Mi-am flituit prietenul acum cateva ore spunandu-i ca am de gand sa ma uit la un film de desene animate cu mama. Si am inceput. Ma uitam la fatza maica-mii, statea cu ochii intredeschisi. Miorlai: „Hai maaa, nu dormiii!”. Mama ii deschide larg. Ranjesc multumita. Dupa 10 minute…nu se poate! Se intampla iar! De ce tocmai mie?! Ma ia somnu’… da’ ma ia tare! Mama se prinde si pleaca din patul meu. O aud, dar nu ma sinchisesc sa ma ridic din bratele ursului ( da, dorm cu un ditamai ursul in pat pe post de 2-3 perne pufoase). Ma trezesc acum cateva minute si imi anunt prietenul ca iar am esuat lamentabil in a vedea un film cap-coada. Replica lui este la statusul meu. Pai adiiiiiica?
Ma, e chiar enervant, serios! Nu vreau sa adorm cand ma uit la cate un film, pur si simplu mi se intampla, si asta indiferent daca sunt obosita sau nu. Initial, mi-am spus ca adorm numai la filmele proaste, dar acum ma uitam la „Despicable me” si chiar ma gandesc cat de bun trebuie sa fie un regizor ca sa propulseze o creatie dincolo de visele mele.
Ca sa nu mai spun ca deja sunt cunoscuta de catre persoanele mai apropiate pentru acest lucru. Adica se stie ca nu eu ma uit la film, ci ca filmul ma admira pe mine. Ma, si chiar e al naibii de enervant! 😦

Anunțuri

Dupa cum bine ati observat, am eu ceva cu zilele de joi, mai ales cele mai speciale. Asa ca nu puteam sa stau in casa tocmai in ultima joi din vara anului 2010! Si pentru ca planificam de mult o sedinta foto la Cazino impreuna cu Habiba ( cum va povesteam si aici), am spus ca asta e ocazia excelenta!
De data asta, avand experienta anterioara neplacuta cu toti indivizii suspecti care se tot iau dupa noi, ne’am spus sa’l luam cu noi pe pozat pe Stefan, un bun prieten, amator si el de fotografii. Si da, altceva e cand suntem insotite de un baiat – brusc, gardienii care pazesc monumentele importante din oras nu mai sunt atat de binevoitori cu noi :lol:. Domnul paznic care acum cateva luni s’a oferit sa ne lase pe noi, doua fete frumoase si tinerele, sa intram in Cazino, de data asta a spus raspicat „NU!”, ne’a trantit 2 scuze patetice si si-a reluat activitatea de trandavit. La Casa cu Lei, gardianul nu cred ca avea mai mult de 25 de ani si dormea la propriu. S’a uitat lung la noi in timp ce isi masa genunchiul amortit si ne’a spus cu parere de rau ca nu se poate ( sa fim seriosi, nu regreta el ca nu ne poate lasa…mai degraba ca nu eram singurele). Si am luat’o frumos la pas in cautarea unui loc pentru cateva fotografii, intrucat nu vroiam sa mergem acasa cu mana goala. Si repet: altceva a fost azi, insotite fiind de Stefan. Fara el, nu cred ca mai faceam noi nimic. Pentru ca de’abia acum realizez ca am trecut ca de obicei prin niste zone periculoase pentru niste fete singure si au fost cateva incurcaturi bunicele din care ne’a salvat. In trauma noastra, cred ca ne’am fi urcat in primul taxi si am fi plecat invartindu’ne! 😆
Am tot cautat locuri frumoase pentru cateva poze. Avem noi ceva pentru casele parasite, aproape darmate, dar cu o anume arhitectura.Si exact casele astea sunt un pericol mare pentru trecatori si sunt foarte bine pazite, unele chiar si de vreo 10 caini, altele de boschetari. Intr’un final, obositi si morti de sete, ne’am oprit la niste ruine unde mai facusem un shooting exact cu un an in urma, doar ca asta ne’a reusit si mai si! 🙂 Am fi vrut insa altceva, alt peisaj, alta zona, insa nu regretam deloc nici ce avem. Dimpotriva. Insa asteptam cu nerabdare sa ajungem la Bucuresti si sa batem toate stradutzele in cautare de locuri noi si interesante. Si pozeaza-te acolo daca potzi!
P.S: poze facute de Habiba ( bineinteles!), majoritatea ideilor lui Stefan ( ochi de artist, stie el ce stie).
P.P.S: pozele nu au nici cea mai mica modificare.. 🙂





Melodia asta e pe repeat de aseara incoace 😀 m-am gandit ca e pentru toate fetele care si-au luat tzeapa in dragoste, si la dracu’ cate suntem! Nu e dedicata nimanui, nu e cu nici un apropo, pur si simplu am simtit nevoia s-o impart si cu voi…Pentru ca stiu ca nu as fi singura care ma identific cu versurile..Cu toate stim ca uneori ne-a fost greu sa parasim pe cineva oricat rau ne-ar fi facut, ca toate am inghitit cateodata in sec si am sperat sa se merite…Toate am fost proaste la un moment dat 🙂 cu mine in frunte 😆 Dar mai bine o fraiera care a iubit si si-a luat tzeapa, decat o desteapta care s-a ferit de iubire si a pierdut multe…
Mereu mi-a placut Shakira, inca de la prima ei aparitie. Un fost prieten a facut foarte urat cand a auzit ce ascult, mi-a spus ca Shakira e foarte miorlaita & stuff; asha, si? 🙂 cred ca nu e melodie de-a ei care sa nu mi se potriveasca, vers pe care sa nu-l fi trait pe pielea mea… Ce imi place cel mai mult? Ca e feminina, dar in acelasi timp poate sa si urle…Sa urle femeia ranita din tine atunci cand simti ca nu mai potzi..Pentru ca nici in iad nu gasesti mai multa furie a intr’o femeie jignita 🙂

Si daca tot e epidemie de Shakira pe la mine si pe la Hubbis , am sa ii dedic ei melodia asta, pentru ca e scorpie ca mine si pentru ca simt ca ultimele ei articole au fost scrise manutza mea. E pentru ea, pentru ca nu stie sa faca cafea, si ma vad pe mine acum juma de an..pana cand nu am ramas singura de capu’ meu, nu am invatzat sa fac ce imi placea atat de mult..E pentru ea, deoarece, ca si mine, e la fel de fucked up in dragoste si iubeste pe cine nu trebuie si nu merita. E pentru ea, intrucat nici uneia dintre noi nu ne merge pe gat un baiat calm si linistit, ca noua ne trebuie adrenalina, ce mama naibii?! :lol . E pentru ea, ca trece de la o stare la alta, ca si mine .. urla cand e suparata si rade cu gura pana la urechi cand e happy. Cheers, Hubbis! 🙂

Gata, frate! Maine se termina nebunia asta cu Valentine’s Day in sfarsit, pentru ca de la inceputul lunii incoace m-am cam saturat sa vad numai inimioare rosii si roz prin toate magazinele!
Nu mi-a placut niciodata ziua de 14 februarie, nici cand am fost singura, nici cand am avut pe cineva. Nu ii vad rostul, sincer. Cand eram mai mica si mai prostutza (gen 12-13 anishori), eram innebunita sa am un prieten si sa serbez cu el ziua indragostitilor. Dar cu fiecare an am fost tot mai dezamagita. Si durerea era mai mare in anii in care aveam prieten, pentru ca nici unul nu a inteles ce am vrut eu de fapt sa se intample pe 14 februarie…:)

Cel mai penibil cadou pe care il poate face cineva perechii sale este o inimioara rosie de plus! Jur ca este regele cliseurilor de Ziua Indragostitilor! In fiecare an, aceeasi poveste: tarabe cu flori si ingerasi si in toate centrele comerciale care se respecta, cateva standuri cu inimioare de plush. Vorbeam anul trecut cu Habiba…imi povestea ca pe 14 februarie, cand venea de la liceu,s-a intalnit cu o fosta colega de generala care se grabea catre casa prietenului ei, cu o ditamai inimioara rosie inghesuita intr’o punga cam mica pentru dimensiunile cadoului. Si atunci am zis ca, daca Sf Valentin inseamna sa-i daruiesti persoanei de care pretinzi ca esti indragostit/a, o inima de plush scofalcita, mai bine nu sarbatoresti deloc ziua aia…
Eu chiar nu vad rostul zilei de 14! Vorba Habibei mele…este cumva scrisa in calendar?! e ceva imperativ?! I don’t think so…Indragostitii ar trebui sa aiba zilele lor speciale, momentele lor; eu nu m-am simtit bine cand am sarbatorit iubirea mea in acelasi timp cu vreo cateva milioane de persoane din lumea intreaga. Plus ca, ce rost sa te infiintzezi in fatza ei cu nu stiu ce cadou si sa ii faci declaratzii de dragoste de pe net, daca in restul anului esti un porc de caine si umbli din floare in floare ( sau din boschete in boschete, depinde de preferintze) ?! Eu prefer ca prietenul meu sa ma inteleaga si sa fie dulce tot anul si in ziua de 14 februarie sa ma cert cu el , decat invers! O zi nu sterge un an, sa stiti :)…

Si de ce sa serbez Ziua Indragostitilor daca nu primesc niciodata cadoul pe care mi-l doresc…? Am primit si eu chestii de plush cand eram mai mica, m-am topit si eu cand am vazut bijuterii, mi-a ras inimioara cand el de la momentul respectiv mi-a daruit trandafiri…dar nici unul, in atatia ani, nu a inteles ca de fapt mi-l doream pe el in ziua aia 🙂 Toti mi-au dat cadourile pe fuga, m-au sarutat in vant si mi-au aruncat un „te iubesc!” anemic…As fi preferat sa nu primesc nimic, dar sa stam amandoi la o cafea in bucatarie, apoi sa ne uitam la un film si sa adormim unul langa altul…:) Ar fi fost suficient…dar o inimioara de plush costa mai putzin…
Evident, nu am nimic cu indragostitii care de-abia asteapta Valentine’s Day si care chiar fac ceva frumos in ziua aia. Daca ei sunt fericiti, atunci restul nu mai conteaza 🙂 Cat despre cei care vor fi singurei maine si saptamana viitoare, va recomand sa iesiti la o cafea cu prietenii, la un film ( pe 19 apare „Valentine’s Day”, un super film pe care vi’l recomand cu caldura), la un shopping, la o plimbarica…Nu se stie de unde poate sa aparea iubirea, poate fi chiar dupa coltz sau la intersectie, asteptand sa traverseze 🙂 …