M-am prins si eu tarziu ( adica ieri) ca a fost saptamana eroilor copilariei pe Facebook sau ceva de genul. Nu stiam de ce toata lumea avea poze cu personaje din desene animate FRUMOASE! Chiar ma miram ca nimeni nu a luat in considerare ultimele porcarii violente aparute sub numele de „cartoons” :).
Am mai scris acum mult timp despre „Viata cu Louie”, care ma obseda chiar si anul trecut. Singurul motiv pentru care am renuntat sa ma mai uit este acela ca nu mai am timp. Dar cunoscand-o pe Iulia, o colega de-a Habibei care seamana incredibil de mult in gesturi si in pisiceli cu o veritabila matza, mi-am adus aminte de „Aristocats”, unele dintre cele mai savuroase desene animate ale copilariei mele. „Everybody wants to be a cat” ma bantuie chiar si acum la 19 ani… ba chiar zici ca s-a dat cu gaz de ras in camera noastra de cand ne uitam la clipul de mai jos! 😆 Scena in care pisicile dau din picior pe pian si apoi pica vreo 4 etaje mi se pare PRICELESS!!! =)) Enjoy!!!

Reclame

1. Cat de mult ai dormit ? Imi place mie sa ma odihnesc, sa lenevesc, sa o ard aiurea, dar nu prea mult. Nu am probleme cu trezitul de dimineata; cateodata dorm 3-4 ore pe noapte, daca situatia o cere, iar cand sunt foarte obosita, ajung sa hibernez vreo 12 ore :lol:. Mai mult nu-mi iese nici daca vreau…nu ca as fi eu Femeia Activia, dar dupa un somnic bun, simt nevoia sa ies in oras, sa ma plimb, etc.
2. Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ? Destul…cand mai mergeam la cate un bal in liceu, ma duceam uneori pe la o prietena sa ne pregatim impreuna, deci toata dupa-amiaza la ea stateam. Noaptea in club, iar uneori ma intorceam la pijama party la aceeasi prietena :lol:. Evident ca a doua zi ne trezeam dupa pranz, asa ca ajungeam acasa de-abia pe seara.
3. Cat de mult ai stat treaz ? Nu pot sa pierd noptile, sincer…Nu sunt genul asta,nu-mi iese…rar fac asta…Simt nevoia sa dorm macar cateva ore iar in cazurile extreme ( ziua mea, Revelion), bag cateva cafele zdravene ca sa rezist toata noaptea…
4. Cat de multe absente ai avut la scoala ? Baaai, pai eu am terminat cei 4 ani de liceu cu 9,90 :lol:. Cum va puteti imagina voi ca eu am avut multe absente?! Ehee, aveam si eu cateva, doar ca mi se motivau mereu pt ca eram fata buna si desteapta si nici macar nu mi se treceau. Sau cand chiuleam, o faceam cu cap si plecam cu totii :D. De multe ori nu am mers la unele ore pentru ca eram plecata cu tot felul de activitati de voluntariat.
5. Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ? Eu m-am bucurat mult de vacantele mele si toate m-au marcat intr-un fel sau altul. Insa cea de care imi voi aminti mereu va fi cea din iarna 2008-2009, petrecuta la Paltinis cu colegii mei de clasa. Eh…amintiri, doar amintiri…
6. Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ? In cea mai mare parte da. Ma rog, 2 dintre prietenele mele din copilarie au ramas langa mine si cu 3 ma mai intalnesc prin cartier sau intamplator in oras si ne salutam de fiecare data.
7. In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ? M-am schimbat mult in liceu, asta e sigur…Nu stiu cum ma vad altii, dar eu cred ca m-am schimbat in bine. Fortat, ce-i drept…Greutatile, problemele, suferintele te intaresc. Insa da, am ramas o copila in adancul sufletului. Nu vreau intotdeauna sa arat asta, si-asa multi se grabesc sa ma eticheteze drept imatura. Mda, e parerea lor, eu ma cunosc mai bine. Insa daca „imatura” inseamna sa ma bucur de venirea lui Mos Craciun sau a Iepurasului, inseamna sa o pisicesc pe mami, inseamna sa ma mai uit uneori la desene animate sau sa plang cand ma doare ceva, atunci ma bucur ca sunt un copil mic si prost! 🙂
8. A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ? In mod sigur. Si nu cred ca numai una…
9. Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ? Eu mi-am dorit multe in copilarie…la moda pe vremea mea erau cantaretele, actritele, doctoritele si gimnastele. Desi behaiam toata ziua prin curte, eram constienta ca nu aveam voce. Desi am facut tenis de camp, deci am cochetat cu sportul, clar nu aveam treaba cu gimnastica. Si cat despre medicina, nu m-a atras niciodata; probabil ca am fost prea slaba de inger ca sa vad sange 24 din 24 sau sa lucrez mereu cu oameni bolnavi. Asa ca imi doream sa devin actrita…si intr-un fel, mi-am implinit visul si fara sa dau la actorie; am scris mai multe piese de teatru in liceu care au avut un ecou puternic si in ziarele locale, am jucat si cateva roluri mai atipice. Dar inca din clasa a 5-a mi-am dorit sa fiu scriitoare si jurnalista. Prima parte inca nu mi-a iesit, dar sper sa reusesc in curand. Si cat despre cea de-a doua meserie, din varii motive nu am ajuns s-o practic. Insa mi-am ales o cariera care lucreaza foarte mult cu media…
10. Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ? Eh, na! Intrebarea asta mi-o puneau examinatorii la Cambridge si la Delf :lol:. Am multe amintiri frumoase, am avut o copilarie fericita…si stiu ca nu multi se pot lauda cu asta!

Nu stiu altii cum sunt sau cum au fost in copilarie, dar eu am o frica ( nefondata, recunosc) de tot ce inseamna reptile. N-am fost pasionata cand eram in scoala primara sa prind soparle alaturi de colegii mei si nici acum nu sunt toleranta sa aud zgomotele acestor vietati prin iarba atunci cand sunt la munte, la padure. Daca stau bine sa ma gandesc, poate de-asta nici nu sunt chiar o atat de mare amatoare de natura…
Si Doamne, imi place sa cred ca pot orice si ca nu mi-e frica de nimic pe lumea asta. Asta e paradoxul! Incerc sa ma conving ca pot trece peste orice. Dar cand ma gandesc la zicala aia care spune ca trebuie sa stai fatza in fatza cu cea mai mare temere pentru a o infrange, simt cum mi se taie picioarele si ca mi se rupe firu’ 🙂 .Nu as face sacrificiul asta (suprem din punctul meu de vedere) pentru nimeni si nimic. Nu as putea sa am un sarpe in fatza ochilor. Sau as putea…lesinata fiind, inconstienta de prezenta creaturii :lol:.

Oamenii de stiinta si-au pus aceeasi intrebare, iar cercetarile efectuate au sugerat, ca omul, a dezvoltat o inclinatie, din nastere, de a “simtii” serpii si paianjenii, si sa invete sa se teama de ei.
Psihologii au descoperit, ca atat adultii cat si copiii, pot sa detecteze imagini ale serpilor printr-o varietate de obiecte neamenintatoare mult mai repede decat arata broastele, florile sau omizile. Cercetatorii cred ca aceasta abilitate a ajutat oamenii sa supravietuiasca in salbaticie.
“Ideea este ca prin toata evolutia istoriei, oamenii care au invatat mai repede sa se teama de serpi, au avut un avantaj in supravietuire si reproducere. In mod sigur oamenii sunt capabili sa detecteze prezenta serpilor foarte repede, au transmis asta in genele lor”, a declarat Vanessa LoBue, doctor in psihologie, la Universitatea din Virginia.

Si am auzit eu tot felul de teorii. Una ar mai fi aceea ca, oamenii, tragandu-se din maimutele care se tem de serpi, au primit ca mostenire aceasta frica. Cu toate ca nu sunt eu prea religioasa, ma duc cu gandul si la pacatul originar…Adam, Eva, sarpe…n-am lecuit de atunci in privinta serpilor si de-asta fugim de ei ca de dracu’ :lol:. Cert este ca, aceasta frica activeaza cu succes ( din nefericire) in randul nostru de nici mai mult nici mai putin de 85 de milioane de ani. Si cum nu putem comite prostia de a scoate serpii din lantul trofic, am invatat sa traim cu aceasta spaima care, se pare, ne prinde bine totusi. Ma gandesc insa ce este in capul nebunilor care apar pe la Animal Planet in cautare de reptile & stuff. Nu inteleg persoanele pasionate de asa ceva, dar cred ca nici nu trebuie.
Nu cred ca o sa am vreodata curiozitatea de a vedea un sarpe nici macar in gradiniile zoologice. Vorba lui Toma Caragiu in „Femeia superioara” ( vedeti blogul lu’ Roz): „Asa e, mama..Ce’mi trebuie mie? Nu-mi trebuie!”.

P.S: nu faceti prostia de a da search pe google pentru poze cu titlul „afraid of snakes”. Ori veti avea cosmaruri la noapte ( am sa va spun maine asta) ori nu va veti mai ridica de pe scaun vreo ora, pt ca veti avea impresia ca va misuna niste cobre printre picioare :(.

A trebuit sa vina si 1 iunie ca sa’mi dau si eu seama ca nu mai sunt copil…Cu toate ca de vreo 2-3 ani incoace nu mai simt nici o emotie cand vine vorba de Ziua Copilului, am preferat sa cred ca o pot serba in continuare; pana azi.

Regret mult sfarsitul primaverii. Am fost mai linistita, mai fericita, mai odihnita si mai iubita decat stiu ca voi fi pe tot parcursul verii. In acelasi timp, vreau ca lucrurile sa isi vada de cursul lor, sa trec cat mai repede peste examen, emotii si admiteri si sa ma teleportez direct in luna august. Imposibil. De’asta plang cu un ochi pentru ca primavara s’a terminat si rad cu celalalt pentru ca a venit vara si stiu ca mai incolo multe griji se vor termina …
Stiu ca ma asteapta ditamai depresia, intrucat luna asta va trebui sa invatz pe branci. M’am eschivat eu pana acum, dar deja nu mai merge. Sunt pe ultima suta de metri. Afara este deja o vreme prea frumoasa ca sa stai inchis in dormitor sa invetzi ( indiferent daca e soare sau ploua caldutz)…Am mai trait experientza asta anul trecut cand am dat examenul Cambridge: in iunie, cand toata lumea mergea la plaja, eu faceam listening’uri si tot felul de scrisori in engleza. Am vrut sa trec peste cat mai repede; si am trecut…acum vreau acelasi lucru.
Fara nici o intentie de a repeta ritualul copilariei de 1 iunie, azi am trecut pe la Mc. Nu mai eram nici decum la fel de incantata ca acum 8-9 ani; eram foarte nervoasa ( venisem de la Academia de Politie) si lesinata de foame. Multi copii, multa galagie…am mancat repede si am plecat. De’abia afara cand ma aflam sub o umbrela impreuna cu sora’mea uitandu’ne cum ploua torential si masina noastra nu mai venea, am realizat ca au trecut anii :). Poate prea repede…de’abia acum am inteles ca o papusica de plastica primit de la Mc intr’una din datile cand mergeam de 2-3 ori pe an cu ai mei, nu ma mai face fericita…Acum nu ma mai gandesc cu ce jucarii sa mai ies maine afara, acum ma gandesc daca o sa iau examenele care imi pot decide viitorul. Nici nu stiu cand s’a complicat totul atat de tare…Nu stiu cand am inceput sa sufar dupa baieti sau sa ma topesc dupa ei, nu stiu cand am inceput sa iau scoala foarte in serios, nu stiu cand am inceput sa ma gandesc la job’uri si la bani. Pana acum parca o gandeau altii in locul meu…Era mai simplu cand aveam 10 ani si tata spunea „Lasa, ca o fac eu pe fiica’mea politista!”; acum am realizat ca el nu are nici o putere si daca vreau, trebuie sa ma fac singura politista.
Asa ma uitam si azi la copiii care treceau fericiti nevoie mare cu parintii lor pe strada. Copiii care stiu ca parintii ii pot proteja mereu, care se simt intangibili cand ii au pe tati langa ei si mereu linistiti cand mamele ii iau in bratze. Cred ca asta inseamna ca ai ajuns la maturitate: cand iti dai seama ca parintii nu mai pot face anumite lucruri pentru tine si ca esti pe picioarele tale. Si daca vrei sa te descurci, trebuie sa iei asta ca atare…Dar am sa ma simt mereu pustoaica atunci cand, din diferite motive, o sa cad si o sa sangerez si o sa fug la mama sau la prietenele mele ca sa ma panseze si sa ma tzina in bratze 🙂 Stiu ca ziua a trecut, dar niciodata nu e prea tarziu: la multi ani tuturor sufletelor de copii!!! Pentru parintii vostrii veti ramane mereu pustani 🙂

P.S: toata lumea prezenta obligatorie la Machiaveliq…astazi este ziulica lui de nastere si trebuie sa’l pupam si sa-i uram toate cele bune! 🙂

Ploaia este cuvantul de recunoastere printre cei ispititi de o oarecare suspendare a lumii. Sa spui ca iti place ploaia inseamna sa recunosti ca esti diferit…

Ploaia poarta in sine genele copilariei.Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, tzopaiam in baltzi si ne bateam cu apa.
Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca.Adevarul e ca ne incanta improshcaturile.Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni sau pe sosete.Copilaria cade din ceruri. In taina, ne ingaduim sa fim niste ingalatzi.

Picaturile au exact forma de spermatozoizi. Nu este o pura intamplare: ideea de conceptie se regaseste in caderea ploii…

Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii. De aceea a luat ea nastere in Egiptul arid al primei dinastii, cu 3000 de ani inainte de Hristos.Marele istoric al Egiptului antic, Manethon din Sebennytos, povesteste ca printul Ouadji era supravegheat indeaproape de preotzi si de garzi secrete, pentru ca era indragostit de sora sa vitrega, Merneith. Aceasta iubire statea in calea casatoriei aranjate cu printzesa unui regat invecinat. Hotarat sa-si traiasca pasiunea, printzul ii porunci unuia dintre slujitorii sai sa faca zgomot ca sa-i acopere orele de zbenguiala. Slujitorul a inceput sa bata in ulcele si scanduri cu o maciuca. Zgomotul a deranjat tot palatul, asa ca a fost rugat sa inceteze harmalaia. Atunci, pentru a-l proteja pe prinz si pe ibovnica lui, el incepu sa bata cu maciuca urmarind cadentza gemetelor celor doi. Ritmul regulat si lancinant ii fermeca pe locuitorii palatului…

E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile cu ploaia. Lacrimile au trecut printr-un proces de fermentare, nu de distilare. Ploaia se aseamana cu alcoolul si parfumul. Lacrimile sunt surorile vinului…Lacrimile se rostogolesc, dar nu cad…Lacrimile impodobesc tristetea si doliul. Ploaia insoteste viatza si dragostea.

Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata..”

Cartea se numeste „Despre ploaie” si este scrisa de Martin Page. Mi-a fost recomandata aproape acum un an de catre prietenele mele, dar am pus mana pe ea de-abia zilele trecute. Daca o gasiti, va sfatuiesc din tot sufletul s-o cititi. O sa ajungetzi sa iubitzi ploaia mai mult decat soarele… 🙂

Am primit cu mare placere aceasta leapsa de la Loryloo si nu am mai tras de timp pentru a o rezolva, intrucat ma batea de mult gandul sa pun 2-3 poze cu mine de cand eram mica 🙂 Evident, nu m-am gandit la poze de cand aveam cativa anishori, dar am zis treaca-mearga.
Si hai s-o luam de la inceput. N-am frati, n-am surori.Mami s-a chinuit vreo 7 ani sa ma aiba si cand am aparut pe asta lume, am fost rasfatzata rasfatzatelor 😀 Ce-i drept, se asteptau la un baiat, dar cand au vazut ce fetita ochioasa si botoasa au, le-a trecut lor de ce aveau in minte. Asa ca uitati-ma! 🙂 In poza asta banuiesc ca aveam cateva luni si inca de pe atunci, se distingea caracteristica mea de baza:BOTUL!

Ce-i drept, la inceput ma cam speriau pe mine aparatele de fotografiat, dar cand unchiul meu si-a luat unul fara ditamai blitzul, am inceput sa pozez. 😀
Am avut o copilarie fericita, cu alergat dupa pisica, sarmale din frunza de vitza si noroi, bicicleta si dat in leagan toata ziua de strabunica, Dumnezeu s-o ierte ( buni legase la un moment dat o sfoara de leagan si tragea de ea ca sa nu se mai oboseasca atat de tare). Am fost un copil norocos pentru ca am crescut la curte si am avut pe unde sa alerg. Aveam zile cand tzopaiam ca o descreierata dintr-o parte in alta si zile cand defilam ca pe mosia „12 stejari” din „Pe aripile vantului”, precum Scarlet O’Hara ( poza de mai jos).

Apoi am invatat ce este aia poza, ce este aia moda si ce inseamna fitzele ( destul de devreme, avand in vedere ca aveam vreo 4 anishori). Aveam si cele mai bune exemple de tinere la moda ( matusile mele), asa ca pozele de genul nu au intarziat sa apara.

Atunci m-am prins ca nu o sa dezvolt niciodata o cariera deochiata in muzica sau televiziune si m-am lasat de poze „porno” :lol:, pentru ca mami mi-a dat cu firma-n cap:


Cand am intrat la gradinita, am inceput sa dau semne de comportament destul de excentric pentru varsta mea, de dorintza de afirmare, de a atrage privirile 🙂 Evident ca zbieram ca din gura de sarpe cand mama intarzia sa ma ia de la gradi, evident ca acasa stateam cu toata familia langa mine sa fac liniutze si bastonase si evident ca am invatat sa citesc si sa scriu inca de la 6 ani. Invatasem sa ma imbrac asortat, sa fac figuri, sa ma „domnishoresc”, insa nu prea faceam diferentza dintre un simplu zambet si ras in draci! In poza asta de exemplu, stateam prea serioasa si mi s-a spus sa zambesc cu pofta.Rezultatul se vede 😆 .
Sper ca am mi-am facut temele asa cum trebuie si ca Miss Loryloo va fi incantata 😀 Hai sa dau si eu mai departe leapsa asta la Divine Anarchy, Habiba, Copila, Cristina, Cami, Invatatorul, Nice, Machiaveliq si Zbuff. Poze neaparat! 🙂