Privind inapoi catre septembrie am constatat ca s-au terminat multe povesti. Evident, sfarsiturile aduc lacrimi. Ai impresia ca ramai singur, ca se prabusesc sentimente zidite de ani de zile in sufletul tau..si asta in doar cateva zile. Dar privind inainte, parca nu mai doare atat de tare cum eram obisnuita. Ori nu mai simt eu, ori inimioara mea a invatat sa cante „vesnica pomenire!”. Chiar si asa, astazi totul se leaga de tine, dar parca nimic de noi doi. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar nu cred ca le vom mai bea vreodata impreuna…poate doar daca destinul ar fi chiar nesimtit!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca m-am lamentat prea mult, ca sunt mai puternica decat ma asteptam. Ori nu mai sunt eu, ori, culmea, chiar am invatat din greselile mele. Si asta chiar ar fi o premiera! Dar privind inainte, stiu ca am atatea de vazut, de auzit si de simtit, incat ma incearca un sentiment de curiozitate dar si de panica. Ambele sunt trecatoare. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca de-acum incolo, cel putin pentru cateva luni, le voi bea fara zahar. E bine sa nu incercam sa indulcim chiar totul!

Privind inapoi catre septembrie am constatat ca sunt hotarata sa fiu fericita cu orice pret; nu spun ca as fi fost trista pana acum, dar…intelegeti voi ce vreti sa spun. Ori nu mai sunt eu, ori chiar am invatat ca daca tot mi se ofera sansa de a incepe intr-un fel sau altul o viata noua, trebuie sa profit de ea. Dar privind inainte, stiu ca fericirea nu ma lovi pe trecerea de pietoni. Eventual ma va baga in coma de durere inainte sa mi se arate. Cafelele din diminetile de septembrie sunt unice, dar cred ca a sosit vremea sa le beau cu o alta atitudine si cu altcineva langa mine!

P.S: e joi!!!! 🙂

Gata, gata, am venit si promit ca nu mai plec decat in toamna cand ma voi muta in Bucuresti, pentru ca sunt studenta la SNSPA, baby! b-) 😆 Ma bucur enorm ca nu m-ati parasit zilele astea, am citit toate mesajele voastre de incurajare si va multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase de incurajare…se pare ca mi-au purtat noroc :D. Si acum, ca sa nu va mai fierb, incep sa va torn tot.
Ma, frumos Bucurestiul. Cu multe locuri intresante, pe placul meu. Doar ca am vazut si eu de-abia saptamana asta ce inseamna faimoasa aglomeratie bucuresteana. De-asta dupa cateva experiente cu 783-ul, m-am intors fericita la metroul meu, care initial ma speria grav, dar despre care am realizat ca e o binecuvantare pentru toti cei care trebuie sa ajunga la serviciu si la facultate.
Sooo, am stat intr-un apartament frumos, racoros al unei prietene. Sedea noastra ar fi fost chiar foarte placuta daca nu ar fi fost insotita de examene :(. Si cea mai groaznica zi a fost duminica…La 7 fara ceva am fost la SNSPA, sa dau examenul de admitere. Multa lume…si erau doar elevii care dadeau examene la psihologie, filosofie si economie. Cei care dadeau la romana erau vreo 300 si dadeau proba in alta locatie. Facultatea in sine mi-a placut foarte mult: curata, eleganta, zona buna. Profii par a fi foarte de treaba iar studentii din anii mai mari ne-au condus la sali si nu ne-au lasat sa ne pierdem prin cladire ca prostii, asa cum s-ar fi intamplat in alte parti. Pe scurt, organizare buna. Examenul a constat in 3 subiecte alese pe loc, in fatza noastra din cele 100 propuse. Si situatia statea cam asa: inainte sa plec, din cele 100, eu stiam foarte bine 85 din ele. Dar de celelalte 15 recunosc, nu prea aveam idee. M-am gandit ca nu sunt sanse sa imi pice exact ce nu stiu, dar, in paranoia mea de scorpioanca, cu o zi inainte de plecare, mi-am scos de pe net si restul subiectelor si le-am citit de cateva ori ca sa fiu eu sigura ca am parcurs tot. Duminica, STUPOARE: exact 3 din subiectele pe care le facusem cu cateva zile inainte! Si da-i si scrie, Dano, cat iti amintesti din fiecare si incearca sa structurezi ideile cat mai bine, ca sa fie eseul bine elaborat :lol:.
Imediat dupa ce am iesit de la filosofie, la ora 11, am pornit sa ma inscriu la Academie. In timpul asta, imi tot dadeam telefoane cu a mea surioara, care ma tzinea la curent cu ce era pe acolo. Raport situatie: perioada de depunere a dosarelor era intre 8-13, Suri era acolo de la 8 dimineatza, si pe langa ea, coada se intindea pe vreo 3 strazi ( in jur de 3000 de candidati adica ). Mi se urcase la cap… 783 a intarziat juma de ora si am mai facut inca o ora pana la Politie.Acolo, puhoi de lume. Multi ( parinti banuiesc) cu seminte si bere, de parca venisera la gratar, iar odraslele lor se inghesuiau buluc in fatza portilor. Jurnalistul de la Antena 1 m-a gasit exact pe mine dintr’o mare de oameni si prima sa intrebare a fost „E imbulzeala?”. Nu, frate!!! Asa ne place noua sa stam, mai inghesuiti, cand afara sunt 35 de grade! Si mi-a fost sila de politie… am terminat foarte repede tot ( desi pt mine orele alea au trecut ca dracu’) si ma bucur ca nu am avut sansa sa intru. Nu am avut nici pregatirea necesara si nici vointa sau suflet pt asa ceva. Nu as fi putut sa ma trezesc zilnic la ora 6, sa dau ture de teren ca nebuna, sa faca nu stiu cine instructie cu mine. Nu, nu eu… succes celor care urmeaza sa intre, sper sa stie in ce s-au bagat!
Da, au fost cateva zile foarte dificile si obositoare de pe urma carora m-am ales cu dureri de picioare, de cap, de burta si cu nelipsitul bot umflat :lol:. Am avut emotii mari, dar au trecut. Ieri cand am depus dosarul de inscriere la SNSPA, nu mi-a venit sa cred ca asta fusese tot: o cerere completata, o taxa achitata, cateva semnaturi si gata. Am fost si sunt cea mai fericita. Pentru orgoliul meu, astept acum si rezultatele de la limbi moderne aplicate, desi am intrat deja la Comunicare si PR. Si sunt mandra de mine si de facultatea mea! Iar pentru cei care isi doresc la anul sa dea la Academie: nu datzi decat daca sunteti foarte siguri ca asta vreti si decat daca va doriti voi din tot sufletul; altfel, n-o sa mearga si va veti chinui degeaba. Pentru cei care dati la SNSPA: nu dati filosofie :lol:. E frumoasa, dar nu e materie nici de examen, nici de bac. Dati limba romana sau economie. E mai bine :D.
Acum incep si eu sa ma bucur de vacanta. O sa incep sa merg la plaja ( si da, mi se cam rupe de radiatii), sa ies prin oras, sa lenevesc, sa stau 3 ore cu cafeaua in fatza, sa scriu mai des pe blog si sa vad ce mai faceti si voi, pentru ca am ramas in urma cu tot 😦 timp de mai bine de o luna, am fost pe alta lume. Dar promit ca ma voi pune la curent in cateva zile :*. In fond, nu am nimic altceva de facut. Daca sunt bine? SUNT BINE!

Yeah, yeah, dupa o saptamana de absenta, am revenit in peisaj 😀 Ma intrebase Alinutza daca bacul m-a mancat :”> ei bine, sunt intreaga, teafara si cu un birtai pietroiu’ luat de pe inima. Am avut niste zile oribile, niste dureri de cap si mai si…ca sa nu mai vorbesc de emotii. Au trecut toate. Acum astept rezultatele. Dar sincer, nu prea ma intereseaza cat iau; am realizat tarziu ca media de la bac nu’mi foloseste deloc la admitere.
Cum sunt totusi cam obosita si saptamana de emotii nu s’a terminat oficial, o sa va povestesc de’abia maine pe seara despre tot bacul. Momentan m-am gandit sa onorez o leapsa primita acum o saptamana de la Nice si Un nou sens.Ar fi fost mai bine daca as fi raspuns acestor intrebari in primele zile ale blogului meu, dar nu e tarziu nici acum. Daca m-ati uitat, va amintesc cu ce se mananca Choco Follie :D:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai?

Choco, mandra posesoare a varstei de 18 ani, in floarea vietii si a nebuniei :lol:. Imi plac zilele de joi, lunile noiembrie si mai, diminetzile cu cafea si soare, viata la oras, ciocolata, Cola, cartile si iubirea :).

2. Ai porecle? Care?
Neah, nu va asteptati la ceva funny. Doar simple apelative pe care le aud in anumite situatii…Satana, Habiba, Elf, Spiri 😀

3. O melodie trista, una perfecta şi 3 care îti plac muuult (una e suficient) :
Ar fi mai multe, sincer..am un intreg repertoriu de miorlaiala :”>.

Melodie trista: (mi-au dat lacrimile si cand am postat’o :-< )

Melodie perfecta: (pentru momentele frumoase, perfecte…si imaginile imi plac foarte mult)


Melodie care imi place mult:
( Vama e Vama 🙂 )

4. Ai animal de casa? Care?
Nu mai am, am ramas fara toamna trecuta 😦 nu stiu daca sunt pregatita sa imi indrept atentia si dragalasenia catre alt animalutz pufos/panos/solzos.

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Oooh, dar deja am. Unul din rolurile din „Neveste disperate” mi s’ar potrivi perfect :lol:.

6. Primul citat care iti vine în minte. Nu trisa, fara Google!
„Despre ceea ce nu se poate vorbi, e mai bine sa se taca” ( Wittgenstein). Si jur ca nu am trisat, mi-a picat la bac vineri :lol:.

7. Desenul animat preferat din copilarie.
Pai au fost cam multe..momentan imi amintesc de Sailor Moon, de Tom si Jerry, de „King Lion”, de Mica Sirena, 101 dalmatieni 😀 Da, am avut o copilarie fericita.

8. Iti place înghetata?
E retorica?

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
Eu sunt foarte multumita de prenumele meu :-?. Iar numele complet suna foarte frumos, spun eu ( nu am totusi de gand sa’l scriu). Adica, mi se pare ca are asaaa, o rezonanta deosebita :D. Dar totusi, daca as avea alte nume ( timpul nu-i pierdut, o sa ma „razbun” pe viitoarele mele fiice), mi-ar placea mult: Giada, Eva, Ingrid, Chloe.

10. Zi-mi un banc!
Bancurile nu sunt chiar punctele mele forte. Daca vreti sa cititi ceva haios, poftiti de facetzi o vizita pe la colegutzele mele – Alinutza si Rox., in mod sigur gasiti cateva ceva.

-Crezi ca, daca iti pui ochelarii de soare, nu se vede ca plangi? ( isi trage un scaun). Te da de gol negreala aia care iti curge…
-E rimel..
-N-ai de gand sa…stii tu…sa iti sufli nasul? sa iti stergi lacrimile? Esti in public.
-…( isi da jos ochelarii, isi sterge mai mult genele usor, cu degetul aratator, trage aer in piept si isi trage cafeaua in fatza).
-Felicitari pentru rezultate! E ceva..
-Nu, nu e nimic.
-Tot perfectionista esti, a? ( cu un zambet usor in coltul gurii)
-Nu am fost si nici nu voi fi! ( deschide un pliculetz de zahar, il varsa in ceasca, vrea sa amestece). Linguritza asta are un luciu tare dubios..
– (rade). Nu incerca sa schimbi subiectul, mai bine schimba linguritza, e mai lesne de reusit pentru tine.
-…
-De ce esti nemultumita?
– ?
-Hai…te cunosc de cativa ani bunicei…
-Nu sunt nemultumita.
-Dar esti frumoasa azi…aranjata…
-Oricum nu conteaza.
-De ce?
-Nu ma vede nimeni. Sau mai bine zis, cine trebuie nu observa…(linge linguritza pe care mai devreme o criticase). Stii vorba aia: la ce’mi serveste frumusetea daca nu am oglinda?
-Oricine nu te observa este un idiot.
-Ok, atunci..sa spunem ca…ma detesta.
-Orice baiat care pretinde ca te detesta este un idiot.
-Hai ma! Ma lasi cu…Ah, sa’mi bag…( i-a cazut linguritza pe piciorul drept). Tu te auzi ce spui?! ( isi cauta un servetel prin geanta).
-Auzi..
-A? ( cu nasul in geanta)
-Toate fetele sunt asa ca tine..?
-Asa proaste adica?
-Nu fi proasta…asa sensibile si nu stiu…sufletiste…
– ( isi ridica privirea din geanta) Depinde. Orice fata indragostita sufera cand este ranita! Jeleste, miorlaie, plange! Ia’o cum vrei!
-Tie nu ti-e frica sa plangi?
Fii serios! Dau la politie, nu mi-e frica de nimic! ha! ( scoate triumfatoare pachetul de servetele din geanta; e gol). La dracu’..
– (el rade, rade cu pofta) Ah, nu ti’e frica de nimic! Si atunci de ce plangi?
-Am spus ca nu mi’e teama, nu ca nu ma doare…
-Ce te doare?
-Ignoratu’.
-Eh na ( flutura nepasator din mana).
-Da…ca e opusul iubirii…
-Nu inseamna ca a uitat de tine doar pentru ca nu iti spune ce vrei sa auzi!
-Hoohooo, sa nu mi’o spui pe aia cu ” daca cineva nu te iubeste asa cum iti doresti tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul sau” ( ea rade nervos). Nu’mi spune ca faptul ca iti ignori prietena nu inseamna ca esti ocupat cu tipa aia pe care ai cunoscut’o aseara!
-Damn ( el lasa capul in jos)! Te pricepi…
-As fi vrut sa nu…
-Credeam ca nu va prindetzi..
-( ea ridica din spranceana) Ne prindem! Ca ne doare! Fericirea poate sa iti inchida ochii, dar nefericirea mereu tzi’i deschide!
-…
-Ce ai?
-Ma gandeam daca toate fetele sunt ca tine…si daca toate plang ca tine…daca la toate le tremura buza de jos si daca toate vorbesc asa…Ma gandeam ce simtiti voi, ma gandeam cum e sa ne asteptati…Ma gandeam la prietena mea de acasa cand te-am vazut pe tine ca plangeai…
-…( ea isi pune iar ochelarii)
-Ce..? Iar plangi..?
-Nu, lacrimez..nu aud zilnic discursuri de’astea din partea unui baiat.
-Nici eu nu vad asa ceva zilnic…Chelner! Nota, te rog! Data viitoare cand o sa uit sa ii zic prietenei mele ca o iubesc, cand o sa am ganduri cu alta, cand stiu ca as putea s’o fac sa sufere…o sa incerc sa imi amintesc imaginea ta plangand..
-Asa sa faci..! ( ea se ridica si isi pune geanta pe umar)
-Nu vrei sa te conduc pana la un taxi? E tarziu afara si esti singura..
-Nu, multumesc,nu e nevoie.
-Nu ti-e frica?
Fii serios, dau la politie…nu mi-e frica de nimic! ( isi da jos ochelarii, intrucat realizeaza ca nu mai e soare. Ce fraiera e! ).
-( el zambind nostalgic) Asta nu inseamna ca nu te doare…!

E prea cald ca sa mai fac ceva. Deja…
Daca nu ar veni bacul si admiterea, as fi fost de mult mutata pe plaja. Si stiu ca nu as fi fost singura.
Nu mai suport altceva fierbinte decat cafeaua de dimineatza, pe care, fie vorba intre noi, am cam inceput s’o fortzez. Pentru un „posibil viitor ofiter de politie”, ar trebui sa duc o viatza mai sanatoasa sau macar sa mananc un pic mai mult. Mi’ar fi greatza.
Nu prea mai pot sa privesc mai departe de 3-4 zile. Sunt cam obosita si am nevoie de somn ca sa ma refac. Sunt dezamagita de multe persoane; cu toate ca le stiam adevarata fatza, am crezut ca nu or sa mai priveasca spre mine, dar m’am lovit exact de zambetele lor prefacute. Mi’e sila.
Nu mai suport altceva amar si tare decat cafeaua de dimineatza si asteptarea sora’mii, care trebuie sa ma bage intr’o sedintza de infrumusetare.
Ma uitam de dimineatza intamplator pe HBO. Am dat de un film „Miss Pettigrew lives for a day”; nu va bateti capu’ cu el, mie nu mi s’a parut cine stie ce. Dar melodia de mai jos cantata de Amy Adams si Lee Pace„If i didn’t care” mi’a adus un zambet tamp si nostalgic pe fatza…Cum ar fi daca nu mi’ar mai pasa? As fi oare mai linistita sau mai fericita…?
Nu mai suport altceva mai siropos si mai inselator decat melodia asta, perfecta de ascultat dimineatza, in timp ce te intinzi in pat, strangi perna in bratze si te gandesti la…tot. Inclusiv la ce ar putea aduce vara asta, dar si la ce ar putea ea sa iti fure.

If I didn’t care more than words can say
If I didn’t care would I feel this way?
If this isn’t love then why do I thrill?
And what makes my head go ‘round and ‘round
While my heart stands still?

Stiam eu ca pierd multe din cauza faptului ca nu stau in Bucuresti…in Constanta nu se intampla nimic! Dar de data asta mi-am zis eu ca e prea de tot: cum sa vina Aerosmith in Romania pentru prima data si eu sa nu’i vad? 😦
Stiam de concert de ceva timp…prima data cand am auzit anuntzul la radio am avut un shoc, tzopaim in fatza oglinzii ca o adolescenta americana inainte de primul bal. Cand am auzit data concertului am inceput sa ma miorlai ca aceeasi adolescenta care a fost invitata la dans de cel mai mare tocilar din liceu, si care, pe deasupra, i-a mai varsat si un pahar de punch pe rochie. DE CE PE 18 IUNIEEEEE? 😦 Adica, ma asteptam ca Aerosmith sa vina la Bucuresti, dar speram sa fie prin august, septembrie, cand voi fi terminat si eu cu bacul si admiterea.
Da, concluzia este ca ma oftic tare… Daca pana acum am fost micutza si pe ai mei ii umfla rasul cand auzeau ca vreau la Bucuresti pentru ca vine Madonna, Beyonce sau Shakira, acum degeaba am 18 ani si ceva, daca nu am timp ca sa ajung la concerte!
Dar din toamna situatia se va schimba radical! :-L Chiar daca nu voi avea banutzi sa merg la evenimente de genul, macar nu voi mai fi frustrata ca eu sunt la nu stiu cati kilometri distantza de cantaretzii mei preferatzi! Poate as avea macar norocul pe care l-a avut Loryloo, sa dau peste Steven Tyler pe langa un hotel, intr’un mall sau la o cafea 😀 .
Si daca merge careva dintre voi la concertul din iunie, sa imi spuna si mie cum a fost, da? 🙂 eu nu mi’s fana obsedata ( mi-a trecut perioada), dar morrrr dupa melodiile celor de la Aerosmith!

Am primit al doilea premiu din scurta mea cariera de bloggeritza din partea a trei persoane carora le multumesc pufos si dulce ( imi cer scuze daca mi l-a mai oferit si altcineva si nu am vazut eu :-s ) : DianaEmma, Alinutza si Delia. Cu ocazia asta, tzin sa ii urez „bun venit!” cu fanfare si confettii Deliei, care e noua pe al meu blog ( si eu boboaca pe al ei), dar care deja mi-e foarte simpaticutza :D.
Care’i treaba? Pai e urmatoarea:

1. Să postezi premiul
2. Să scrii din partea cui este premiul
3. Să ofer premiul la 12 prieteni
4. Să afişezi linkul lor
5. Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor
6. Să faci o listă cu 10 lucruri care îţi plac

Faza este ca de fiecare data cand primesc un premiu sau o leapsa ma gandesc la persoanele apropiate, cu care ma comentez, rad si discut zilnic. Pozna poznelor este ca majoritatea au primit deja minunea asta si eu nu stiu cui sa-l mai dau mai departe.Asa ca, sper sa nu se supere nimeni daca va primi „The Sunshine award” si de la mine, pentru a N oara! 🙂 Si hai sa dam citire listei:

1.Hubba Bubba (ma simt atat de bine ca n-a apucat sa mi-l dea inainte si pentru ca e scorpia mea 8-> :*)
2.Cami ( pentru ca mi se pare mie ca nu a mai primit nici un premiu pana acum si il merita cu varf si idesat! Mi-a onorat si leapsa despre copilarie si a pus si poze si sunt mandra de ea!)
3.Copila (pentru ca uneori are niste articole de imi pica fatza, cu care ori ma identific enorm ori ma face sa spun in sinea mea „La dracu’ , asa e!” )
4.Cristinutza ( pentru ca nici pe la ea n-am vazut vreun premiu si pentru ca are nevoie de sustzinere in concursul la care participa – votati-o, mai! 🙂 )
5.Grapefruits ( pentru ca de la ea am invatat tot ce stim 🙂 „sin Grapefruits no hay paraiso” 😆 )
6.Hime ( nu am mai trecut pe la ea de mult, dar promit ca recuperez :”> )
7.Invatatorul ( ca sa ii hranesc orgoliul 😆 glumesc… pentru ca este intr-adevar „the teacher”)
8.Loryloo ( a mai primit premiul de cateva ori, dar face parte din categoria mea de BBF – best blog friends..si scuzati-mi exprimarea daca este incorecta, dar asa am simtit eu sa alatur cuvintele)
9.Machiaveliq ( pentru ca este pur si simplu genial si nu mai are nevoie de nici o prezentare)
10.Rox ( pentru e de sufletzel si e asa..aproape 🙂 )
11.Nice (pentru ca mi-a placut cat de simplu si de cinstit a raspuns intrebarilor dintr-o leapsa pe care i-am pasat-o)
12.Sinsdesign (pentru ca am gasit numai lucruri interesante pe la ea si m-a tot facut sa revin)

Si vreau eu sa fie si 13.Oanaclara ( pentru ca e noua, are niste articole care sigur v-ar placea si merita incurajata :* da-i inainte, babe!)

Si acusica, lista cu 10 lucruri care-mi plac ( multe va suna cunoscut pentru ca v-am innebunit cu ele 😆 ):
1. Zilele de joi, care sincer, si-au cam pierdut din savoare in ultimul timp dar sper sa revina timpurile bune de altadata odata cu venirea caldurii
2.Ciocolata – fericire ambalata 8-> ( nu stiu sincer cine a spus-o, dar sper sa nu se supere pe mine pentru expresia imprumutata), dar si cafelutza 😀
3.Cola si sucurile acidulate sau neacidulate, pentru ca sunt ca un copil care inca mai zambeste cand da de cate o doza de Fanta prin casa 🙂 Cu Pepsi sau cola e deja nebunie mare!
4.Sa citesc si sa scriu..zau ca imi plac activitatile astea la nebunie, m-ash simti goala fara ele! Cateodata ma gandesc ca pierd prea mult timp cu blogul intr-un an decisiv, dar la naiba, e o nevoie si o implinire spirituala pentru mine ( pe langa literatura)
5.Sa stau seara in patul meu, sa citesc ceva sau sa ma uit la un film. Cu o cola rece langa mine sau o ciocolata calda, depinde de anotimp.
6.Shopping..vorbeste pitzipoanca din mine, dar trebuia s-o spun 😆 si nu ma refer neaparat la a cumpara ceva, ci si la a-mi clati ochii prin vitrine, are efect terapeut chestia asta
7.Pozele..sa ma uit pe poze si sa pozez. Habiba spune ca nu prea ma princep si la facut, dar imi dau toata silintza
8.Liceul..la dracu’, chiar mi-a placut! Si realizez asta de-abia acum cand mai am 2 luni si termin 😦
9.Lumea…adica oamenii, locurile, culturile. Lasa ca ma fac eu mare si ajung prin Frantza, Maroc si Brazilia 8->
10.Activitatea..trebuie neaparat sa fac mereu ceva – sa invatz, sa lucrez, sa muncesc, sa ajut la ceva..sa simt ca nu traiesc degeaba!

Am promis ca in post’urile astea imi voi trata multipla leapsa primita de la Machiaveliq si Hubba Bubba ( Loryloo, iubita, va trebui sa mai astepti putzin, merg mai greu pozele de cand eram eu micutza si sunt sigura ca nu vrei sa pierzi partea aia 😆 ). Imi cer scuze ca raspund la intrebari cu intarziere dar pe langa faptul ca in ultimul timp am simtit ca nu mai am ce scrie, am vrut si sa ma gandesc serios la anumite raspunsuri pe care le voi da. Si pentru ca am citit de luni bune blogul DianeiEmma, care ar fi in stare sa faca si 10 articole intr-unul singur, m-am gandit sa iau exemplu de la ea si sa fac si eu un 2 in 1 🙂

10 principii pufoase:
1.Dana nu e Dana fara caracterul ei. Pot sa ma adaptez la orice situatie si la orice persoana, sa joc teatru, sa ma schimb pentru o ora, o zi, o luna. Dar voi reveni mereu la vechile mele obiceiuri, tzipete, crize, rasete, orgolii, activitati, etc. Nu ma schimb pentru nimeni, decat involuntar. Mi s-au intamplat unele lucruri si am dat de cateva persoane care m-au facut sa vad viatza altfel…si atunci am mai adaugat ceva la al meu complicat caracter sau am modificat, fara sa vreau.
2.Hate the sin, not the sinner! Pentru ca am lucrat prin ONG-uri cu tot felul de oameni, am vazut multe cazuri. Am invatat sa nu judec superficial pe oricine, sa ma gandesc ca in spatele fiecaruia este o poveste. Si am invatat ca nu trebuie sa cataloghezi si sa judeci o persoana, ci ceea ce a facut ea! Nu rezolvam nimic daca judecam un criminal si il inchidem; mai sunt sute ca el.Pacatul trebuie judecat. Nu rezolvam nimic daca excludem dintre noi un consumator de droguri; nu stim ce l-a impins sa le ia ( exceptand anumite cazuri)…Daca uram, sa uram macar ce trebuie; sa nu uram cu superficialitate!
3.La final, ramai doar cu mandria si cu reputatia ta. Poate este o conceptie mai invechita, dar dupa ce toate relatiile se termina, dupa ce se duc naibii toti banii si dupa ce ramai singur, doar reputatia ti-o mai pastrezi. Mai ales ca fata/femeie…
4.Persoanele care iubesc banii prea mult sunt banuite ca ar face orice pentru ei.…ca i-ar trada pana si pe cei pe care ii iubesc, ca si-ar calca pe toate principiile, ca ar merge pana la dracu’ pentru bancnote. Persoanele care iubesc banii prea mult nu mai au ce cauta in viatza mea. Eu cred ca banii nu cumpara fericirea si nici nu o achizitioneaza gata facuta. Cu bani iti iei un caine, dar cu iubire il faci sa dea din coada.
5.Fara ele nu-i paradis! Vorbesc cu oricine, azi ies cu o colega, maine cu alta; dar prietenele mele sunt sfinte. Dupa ce mi-am luat niste tzepe uriase din partea altora, m-am prins ca doar la ele pot sa revin oricand cu increderea oarba de a le spune orice.
6.”Domnule, eu sunt un sentimental!” (spuse Caragiale) 🙂 Si eu mi’s la fel. In viatza, sunt momente in care trebuie sa ne lasam condusi si de sentimente, de ceea ce ne place enorm, de ceea ce iubim, nu doar de ce este corect sau rational. Ca nebanuite sunt caile inimi…
7.Time is feelings! ( not money!). Nu-mi place sa pierd timpul, sunt colerica, grabita, repezita. Am impresia ca nu am timp sa fac tot ce vreau, sa citesc ce imi propun, sa scriu tot, sa vad tot. Am impresia ca nu cunosc destul, ca nu iubesc suficient…incerc sa nu pierd timpul incuiata in casa de-aiurea, incerc sa simt intensitatea fiecarui moment ( chiar si ale acelor clipe de plictiseala cruuuunta 😆 ).
8.Nu uita de unde ai plecat! Si aici ma refer la multe, dar voi explica pe scurt. In principiu, ma refer la familie si la neamuri. Fara ei, adio tu. Tot ceea ce suntem, suntem datorita familiei in mare parte, indiferent de cum a fost aceasta. Putin respect, deci.
9.Nu esti singur pe lumea asta! Asta ar trebui sa inteleaga mai multi. Sa ne uitam in stanga si in dreapta, sa incercam sa ajutam cum putem, pentru ca nu se stie cand o sa avem si noi nevoie de cel putzin un umar pe care sa plangem. Sa avem suflet, ma…
10.Ceea ce nu ma omoara…ar fi bine sa dispara din calea mea! Si poate asta este unul dintre cele mai importante principii sau caracteristicii ale mele…Roata se intoarce mereu, si daca n-o face de buna voie, trebuie s-o intorci tu. Cine cade, plange, se ridica, si pune mai departe piedica celor care l-au impins. Stiu ca nu e cea mai buna judecata, dar in lumea asta totul se plateste.

Siiiii, partea a doua 🙂 :
NU POT SA RENUNTZ LA:
…cei dragi.Si aici ma refer la prieteni si familie 🙂 nu i-as da pentru nimic in lume.
…carti si toate caietele mele de citate. Sunt deja o parte de mine, ma definesc in cele mai profunde intelesuri ale mele.
…muzica. Simt ca o iau razna daca melodiile mele de sufletel, de boceala, de zbenguit, de visat.
…tzelurile si planurile mele de viatza.Am avut nevoie de ceva timp ca sa ma hotarasc si sa-mi conturez bine asteptarile si nu am de gand sa mi le schimb pentru nimic in lume!
…garderoba mea, produsele de ingrijire si cosmetice. Si toata categoria asta imensa intra tenesii, blugii, spuma de par ( cretz cretz 😀 ) si fondul de ten. Stiu ca nu e ceva cu care sa ma mandresc, dar e singurul meu articol de machiaj ( ca sa zic asa), pe care il folosesc zilnic. Restul..mai rarutz 🙂
…micile mele placeri: cola, ciocolata, o sedinta foto din cand in cand, o plimbare, un ceai la Carturesti, o barfa mica.
…religia mea. Cu toate ca nu sunt cea mai credincioasa persoana, nici nu concep sa trec la catolicism sau si mai si, la islamism. Ha!
…amintirile mele.Nu regret nimic din ceea ce am facut; este ceea ce mi-am dorit la momentul respectiv.
…mandria mea!
…iubire, indiferent cat de multe dureri si suparari mi-a adus!
…principiile mele, oricat de stupide sau de imposibile ar parea unele dintre ele! 🙂

Mi-e dor de Cola si de cafea…In loc sa ma simt mai sanatoasa si mai plina de viatza, ma simt mai iritata si ..incompleta. Beau zilnic ceai de tei si lapte cald, intrucat sunt o fire foarte colerica si agitata. Nu ma simt decat mai obosita si chiar mai posomorata uneori.
Nu sunt fericita cu ceea ce este bine; imi vreau viciile inapoi: vreau sa beau iar un litru de Cola pe zi, sa imi iau cafelutza in fiecare dimineatza si nu o data pe saptamana si vreau sa stau iar in fum de tzigara. Mi-e dor sa ies afara la magazin in fiecare dimineatza, mereu la 8:20, ca sa imi iau portia de cofeina si mi-e dor sa inhalez macar o data la cateva zile putzin fum nociv.
Ma intreb pana la urma cat de bine este pentru mine binele avizat de specialisti. Citeam la DianaEmma acum ceva timp un articol despre viciile noastre si cum le tzinem in frau. Printr-o voitza de fier, am reusit sa renuntz aproape integral la ele, prin urmare, sunt in sevraj de o luna jumatate. Pentru corpul si pentru sanatatea noastra este de preferat sa nu consumam tot felul de porcarii…dar pentru fericirea noastra? Parca fiecare putea s-o perceapa cum vrea si fiecare e fericit in felul lui, nu?
Nu ma intelegeti gresit, nu sunt de acord cu cei care au lumea lor roz in droguri si alcool, ma refer aici la viciile relativ usoare pe care le avem cu totii, dar care ne omoara cu timpul. Dar cred ca as muri de tristetze daca nu as pune buzele pe un strop de Cola macar o data pe saptamana… Si parca acum incep sa inteleg perfect persoanele care ucid pentru ceea ce le fura mintzile, dar le face fericite. N-ash ajunge in nici un caz pana aici, dar vroiam doar sa subliniez faptul ca am realizat chiar acum ca in general, oamenii prefera sa fie fericiti decat sanatosi. In sensul ca….daca cineva care fumeaza de 20 de ani are de ales intre a renuntza la fumat si a trai inca 10 ani sau a continua sa traga si sa mai traiasca doar 5, pare-mi-se asa ca va alege a doua varianta 🙂 Poate va avea o dorintza anemica de insanatosire si va renuntza la tzigari pentru o luna, doua, trei si atat…Exact cam asa sunt si eu…daca va incepe caldura, in nici un caz nu voi mai rezista atatea zile fara o Cola rece ..:D

Melodia asta e pe repeat de aseara incoace 😀 m-am gandit ca e pentru toate fetele care si-au luat tzeapa in dragoste, si la dracu’ cate suntem! Nu e dedicata nimanui, nu e cu nici un apropo, pur si simplu am simtit nevoia s-o impart si cu voi…Pentru ca stiu ca nu as fi singura care ma identific cu versurile..Cu toate stim ca uneori ne-a fost greu sa parasim pe cineva oricat rau ne-ar fi facut, ca toate am inghitit cateodata in sec si am sperat sa se merite…Toate am fost proaste la un moment dat 🙂 cu mine in frunte 😆 Dar mai bine o fraiera care a iubit si si-a luat tzeapa, decat o desteapta care s-a ferit de iubire si a pierdut multe…
Mereu mi-a placut Shakira, inca de la prima ei aparitie. Un fost prieten a facut foarte urat cand a auzit ce ascult, mi-a spus ca Shakira e foarte miorlaita & stuff; asha, si? 🙂 cred ca nu e melodie de-a ei care sa nu mi se potriveasca, vers pe care sa nu-l fi trait pe pielea mea… Ce imi place cel mai mult? Ca e feminina, dar in acelasi timp poate sa si urle…Sa urle femeia ranita din tine atunci cand simti ca nu mai potzi..Pentru ca nici in iad nu gasesti mai multa furie a intr’o femeie jignita 🙂

Si daca tot e epidemie de Shakira pe la mine si pe la Hubbis , am sa ii dedic ei melodia asta, pentru ca e scorpie ca mine si pentru ca simt ca ultimele ei articole au fost scrise manutza mea. E pentru ea, pentru ca nu stie sa faca cafea, si ma vad pe mine acum juma de an..pana cand nu am ramas singura de capu’ meu, nu am invatzat sa fac ce imi placea atat de mult..E pentru ea, deoarece, ca si mine, e la fel de fucked up in dragoste si iubeste pe cine nu trebuie si nu merita. E pentru ea, intrucat nici uneia dintre noi nu ne merge pe gat un baiat calm si linistit, ca noua ne trebuie adrenalina, ce mama naibii?! :lol . E pentru ea, ca trece de la o stare la alta, ca si mine .. urla cand e suparata si rade cu gura pana la urechi cand e happy. Cheers, Hubbis! 🙂