deja pe picioarele lor la facultate il mai asteapta pe Mos Nicolae in seara asta? Asa de curiozitate, sa stiu daca sunt eu absurda ( copilaroasa oricum sunt) sau daca cei care au deja peste 17-18 ani mai primesc cadouri in noaptea asta…
Lasand la o parte dilma mea, in momentele astea nu imi trece prin minte decat verisorul meu mai mic din Italia. Nu cred ca pe acolo se sarbatoreste Sf. Nicolae ca la noi, dar tare as vrea sa ii vad mutrisoara cand va primi cadouri ( cu toate ca nu are nici un macar un an; se comporta totusi ca un om matur). Nu pot sa nu va arat cateva poze cu el, pentru ca e singura persoana la care ma gandesc acum.



Si ca sa fiu in ton cu sarbatoarea, m-am gandit sa va scriu si cateva lucrusoare despre Mos Nicolae. Nu e bai, le gasiti si pe Google. Dar daca sunteti la mine, nu vreau sa va mai obositi sa le cautati si in alta parte. Nu va lungiti totusi prea mult, puneti mana si curatati-va ghetutele ca cine stie… :>

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun.

La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.

In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe copilul Hristos.

In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

Duse au fost zilele in care Dana se trezea doar pentru a merge la cursuri si pentru a admira de la distanta frumusetea facultatii…Ca sa nu mai zic de cele in care ma trezeam la 10-11…S-au pierdut si serile alea in care luam toate blogurile la rand, in care scriam articole lungi si foarte informate ( in unele cazuri), in care o ardeam aiurea pe Facebook pentru a inspecta „piata” social-virtuala :lol:.
Daca as gasi si daca as putea, mi-as dori din tot sufletul meu sa cumpar macar 2-3 ore in care sa stau aiurea in pat sau la calculator, fara sa astept anumite persoane cu care sa discut sau sa lucrez la anumite teme. Pentru ca asa se intampla cand vrei sa fii la zi cu toate proiectele si nici sa nu lipsesti de la cursuri si seminarii – ramai fara timp pentru tine. Doamne fereste sa mai ai si nenorocul sa ai vreo problema in viata de cuplu sau in cea de familie, ca ti se rupe firul intregii activitatii si imperii de planuri se darama…Asa ca nu iti ramane altceva de facut decat sa te imparti in nu stiu cate bucatele astfel incat sa incerci macar sa impaci pe toata lumea si sa speri ca fiecare se va multumi cu particica sa primita. Evident, cei apropiati voi intelege mereu…
Si ca sa le tai elanul celor care cred ca Bucurestiul este raiul cluburilor si al dezmatului pentru absolut toata lumea, am sa spun si ca mai bine s-ar gandi de doua ori inainte sa deschida gura. Mai bine ar lua in consideratie si tot ce implica aceasta viata de noapte ( bani, timp, rezistenta) :). Mai sunt si cei care vin aici mai mult pentru a invata si pentru a cunoaste… Si daca va amintiri, acum cateva saptamani am scris un articol in care va vorbeam foarte entuziasmata despre niste conferinte AdRev pe domeniul publicitatii. Ei bine, din 5 astfel de conferinte nu am reusit sa ajung decat vineri seara la una. Restul duse au fost din cauza unui proiect pentru teoria comunicarii :). Dar chiar si vineri seara, la ultima activitate, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce am vazut. Asemenea conferinte iti arata ce se afla in spatele reclamelor. Te invata sa ai la tine mereu o foaie de hartie si un creion si sa te plimbi muuuult…si cum vezi ceva care te inspira, indiferent cat de absurd ar fi, sa iti notezi ideea. Nu se stie cand iti va folosi…
Deci da, regret lipsa mea de timp pentru lenevit, pentru plimbari fara vreun scop anume, pentru citit bloguri ( imi cer scuze bloggerilor mei preferati pe aceasta cale 😦 ) si in general, pentru mine… Pe de alta parte insa, ma bucur enorm ca am activitati care nu fac decat sa imi sublinieze si mai tare in mod pozitiv alegerile facute. In plus, fiecare ora petrecuta in afara bibliotecii, este ridicata la rang de moment unic de catre psihicul meu :lol:.

Se stie deja pasiunea mea pentru lectura, pentru cultura. Nu o singura data m-am enervat pe cei care nu apreciaza literatura la adevarata sa valoare, pe cei care nu stiu macar gramatica de baza, pe cei care nu pun mana sa citeasca inainte sa deschida gura. In afara de asta, mereu am trait cu impresia ca lipsa cartilor genereaza goluri sufletesti, dar si frustrari. Mi se pare foarte trist ca un om sa isi puna intrebari despre orice si sa nu gaseasca raspunsuri. Asta daca, bineinteles, reflecteaza macar un pic asupra vietii…
De Targul International Gaudeamus de carte stiu de cand eram clasa a 9-a. Am venit intr-o excursie cu clasa si am ramas marcata de paradisul „carturesc” de acolo…Am vrut sa mai ajung in Bucuresti si in anii urmatori, insa mereu s-au gasit diferite impedimente de ordin financiar sau personal. Insa in contextul de acum ar trebui sa fiu efectiv delasatoare ca sa nu merg! 🙂 ( acum o s-o bag iar pe aia cu : „V-am zis eu ca daca o sa stau in Bucuresti n-o sa pierd nici un eveniment pe placul meu!”). Deja ma gandesc sa o caut pe Aurora Liiceanu, dar si cateva carti despre comunicare si PR pentru ca da, ma innebuneste ceea ce studiez!
So, daca aveti un pic de timp liber ( un pic mai mult chiar, eu una stiu sigur ca o sa stau acolo cel putin 2 ore) si banuti pe care vreti sa ii investiti ca lumea, nu ezitati sa dati o tura pe la Gaudeamus! Daca nu stiti dupa ce sa va uitati, mai jos v-am lasat eu linkurile unor articole in care v-am povestit despre cateva carti…daca v-au placut, acum aveti ocazia sa le aveti, si chiar mai ieftin decat in mod obisnuit! De asemenea, ma astept ca pana maine dupa-amiaza cand ma voi duce la targ sa primesc si eu la randul meu cateva recomandari de la voi 🙂 Facultatea imi cam mananca timpul, dar nu ma plang decat de lectura mea de suflet din fiecare seara.
Am uitat un singur aspect: Gaudeamus imi aduce multe amintiri…

1. „De ce barbatii se insoara cu scorpii”
2. „Libelula”
3. „Strugurii s-au copt in lipsa ei” ( recomandare de noiembrie 🙂 )
4. „Care pe care”
5. „Dincolo de bine, dincoace de rau”
6. „Eseuri de indragostit”
7. „M-am hotarat sa devin prost”
8. „Despre ploaie”
9. „Plansul lui Nietzsche”
10. „Soni”
11. „In alta viata”
12. „Oameni si locuri din vechiul Bucuresti”
13. „Sex, shopping si un roman”

Stiu ca practic am sugerat o a doua parte la „Si daca timpul curge, sa curga in pahare”, doar ca aceasta va fi poate la anul, pentru ca acum nu prea ma mai simt in stare. Am inceput sa ma pup si eu foarte serios cu facultatea, cu N proiecte si teme, cu mers la BCU in mod regulat si da, e al naibii de obositor ( nu, n-am sa folosesc niciodata cuvantul „GREU”, pentru ca imi place prea mult ceea ce fac). Dar cred ca asta a fost unul din riscurile Bucurestiul: invatat, invatat si iarasi invatat!
Imi cer scuze si daca am mai inceput sa lipsesc din peisaj…e de bine, stati linistiti :lol:. Doar ca fericirea ma tine departe de laptop, ca si temele si gandurile pe care le am uneori…Chiar aseara inainte sa adorm mi-am amintit de un film pe care l-am vazut in urma cu multi ani, dar care are mereu aceleasi efecte asupra mea. Stiu ca v-ati fi asteptat ca in mod normal sa recomand „Sweet November”. O fac! Daca nu l-ati vazut pe luna asta, nu mai asteptati! Dar vroiam sa va vorbesc de data asta despre „Stepmom”, un film de acum 12 ani, avand in rolurile principale pe una dintre actritele mele preferate – Julia Roberts si pe Susan Sarandon.
Povestea nu e foarte complicata, e un caz clasic, as spune. Un cuplu cu 2 copii ( o fata in varsta de 11-12 ani si un baietel) divorteaza. Raman in relatii bune, impart custodia copiilor. Pana cand tatal isi gaseste o iubita mult mai tanara decat el, pe care se hotaraste s-o ceara de nevasta. Totul clar pana aici, insa nici nu va dati seama cat de al dracului de complicat este pentru copii, mai ales pentru fata care incepe sa se confrunte cu probleme adolescentei, s-o accepte pe mama vitrega. Si ca totul sa fie si mai dificil, mama descopera ca are cancer si ca va muri in viitorul apropiat.
Nu spuneti ca mama vitrega ( Julia Roberts) este o scorpie doar din cauza ca urmeaza sa ii ia locul celeilalte…Este greu si pentru ea… E tare nasol sa se dea peste cap sa isi adapteze obiceiurile si munca la noua viata de familie si mai ales sa ii faca pe copii sa o accepte macar.
Serios, exista probabilitatea sa-l fi vazut. Dar daca nu ati facut-o, descarcati-l. O sa va aduca aminte intr-un fel sau altul de mamele voastre, de care stiu ca majoritatea sunteti departe…

Am ajuns la 19 ani. Nu prea stiu ce sa zic, poate doar ca sunt foarte happy. Sa-mi explic fericirea, nu stiu. Profu’ meu de romana, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca fericirea si iubirea nu au nici o cauzalitate. Asa ca…why bother?
Da, e prima data cand schimb sufixul departe de casa 😆 e o premiera faptul ca ma trezesc cu Habiba ca fiind prima persoana care ma ia in brate si imi spune „La multi ani!”. E ciudat si ca cineva a insistat sa bata drumul pana la mine la 00:00 doar ca sa imi aduca un cadou si sa ma stranga in brate. Nu mi s-a mai intamplat asa pana acum :lol:. E prima data si cand sunt indecisa, cand habar nu am ce sa fac de ziua mea. Si culmea e ca toata lumea ( = persoanele apropiate) ma intreaba ce vreau. E enervant cand le spun chiar si in momentul asta ca NU STIU. Ce mai conteaza cand si unde cand eu stiu ca ma simt bine..?
19 ani impliniti la Bucuresti. Sper sa fiu aici si la 20, si la 21, si la 22…apoi dupa facultate mai vad eu. Dar e bine, e al naibii de bine…Nu prea imi gasesc cuvintele la ora asta, cred ca nu le am la mine. But i’m fine, i’m ok, i’m 19! 😀 Va urma…