Dupa cum v-am mai spus, nu am net. Dar ce e drept, am si o gramada de citit si de scris pentru saptamana viitoare. Proiectele pentru facultate imi mananca zilele, dar nu numai mie. Sunt placute ce e drept, dar s-au adunat toate exact acum. Si stiti cum e omul: cand peste o saptamana stie ca pleaca acasa si ca peste alte doua vine Craciunul, numai chef de lucrat nu are!
Si iata-ma mergand la biblioteca joi dupa-amiaza, incercand sa ma apuc de tema pentru management si marketing. Stupoare! Jumatate de sala plina de fetele din SNSPA care rasfoiau nervoase carti de Kotler si alte manuale. Mi-am bagat picioarele si am revenit azi. Deci da, va scriu din biblioteca ( simtiti si voi linistea din jurul meu? 😆 ). Dau peste cam acelasi peisaj. Norocul meu ca de data asta, am facut posta materialele din bibliografie. Era o situatie chiar comica: contrar parerii mele si a multora in general cum ca sala 6 ar trebui sa fie plina de studenti de la ASE, fetele din SNSPA au pus stapanire pe ea. Si da-i si fa schimb de informatii, fotografiaza pagini si intreaba in stanga si in dreapta ce a facut fiecare ca sa stii sa faci tu altceva :). Da, e obositor. Si e stresaaaaaant! Cand te gandesti ca ai de predat ditamai tema peste cateva zile, plus altele la fel de mari intre timp, iti cam vine sa te urci pe pereti. Dar atmosfera din sala era superba, dupa parerea mea. Sa vezi atatea persoane din grupe diferite ca studiaza, ca se consulta si ca au in comun acelasi obiectiv, e ceva! Nu stiu daca prin aceste teme, profesorii urmaresc strict cunoasterea. Nu se gandesc ei oare si la socializare? Mi-ar fi greu a crede ca nu ! 🙂
Duse au fost zilele in care Dana se trezea doar pentru a merge la cursuri si pentru a admira de la distanta frumusetea facultatii…Ca sa nu mai zic de cele in care ma trezeam la 10-11…S-au pierdut si serile alea in care luam toate blogurile la rand, in care scriam articole lungi si foarte informate ( in unele cazuri), in care o ardeam aiurea pe Facebook pentru a inspecta „piata” social-virtuala :lol:.
Daca as gasi si daca as putea, mi-as dori din tot sufletul meu sa cumpar macar 2-3 ore in care sa stau aiurea in pat sau la calculator, fara sa astept anumite persoane cu care sa discut sau sa lucrez la anumite teme. Pentru ca asa se intampla cand vrei sa fii la zi cu toate proiectele si nici sa nu lipsesti de la cursuri si seminarii – ramai fara timp pentru tine. Doamne fereste sa mai ai si nenorocul sa ai vreo problema in viata de cuplu sau in cea de familie, ca ti se rupe firul intregii activitatii si imperii de planuri se darama…Asa ca nu iti ramane altceva de facut decat sa te imparti in nu stiu cate bucatele astfel incat sa incerci macar sa impaci pe toata lumea si sa speri ca fiecare se va multumi cu particica sa primita. Evident, cei apropiati voi intelege mereu…
Si ca sa le tai elanul celor care cred ca Bucurestiul este raiul cluburilor si al dezmatului pentru absolut toata lumea, am sa spun si ca mai bine s-ar gandi de doua ori inainte sa deschida gura. Mai bine ar lua in consideratie si tot ce implica aceasta viata de noapte ( bani, timp, rezistenta) :). Mai sunt si cei care vin aici mai mult pentru a invata si pentru a cunoaste… Si daca va amintiri, acum cateva saptamani am scris un articol in care va vorbeam foarte entuziasmata despre niste conferinte AdRev pe domeniul publicitatii. Ei bine, din 5 astfel de conferinte nu am reusit sa ajung decat vineri seara la una. Restul duse au fost din cauza unui proiect pentru teoria comunicarii :). Dar chiar si vineri seara, la ultima activitate, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce am vazut. Asemenea conferinte iti arata ce se afla in spatele reclamelor. Te invata sa ai la tine mereu o foaie de hartie si un creion si sa te plimbi muuuult…si cum vezi ceva care te inspira, indiferent cat de absurd ar fi, sa iti notezi ideea. Nu se stie cand iti va folosi…
Deci da, regret lipsa mea de timp pentru lenevit, pentru plimbari fara vreun scop anume, pentru citit bloguri ( imi cer scuze bloggerilor mei preferati pe aceasta cale 😦 ) si in general, pentru mine… Pe de alta parte insa, ma bucur enorm ca am activitati care nu fac decat sa imi sublinieze si mai tare in mod pozitiv alegerile facute. In plus, fiecare ora petrecuta in afara bibliotecii, este ridicata la rang de moment unic de catre psihicul meu :lol:.
Stiu ca practic am sugerat o a doua parte la „Si daca timpul curge, sa curga in pahare”, doar ca aceasta va fi poate la anul, pentru ca acum nu prea ma mai simt in stare. Am inceput sa ma pup si eu foarte serios cu facultatea, cu N proiecte si teme, cu mers la BCU in mod regulat si da, e al naibii de obositor ( nu, n-am sa folosesc niciodata cuvantul „GREU”, pentru ca imi place prea mult ceea ce fac). Dar cred ca asta a fost unul din riscurile Bucurestiul: invatat, invatat si iarasi invatat!
Imi cer scuze si daca am mai inceput sa lipsesc din peisaj…e de bine, stati linistiti :lol:. Doar ca fericirea ma tine departe de laptop, ca si temele si gandurile pe care le am uneori…Chiar aseara inainte sa adorm mi-am amintit de un film pe care l-am vazut in urma cu multi ani, dar care are mereu aceleasi efecte asupra mea. Stiu ca v-ati fi asteptat ca in mod normal sa recomand „Sweet November”. O fac! Daca nu l-ati vazut pe luna asta, nu mai asteptati! Dar vroiam sa va vorbesc de data asta despre „Stepmom”, un film de acum 12 ani, avand in rolurile principale pe una dintre actritele mele preferate – Julia Roberts si pe Susan Sarandon.
Povestea nu e foarte complicata, e un caz clasic, as spune. Un cuplu cu 2 copii ( o fata in varsta de 11-12 ani si un baietel) divorteaza. Raman in relatii bune, impart custodia copiilor. Pana cand tatal isi gaseste o iubita mult mai tanara decat el, pe care se hotaraste s-o ceara de nevasta. Totul clar pana aici, insa nici nu va dati seama cat de al dracului de complicat este pentru copii, mai ales pentru fata care incepe sa se confrunte cu probleme adolescentei, s-o accepte pe mama vitrega. Si ca totul sa fie si mai dificil, mama descopera ca are cancer si ca va muri in viitorul apropiat.
Nu spuneti ca mama vitrega ( Julia Roberts) este o scorpie doar din cauza ca urmeaza sa ii ia locul celeilalte…Este greu si pentru ea… E tare nasol sa se dea peste cap sa isi adapteze obiceiurile si munca la noua viata de familie si mai ales sa ii faca pe copii sa o accepte macar.
Serios, exista probabilitatea sa-l fi vazut. Dar daca nu ati facut-o, descarcati-l. O sa va aduca aminte intr-un fel sau altul de mamele voastre, de care stiu ca majoritatea sunteti departe…
Stiam eu ca Sandra e nebuna. Acum m-am convins! 😆 Dar imi place de ea. Nu ma asteptam sa cunosc atatea persoane de treaba si nici sa ma atasez de cateva inca din primele saptamani petrecute la facultate. E placut sa vad ca pot tine enorm si la prietenii care nu s-au legat neaparat acum 10 ani. Bine spunea Septimiu Chelcea… „nu tot ce e vechi e si profund”. As completa eu ca nu tot ce e nou e superficial sau lipsit de importanta. Dar deja aberez.
Coleguta mea creata mi-a trimis urmatorul mesaj pe facebook ( da! Facebook 😆 ):
O prietena mi-a sugerat ca ar trebui sa facem ceva special pe facebook pentru a spori transparenta si constientizarea luptei contra cancerului de san la femei, pe luna octombrie.
E un lucru usor de facut si va propun sa participam impreuna astfel incat sa devina un eveniment memorabil.
Anul trecut ideea era sa posteze fiecare pe peretele facebook culoarea sutienului sau. Aceasta initiativa feminina a lasat in dubiu barbatii timp de cateva zile, in timp ce femeile pareau ca scriu aleatoriu niste culori.
Jocul din acest an are legatura cu geanta voastra. Va trebui sa scrieti pe perete unde anume va lasati geanta in momentul in care intrati in casa sub forma „Imi place pe….” si adaugati locul. De exemplu:”imi place pe pat” sau „imi place pe masa din bucatarie” sau „imi place pe scaunul de la birou”. Ati inteles?
Bine! Scrieti raspunsul vostru pe (status) peretele facebook (si nu ca raspuns la acest mesaj!) si trimiteti la cat mai multe femei acest mesaj.
Mi-a placut ideea la nebunie! 🙂 Adica nu cred ca e ceva cu o finalitate palpabila, nu cred ca ar avea alt scop decat cel de distractie. Si nu puteti spune ca nu e funny sa vedeti pe la statusuri chestii de genul: ” Mie imi place pe canapea!”, „Mie imi place pe cuier!” sau „Imi place In bucatarie, langa cuptorul cu microunde!” :lol:. Ii face pe multi sa ridice o spranceana sau sa se scarpine in cap. Deci care aveti cont de Facebook si va surade si voua acest juculet, dati-i bataie! Care nu, dar totusi aveti cateva idei traznite, va puteti manifesta aici. Uimiti-ma!
Nu prea imi dau seama daca este sfarsitul sau inceputul zilei si nici daca sunt obosita din cauza unui program lung sau a unei nopti nedormite; norocul meu ca s-a inventat ceasul si stiu ca e 7 a.m. Afara e inca intuneric, bulevardul incepe sa se aglomereze si oricum nu vad nimic de umbrela. Asta imi mai lipsea, sa mai bata si vantul. Imi trag basca mai pe fata si merg catre metrou. Ma lovesc de o pustoaica de vreo 7-8 anisori, cu un ghiozdan mai mare decat ea si cu o pelerina roz bombon. Are viteza. Cred si eu: nu se compara facultatea cu clasa 1.
E mai full ca la pranz. Si vorba sora-mii, la stanga si la dreapta numai barbati la costum si femei cu tocuri si paltoane…stiti voi, oameni cu acel look afacerist. Ei asteapta foarte calmi pe peron, eu ma enervez ca nu mai vine odata metroul.Ei mananca meticulous ori un covrig, ori o placinta cu branza, eu injur ca nu gasesc sticla de ceai cald prin geanta. Ei se aseaza si isi scot ziare, “HA!” imi spun, acum stiu si eu ca lumea obisnuieste sa citeasca in metrou si imi scot o carte ca sa ma simt mai bucuresteanca. In primele zile eram atenta la statii si nu imi permiteam luxul de a fi cu ochii in alta parte. Apoi cand am incercat si eu smecheria asta, mai mai sa cobor la statia gresita. Nu si de data asta. Acum sunt tare! Am omis insa faptul ca in geanta aveam “Bucuresti. Amintiri si plimbari” de Catherine Durandin. Mda, m-am gafat: bucurestenii nu citesc despre orasul lor. Mai am de lucrat la partea cu integrarea.
Si ce daca ploua? Eu sunt imbracata bine si am o umbrela data naibii! Doar ca pe Lascar Catargiu sunt ditamai baltile si eu nu am abilitatile necesare de a sari peste Marea Neagra. Ocolesc frumusel fara sa imi fac griji pentru masinile de langa mine; circulatia oricum e blocata, slabe sanse sa ma ia unul pe capota. In sala de curs le zambesc frumos catorva gagici. Le ador deja, in ciuda a doar doua saptamani petrecute cu ele. Ma scurg si ma pun langa ele. Sandra nu stie cum sa se aranjeze mai bine pentru cursul unui prof, Flaviei ii pica ochii de somn in gura. Si mie. Ma uit fugitiv catre geam si observ picaturi mari cum cad; imi amintesc de editia de vineri de la “Dansez pentru tine”, de dansul in ploaie. Ce ma mai topesc dupa chestiile astea romatice, dar ce ma mai si oftic…
Si ce daca ploua? Asta nu ma scuteste de mersul la piata. Trec in fuga pe langa raionul de carne, oricum nu stiu sa gatesc tocanite, ciorbe etc. Traiasca salatele si junk food-ul! Imi suna telefonul; e al dracului de greu sa trag cosul dupa mine si sa si vorbesc in acelasi timp. Cucoana de casa se uita urat la mine. Ma obliga legea sa am marunt?! Tarasc de sacosa pana acasa. Am chef de barfa cu Habiba, in seara asta clar ne culcam tarziu. Langa scara dau de aceeasi pustoaica. Se chinuie si ea vreo cu 3 pungi, cred ca o trimisese maica-sa la piata. Cred si eu: nu se compara…uhm…ah… la naiba! Imi trag rusinata basca pe fata si clar nu mai am de gand sa ma plang! Unde dracu-s cheile?! Aaaaah, pai nu se compara! 😆
Acum cateva luni cand ma gandeam la 1 octombrie, la mutarea in Bucuresti si la inceputul facultatii, era ca si cum as fi avut din nou 5 ani si mi-as fi inchipuit cum as fi aratat la 30. Din motive fataliste si nebunesti pe care numai sufletelul si creierasul meu ar fi putut sa le invoce ( nu, nu le reproduc), am fost sigura ca nu mai prind luna asta, nu imi vedeam viata mai departe de vara asta. Credeam ca octombrie nu mai vine si a venit.
V-ati prins desigur ca articolul asta a fost programat ( v-am spus doar ca nu va las sa uitati de mine si nici nu putea sa treaca ziua de 1 fara toate cele bune din partea mea). Insa chiar mi-am dorit enorm sa va urez o luna cat mai frumoasa, mai plina de fotografie, de inceputuri, de vise, de bauturi calde, de persoane agreabile si chiar iubite, de banutzi chiar ( de ce nu? ), mai plina de plimbari prin parc ( pasind pe frunze) si de vise…
Si daca va intrebati ce fac, probabil ma minunez si astazi de cat de frumoasa e casa mea, dar injur multitudinea de lucruri pe care in mod sigur nu le voi fi terminat de aranjat! In mod sigur am investigat deja magazinele de prin zona si acum incep sa umblu prin cafenele. Tot ce e posibil sa imi fac planuri mari pentru weekend, care ar consta in, bineinteles, luat Bucurestiul la picior. Da, sunt fascinata dar si usor speriata. Dar asta doar in cazul in care va intrebati cum sunt primele mele zile aici…:)
P.S: ascultati-o, va rog… e chiar… de octombrie…
Gata, gata, am venit si promit ca nu mai plec decat in toamna cand ma voi muta in Bucuresti, pentru ca sunt studenta la SNSPA, baby! b-) 😆 Ma bucur enorm ca nu m-ati parasit zilele astea, am citit toate mesajele voastre de incurajare si va multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase de incurajare…se pare ca mi-au purtat noroc :D. Si acum, ca sa nu va mai fierb, incep sa va torn tot.
Ma, frumos Bucurestiul. Cu multe locuri intresante, pe placul meu. Doar ca am vazut si eu de-abia saptamana asta ce inseamna faimoasa aglomeratie bucuresteana. De-asta dupa cateva experiente cu 783-ul, m-am intors fericita la metroul meu, care initial ma speria grav, dar despre care am realizat ca e o binecuvantare pentru toti cei care trebuie sa ajunga la serviciu si la facultate.
Sooo, am stat intr-un apartament frumos, racoros al unei prietene. Sedea noastra ar fi fost chiar foarte placuta daca nu ar fi fost insotita de examene :(. Si cea mai groaznica zi a fost duminica…La 7 fara ceva am fost la SNSPA, sa dau examenul de admitere. Multa lume…si erau doar elevii care dadeau examene la psihologie, filosofie si economie. Cei care dadeau la romana erau vreo 300 si dadeau proba in alta locatie. Facultatea in sine mi-a placut foarte mult: curata, eleganta, zona buna. Profii par a fi foarte de treaba iar studentii din anii mai mari ne-au condus la sali si nu ne-au lasat sa ne pierdem prin cladire ca prostii, asa cum s-ar fi intamplat in alte parti. Pe scurt, organizare buna. Examenul a constat in 3 subiecte alese pe loc, in fatza noastra din cele 100 propuse. Si situatia statea cam asa: inainte sa plec, din cele 100, eu stiam foarte bine 85 din ele. Dar de celelalte 15 recunosc, nu prea aveam idee. M-am gandit ca nu sunt sanse sa imi pice exact ce nu stiu, dar, in paranoia mea de scorpioanca, cu o zi inainte de plecare, mi-am scos de pe net si restul subiectelor si le-am citit de cateva ori ca sa fiu eu sigura ca am parcurs tot. Duminica, STUPOARE: exact 3 din subiectele pe care le facusem cu cateva zile inainte! Si da-i si scrie, Dano, cat iti amintesti din fiecare si incearca sa structurezi ideile cat mai bine, ca sa fie eseul bine elaborat :lol:.
Imediat dupa ce am iesit de la filosofie, la ora 11, am pornit sa ma inscriu la Academie. In timpul asta, imi tot dadeam telefoane cu a mea surioara, care ma tzinea la curent cu ce era pe acolo. Raport situatie: perioada de depunere a dosarelor era intre 8-13, Suri era acolo de la 8 dimineatza, si pe langa ea, coada se intindea pe vreo 3 strazi ( in jur de 3000 de candidati adica ). Mi se urcase la cap… 783 a intarziat juma de ora si am mai facut inca o ora pana la Politie.Acolo, puhoi de lume. Multi ( parinti banuiesc) cu seminte si bere, de parca venisera la gratar, iar odraslele lor se inghesuiau buluc in fatza portilor. Jurnalistul de la Antena 1 m-a gasit exact pe mine dintr’o mare de oameni si prima sa intrebare a fost „E imbulzeala?”. Nu, frate!!! Asa ne place noua sa stam, mai inghesuiti, cand afara sunt 35 de grade! Si mi-a fost sila de politie… am terminat foarte repede tot ( desi pt mine orele alea au trecut ca dracu’) si ma bucur ca nu am avut sansa sa intru. Nu am avut nici pregatirea necesara si nici vointa sau suflet pt asa ceva. Nu as fi putut sa ma trezesc zilnic la ora 6, sa dau ture de teren ca nebuna, sa faca nu stiu cine instructie cu mine. Nu, nu eu… succes celor care urmeaza sa intre, sper sa stie in ce s-au bagat!
Da, au fost cateva zile foarte dificile si obositoare de pe urma carora m-am ales cu dureri de picioare, de cap, de burta si cu nelipsitul bot umflat :lol:. Am avut emotii mari, dar au trecut. Ieri cand am depus dosarul de inscriere la SNSPA, nu mi-a venit sa cred ca asta fusese tot: o cerere completata, o taxa achitata, cateva semnaturi si gata. Am fost si sunt cea mai fericita. Pentru orgoliul meu, astept acum si rezultatele de la limbi moderne aplicate, desi am intrat deja la Comunicare si PR. Si sunt mandra de mine si de facultatea mea! Iar pentru cei care isi doresc la anul sa dea la Academie: nu datzi decat daca sunteti foarte siguri ca asta vreti si decat daca va doriti voi din tot sufletul; altfel, n-o sa mearga si va veti chinui degeaba. Pentru cei care dati la SNSPA: nu dati filosofie :lol:. E frumoasa, dar nu e materie nici de examen, nici de bac. Dati limba romana sau economie. E mai bine :D.
Acum incep si eu sa ma bucur de vacanta. O sa incep sa merg la plaja ( si da, mi se cam rupe de radiatii), sa ies prin oras, sa lenevesc, sa stau 3 ore cu cafeaua in fatza, sa scriu mai des pe blog si sa vad ce mai faceti si voi, pentru ca am ramas in urma cu tot 😦 timp de mai bine de o luna, am fost pe alta lume. Dar promit ca ma voi pune la curent in cateva zile :*. In fond, nu am nimic altceva de facut. Daca sunt bine? SUNT BINE!
Maine am primul drum la Bucuresti – inscriere, depunere de dosare, etc. Plec la 5, ma intorc seara… Nu am mai fost in capitala de cativa ani si nu am mers niciodata fara un adult..acum mai am putin si devin eu unul… Voi fi doar cu Habiba..norocul nostru ca o sa ne invartim mai mult in sectorul 1 si putin prin 6.
Am dat peste melodia asta ( o stiu de mult, sunt fana Vama Veche) – „Andrei singur”. Eu cred ca li se potriveste multora dintre noi…exact ieri au trecut 8 luni de cand m-au aruncat si pe mine in sus baietii de 18 ori X 2 ( sunt mai speciala), 8 luni de cand m-am simtit mai libera ca niciodata, 8 luni de cand am scris asta. Si habar nu aveam la momentul respectiv ce ma asteapta: emotii, bac, facultate, plecare, despartire, totul pe cont propriu, decizii..
Vorba lui Liviu..am imbatranit cu 10 ani intr’un singur an 😆 eu nu vreau decat sa treaca si luna iulie cu bine…dupa, trec toate…
Usor usor incep sa-nnebunesc..
Privirea mea se-ndreapta-n puncte fixe..
Parc-au trecut opt ani si nu opt luni
De cind strigam ca „am doar 18 ani…..”..
N-am mai visat de mult ca pot sa zbor
Si nu mai stiu exact unde e marea si ce culoare are..
Si sunt atit de multe cuvinte pe care nu le stiu:
Ce-i aia trandafir sau muzica sau plaja…
……………………………………………………………………………………
LATER EDIT:
N-am dormit toata noaptea. De-abia am asteptat sa se faca 4 jumate sa ma trezesc…
Avem noroc si prindem ultimele 2 locuri din autocarul catre Bucuresti ( cel de 5:45:). De faaapt, erau rezervate insotitorilor soferilor, dar eram 2 fete singure care aratau bine, deci…:lol:
La SNSPA am terminat intr-o jumatate de ora. Totul foarte organizat, lumea foarte placuta si dispusa sa te ajute, sa iti arate, sa iti explice. Evident, foarte putine locuri ( atat la buget cat si la cu taxa). Am examenul duminica la prima ora si mai mult ca niciodata imi doresc sa intru. Imi aminteste mult de liceul meu si asta e de bine; de foarte bine, chiar!
Universitate – imensa cladire. Ma duc sa ma inscriu la limbi moderne aplicate. Vad negru in fatza ochilor: aproximativ 100 de persoane intr-o sala mai maricica. 2 tipuri de fise de completat, multe limbi straine combinate in cele mai ciudate moduri. Coada mare la depus dosare si la platit chitanta de inscriere…Si pana la 14 trebuia sa ajungem si in sectorul 6 la Jurnalism…
Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicare inseamna UN ETAJ ( etajul 6), aflat in sediul Politehnicii. WTF?! Nu vad care e legatura, dar banuiesc ca nici nu trebuie sa observ eu ceva. Candidati multi, 120 de locuri in total.
Am ars-o aiurea vreo 3 ore prin Unirii. Bucurestenii NU stiu sa conduca dar NU stiu nici sa traverseze. In rest, nimic deosebit. Aceeasi baieti frumosi si aceeasi magari ca si la Constanta. Cu exceptia faptului ca am iesit din Mc’ul din Unirii si am dat nas in nas cu Connect-R care mergea foarte grabit pe strada, discutand cu un alt tip :lol:. A fost un shoc pt mine, va rog sa ma intelegetzi…maine-poimaine ma trezesc ca stau langa masa lui Catalin Botezatu, amandoi la o apa plata cu lamaie.
Sunt obosita si ma enerveaza discutiile despre Madalina Manole. Jurnalistii de la nu stiu ce radio de rahat au anuntzat aceleasi lucruri despre moartea ei din juma in juma de ora, toata ziua. Pana maine deja or sa apara 1000 de ipoteze despre cum s-a intamplat, pt ca nimeni nu vrea sa inteleaga ca in spatele acestei femei aparent fericite, statea neimplinirea, tristetea si sictirul de viata. Pana maine deja o sa vad statusuri gen „RIP” si bocete si vaiete si tot pana maine, or sa apara nu stiu cati fani Madalina Manole. Totul peste noapte: la propriu!
Sincer, am ascultat-o doar cand eram mica. Cand ea, Laura Stoica, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, etc erau la moda. Pe vremea aia nu imi dadeam inca seama ca sunt un antitalent muzical si ii fredonam melodiile, dorindu-mi sa devin cantareata. Bine ca m-am trezit la realitate…:) Dar dintre toate, pe astea am ascultat-o cel mai des ( ultima oara acum un an):
Si DA, a fost o mare artista, a avut o voce superba si niste melodii pe masura. Dar noi am uitat de ea si am uitat ca a trecut prin multe si refuzam sa intelegem ca a fost nefericita. Daca nu s-ar fi sinucis, nimeni nu ar fi stiut ca azi implinea 43 de ani…Rusine sa ne fie!
V’am avertizat ca o sa cam trag chiulul de pe blog si ma tzin de cuvant :”>. Observ totusi ca nu sunt singura, ca multi probabil sunt cu examene, unii poate sunt in vacantza sau pur si simplu vremea frumoasa i-a ridicat din fatza calculatorului si i-a scos la plimbare :). Daca lumea se distreaza, eu ma bucur. Doar e vara, ce mama naibii!!!
Sincera sa fiu, cu toate ca in mai putin de 2 saptamani incep si eu bacul, nu stau 20 din 24 cu ochii in carti :lol:. Mi-am spus ca am invatat destul in tot liceul, ca note mari oricum o sa iau, ca se mai si aranjeaza unele chestii si ca nu are rost sa ma consum degeaba. Mai bine invatz din greu pentru admitere…si am inceput deja sa citesc la filosofie pe plaja :lol:. Un caiet, o zona linistita, ulei pe spate, Cola rece in geanta si un telefon ca sa nu fiu chiar rupta de lume…cand mi se face cald, intru un pic in mare ca sa ma racoresc dupa care ma pot apuca iar de treaba. Sa stiiti ca functioneaza si e o metoda de invatat foarte relaxanta.
Dar lasand la o parte examenele si caldura, trec printr’o perioada foarte ciudata ( sunt sigura ca stiti si voi despre ce vorbesc, desi poate unii n-ati constientizat la momentul respectiv). Ma gandesc ca…nu mai sunt eleva, am terminat liceul deja. Dar nici studenta nu sunt inca, mai am de sustinut o admitere, mai am de mancat pana ma vad la facultate. In concluzie, cum naiba ma pot numi eu acum?! Nu sunt nici laie, nici balaie… ma simt a nimanui, ma simt ca intre ciocan si nicovala, nici la bar nici la spital, intre munte si campie, ca intre doua ape. Si pentru o persoana care pana acum a avut scorpuri destul de bine definite in viatza, e straniu sa nu se poata eticheta in nici un fel din punctul asta de vedere… Paco de Lucia – „Entre dos Aguas” este pe repeat de cateva zile bune, de cand am starea asta si presimt ca o sa ramana in lista mea cel putzin pentru tot restul verii :). Din mai multe puncte de vedere… am terminat o etapa foarte importanta, urmeaza alta si mai si, dar momentan sunt in cumpana. Am prietene care vor schimbari radicale vara asta, care vor sa marcheze sfarsitul a ceva si inceputul a altceva, dar nu stiu cate realizeaza perioada asta de cateva luni in care suntem efectiv in aer.
All in all, eu sper sa va placa melodia :). Dati drumul la muzica, facetzi’va un 3 in 1 cu gheatza si odihniti’va… stim cu totii ca se anuntza o vara nebuna, nebuna de tot! :>
Stiti cum sunt unii oameni..? Pana nu se ard singuri, habar nu au ca focul e fierbinte. Stiti cum sunt altii..? Blameaza anumite persoane pana cand se trezesc in sistemul pe care odata il judecau atat de aspru :).
Desi sunt constienta ca nu e tocmai bine, nu ma pot abtine sa nu etichetez o persoana de la prima vedere. Pentru mine, impresia dintai conteaza enorm. Cateodata am fler si imi dau seama ca am dreptate, dar sunt si datzi in care realizez ca ma insel.
Azi m’am prins eu ca m’am gafat tare in ceea ce ii priveste pe politisti. Adica, sa fim sinceri…cati dintre noi nu ii consideram pe asa-zisii oameni ai legii a fi destul de inapti? Cati nu’i comparam pe politisti cu Garcea? Si cati oare nu avem o parere atat de gresita..?
Nu vreau sa credetzi ca le iau apararea doar pentru ca dau admitere la Academie 🙂 stiti ca acum ceva timp am postat si niste bancuri cu politisti si mai stiti ca nu imi doresc atat de aprig sa intru la facultatea asta. Dar astazi am dat si eu examenul psihologic…examen prin care politistii trec de vreo 2 ori pe an. Si dati’mi voie sa va spun ca am intrat la ora 11 si am iesit la 15:30 cu nervii intinsi la maxim!
Ar spune multi ca un asemenea test nu e greu, ca poti sa pacalesti evaluatorii si sa pretinzi ca esti mai calm decat in realitate, mai sociabil, mai deschis, mai cuminte sau mai inteligent. Am observat ca daca nu esti, adio si un praz verde! E imposibil sa mintzi…
Pentru amatorii care pe viitor vor sa dea la Academia de Politie sau pur si simplu pentru cei care vor sa stie cum merge treaba pe acolo, dati’mi voie sa va spun ca lucrurile nu sunt asa de simple si de la mintea oricui precum cum par. Ma refer la faptul ca in orele astea in care nu am avut pauza ( am mers 2 minute la toaleta si atat 😆 ) a trebuit sa raspund la 200 de intrebari legate de caracter si personalitate, la 80 de intrebari menite sa testeze perspicacitatea si atentia, la 70 de intrebari logico-matematice pt IQ ( durere in cazul meu :lol:), la 150 de intrebari legate de inteligenta in comunicare + o ditamai autocaracterizarea scrisa pe moment. Inspiiiiiiiir siiiiiii…expiiiiiiiiir.. 🙂
Faza e ca din cauza mass-mediei in mare parte, noi ne’am format o parere de cacao despre politisti. Nu vreau sa’i ridic in slavi pentru ca stiu si eu ca unii sunt inapti. Dar nici nu are rost sa ii consideram pe toti niste dobitoci! Noi ne’am obishnuit sa apreciem pompierii foarte mult. De ce? Pentru ca in caz de incendiu, astia ne salveaza! Si ne’am obisnuit sa injuram politistii. De ce? Pentru ca astia reprezinta legea si e normal ca atunci cand cineva incearca sa ne impuna ceva, sa fim oarecum sictiriti si carcotasi. De’asta am concluzionat eu, ca, cine doreste sa intre in sistemul asta, trebuie sa fie tare in nervi, sa aiba un psihic de invidiat, sa nu puna la suflet si sa nu fie deloc sensibilicos :). Ori eu mi’s artista, frate, indiferent cat de colerica oi fi…Si tot de’asta nu am sa regret deloc daca nu am sa iau examenul psihologic: inseamna ca nu am aptitudini pentru un job gen CSI :lol:.
Chocolate Follie 