Am memorie buna. Foarte buna chiar. Habiba spune ca am memorie de elefant 🙂 nup, nu uit nimic. Tin minte si cele mai mici detalii, iar de evenimentele mai mari nu mai vorbesc…
Treaba asta rar mi-a adus beneficii. In scoala generala si in liceu era suficient sa citesc o lectie de vreo 2 ori ca sa retin ideile prinicipale si conceptele cheie. Dar de la 14-15 ani incoace, nu am mai gasit nici un avantaj al memoriei mele performante. Amintiri dureroase ( si sunt multe, din pacate) m-au chinuit mult timp, orice lucru ma ducea cu gandul la cate o intamplare nefericita. Nici acum nu pot spune ca am uitat, dar am invatat sa iau toate esecurile si suferintele ca pe o ditamai EXPERIENTA.

Si nu degeaba se spune ca in ajunul Craciunului se intampla minuni. Pentru ca exact azi am descoperit o parte foarte placuta a memoriei mele. Pentru ca pe langa aceasta calitate, mai am si tendinta de a pastra multe maruntisuri. La vederea fiecaruia, imi amintesc o poveste intreaga. Si am gasit astazi prin dulap un caiet ( atentie, nu oracol sau alte chestii asemanatoare) primit de la Habiba de ziua mea in 2007, cu poze din anul respectiv dar si din 2006 si, bineinteles, cu multe dedicatii. M-a cuprins o stare de pufosenie de nu va inchipuiti si niste sentimente de bezea pe care in momentele astea nu le-as fi dat nici macar pe cea mai mare Milka din lume… da, in final sunt norocoasa ca imi pot aduce aminte orice, pentru ca din tot amalgamul ala de intamplari, ies la suprafata cele mai frumoase, cele legate de cei mai buni prieteni. Si eu le am mereu in fata ochilor pe toate..:)
Deci, daca aveti familia sau prietenii pe aproape, bagati repede un group hug asa de Craciun. Eu va urez sarbatori fericite si clasicul: Merry X-mas! :*:*

Brazii de Craciun seamana oarecum cu relatiile. Cele reale sunt cu siguranta mai frumoase, insa e prea mare agitatie, prea mare mizerie. Despre cele false poti sa spui ce vrei. Dar nu poti nega faptul ca pun mult mai putine probleme.

( Tony Parsons in „Lectii de viata” ).

Dupa cum v-am mai spus, nu am net. Dar ce e drept, am si o gramada de citit si de scris pentru saptamana viitoare. Proiectele pentru facultate imi mananca zilele, dar nu numai mie. Sunt placute ce e drept, dar s-au adunat toate exact acum. Si stiti cum e omul: cand peste o saptamana stie ca pleaca acasa si ca peste alte doua vine Craciunul, numai chef de lucrat nu are!


Si iata-ma mergand la biblioteca joi dupa-amiaza, incercand sa ma apuc de tema pentru management si marketing. Stupoare! Jumatate de sala plina de fetele din SNSPA care rasfoiau nervoase carti de Kotler si alte manuale. Mi-am bagat picioarele si am revenit azi. Deci da, va scriu din biblioteca ( simtiti si voi linistea din jurul meu? 😆 ). Dau peste cam acelasi peisaj. Norocul meu ca de data asta, am facut posta materialele din bibliografie. Era o situatie chiar comica: contrar parerii mele si a multora in general cum ca sala 6 ar trebui sa fie plina de studenti de la ASE, fetele din SNSPA au pus stapanire pe ea. Si da-i si fa schimb de informatii, fotografiaza pagini si intreaba in stanga si in dreapta ce a facut fiecare ca sa stii sa faci tu altceva :). Da, e obositor. Si e stresaaaaaant! Cand te gandesti ca ai de predat ditamai tema peste cateva zile, plus altele la fel de mari intre timp, iti cam vine sa te urci pe pereti. Dar atmosfera din sala era superba, dupa parerea mea. Sa vezi atatea persoane din grupe diferite ca studiaza, ca se consulta si ca au in comun acelasi obiectiv, e ceva! Nu stiu daca prin aceste teme, profesorii urmaresc strict cunoasterea. Nu se gandesc ei oare si la socializare? Mi-ar fi greu a crede ca nu ! 🙂