Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Si daca am avut un an dat naibii de greu, inseamna ca am reusit sa suport atat…pentru ca si momentele frumoasele au fost pe masura!
Nu stiu daca si voi aveti obiceiul asta, dar eu fac chestia asta din 2006 incoace si e tare placut. Cu o zi sau doua inainte de Revelion, imi scriu pe cateva biletele ( vreo 30-40 de obicei…ce vreti, am multe asteptari de la mine 😆 ) rezolutii pentru noul an, cam tot ce imi propun eu. Inainte de asta totusi, citesc biletelele din anul care sta sa se termine, ca sa trag linie si sa vad ce mi-a ieist si ce nu. E tare placut, sa stiti… e ca si cum intregul film al anului 2010 mi-a trecut prin fata ochilor, am retrait toate emotiile de la bac, de la admitere, toate visele pe care mi le-am facut cu privire la facultate si la locuitul in Bucuresti. E placut sa vad cum majoritatea mi s-au indeplinit. Unele s-au si transformat. Adica ce imi doream acum un an s-a dovedit a fi inutil si deci, am renuntat la acea dorinta.

Da, am invatat sa sufar mai putin in dragoste pentru ca am pus piciorul in prag fara sa mai privesc inapoi; mi-a trebuit ceva pana sa fac asta, dar intr-o criza de curaj, am pasit mai departe. Da, am reusit sa termin liceul si bacul cu medii mari, asa cum imi propusesem pentru ca, puteti sa spuneti ca sunt tocilara daca vreti, dar tin mult la asta. Da, mi-am gasit un job vara asta, sau cat a mai fost din ea si nu am lasat soarele sa ma bata degeaba in cap. Da, am petrecut frumos cu orice ocazie si m-am simtit cat de bine am putut, mai ales in zilele si in lunile mele preferate. Da, am cele mai frumoase poze si cea mai talentata Habiba. Da, am ajuns exact acolo unde mi-am dorit tot anul, pentru ca am muncit ca o descreierata pentru SNSPA ( si o fac si mai departe). Da, am rasfoit carti frumoase si v-am recomandat si voua cateva, desi sper ca in 2011 sa am timp si mai mult de citit. Da, m-am tinut de blog atat cat mi-a permis timpul si nu am de gand sa ma opresc. DA, AM FOST FERICITA!
Acum nu-mi mai ramane de facut decat urmatoarea sesiune de biletele pentru anul 2011 si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel 🙂 mie personal deja imi trebuie o cutie mai maricica :lol:. Ar trebui sa imi propun sa iau alta la anu’…
Dat fiind faptul ca asta a fost cam ultimul post pe 2011, nu pot decat sa va urez un an nou cat mai fericit si plin de multe realizari frumoase. Sa straluciti si sa va simtiti bine diseara! Nu intreceti limita cu bautura, doar nu vreti sa va prinda 2011 mahmuri :-w. Va pupa Choco si sa ne vedem si la anul tot aici! :*

Am ajuns la 19 ani. Nu prea stiu ce sa zic, poate doar ca sunt foarte happy. Sa-mi explic fericirea, nu stiu. Profu’ meu de romana, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca fericirea si iubirea nu au nici o cauzalitate. Asa ca…why bother?
Da, e prima data cand schimb sufixul departe de casa 😆 e o premiera faptul ca ma trezesc cu Habiba ca fiind prima persoana care ma ia in brate si imi spune „La multi ani!”. E ciudat si ca cineva a insistat sa bata drumul pana la mine la 00:00 doar ca sa imi aduca un cadou si sa ma stranga in brate. Nu mi s-a mai intamplat asa pana acum :lol:. E prima data si cand sunt indecisa, cand habar nu am ce sa fac de ziua mea. Si culmea e ca toata lumea ( = persoanele apropiate) ma intreaba ce vreau. E enervant cand le spun chiar si in momentul asta ca NU STIU. Ce mai conteaza cand si unde cand eu stiu ca ma simt bine..?
19 ani impliniti la Bucuresti. Sper sa fiu aici si la 20, si la 21, si la 22…apoi dupa facultate mai vad eu. Dar e bine, e al naibii de bine…Nu prea imi gasesc cuvintele la ora asta, cred ca nu le am la mine. But i’m fine, i’m ok, i’m 19! 😀 Va urma…

Asa a inceput totul acum un anisor. Asta eram eu. Asta vedeam. Asta credeam. Am crescut.
Astazi blogusorul meu a facut un an si nici nu va inchipuiti cat de mandra sunt de el. Este una din cele mai mari realizari ale mele, cu toate ca multi m-ar scuipa daca m-ar auzi spunand asta si si-ar baga picioarele. Multi isi spun ca un blog e o porcarie, e un fleac. Atunci ii provoc sa scrie macar o data la 2-3 zile cate un articol, sa aiba subiecte timp de un an, sau mai multi chiar. Sunt curioasa pe cati ii tine…
Dar nu stau acum sa vorbesc despre competentele sau incompetentele altora, ci despre fericirea pe care mi-a adus-o acest coltisor personal. In ultimul an, am intrat aproape zilnic sa mai scriu cate o impresie sau sa citesc ideile altora. Am avut ce spune si am avut ce vedea.
Nu am vrut sa fac din acest blog un jurnal. Eu nu tin asa ceva. Insa mi-am varsat aici toata frustrarea cauzata de faptul ca nu am dat la jurnalism. Nu mai regret asta. Unde sunt acum imi este foarte bine. Am realizat chiar ca nu as fi fost niciodata o ziarista de exceptie pentru ca foarte rar sunt obiectiva in articolele mele. Da, recunosc sincer ca am scris al dracului de personal. Nici macar nu m-am obosit sa imi ascund identitatea, am avut curajul sa postez poze cu mine, sa imi fac o descriere cat mai detaliata ( acum am schimbat-o un pic, era cazu’ 😆 ), sa spun ce imi trece prin minte sau prin sufletel. Le-am facut pe toate pe sub mana, pentru ca nu am dat detalii despre viata mea personala. Sper ca mi-a iesit bine…
Si stateam azi si ma gandeam cum eram eu anul trecut. A dracului de diferita de acum. Si imi amintesc de primele persone pe care le-am intalnit. Am invatat sa scriu de la Grapefruits si de la DianaEmma, carora am sa le multumesc mereu pentru sfaturi si opinii. Dupa, am dat de Hubbis ( scorpia mea de suflet), Rox si Loo…si mama, mama ce barfe mai incingeam ba pe la una, ba pe la alta asta-iarna. Apoi au urma Alinutza si Delia ( actuala mea colega de apartament). Si am facut ditamai trupa de soc. Nu vreau sa ii neglijez pe restul, dar pe ele mi le aduc aminte cel mai bine, au fost primele, na :). Dar daca stau sa ma gandesc, stiu si fiecare vizitator care a trecut pe la mine si fiecare blog pe care l-am citit si l-am adaugat la blogroll. Si nu pot decat sa le multumesc acelora care trec pe la mine mai mereu si nu pot spera decat s-o faca si mai departe. Promit ca voi incerca sa nu dezamagesc. Multe imbratisari si multa ciocolata pentru toata lumea! >:D<

Cu toate ca mademoisella a lipsit cam multicel de pe aici, noi tot o iubim. Am urmarit’o intens pe Facebook, ca de, daca nu a mai scris nimic, am facut si noi ce am putut sa vedem care mai este viata ei. Dar a revenit zilele astea si am primit’o cu bratele deschise, mai ales pentru azi este si ziua ei de nastere. La multi ani, Loo! :* La cat mai multa fericire si iubire, mamica. Sa auzim de tine numai de bine si sa ai un B’day party de milioane!
Si cum am zis eu ca invat sa gatesc ceva bun pana la urmatoarea zi de nastere, imi permit sa ii trimit sarbatoritei noastre pe cale virtuala o bucatica de tarta de mere. Eeeexact, tarta de mere! Si mi’a iesit delicioasa, cum nici eu nu ma asteptam! Recunosc, am gatit sub indrumarea sora’mii, initial nici nestiind ce. Nu am vrut sa mai dau inca un epic fail, asa ca zilele trecute cand am fost la ea, m’a invatat sa gatesc cate ceva. Si sunt sigura ca s’a prins ceva de mine! 🙂 Nu am inca pozele cu tarta ca sa vedeti ce frumoasa mi’a iesit, pt ca au fost facute cu telefonul unui prieten. Dar cum voi pune manutza pe ele, o sa le postez si aici, ca sa ma mandresc si eu.
Si ca sa vedeti ca am bagat bine la cap, o sa va scriu si reteta, mai simplificata. Intr’un castronel, amestecam unt, faina si zahar pana obtinem o coca. O bagam un pic la rece, ca sa se mai intareasca. Dupa ce o scoatem, o intindem intr’o tava ( sau castron, cum preferati si ce aveti) si o punem un pic la cuptor, pana capata o culoare aurie. Intre timp, luam 2 mere maricele si le taiem cubulete. Intr’o tigaie le caramelizam ( cu unt si zahar), apoi le punem peste blat. Bagam din nou la cuptor tava pentru 10-15 minute, apoi turnam o bezea, facuta din albus de ou si zahar. Si din nou la cuptor pana cand vedem ca se face ( se formeaza o crusta micutza deasupra bezelei). Eeeh, este ca v-am dat pe spate? :>
As vrea eu sa trimit si pe la Galati o tarta de mere, dar promit ca, daca o prind pe domnisoara Loo prin Bucuresti, nu scapa fara sa guste! Si nici nu o las sa plece fara sa stea cu mine la o barfa si un 3 in 1. Asa ca poftiti si voi de stati la rand s’o pupati pe sarbatorita, ca e dulce, dulce, dulce de tot. Happy B’day, honey! :*

Mi-au soptit mie cateva pasarele ca azi, 11 septembrie, ar fi ziua de nastere a iubitei noastre Alinutza :). Si avand in vedere ca ma bloguiesc cu dumneaei cred ca din iarna incoace, mi-am zis ca nu se poate sa nu ii urez un megaultrasuper calduros LA MULTI ANI! :* My dear Love Addiction, sa fii sanatoasa, fericita si iubita…si daca esti deja, eh bine, sa fii si mai si! Aceasta domnisoara merita sa aiba parte de tot ce isi doreste, pentru ca dau cu subsemnatu’ ca e o persoana de milioane…si mi-am dat seama de asta din toate discutiile cu ea!
Mi-ar fi placut sa ii trimit Alinutzei cateva din celebrele mele bomboane Raffaello, pe care le anuntam aici cu surle si trambite. Insa am esuat lamentabil 😦 . Vroiam eu sa pun niste poze cu minunile mele, dar mai bine nu. Am respectat reteta, dar se pare ca mai am de invatat unele trucuri. Insa tind sa cred ca si cantitatile date erau gresite. Sa va spun de ce: pentru ca mi-au iesit prea dulci, cu toate ca am pus 150 de grame de zahar in loc de 200! Va spun, ceva atat de dulce nu am mai mancat nici macar eu in viata mea! Bomboanele astea sunt niste bombe diabetice…daca luati una pe zi, altceva nu va mai trebuie. Le pot sugera baietilor sa inghita cate o minune de-asta cand vor sa se trezeasca din betie. Efect garantat! Si in afara de gustul asta, nici textura nu pot spune ca mi-a iesit ca la carte. Nu am avut destula rabdare sa amestec compozitia ca lumea, asa ca se putea simti lejer zaharul si laptele, oricat de praf ar fi fost el! 😆 Evident, am facut niste bomboane cat pumnii mei, pt ca la naaaaiba, dureaza cam o ora pana stai sa iei migdala, sa faci bilutza frumos in mana..(:|.
Deci da, gatitul nu e de mine. Un prieten mi-a sugerat sa incerc si altceva in afara de dulciuri. Ma’ friend, putin probabil sa imi iasa mie fasolea, daca nu sunt in stare sa amestec 3 ingrediente :lol:. Insa nu ma dau batuta! Saptamana viitoare planuiesc sa mai dau o lovitura cu alta reteta, poate aia imi iese mai bine.
Pana una alta, o sa ii urez din nou Alinutzei toate cele bune, ii trimit ceva bun ( sunt sigura ca ii place) asaaaa, pe cale virtuala, siiii, daca binevoieste domnisoara sa treaca pe la Bucuresti, promit ca stau si face to face cu ea la un desert ( negatit de mine) sau o cafelutza. Sa ne traiesti, iubita, la cat mai multe articole frumoase si sa ne spui ce cadouri ai primit, da? :*



P.S: ia hai, care treceti pe aici, ziceti si voi pe cat sunteti nascuti… poate aveti norocul sa imi iasa vreo reteta de tort pana la zilele voastre de nastere :lol:.

La multi ani tuturor celora care poarte nume derivate de la Gheorghe! ( si slava cerului, sunt destui..am auzit la radio ca 1 milion de romani poarta acest nume). Sa fiti sanatosi, frumosi, iubitzi si fericiti… si sa nu intratzi azi in coma alcoolica; pastrati’va si pentru 1 mai 😆

Ce este important pentru mine astazi…Liceul Teoretic „George Calinescu” Constanta, cel mai de prestigiu liceu umanist si de limbi straine din oras, implineste astazi 20 de ani de existenta 🙂 ( cred ca se observa cat de mandra sunt 😆 ). Ma bucur ca i-am prins si majoratul de acum doi ani, dar si varsta asta rotunda. Imi pare rau ca de data asta nu s’au desfasurat cine stie ce activitati, cum se intampla in trecut… In clasele a 9-a si a 10-a, clasa mea a rupt gura tuturor cu cele mai comice si originale piese de teatru (” Miss World” si „Parodie: O Cenusareasa moderna” ), chiar daca nici unul dintre noi nu a facut teatru.Si cine ne poate uita in piesa de teatru despre discriminare din noiembrie 2008 ? :> Mi’e dor de zilele alea…si o sa’mi fie si mai si…
Orice statut am avea in clasa, indiferent din ce gasca am face parte ( bisericutzele sunt inevitabile), liceul a fost cea mai frumoasa perioada pentru toata lumea. Cine ma contrazice ar face bine sa’mi aduca argumente serioase! La „George Calinescu” a fost ceea ce multi au numit „viatza, frate!” 😆 pot afirma cu capul sus ca termin liceu fara sa stiu pic de matematica, fizica si chimie; stiu tot ce tzine de socio-uman si de limbi straine si am la certificate pe engleza si franceza, de pot sa’mi pun si in cap!
Nu putem uita nici profesorii, orice ar fi 🙂 si culmea, de obicei de amintim mereu de cei care ne’au enervat sau ne’au pus note mici; intr’un cuvant, de tirani! Deci, haidetzi sa facem o leapsa frumoasa, care va merge la tot blogroll’ul si care va fi onorata de cine doreste: cele mai frumoase amintiri din liceu ( colegi, materii, profesori, activitati, glume, trend’uri, si daca se poate si o poza cu voi de atunci – eu eram clasa a 10-a in ceea ce vedetzi mai jos :”> )! 😀 Dati un pic timpul inapoi si revedetzi cele mai emotionante momente pe care le’ati trait in acea perioada. Promit ca voi scrie si eu un post cu tema asta peste cateva luni bune, atunci cand voi fi terminat si eu liceul ca lumea! 🙂

Acum am un an, de majoratul ei, i se inecasera toate corabiile si era suparata. Era evident din cauza unui el…sau poate a mai multora…sau poate a sentimentelor incalcite ori a ignorantzei..cine mai stie? pentru cine mai conteaza? Azi am gasit-o fericita, dupa cateva ore de somn in plus, era chiar foarte aranjata ( la liceu!) si zambea chiar si celora pe care nu ii suporta. Am intrat in clasa cu Blondis si impingand-o pe sor-mea care nu stia cum sa plece mai repede la cafea, ca sa ii uram cel mai sincer „La multi ani!” Habibei mele 🙂
19 ani, ma…Unora li se pare putzin, chiar inceputul vietii;mie mi se pare destul, pentru ca intotdeauna cand le ajungeam si eu pe fete din urma , dupa doar cateva lumi ele iar schimbau sufixul. Anul trecut cand au facut 18 ani, mi se parea cea mai mare realizare a lor. Nu erau atat de entuziasmate pe cum ma asteptam sau pe cum am fost eu in noiembrie 😆 Anul asta le’am vazut mai fericite si pe Habiba si pe Blondis…
N-am cum sa nu-i urez Habibei mele „Happy B’day!” de nu stiu cate ori pe ziua de azi; ne leaga prea multe. Sucuri, ciocolate calde si frappe’uri insotite de barfa si plansete uneori si rasete cel mai adesea, „hai cu mine!”-uri si „Hai cu tine!”-uri mai peste tot, sedinte foto, nervi mancatzi la cumparaturi in cabinele de proba ale magazinelor, pasii grabiti seara dinspre toate stradutzele din centru catre statia de 51, paranoia si frica si emotia, relaxare dupa perioade grele, nu stiu cate bronzuri la activ, regrete ca exageram cu ciocolata sau cu Mc’ul, „fata, ce ma enerveaza boul asta!” si „panarama naibii!”, si, mai nou…planuri de viitor 🙂
Sper doar ca ziua asta de 13 sa ii aduca multa fericire si tot ce isi doreste ( pentru ca lista’i lunga!), s-o poarte pasii pe unde a visat de atata timp si sa se ocupe numai cu ce a vrut dintotdeauna. Sa priveasca doar inainte, sa aiba putere sa puna punct si sa inceapa ceva nou fara regrete si fara sa-si aminteasca ce a crezut mereu „daca toate iubirile ar fi ca la inceput, nu ar mai exista suferintza in lume”…O adaptez un pic si spun ca, daca toate prieteniile ar fi ca la inceput, nu am mai avea de ce sa ne amintim si de ce sa tzinem una la alta..Si ii dedic melodia de mai jos, pe care stiu ca nu a mai ascultat-o de mult, dar care sunt singura ca o va impresiona pe fraierica pana la lacrimi („niciodata…sa nu uiti…de inima ta…:) ) La multi ani, Habiba! :*