Din categoria „Barbatii e porci”

Am gasit si eu nitel timp sa mai rasfoiesc bloguri. Si nu m-am incurcat! 😆 nu mai trecusem de mult pe la unele domnite, dar asta nu inseamna ca le-am uitat!
Si-asa am dat la Hubbis peste un articol kilometric ( se putea si mai lung zic eu, subiectul este inepuizabil) in care ne povesteste despre cat de obsedati si de porci sunt UNII barbati. Nici nu stiu daca ar trebui sa-i numesc barbati…Simpla prelungire dintre picioare nu le da dreptul de a apartine genului masculin, cred eu.
Dar revenind…articolul scorpiutei m-a facut sa imi aduc si eu aminte de cate experinte asemanatoare am avut si eu parte. Destule, din nefericire. Si daca Hubbis are parte de invitatii porcoase, apai barbatii au ce au cu buzele mele. Si stiti ca e enervant si frustrant intr-un fel? 😆 Pentru ca majoritatea coboara privirea spre sani sau spre fund. Nu si in cazul meu. Cei mai multi se opresc la buze, ca si cum mai jos nu ar avea ce vedea! 😆 Va dati seama sper ca glumesc… tare mi-ar placea uneori sa am platfus pe tot corpul, ca sa pot merge linistita pe strada. Norocul meu ca nu in treacat, nici unul nu poate sa-mi arda cate o palma sau sa ma atinga. La fund se ajunge mai usor, la buze e mai dificil :).
Da, de intamplari de-astea am avut parte cu toate, mai mult ca sigur. Si incercam sa le uitam, pentru ca le consideram penibile si scarboase. Si incercam sa avem grija de noi ( da, umblu cu spray-ul paralizant in buzunar, chiar daca stiu ca nu e extrem de eficient) pentru ca stim ca experientele astea ne marcheaza. Si incercam ( unele dintre noi! ) sa ne imbracam mai decent cand suntem singurele pe strada, dar ce te faci cu cei care te claxoneaza chiar si iarna, cand ai pe tine o geaca pana in pamant si esti infofolita mai ceva ca o araboaica? E grele, ma fetelor..
Insa in cele mai multe din cazurile astea, am avut noroc sa nu fiu neinsotita, ci cu vreuna din prietenele mele. Si altceva e cand imparti nervii sau spaima in 2. De cele mai multe ori, am fost colega de „Ce dracu’ ne facem?” cu Habiba… Am invatat sa ii mirosim de la o posta pe indivizii dubiosi si deja avem tot felul de tactici pentru a-i evita. Se stie deja ce inseamna „Habiba, opreste-te un pic, MA SUNA TATA!” sau „Fata, hai sa traversam”. Cealalta nu mai intreaba nimic, ci doar executa. Insa ce te faci cu indivizii care se plimba cu prietena de mana si cand trec pe langa tine, iti plimba subtil mana pe fund sau pe vreun san? Nu poti prevesti fanteziile unui barbat…
Da, am scris foarte random in articolul asta. Insa am simtit nevoia sa ma exprim si cred ca Hubbis m-ar fi impuscat daca i-as fi dat un ditamai comentariul pe blogul ei. Concluzia este ca e greu sa fii femeie in ziua de azi, dar si mai nasol e sa fii unul dintre acei barbati care trec pe strada si plini de „libidonisism” ii marturisesc unei femei ce i-ar face. Se gandesc oare acei barbati ce le-ar face femeia respectiva daca ar avea un cutit, un pistol si muschii lui Arnold Schwarzenegger? 😆

 

Barbatul si cele doua cuvinte

Esti barbat, nu esti deloc complicat, esti relativ simplu: ce ai in inima ai si in minte.
Spui deschis tot ce gandesti, mai putin cand vine vorba despre cele doua cuvinte pe care as vrea sa le aud in continuu eu, insa daca nu mi le spui, nu inseamna ca nu…ca nu…
Tu incerci, dar nu prea reusesti, crezi ca nu e specific barbatesc…( ascultati versurile, va rog!! Imposibil sa nu va placa!!)

Si adevarul este ca de cele mai multe ori le sunt scoase cu patentul din gura cuvintele astea :lol:. Va dati seama in ce dificultate ii punem la aniversarea noastra, la vreo sarbatoare, cand ne uitam la ei dand din gene sau cand ne pregatim sa ii sarutam cu patos, asteptand acel ceva? Pentru ca nuuuu, noi nu ne multumim cu niste flori, cu un „esti foarte frumoasa azi, iubito!” , cu o cina in oras. Noi ciulim bine urechile, lor li se pune un nod in gat.
Si daca de la copiii de 14-15 ani mai scoti cate doua cuvinte de’astea, pentru ca ei inca nu stiu cum e treaba, cei mai mari baga mainile in buzunare si spun „N-am!” cand vine vorba de asa ceva. Si daca inainte de casatorie tot auzi ” teiubesc!” spus pe nerasuflate, dupa, o sa auzi doar ” te iub..baai, ce greu e!”. Ca doar e nevasta’ta si cine stie ce pretentii isi ridica daca tu te dai sensibilicos pe langa ea :lol:.
Rad eu rad, dar nu prea e rasul meu. Am cunoscut destui baieti care nu spun ce le trece prin minte, ce simt, baieti care te baga involuntar in ceatza. Si tot ei spun ca noi suntem alea dificile, cand de fapt noi nu prea le intelegem lor limba. Barbatii toti sunt chinezi, dar noi suntem alea cu ochii alungiti :).
Si totusi cred ca o sa fie si altfel. Altfel adica mai bine, mai frumos. Nu sunt siropoasa, n’am pretentii de Hollywood, caci nu vreau o iubire ca in filme, ci una reala, cu „actori” care dupa „filmari” se intorc impreuna acasa, beau un ceai si adorm imbratisati. Nu neg visele mele referitoare la sarutatul in ploaie sau la plimbarile luuungi pe malul marii…dar le’as da pe toate in schimbul unui „TE IUBESC!„.

 

Bad day for everyone

Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

 

Locul/cuvantul ei

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

 

Nu ne scaldam de 2 ori in aceeasi iubire

Dar cei ce n-au iubit niciodata cu adevarat nu stiu asta si se ineaca toata viata lor in mocirle.

…pentru ca am auzit azi in autobuz o discutie care ar fi trebuit sa fie purtata in particular. In schimb, au auzit’o toti calatorii. Si sunt sigura ca fiecare a comentat’o in felul sau. Asa am facut si eu.
Caz simplu, intalnit inca de la inceputul omenirii: ea nu vrea sa se mai intalneasca cu el, dupa o relatie de 3 ani si ceva. El e distrus. Ceea ce nu se spunea in primii nostrii ani de viata este „Lasa ma, sunt atatea fete pe lumea asta”. ( replica este data de cel mai bun prieten al celui aflat in suferinta). Aha.
Nu sunt de acord. Nu stiu ce cred altii, dar eu nu sunt de parere ca o alta persoana o poate inlocui intocmai pe cea pe care tocmai ai pierdut’o. Si ati observat asta? Dupa fiecare despartire, toti iti spun „Lasa ma, ca e lumea plina de fete/baieti!”. Norocul meu ca nu am prietene atat de simpliste si de imbecile incat sa’mi fi spus asta vreodata…Norocul meu ca ele stiu parerea mea: atunci cand iti lipseste o anumita persoana, parca iti lipseste intreaga lume. In momentele alea, tu vrei pe cineva special, nu un strain! E ca si cum ai cere o Cola si ai primi apa chioara!
Sunt de acord ca dupa ceva timp, uitam de durerea pierderii partenerului si ne fixam pe altcineva. Pe altcineva diferit. Mai bun, sau mai rau. Dar niciodata identic. Un altcineva pe care il vom iubi mai mult sau mai putin decat pe cel anterior lui, mai pasional sau mai de forma, mai in secret sau mai evident. Dar niciodata nu vom iubi 2 persoane in acelasi mod…mi se pare imposibil…Una nu compenseaza lipsa alteia…Si mi se pare la fel de imposibil ca replica ” sunt fete/ baieti la toate colturile” sa consoleze un om parasit.Dragostea se gaseste prin colturi?! In unghere?! Sub fustele oricarei femei sau masina oricarui barbat?!
Nu cred. Nu cred ca lumea e plina de iubire. Nu mai am 14 ani ca sa cred ca Fat-Frumos se afla langa trecerea de pietoni de langa mine si asteapta ca eu sa-l vad. Dar nu am sa cred niciodata nici ca el este intr-un coltz, exersandu-si replici de agatzat si asteptand sa fie remarcat de mine, dupa ce mi-am pierdut un iubit si am facut prostia sa iau in considerare ce imi spune un om al mocirlelor: „Lasa ma, sunt atatia baieti pe lumea asta”…

 

In brate

Citeam aseara o povestioara de’a lui Sartre care ilustra existenta pentru sine si existenta in sine, pentru a explica ce este fiinta si ce este neantul. Cand a scris „Pierre cel absent”, filosoful a vrut sa sublinieze faptul ca atunci cand intram intr’o cafenea cu scopul de a ne intalni cu cineva (Pierre in cazul de fatza), cu toate ca locul freamata de energie si de fericire, daca persoana cautata nu este regasita printre zecile de chipuri, vom pleca dezamagiti capul si vom iesi…
Vedetzi cum inima de femeie interpreteaza tot..?:) Exemplul era unul cu rol filosofic, nicidecum sentimental; poate ca Pierre trebuia sa se vada cu un prieten sau cu fratele sau, sa faca schimb de carti sau de cd’uri. Eu am presupus imediat ca ar fi fost vorba de o intalnire cu o fata…O fata care poate il astepta de mult, care dorea sa isi gaseasca linistea in bratele lui, care avea ceva foarte important sa’i spuna, ceva de care s’a temut mult timp, dar si-a facut curaj intr’un final. Si in acest final el n-a aparut…Inima de femeie ma face sa ma gandesc la suferinza pe care ea a simtit’o, pentru ca am simtit’o si eu de atatea ori. Stiu cum e sa stai intre atatea persoane si sa te vezi singura. Stiu cum e sa iti doresti din tot sufletul sa rostesti ceva si sa nu poti din toata frica…Si astepti…
„Uneori lipseste o singura persoana si intreaga lume pare nepopulata”. ( Alphonse de Lamartine)

 

Sunt mandra de voi, ma!

N-am putut sa ma fac in continuare ca ploua si ca n-am primit un premiu dragutz de la Nice si de la Cami, carora le multumesc din sufletel ca n-au uitat de mine, in ciuda faptului ca trec mai rarutz pe la ele ( ca si pe la mine, dealtfel 😆 nu prea stau „pe acasa”).
Nu as putea sa nominaliez pe cineva anume pentru a da premiul mai departe, oricum multi dintre voi l-ati primit deja. Insa m-am hotarat ca de data asta sa ofer cadoul asta mic intregului blogroll 😀 pentru ca periodic, trec pe la fiecare, va citesc si imi spun parerea cand am una bine conturata. Sunt foarte mofturoasa la tot ce se scrie, dar exista domnishoare care m-au topit si m-au facut sa revin. Am dat si de baieti care mi-au aratat ca sunt oarecum diferiti de ceea ce cunosc eu…nu aveam cum sa ma uit in alta parte si sa nu-i vad! ( apropo, la multi ani, gagiilor! :*).
Hubbis primeste premiul asta dragutz pentru ca este si ea dragutza si este scorpiutza mea de suflet. E incredibil cum m-a facut sa-i torn intr-o singura seara cea mai importanta poveste din vietzishoara mea si cum m-a inteles..As avea multe de povestit cu ea daca ne’am vedea face to face, cred ca 24 de ore nu ne-am opri! Pe DianaEmma o apreciez enorm pentru faptul ca imi ofera mereu o alta perspectiva a lucrurilor. Exact cand am impresia ca ceva este cum vad eu ca este, ea imi arata si cealalta parte; si este mare lucru sa ai pe cineva ( chiar si prin intermediul unui blog) care sa iti arate ce iti scapa :). Despre Grapefruits am spus mereu ca e mamica si asa o sa ramana..de la ea am invatat sa scriu pe blog, sa comentez..de la Grapefruits am invatat multe doar citindu-i articolele. Nu o singura data m-a pus pe ganduri si nu doar de 2-3 ori am citat’o ori in cadrul unor discutii ori in statusurile de pe mess, cu numele de „Grapefruits, colegutza mea de blog, spunea ca..”… Loryloo este o scumpica..ea mereu mi-a inteles starile, supararile; parca empatiza cu mine de acolo de unde este ea. O vad ca pune sufletzel in tot ce face si ce spune si n-ai cum sa n-o placi, e ca o bucatzica de zahar pe care chiar daca o strangi in palma si o farami, mana tot o sa iti ramana dulce 🙂 nu poti s’o citesti azi si maine sa nu mai treci pe la ea. Pe Rox nici n-am simtit’o ca are 2_ de ani ( nu spun exact cat 😛 )! Este cea mai moderna mam’buni pe care o cunosc eu si o admir mult ceea ce este.. imi da impresia de femeie completa, independenta, visatoare dar cu capul pe umeri. Cam asa as vrea sa ma vad si eu peste ceva timp si daca am noroc, poate se indura sa iasa cu mine la o cafelutza, la practica :D. Langa Alinutza nu ai cum sa stai suparat! Are cele mai bune bancuri din cate am citit eu si daca vrei sa i-o trantesti cuiva, ai ce invatza de la ea! Ma oftic doar ca nu este mai aproape, cred ca as fi fost mult mai happy daca as fi avut’o langa mine, sa imi traga cate o palma cand sunt botoasa sau sa imi puna un zambet pe buze, pentru ca este mai capabila decat oricine sa faca asta! Delia imi place…am descoperit’o relativ de curand, dar n-am mai putut s-o las. Parca prea mult suntem pe aceeasi lungime de unda cand vine vorba despre femei, barbatzi, prieteni, relatii. Imi pare mereu fericita, senina si parca ma molipseste cateodata; imi pare ferma, hotarata, stie ce vrea si pe cine vrea. De la ea imi doresc capacitatea asta de a exprima opinii si de a lua decizii, de a pune punctul pe I, domnule! 🙂 N-am s’o uit pe Nice care ma surprinde de fiecare data cu ceva nou. Ma uimeste faptul ca o descopar incet incet si ca intre mine si ea sunt foarte multe asemanari. Are ea acel mod subtil de a ma face sa realizez asta..De obicei plec de pe blogul ei ori cu ceva mai multa cultura generala, ori plina de pofte de ceva bun 😆 . Cami are cele mai originale pareri din cate am vazut! Si are un stil de a le exprima si de a povesti ceea ce vede, de sta matza’n coada! Daca s-ar hotari sa publice un ziar sau sa apara la tv, eu cred ca i-ar fura painea de la gura lu’ Mircea Badea! Daca ar fi mai multi oameni ca ea, am fi in stare sa vedem si noi ce e bine si ce e rau..Sinsdesign este de o complexitate de nedescris! Sincer, nu inteleg cum poate sa fie la curent cu tot! Si ea, si Meandmydaughter sunt demne de toate aprecierile mele pentru faptul ca sunt niste mamici jos palaria, au timp de familie si de casa, dar isi gasesc momente libere si pentru ele! E mare lucru, nu stiu cate femei din zilele noastre mai sunt in stare de asa ceva ( am sa fur meseia de la ele, cand va sosi timpul :”> ). Si acum, sa trecem si la partea masculina de pe wordpress. Machiaveliq este mai mult decat funny! Niciodata nu am vazut la el un articol superficial, mereu si-a lasat amprenta pe ceea ce a scris.. si sincer, mereu a avut ceva amuzant de spus. Nu l-am vazut suparat sau trist si e bine sa stiu ca exista si romani fericiti! 🙂 Invatatorul chiar stie sa predea! Cu toate ca este foarte orgolios, cred ca cele mai tari pareri pe care le poate avea un baiat, la el le gasiti ( mai ales daca sunteti fete si aveti nevoie de sfaturi sincere). Vi’l recomand din tot sufletul…Se merita sa-i suportati mandria si zecile de corectari pe care sigur o sa vi le faca! 😆 . Igaveuponlife imi place de asemenea pentru parerile lui si pentru cum scrie; am citit la el puncte de vedere pe care le poate avea un baiat si la care nu m-am gandit niciodata! Mi-a schimbat cateva conceptii si m-a facut sa realizez ca lucrurile nu stau mereu asa cum le percepem noi, fetele 😀 Pe Brokenwhisper nu-l laud pentru ca sunt suparata pe el..si-a anuntat revenirea cu trambitze si fanfare si acum s-a dat iar la fund..pai asa se face? :-w
Au mai ramas cateva persoane despre care nu am spus nimic, dar pe care nu le-am uitat. As vrea doar sa imi mai rezerv putzin timp pentru a le cunoaste mai bine inainte sa deschid gura 🙂 Dar despre cele care am vorbit deja, pot spune ca mi-a facut o placere imensa sa le cunosc, chiar si asa virtual ..In viatza de zi cu zi nu dai peste oameni care sa te inteleaga si pe care sa ii intelegi la randul tau 🙂