Ce ne mai plac telenovelele…

Nu sunt foarte sceptica, dar nici exagerat de optimista. Recunosc o problema atunci cand vad una si rugandu-ma si pentru putin noroc, incerc sa o rezolv cum stiu eu mai bine. Insa ce e de facut cu problemele in dragoste, care nu tin intotdeauna de noi? Ma refer la situatia in care „Cauta prietena si nu gasesc, toate fetele sa apeleze la mine!” :). Da, unii oameni isi doresc o relatie, dar au ghinionul sa fie singuri sau poate sa nu caute acolo unde trebuie. Cand gasesc, nu le vine a crede! Tratative, iesiri, giugiuleli si apoi fericirea absoluta, pe viata. Totu’ bine si frumos pana aici. Ce ma enerveaza pe mine este faptul ca cei mai multi oameni casatoriti, intrebati ” Ati stiut de prima data ca EL/EA va este sortit/a?”, raspund afirmativ. ( Am vazut faza asta in emisiunea de Craciun a lui Maruta, care i-a intrebat asa ceva pe sotii Busuioc – nu ma intrebati detalii, habar n-am cine sunt! ).
Ma, hai sa fim seriosi! Ne plac mult telenovelele si se vede ca romanu’ se uita des pe Acasa TV ( o fac si eu cand mai am timp, stati linistiti 😆 ). Insa haideti sa nu exageram. Multi barbati poate nici nu isi amintesc de prima intalnire si multe femei poate vor s-o uite. Ceea ce am crezut ca a fost dragoste la prima vedere in cazul meu s-a dovedit a fi doar o prietenie frumoasa in final. Iar mai recent, ce am crezut a fi ditamai depravarea si curvasaraia ( citand din Becali „Almighty”) s-a dovedit a fi o iubire sincera si dulce. Asa ca nu imi spuneti mie de „am stiut ca este THE ONE inca de cand l-am vazut prima data”. Suna frumos, da, dar stim si noi ca lucrurile nu stau chiar asa. Serios, cei care sunteti casatoriti sau aveti planurile serioase pentru viitor, chiar v-ati recunoscut cealalta jumatate inca de la prima bataie de inima?

 

Esti tu acel CINEVA?

Pentru ca o relatie sa se dezvolte dincolo de politetea dintre niste straini, e nevoie ca cineva sa faca pasul in gradina vecinilor si sa accepte pericolul aflat acolo. Cineva trebuie sa-si adune curajul de a intreba: “Nu vrei sa urci sa bem o cafea?”, sau “Ai vazut deja filmul asta?”; cineva trebuie sa-si dreaga vocea si sa spuna: “Imi place sa fiu cu tine”, sau “Ce-ar fi sa ne casatorim?”. Cineva trebuie sa-si puna afirmatia pe cantarul puterii si, ingrozit, sa spere ca celalalt raspunde cu un material la fel de greu ca al sau.

( Alain De Botton)

In relatiile tale, esti tu acest CINEVA? Sau preferi sa astepti sa auzi ceea iti doresti de la celalalt?

 

Femeia mereu deasupra

Sunt feminista convinsa 🙂 am mai spus’o de 1000 de ori dar cred ca v-ati prins doar din simplele mele comentarii de ceva vreme incoace. Eu sunt convinsa ca vremurile s-au schimbat, ca suntem si noi capabile sa fim la putere, sa fim lidere, sefe in casele noastre…
Am vazut acum cateva filmul propus de Grapefruits – „Mona Lisa Smile” si mi-a placut mai mult decat ma asteptam. Daca as fi trait prin anii ’50 in America, personajul prinicipal feminin al acestui film ar fi fost o oglinda perfect finisata pentru mine 🙂 De ce sa ne casatorim, sa fim intretzinute si sa inghitim atatea magarii, cand si noi avem studii si putem face cariera? De ce sa credem ca suntem mereu la mana lor? De ce ne grabim atata sa ne maritam? Dar mai ales, de ce avem impresia ca fara ei nu putem reusi? Evident ca nu ma refer aici la acea latura sentimentala… din punctul asta de vedere, fara barbatzi chiar nu se poate, suntem condamnatzi sa ne iubim unii pe altii, sa ne inselam, sa renuntzam, sa ne indragostim si sa reluam povestea again and again. Incerc doar ca ridic intrebarea…pot fi femeile lideri cel putzin la fel de buni ca si barbatii?

Cerem egalitate de ceva vreme incoace si incercam sa combatem sexismul. Citeam pe blogul lui’ Grapefruits ca o femeie care vrea sa fie egala cu un barbat are standarde joase. Asa as spune si eu in mod normal pentru ca stim ca suntem mai bune! Stam mai bine cu nervii, putem gandi logic, vedem toate detaliile problemei, administram bine banii, suntem capabile sa elaboram planuri, avem fortza destula…intr’un cuvant, avem toate atuurile pentru a fi sefe. Acum, inca o intrebare… Putem conduce banci, firme, companii, dar este oare o femeie in stare sa ocupe functia suprema, cea de presedinte al statului ? Aici pana si eu as avea indoieli…
Discutam azi la studii sociale cateva caracteristici ale liderului/conducatorului perfect. Calitati care ni s-ar parea evidente s-au dovedit a fi relative…si toata lumea a spus de inteligentza, de pasiune, de realism, de obiectivitate, insa nimeni nu a mentionat daca ar fi de preferat ca seful statului sa fie un el sau o ea. Si atunci am inteles…noi suntem mai sensibile 🙂 suntem facute sa conducem, dar nu la superlativ. Avem perioadele nostre, suntem labile emotional. Eu deja imi imaginez doua femei care ar concura la presedentie: cea care ar pierde ar izbucni in lacrimi si ar face o criza pe loc! Poate noi nu ne-am gafa la fel de urat ca si barbatzii, dar nici bine nu ne-ar fi…
Este intr’un fel trist pentru mine sa constat chestia asta 😦 poate nu am dreptate si chiar as vrea sa fie cineva care sa imi dovedeasca ca lucrurile nu sunt asa cum le vad eu. Dar chiar nu vad nici o varianta feminina pentru Basescu sau Iliescu..Ceausescu nici atat…