Azi am realizat ca sunt norocoasa ca stiu filosofie. Nu spun ca excelez, dar pentru ca am dat bac si admitere, chiar am habar de multe din domeniul asta. Am crezut ca am cam uitat materia, avand in vedere faptul ca din iulie pana acum nu am mai deschis un manual sau vreo lucrare de specialitate, dar la cursul de “Filosofia comunicarii” mi-am dat seama ca inca stiu, frate! Si da, sunt mandra! Asta inseamna ca nu am tocit, asa cum au facut altii, ci chiar am invatat pentru ca mi-a placut.

Eu am o mare problema cu oamenii care confunda filosofia pura, cu teoriile, curentele si problemele ei, cu filosofia de cafenea – si prin asta ma refer la intalnirile noastre cu prietenii, cand intre o tigara si o cafea ne apuca gandurile despre moarte, despre om, etc. Nu. Cele din urma sunt doar pareri si atat. Impresii daca vreti, pe care le impartasiti prietenilor, familiei. Nu sunt idei de scris intr-un eseu filozofic.

Dar revenind la principala tema a articolului…puneti mana neaparat pe un manual de filosofie! Nu spun sa cititi N opere pana innebuniti asa cum am facut eu, dar de-abia acum m-am prins de ce profu’ meu de filosofie din liceu spunea ca e de bun simt sa ai in biblioteca sau in birou un asemenea manual. Acum unii dintre voi ( ca si multi dintre colegii mei de la curs) va veti intreba poate la ce e buna filosofia asta. Si am sa va dau un raspuns care sper sa va lamureasca: filosofia nu a inregistrat rezultate vizibile in ultima perioada, dar ea are rolul de a imbogati orizontul individului si de a largi eul fiecaruia. E hrana pentru intelect si pentru suflet. Si daca stati bine sa va ganditi, filosofia este stiinta prima, adica din ea au derivat chimia, fizica, etc.

Pe bune, e rusinos sa nu stiti ce inseamna omul, cu ce se mananca morala, ce este adevarul…chestii de genu’, generale :). E cel mai bun sfat pe care vi-l poate da o pustoaica de aproape 19 ani. Mai mult nu pot sa va spun deocamdata. Altfel veti ajunge sa va intrebati si voi, ca si altii, “Care este legatura dintre filosofie si comunicare?”…eu cred ca este destul de evidenta, nu trebuie sa fii Kant ca sa te prinzi 😆

Reclame

Hubbis mi-a recomandat un film acum ceva timp si din lipsa de ocupatie, m-am hotarat sa-l vad aseara (actually, azi-noapte). Habar nu are Hubbis ce mi-a facut! In ce hal m-a pus pe ganduri si cate intrebari m-a facut sa-mi pun de aseara incoace! Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar „He’s just not that into you” m-a marcat grav!
Lasand la o parte distributia (care este excelenta: Scarlett Johansson,Jennifer Aniston,Ben Affleck,Drew Barrymore), ideea filmului mi se pare originala si foarte bine abordata. Scriam intr’un post acum ceva timp, ca inca de cand suntem mici, ni se spune ca atunci cand un baiat ne raneste, inseamna ca ne place. Habar nu aveti la ce poate duce chestia asta si cat de falsa este! Poate ca este valabila pentru cei de 4-5-6 ani, dar cineva ar trebui sa ne explice ca dupa ceva timp, lucrurile nu ma stau deloc asa.
Adica, hai sa ne luam drept exemplu pe noi, ok? Daca suntem la o cafea cu un baiat, first date, si tipu’ nu ne place, zambim frumos pana la sfarsit, facem schimb de numere de telefon, dar nu-l vom mai cauta dupa si nici nu-i vom raspunde la telefon pt ca…nu ne place! De ce s-ar purta baietii altfel?! De ce nu ar putea sa faca si ei la fel?! Un tip incearca sa ii fac lipeala unui coleg cu o tipa, respectivul se poarta frumos pe parcursul intalnirii si cand vine intrebarea criminala din partea fetei „Cand ne vedem?” sau „Ma suni tu?”, aici el zambeste frumos, da din cap…NORMAL CA DACA NU O PLACE, NU O SUNA! Dar nu! Noi trebuie sa ii scuzam mereu: nu vor sa sune imediat dupa ca sa nu para disperati, sunt plecati, au treaba, au uitat. Dupa ani buni de ros unghiile langa telefon sau in fatza calculatorului am invatat ca ei nu suna pentru ca pur si simplu nu vor! Nu vor sa ne vada, nu ne-au placut suficient ca sa continue. Un tip neineresat e un tip neinteresat!
Nu stiu daca mi-a facut bine sau rau sa vad filmul asta…La un moment dat, eram foarte deceptionata si mi se inecasera toate corabiile. Exact cand incepuse sa-mi tremure buza pentru ca am realizat cat de idioata am fost de ceva timp incoace, a sosit o replica de genul: ” Poate ca disec orice chestie si ma implic prea mult, dar macar imi pasa! Si am mai multe sanse sa-mi gasesc sufletul pereche decat tine! Tie, care nu iti pasa de nimic!”…Si atunci am fost mandra ca nu sunt indiferenta 🙂 mandra ca sunt fata si ma dau de ceasul mortii cand el nu ma suna sau uita de mine. Pentru ca paradoxul este ca, la sfarsitul filmului, exact cel care sustinea toata teoria asta despre barbatzi, a ajuns indragostit pana peste cap de cea mai disperata femeie ever, care isi cauta in orice coltzishor iubirea vietii ei 😀 Ea era exceptia lui de la regula…Si imi place sa cred ca mai exista muuulte astfel de exceptii si sper sa fiu una dintre ele! 🙂