De la Constanta, inapoi in Bucuresti. Nimic nu mai e ce a fost.
Am realizat ca oamenii imbatranesc ( da, am vazut asta tarziu…nu am observat acest proces pana acum pentru ca nu i-a afectat pe cei apropiati mie, cel putin nu atat de tare).
Am realizat ca distantele nu sunt niciodata atat de mari pe cum par. 4 ore nu conteaza cand dorul e de 4 ori mai mare.
Am realizat ca nu am lasat absolut nimic in urma. Nici macar familia. Merg alaturi de mine, reusesc sa tina pasul de la kilometrii departare, in timp ce altii obosesc dupa o distanta de doar cativa metri.
Am realizat ca am facut alegerile potrivite. Mai mult ca niciodata.
Am realizat ca nu mai suport linistea, singuratatea. Poate ca am stat prea mult cu gandurile mele pana acum ceva vreme. Mi-e mai bine cand le impart cu cineva. Share, share, share! 😆
Am realizat ca Bucuresti mi se potriveste ca o manusa. Constanta va fi „ACASA” doar de Craciun si de Paste.
Am realizat ca am crescut si ca lumea se ridica greu la nivelul meu. Sau poate e doar impresia aia pe care ti-o da viata de student :).

Anunțuri

Mama imi tot spune de cateva luni incoace, de cand existenta mea a inceput sa se complice din cauza inevitabilului proces de maturizare care implica si plecarea de acasa si „statu’ pe propriile picioare”, ca noi, scorpioancele, nu reusim niciodata ceva important din prima. Si cand dam gres, nu trebuie sa ne consumam prea tare; dimpotriva, sa ne ambitionam, sa trecem peste, pentru ca a doua oara ne va iesi totul mai mult decat perfect!
Eu nu voi putea niciodata sa accept asa ceva, chiar daca, recunosc, destinul imi arata ca situatia e cum e si ca nu sta el in loc de incapatanarea mea :). De ce? Pentru ca ieri am dat o fuga cu Habiba in Bucuresti ca sa ne vedem viitoarea casutza, in care speram sa locuim vreo 3 anisori impreuna ( detalii despre asta va povestesc altadata, i promise 😀 ). Da bani pe drum, pleaca de dimineatza de la prima ora, doar ca proprietara sa se dovedeasca a fi o femeie cam aeriana, care a uitat cheile de la apartament. Si nu oriunde, ci la tzara! Noi deja eram nervoase, ne inchipuiam ca batusem drumul degeaba. Si Habiba ca Habiba, ea se poate controla si reactiona destul de fairplay, in schimb eu faceam spume. Cu chiu cu vai am reusit sa trec peste cand proprietara ne’a spus ca mai lasase o cheie de la apartament la o vecina, care din pacate nu era acasa, dar care trebuie sa soseasca. Asa ca ne’a propus sa mergem pana la ea acasa, sa mancam ceva, sa ne respiram o ora sau doua si apoi sa revenim. Am apreciat asta. Doamna respectiva ne’a urcat intr’un taxi si am mers vreo jumate de ora pana casa dansei. Si aici ne’am calmat toate, mai ales eu, care aveam mai nevoie…Cum se poate calma o scorpie? Ohooo, nici ca v’ar fi trecut prin cap!
Am mancat ieri cele mai bune rulouri cu sunca presata si branzica cu marar. Au fost atat de delicioase, incat promit ca de indata ce imi voi aminti reteta exacta, am s’o scriu si aici. Aviz domnisoarelor care nu se pricep la bucatareala: rulourile sunt extrem de usor de facut! Rulourile astea, ditamai bucata de pizza si frigaruile pe care le-am mancat, plus inghetata ca desert, m’au linistit enorm! Pe langa mancarea foarte reusita, doamna asta detinea ca animalutz de casa un pisoi de rasa in varsta de vreo 12 ani, foarte bland, mare si pufos. Am tabarat cu Habiba pe el, l-am mangaiat, l-am alintat si recunosc, a avut un efect absolut terapeutic asupra noastra. Adica ne’am calmat si mai tare. Si da, reactia noastra a fost ceva asemanator cu ce descrie Cami aici :lol:. Si pentru ca am fost fete cuminti si nu am facut scandal,
Doamne Doamne ne’a ajutat sa fie vecina acasa si am reusit sa vedem si apartamentul! ( da, din a doua incercare deci :-L ).
Deci fete si baieti, data viitoare cand va gafati si aveti de’a face cu o persoana care nu tolereaza mai nimic, puneti-i o pisica pufoasa in brate si indopati’o cu rulouri, pizza si ceva dulce. Efectul este garantat! Linistea si pacea sufleteasca a unora trece prin stomac, sa stiti! 🙂

Citeam aseara o povestioara de’a lui Sartre care ilustra existenta pentru sine si existenta in sine, pentru a explica ce este fiinta si ce este neantul. Cand a scris „Pierre cel absent”, filosoful a vrut sa sublinieze faptul ca atunci cand intram intr’o cafenea cu scopul de a ne intalni cu cineva (Pierre in cazul de fatza), cu toate ca locul freamata de energie si de fericire, daca persoana cautata nu este regasita printre zecile de chipuri, vom pleca dezamagiti capul si vom iesi…
Vedetzi cum inima de femeie interpreteaza tot..?:) Exemplul era unul cu rol filosofic, nicidecum sentimental; poate ca Pierre trebuia sa se vada cu un prieten sau cu fratele sau, sa faca schimb de carti sau de cd’uri. Eu am presupus imediat ca ar fi fost vorba de o intalnire cu o fata…O fata care poate il astepta de mult, care dorea sa isi gaseasca linistea in bratele lui, care avea ceva foarte important sa’i spuna, ceva de care s’a temut mult timp, dar si-a facut curaj intr’un final. Si in acest final el n-a aparut…Inima de femeie ma face sa ma gandesc la suferinza pe care ea a simtit’o, pentru ca am simtit’o si eu de atatea ori. Stiu cum e sa stai intre atatea persoane si sa te vezi singura. Stiu cum e sa iti doresti din tot sufletul sa rostesti ceva si sa nu poti din toata frica…Si astepti…
„Uneori lipseste o singura persoana si intreaga lume pare nepopulata”. ( Alphonse de Lamartine)

V’am avertizat ca o sa cam trag chiulul de pe blog si ma tzin de cuvant :”>. Observ totusi ca nu sunt singura, ca multi probabil sunt cu examene, unii poate sunt in vacantza sau pur si simplu vremea frumoasa i-a ridicat din fatza calculatorului si i-a scos la plimbare :). Daca lumea se distreaza, eu ma bucur. Doar e vara, ce mama naibii!!!
Sincera sa fiu, cu toate ca in mai putin de 2 saptamani incep si eu bacul, nu stau 20 din 24 cu ochii in carti :lol:. Mi-am spus ca am invatat destul in tot liceul, ca note mari oricum o sa iau, ca se mai si aranjeaza unele chestii si ca nu are rost sa ma consum degeaba. Mai bine invatz din greu pentru admitere…si am inceput deja sa citesc la filosofie pe plaja :lol:. Un caiet, o zona linistita, ulei pe spate, Cola rece in geanta si un telefon ca sa nu fiu chiar rupta de lume…cand mi se face cald, intru un pic in mare ca sa ma racoresc dupa care ma pot apuca iar de treaba. Sa stiiti ca functioneaza si e o metoda de invatat foarte relaxanta.
Dar lasand la o parte examenele si caldura, trec printr’o perioada foarte ciudata ( sunt sigura ca stiti si voi despre ce vorbesc, desi poate unii n-ati constientizat la momentul respectiv). Ma gandesc ca…nu mai sunt eleva, am terminat liceul deja. Dar nici studenta nu sunt inca, mai am de sustinut o admitere, mai am de mancat pana ma vad la facultate. In concluzie, cum naiba ma pot numi eu acum?! Nu sunt nici laie, nici balaie… ma simt a nimanui, ma simt ca intre ciocan si nicovala, nici la bar nici la spital, intre munte si campie, ca intre doua ape. Si pentru o persoana care pana acum a avut scorpuri destul de bine definite in viatza, e straniu sa nu se poata eticheta in nici un fel din punctul asta de vedere…
Paco de Lucia – „Entre dos Aguas” este pe repeat de cateva zile bune, de cand am starea asta si presimt ca o sa ramana in lista mea cel putzin pentru tot restul verii :). Din mai multe puncte de vedere… am terminat o etapa foarte importanta, urmeaza alta si mai si, dar momentan sunt in cumpana. Am prietene care vor schimbari radicale vara asta, care vor sa marcheze sfarsitul a ceva si inceputul a altceva, dar nu stiu cate realizeaza perioada asta de cateva luni in care suntem efectiv in aer.
All in all, eu sper sa va placa melodia :). Dati drumul la muzica, facetzi’va un 3 in 1 cu gheatza si odihniti’va… stim cu totii ca se anuntza o vara nebuna, nebuna de tot! :>

L’oiseau et le poisson peuvent tomber amoreux. Mais ou vont-ils construire leur nid?

In traducere ( ca sa nu ma injure nepasionatii de franceza): „O pasare si un peste se pot indragosti. Dar unde isi vor construi cuibul ( in apa sau intr-un copac)? ”
Suflete pereche din aluaturi diferite se pot intalni. Mai exista si cate un inger care se indragosteste de cel mai negru drac din iad. Linistea parca atrage haosul, furtuna. De ce..? Contrariile chiar se atrag si raman lipite pentru totdeauna, chiar daca una e calda si alta e rece? Poate iubirea sa fie „caldutza”? Exista cale de mijloc? 🙂

„Poate ca noaptea e zi,
Poate un suflet pereche te va gasi”

Am lacune…
Imi cer scuze ca scriu atat de greu si de pueril, imi cer scuze ca va citesc din an in Paste, imi cer scuze ca uneori nu sunt coerenta; dar chiar am lacune…majoritatea, sentimentale.
Am inceput sa’mi fac si mai multe griji pentru ceea ce urmeaza. Timpul a trecut pe langa mine mai repede ca niciodata si imi vine sa ii rup picioarele si sa stea cu ele in gips macar cateva luni, ca sa stie si el ce e durerea. Simt ca raman in urma si cum spunea o autoare al carei nume imi scapa cumplit, viatza ma depaseste si nu’mi place, pentru ca n’am aptitudini de acrobat.
S’au adunat toate acum: personale, nepersonale, materiale, spirituale, lucruri de maxima importantza si tot felul de porcarii. Am lipsuri in ceea ce priveste materia de bac si de admitere si mi’e al naibii de greu sa ma pun la punct, in conditiile in care mi s’au tot spart geamuri prin care privesc catre iubire si catre el. Ma simt rau… atat de rau, incat n’as recunoaste un succes nici daca m’ar scuipa in fatza!
Sunt linistita aparent, dar ma tot rascoleste ceva si mi’e teama sa raman singura cu gandurile mele. As vorbi, dar nu vreau sa’mi fac si mai mult rau. As vrea sa pot privi in ochii cuiva care ma cunoaste ca pe propriul buzunar, sa incep sa plang si cand sa dau sa ma arunc in bratzele sale sa nu ma intrebe „de ce?”. Nu sunt sanatoasa,poate..
Imi cer scuze ca ma cititi asa ( e bine ca nu ma vedetzi), dar tzin de mult in mine si am rabufnit. Le’am vizitat in seara asta foarte atent pe Grapefruits si pe Hubbis si am simtit ca mi s’a umplut paharul sentimental; zilele viitoare poate o sa gasesc o carpa si o sa sterg. Macar mi-au dat curaj sa scriu cateva randuri, daca tot nu am reusit sa zbier cum trebuie..
Dar e cumplit sa realizezi dupa atata timp in care te credeai o persoana care le are pe toate si care este definitia cuvantului COMPLEXITATE, ca de fapt lipseste ceva sau cineva…si tocmai lipsa asta este cea care iti da cu dictionarul in cap.
Sunt un cantec prost. Am niste versuri absurde pe care le tot repet si nu le aude nimeni. Le’am cantat de mult si inca mai simt nevoia sa le ascult. Asta apropo de Vama…Ah, si nici macar n-am voce 🙂

Fara legatura cu nimic:

Recunoaste ca-i un cantec prost
Recunoaste ca si noi am fost…
Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit
Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubit…

Am tot primit zilele astea cateva lepse, asa ca m-am hotarat sa le onorez incet, incet, una dupa alta; si voi incepe cu cea de la Machiaveliq 🙂 Adevarul este ca mi-au cam pierit cuvintele in seara asta ( am vazut „The notebook”,deci e de inteles), mi-au revenit multe amintiri si presimt ca o sa raman muta si pentru urmatoarele zile…Dar…detalii, detalii..hai sa incep!

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?

La fetele mele… saracele…cate au tras si-au patimit din cauza mea…au stat ore intregi pe mess, le-am plans la telefon, au fost nevoite s-o arda aiurea cu mine prin oras doar pentru ca ma deprima camera mea, pe unele le-am pus in penibila situatia de a spiona anumite persoane sau de a face intentionat niste lucruri nu tocmai ortodoxe..si m-au ajutat, mancale-ar mama de fete frumoase :*

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Nu stiu, de regula nu-mi doresc sa fiu in pielea nimanui. Daca m-as naste pentru a doua oara, as vrea sa fiu exact asa cum sunt acum, poate doar locul sa difere.
Dar pentru o zi, as vrea sa fiu Raduleasca sau Alice Nastase, sa vad si eu ce inseamna sa fii o femeie puternica, de succes si cu o cariera strong! As vrea sa fiu Beyonce, pentru ca o admir din cale-afara pentru vocea ei si pentru cum arata. Don’t know, as vrea sa fiu o bruneta imbracata cu o rochitza de dantela neagra si o geaca de piele scurta deasupra si cizmulite, care sa scrie cele mai frumoase romane/volume de poezii si sa doneze toti banii de pe carti orfelinatelor sau adaposturilor pentru femei…

3. Daca ar fi să poti schimba o persoană, care ar fi aceea?

O persoana din trecutul meu care e prezenta zilnic in viatza mea…As fi preferat sa fie absenta, dar s-a multumit sa nu fie langa mine…As schimba insa un singur lucru la acea persoana, si nu pentru ca nu ar fi perfecta pentru mine cu tot cu retardarea si rautatea sa, ci doar pentru a o pastra prin preajma si pe viitor…

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?

As da o tura prin orfelinate si azile de batrani, as ajuta cum as putea…cateodata mi se pare ca voluntariatul pe care il fac nu e suficient; pentru ca nu sunt religioasa, ma inchin rar si ma gandesc uneori ca 2-3 activitati nu sunt de ajuns pentru a-mi „rascumpara” pacatele…Rautatea e scumpa, raiul si mai si 🙂 Sper doar ca sunt cat de cat pe placul sfintilor, macar cat sa ma lase sa bat la poarta lor 😀

5. Care crezi ca a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?

Intrebari de genul asteia mi-au picat la Cambridge 😆 atunci am dat un raspuns banal gen „intrarea la liceu”, „reusita la un examen”, etc. Nu cred ca avem in viatza asta un singur moment important; si daca ar fi unul cel mai cel, nu l-ai avea pana la 18 ani. Eu insa nu regret si n-am sa uit niciodata un „te iubesc!” dintr’o banala zi de joi, care m-a traumatizat grav…stiu ca lasa de dorit si ca lumea s-ar astepta la ceva mai inaltator din partea mea, dar ceva sau cineva mai important nu s-a mai intamplat sau n-a mai fost pana acum 🙂

Nu stiu daca ati mai primit’o, dar vreau sa dau tema pentru acasica domnisoarelor papusele Loryloo, Rox, Nice si Alinutza 🙂