Nu stiu altii cum sunt sau cum au fost in copilarie, dar eu am o frica ( nefondata, recunosc) de tot ce inseamna reptile. N-am fost pasionata cand eram in scoala primara sa prind soparle alaturi de colegii mei si nici acum nu sunt toleranta sa aud zgomotele acestor vietati prin iarba atunci cand sunt la munte, la padure. Daca stau bine sa ma gandesc, poate de-asta nici nu sunt chiar o atat de mare amatoare de natura…
Si Doamne, imi place sa cred ca pot orice si ca nu mi-e frica de nimic pe lumea asta. Asta e paradoxul! Incerc sa ma conving ca pot trece peste orice. Dar cand ma gandesc la zicala aia care spune ca trebuie sa stai fatza in fatza cu cea mai mare temere pentru a o infrange, simt cum mi se taie picioarele si ca mi se rupe firu’🙂 .Nu as face sacrificiul asta (suprem din punctul meu de vedere) pentru nimeni si nimic. Nu as putea sa am un sarpe in fatza ochilor. Sau as putea…lesinata fiind, inconstienta de prezenta creaturii😆.

Oamenii de stiinta si-au pus aceeasi intrebare, iar cercetarile efectuate au sugerat, ca omul, a dezvoltat o inclinatie, din nastere, de a “simtii” serpii si paianjenii, si sa invete sa se teama de ei.
Psihologii au descoperit, ca atat adultii cat si copiii, pot sa detecteze imagini ale serpilor printr-o varietate de obiecte neamenintatoare mult mai repede decat arata broastele, florile sau omizile. Cercetatorii cred ca aceasta abilitate a ajutat oamenii sa supravietuiasca in salbaticie.
“Ideea este ca prin toata evolutia istoriei, oamenii care au invatat mai repede sa se teama de serpi, au avut un avantaj in supravietuire si reproducere. In mod sigur oamenii sunt capabili sa detecteze prezenta serpilor foarte repede, au transmis asta in genele lor”, a declarat Vanessa LoBue, doctor in psihologie, la Universitatea din Virginia.

Si am auzit eu tot felul de teorii. Una ar mai fi aceea ca, oamenii, tragandu-se din maimutele care se tem de serpi, au primit ca mostenire aceasta frica. Cu toate ca nu sunt eu prea religioasa, ma duc cu gandul si la pacatul originar…Adam, Eva, sarpe…n-am lecuit de atunci in privinta serpilor si de-asta fugim de ei ca de dracu’😆. Cert este ca, aceasta frica activeaza cu succes ( din nefericire) in randul nostru de nici mai mult nici mai putin de 85 de milioane de ani. Si cum nu putem comite prostia de a scoate serpii din lantul trofic, am invatat sa traim cu aceasta spaima care, se pare, ne prinde bine totusi. Ma gandesc insa ce este in capul nebunilor care apar pe la Animal Planet in cautare de reptile & stuff. Nu inteleg persoanele pasionate de asa ceva, dar cred ca nici nu trebuie.
Nu cred ca o sa am vreodata curiozitatea de a vedea un sarpe nici macar in gradiniile zoologice. Vorba lui Toma Caragiu in „Femeia superioara” ( vedeti blogul lu’ Roz): „Asa e, mama..Ce’mi trebuie mie? Nu-mi trebuie!”.

P.S: nu faceti prostia de a da search pe google pentru poze cu titlul „afraid of snakes”. Ori veti avea cosmaruri la noapte ( am sa va spun maine asta) ori nu va veti mai ridica de pe scaun vreo ora, pt ca veti avea impresia ca va misuna niste cobre printre picioare😦.