Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Si daca am avut un an dat naibii de greu, inseamna ca am reusit sa suport atat…pentru ca si momentele frumoasele au fost pe masura!
Nu stiu daca si voi aveti obiceiul asta, dar eu fac chestia asta din 2006 incoace si e tare placut. Cu o zi sau doua inainte de Revelion, imi scriu pe cateva biletele ( vreo 30-40 de obicei…ce vreti, am multe asteptari de la mine 😆 ) rezolutii pentru noul an, cam tot ce imi propun eu. Inainte de asta totusi, citesc biletelele din anul care sta sa se termine, ca sa trag linie si sa vad ce mi-a ieist si ce nu. E tare placut, sa stiti… e ca si cum intregul film al anului 2010 mi-a trecut prin fata ochilor, am retrait toate emotiile de la bac, de la admitere, toate visele pe care mi le-am facut cu privire la facultate si la locuitul in Bucuresti. E placut sa vad cum majoritatea mi s-au indeplinit. Unele s-au si transformat. Adica ce imi doream acum un an s-a dovedit a fi inutil si deci, am renuntat la acea dorinta.

Da, am invatat sa sufar mai putin in dragoste pentru ca am pus piciorul in prag fara sa mai privesc inapoi; mi-a trebuit ceva pana sa fac asta, dar intr-o criza de curaj, am pasit mai departe. Da, am reusit sa termin liceul si bacul cu medii mari, asa cum imi propusesem pentru ca, puteti sa spuneti ca sunt tocilara daca vreti, dar tin mult la asta. Da, mi-am gasit un job vara asta, sau cat a mai fost din ea si nu am lasat soarele sa ma bata degeaba in cap. Da, am petrecut frumos cu orice ocazie si m-am simtit cat de bine am putut, mai ales in zilele si in lunile mele preferate. Da, am cele mai frumoase poze si cea mai talentata Habiba. Da, am ajuns exact acolo unde mi-am dorit tot anul, pentru ca am muncit ca o descreierata pentru SNSPA ( si o fac si mai departe). Da, am rasfoit carti frumoase si v-am recomandat si voua cateva, desi sper ca in 2011 sa am timp si mai mult de citit. Da, m-am tinut de blog atat cat mi-a permis timpul si nu am de gand sa ma opresc. DA, AM FOST FERICITA!
Acum nu-mi mai ramane de facut decat urmatoarea sesiune de biletele pentru anul 2011 si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel 🙂 mie personal deja imi trebuie o cutie mai maricica :lol:. Ar trebui sa imi propun sa iau alta la anu’…
Dat fiind faptul ca asta a fost cam ultimul post pe 2011, nu pot decat sa va urez un an nou cat mai fericit si plin de multe realizari frumoase. Sa straluciti si sa va simtiti bine diseara! Nu intreceti limita cu bautura, doar nu vreti sa va prinda 2011 mahmuri :-w. Va pupa Choco si sa ne vedem si la anul tot aici! :*

Asa a inceput totul acum un anisor. Asta eram eu. Asta vedeam. Asta credeam. Am crescut.
Astazi blogusorul meu a facut un an si nici nu va inchipuiti cat de mandra sunt de el. Este una din cele mai mari realizari ale mele, cu toate ca multi m-ar scuipa daca m-ar auzi spunand asta si si-ar baga picioarele. Multi isi spun ca un blog e o porcarie, e un fleac. Atunci ii provoc sa scrie macar o data la 2-3 zile cate un articol, sa aiba subiecte timp de un an, sau mai multi chiar. Sunt curioasa pe cati ii tine…
Dar nu stau acum sa vorbesc despre competentele sau incompetentele altora, ci despre fericirea pe care mi-a adus-o acest coltisor personal. In ultimul an, am intrat aproape zilnic sa mai scriu cate o impresie sau sa citesc ideile altora. Am avut ce spune si am avut ce vedea.
Nu am vrut sa fac din acest blog un jurnal. Eu nu tin asa ceva. Insa mi-am varsat aici toata frustrarea cauzata de faptul ca nu am dat la jurnalism. Nu mai regret asta. Unde sunt acum imi este foarte bine. Am realizat chiar ca nu as fi fost niciodata o ziarista de exceptie pentru ca foarte rar sunt obiectiva in articolele mele. Da, recunosc sincer ca am scris al dracului de personal. Nici macar nu m-am obosit sa imi ascund identitatea, am avut curajul sa postez poze cu mine, sa imi fac o descriere cat mai detaliata ( acum am schimbat-o un pic, era cazu’ 😆 ), sa spun ce imi trece prin minte sau prin sufletel. Le-am facut pe toate pe sub mana, pentru ca nu am dat detalii despre viata mea personala. Sper ca mi-a iesit bine…
Si stateam azi si ma gandeam cum eram eu anul trecut. A dracului de diferita de acum. Si imi amintesc de primele persone pe care le-am intalnit. Am invatat sa scriu de la Grapefruits si de la DianaEmma, carora am sa le multumesc mereu pentru sfaturi si opinii. Dupa, am dat de Hubbis ( scorpia mea de suflet), Rox si Loo…si mama, mama ce barfe mai incingeam ba pe la una, ba pe la alta asta-iarna. Apoi au urma Alinutza si Delia ( actuala mea colega de apartament). Si am facut ditamai trupa de soc. Nu vreau sa ii neglijez pe restul, dar pe ele mi le aduc aminte cel mai bine, au fost primele, na :). Dar daca stau sa ma gandesc, stiu si fiecare vizitator care a trecut pe la mine si fiecare blog pe care l-am citit si l-am adaugat la blogroll. Si nu pot decat sa le multumesc acelora care trec pe la mine mai mereu si nu pot spera decat s-o faca si mai departe. Promit ca voi incerca sa nu dezamagesc. Multe imbratisari si multa ciocolata pentru toata lumea! >:D<

Pentru ca o relatie sa se dezvolte dincolo de politetea dintre niste straini, e nevoie ca cineva sa faca pasul in gradina vecinilor si sa accepte pericolul aflat acolo. Cineva trebuie sa-si adune curajul de a intreba: “Nu vrei sa urci sa bem o cafea?”, sau “Ai vazut deja filmul asta?”; cineva trebuie sa-si dreaga vocea si sa spuna: “Imi place sa fiu cu tine”, sau “Ce-ar fi sa ne casatorim?”. Cineva trebuie sa-si puna afirmatia pe cantarul puterii si, ingrozit, sa spere ca celalalt raspunde cu un material la fel de greu ca al sau.

( Alain De Botton)

In relatiile tale, esti tu acest CINEVA? Sau preferi sa astepti sa auzi ceea iti doresti de la celalalt?

Ce pot spune…A venit si ultima zi de vara…Doamne, acum 3 luni nici nu stiam unde voi fi si ce voi face…cum e viata asta…:) Reciteam ce am scris aici, pe 1 iunie si nu ma indur sa deschid arhiva acestui anotimp. Sa-mi trag doua palme daca am curaj! Mi’e ca o sa am impresia ca am trecut prin prea multe si ca o sa ma umfle plansul.
Stiti ca de obicei, cand se lasa cortina, eu mai fac un bilantz. De data asta nu ma simt in stare. Zic doar ca a fost greu greu greu, dar si frumos. Si sincer, stiu ca greul incepe de-abia din toamna, stiu ca va fi mai rece, mai strain totul…dar eu sper ca lumea sa nu fie chiar atat de rea pe cat se spune si eu atat de ghinionista pe cat ma stiu :).
La final de vara am primit niste premii care ma indulcesc un pic in perioada asta. Ma bucur ca Nice si Dragos se gandesc mereu la mine si ma flateaza faptul ca Twisted Chocolate ma pune cap de lista si la cadouri, si la lepse. Imi cer scuze ca am vazut tarziu premiul acordat si de Cami si sper sa ma ierte :*. De data asta, nu am sa mai nominalizez persoanele care primesc acest desert. Pentru ca trece luna august, trec zilele calduroase si toata lumea trebuie sa intre cu ceva frumos in noul anotimp. Asa ca, bloggeri sau simpli cititori, poftiti de serviti cateva prajiturele! Meritati pe deplin!


Imi cer scuze fetelor, dar am sa trec si peste partea cu „10 lucruri care imi plac”. Sigur am mai scris asta pe undeva, dar rabdarea este o virtute pe care eu nu am, deci…articolul acela va ramane un mister pana cand un curios il va cauta :). In schimb, mi s-a parut interesanta o leapsa de la Twisted Chocolate, peste care nu pot trece cu vederea. Ce am in minte acum? Dar voi ce aveti? Doritorii sa ia tastatura in brate si sa ii dea drumu’!
Lasagna si Mousse de ciocolata – mi le pregateste mami cand vrea sa ma rasfete. Si ii iese de fiecare data! Ma bucur atat de tare in unele momente ca nu sunt o pitzi care tine la fiecare gram al ei… de sambata incoace, functionez numai pe baza acestor doua preparate :”>.
Diminetzi de vara/de toamna – le ador! apa rece ca gheatza sau ceaiutz cald, in functie de perioada. Trec unele, vin altele…
Bucuresti – ma asteapta si il astept! Sunt dornica sa cunosc, sa invatz, sa umblu, sa vad. Odata ajunsa acolo, o sa va povestesc si mai multe si o sa va dau si mai multe poze de criticat! 🙂
Vise – am mai multe decat oricand. Ah da! Si planuri, si asteptari…din toate punctele de vedere! Trag aer in piept si o sa vi le povestesc pe toate la momentul potrivit.
„Siento que te conozco ase tiempo” – o ascult acum. Am melodia asta de acum 6 ani si am regasit’o recent. E pe repeat, inchid ochii si ma gandesc.

P.S: petreceti aceasta ultima de vara cat mai frumos! incercati sa nu stati tristi si sa faceti ce va place! Ca sa avem ce povesti in zilele grele de iarna, cand o sa stam inzapeziti in case.

Citeam aseara o povestioara de’a lui Sartre care ilustra existenta pentru sine si existenta in sine, pentru a explica ce este fiinta si ce este neantul. Cand a scris „Pierre cel absent”, filosoful a vrut sa sublinieze faptul ca atunci cand intram intr’o cafenea cu scopul de a ne intalni cu cineva (Pierre in cazul de fatza), cu toate ca locul freamata de energie si de fericire, daca persoana cautata nu este regasita printre zecile de chipuri, vom pleca dezamagiti capul si vom iesi…
Vedetzi cum inima de femeie interpreteaza tot..?:) Exemplul era unul cu rol filosofic, nicidecum sentimental; poate ca Pierre trebuia sa se vada cu un prieten sau cu fratele sau, sa faca schimb de carti sau de cd’uri. Eu am presupus imediat ca ar fi fost vorba de o intalnire cu o fata…O fata care poate il astepta de mult, care dorea sa isi gaseasca linistea in bratele lui, care avea ceva foarte important sa’i spuna, ceva de care s’a temut mult timp, dar si-a facut curaj intr’un final. Si in acest final el n-a aparut…Inima de femeie ma face sa ma gandesc la suferinza pe care ea a simtit’o, pentru ca am simtit’o si eu de atatea ori. Stiu cum e sa stai intre atatea persoane si sa te vezi singura. Stiu cum e sa iti doresti din tot sufletul sa rostesti ceva si sa nu poti din toata frica…Si astepti…
„Uneori lipseste o singura persoana si intreaga lume pare nepopulata”. ( Alphonse de Lamartine)