E prea cald ca sa mai fac ceva. Deja…
Daca nu ar veni bacul si admiterea, as fi fost de mult mutata pe plaja. Si stiu ca nu as fi fost singura.
Nu mai suport altceva fierbinte decat cafeaua de dimineatza, pe care, fie vorba intre noi, am cam inceput s’o fortzez. Pentru un „posibil viitor ofiter de politie”, ar trebui sa duc o viatza mai sanatoasa sau macar sa mananc un pic mai mult. Mi’ar fi greatza.
Nu prea mai pot sa privesc mai departe de 3-4 zile. Sunt cam obosita si am nevoie de somn ca sa ma refac. Sunt dezamagita de multe persoane; cu toate ca le stiam adevarata fatza, am crezut ca nu or sa mai priveasca spre mine, dar m’am lovit exact de zambetele lor prefacute. Mi’e sila.
Nu mai suport altceva amar si tare decat cafeaua de dimineatza si asteptarea sora’mii, care trebuie sa ma bage intr’o sedintza de infrumusetare.
Ma uitam de dimineatza intamplator pe HBO. Am dat de un film „Miss Pettigrew lives for a day”; nu va bateti capu’ cu el, mie nu mi s’a parut cine stie ce. Dar melodia de mai jos cantata de Amy Adams si Lee Pace„If i didn’t care” mi’a adus un zambet tamp si nostalgic pe fatza…Cum ar fi daca nu mi’ar mai pasa? As fi oare mai linistita sau mai fericita…?
Nu mai suport altceva mai siropos si mai inselator decat melodia asta, perfecta de ascultat dimineatza, in timp ce te intinzi in pat, strangi perna in bratze si te gandesti la…tot. Inclusiv la ce ar putea aduce vara asta, dar si la ce ar putea ea sa iti fure.

If I didn’t care more than words can say
If I didn’t care would I feel this way?
If this isn’t love then why do I thrill?
And what makes my head go ‘round and ‘round
While my heart stands still?

Reclame

A trebuit sa vina si 1 iunie ca sa’mi dau si eu seama ca nu mai sunt copil…Cu toate ca de vreo 2-3 ani incoace nu mai simt nici o emotie cand vine vorba de Ziua Copilului, am preferat sa cred ca o pot serba in continuare; pana azi.

Regret mult sfarsitul primaverii. Am fost mai linistita, mai fericita, mai odihnita si mai iubita decat stiu ca voi fi pe tot parcursul verii. In acelasi timp, vreau ca lucrurile sa isi vada de cursul lor, sa trec cat mai repede peste examen, emotii si admiteri si sa ma teleportez direct in luna august. Imposibil. De’asta plang cu un ochi pentru ca primavara s’a terminat si rad cu celalalt pentru ca a venit vara si stiu ca mai incolo multe griji se vor termina …
Stiu ca ma asteapta ditamai depresia, intrucat luna asta va trebui sa invatz pe branci. M’am eschivat eu pana acum, dar deja nu mai merge. Sunt pe ultima suta de metri. Afara este deja o vreme prea frumoasa ca sa stai inchis in dormitor sa invetzi ( indiferent daca e soare sau ploua caldutz)…Am mai trait experientza asta anul trecut cand am dat examenul Cambridge: in iunie, cand toata lumea mergea la plaja, eu faceam listening’uri si tot felul de scrisori in engleza. Am vrut sa trec peste cat mai repede; si am trecut…acum vreau acelasi lucru.
Fara nici o intentie de a repeta ritualul copilariei de 1 iunie, azi am trecut pe la Mc. Nu mai eram nici decum la fel de incantata ca acum 8-9 ani; eram foarte nervoasa ( venisem de la Academia de Politie) si lesinata de foame. Multi copii, multa galagie…am mancat repede si am plecat. De’abia afara cand ma aflam sub o umbrela impreuna cu sora’mea uitandu’ne cum ploua torential si masina noastra nu mai venea, am realizat ca au trecut anii :). Poate prea repede…de’abia acum am inteles ca o papusica de plastica primit de la Mc intr’una din datile cand mergeam de 2-3 ori pe an cu ai mei, nu ma mai face fericita…Acum nu ma mai gandesc cu ce jucarii sa mai ies maine afara, acum ma gandesc daca o sa iau examenele care imi pot decide viitorul. Nici nu stiu cand s’a complicat totul atat de tare…Nu stiu cand am inceput sa sufar dupa baieti sau sa ma topesc dupa ei, nu stiu cand am inceput sa iau scoala foarte in serios, nu stiu cand am inceput sa ma gandesc la job’uri si la bani. Pana acum parca o gandeau altii in locul meu…Era mai simplu cand aveam 10 ani si tata spunea „Lasa, ca o fac eu pe fiica’mea politista!”; acum am realizat ca el nu are nici o putere si daca vreau, trebuie sa ma fac singura politista.
Asa ma uitam si azi la copiii care treceau fericiti nevoie mare cu parintii lor pe strada. Copiii care stiu ca parintii ii pot proteja mereu, care se simt intangibili cand ii au pe tati langa ei si mereu linistiti cand mamele ii iau in bratze. Cred ca asta inseamna ca ai ajuns la maturitate: cand iti dai seama ca parintii nu mai pot face anumite lucruri pentru tine si ca esti pe picioarele tale. Si daca vrei sa te descurci, trebuie sa iei asta ca atare…Dar am sa ma simt mereu pustoaica atunci cand, din diferite motive, o sa cad si o sa sangerez si o sa fug la mama sau la prietenele mele ca sa ma panseze si sa ma tzina in bratze 🙂 Stiu ca ziua a trecut, dar niciodata nu e prea tarziu: la multi ani tuturor sufletelor de copii!!! Pentru parintii vostrii veti ramane mereu pustani 🙂

P.S: toata lumea prezenta obligatorie la Machiaveliq…astazi este ziulica lui de nastere si trebuie sa’l pupam si sa-i uram toate cele bune! 🙂

Stiu ca ati vazut „August Rush” 🙂 cel putzin Grapefruits si Habiba au scris despre filmul asta, l-au recomandat si bine au facut! Eu, ca intotdeauna, l-am vazut cu intarziere, adica de-abia vineri, la ora de italiana, cu gagicile din clasa 🙂 S-a lasat cu un sentiment al naibii de placut, cu suspine dupa Jonathan Rhys Meyers si chiar cu lacrimi la sfarsitul filmului din partea catorva fete.

Povestea in sine e simpla: el si ea, ambii cu muzica in sange, se indragostesc si in urma pisicelilor dintre ei apare un baietel cu acelasi talent, mai mare chiar decat al parintilor. Mica mare problema este ca tatal fetei nu-si doreste acest nepot, crezand ca ii poate distruge cariera fiicei sale; prin urmare si asa deci, il da spre adoptie. Baietzelul numai adoptat nu a fost, dar fara ureche muzicala n-a ramas 😀
Daca unii dintre voi ati omis acest film din greshala, e grav! Trebuie sa-l vedetzi neaparat, sa-l „savuratzi” pe Jonathan in acest rol ( fetele 😀 ) si sa ascultati melodiile cu mare atentie si bagare de seama. Nu au cum sa nu va placa!
Lasand la o parte povestea si filmul in sine, va spuneam ca am ramas cu un sentiment la dracului de placut dupa filmul asta. Profu’ de romana l-a spulberat evident cu „Morometzii” lui, dar pentru un sfert de ora, am avut in fatza ochilor niste momente traite acum ceva timp, care mi-au dat un gust de vara de nu va spun. Un gust de Vama Veche, de Cola rece, de stradutza aia din Vama pliiiiina ochi cu cercei si alte bijuterii, de libertate, de oameni normali si oameni ciudatzi, de mare, de nisip, de plimbare, de plecat naibii undeva! Si cand ma gandesc ca vara asta pentru mine o sa inceapa tarziu, imi vine sa-mi iau campii! Dar ghiciti ce? Exact in august pot spune ca a venit vacantza si pentru mine! 🙂 Timpul trece, in fuga vine si bacul de manutza cu admiterea, sa treaca cu ea de picior si sa ne grabim mai repede catre august, sa treaca presiunea si sa revina atmosfera de vara … 8->

P.S: Mai stie careva filme in care a jucat Jonathan? 😕 i mean, chestii frumoase 😀

N-am prea iesit eu afara din tzarishoara mea, dar cand am facut-o, am ajuns prin toata Italia 🙂 am mers 3 veri la rand, am vizitat destule locuri, am cunoscut destui oameni si ma pot lauda ca am invatat si limba destul de bine. Evident, cand am inceput clasa a 10-a si am putut sa-mi aleg a 3-a limba de studiu, am mers pe italiana, cu sperantza de a-mi imbuntatatzi cunostiintele si de a-mi fixa anumite elemente. N-a fost asa… am frecat menta cumplit de atunci incoace, ni s-au tot schimbat profesoarele, nu am facut mai nimic, am uitat complet de ceea ce traisem in lunile de vara..
Prin octombrie, ne-am trezit pe cap cu un stagiar care venea de prin nordul Italiei si pe care il chema Marco. Am facut in fiecare vineri cate o ora cu el…chestii usoare: vocabular, conversatii. La primele ore mi-a fost al dracului de frica din cauza ca nu ne vom intelege; noi suntem cam praf cu italiana. Dar ne-au picat fetzele tuturor cand am vazut cat de bine vorbea omul ala romana! 🙂 Evident, cu accentul sau foarte dulce dealtfel, dar mai mult decat funny.

Si azi a fost ultima ora cu el, zilele astea se intoarce acasica. Ne-a intrebat de impresii, cum ni s-a parut, una, alta, o paralela intre Romania si Italia si din vorba in vorba am ajuns la un element comun al celor 2 tzari: tziganii, tata! 😆 Ne-a explicat ei frumushel ca romanii sunt pregatiti si conformati cu tziganii, in sensul ca ei traiesc printre noi, exact prin centrele oraselor. Nu si la ei… In orice oras italian gasesti tziganii cu rulote cu toate neamurile pe la margine. Noi traim efectiv cu ei si ii cunoastem foarte bine… stim la ce sa ne asteptam din partea lor…nu si italienii!
Ne povestea Marco cum le-a luat locuitorilor din orasul sau vreo 3 ani ca sa se prinda cine mama dracului le fura capacele de la canalizare si orice fier de prin zona 😆 cand am auzit asta, am ras de m-am tavalit. Apoi, marea le-a fost mirarea la inceput cand vedeau tzigani pe langa panourile electrice…se uitau la ei cu o fatza gen „Ce naiba..?! astia vor sa se sinucida?!”; evident ca nici prin cap nu le trecea ca ai nostrii cetatzeni vroiau sa le shuteasca 😆
Ideea e ca italienii sunt prea simtiti ca sa le reprosheze ceva jegosilor astora ( nu sunt rasista, dar tziganii chiar ma scot din sarite!). In pietzele noastre, mereu se gaseste cate unul care sa se enerveze cand aude ” cioraaaapi, tzigari, ia-le, neamuleee!” si sa-l trimita la origini pe tzigan. Italienii sunt prea educati si au impresia ca daca spun asta, le ia unora dreptul de a se exprima… Nu stiu, am tras eu concluzia de aici ca poate ne-am „tziganit” si noi 🙂 adica ori suntem noi prea intzepatzi, ori sunt italienii prea naivi 😆
All in all, mi-a placut mult Marco…in lunile astea am vorbit romano-italiana cu el, ne-am inteles cum-necum. Nu am sa uit prea usor cu pronuntza el „pitzipoanca”, cum incurca „capac” cu „copac” si cum incearca sa ne povesteasca ce au facut italienii si germanii in timpul razboiului…cat de suprinsi au fost ei cand s-au trezit cu neamtzul la fereastra! 😆
Ciao, Italia!
………………………………………………………………………………….
Am 2 lepse, una de la Machiaveliq si una de la Hubbis :”> promit ca urmatoarele 2 articole despre subiectele astea vor fi 🙂