Am gasit si eu nitel timp sa mai rasfoiesc bloguri. Si nu m-am incurcat! 😆 nu mai trecusem de mult pe la unele domnite, dar asta nu inseamna ca le-am uitat!
Si-asa am dat la Hubbis peste un articol kilometric ( se putea si mai lung zic eu, subiectul este inepuizabil) in care ne povesteste despre cat de obsedati si de porci sunt UNII barbati. Nici nu stiu daca ar trebui sa-i numesc barbati…Simpla prelungire dintre picioare nu le da dreptul de a apartine genului masculin, cred eu.
Dar revenind…articolul scorpiutei m-a facut sa imi aduc si eu aminte de cate experinte asemanatoare am avut si eu parte. Destule, din nefericire. Si daca Hubbis are parte de invitatii porcoase, apai barbatii au ce au cu buzele mele. Si stiti ca e enervant si frustrant intr-un fel? 😆 Pentru ca majoritatea coboara privirea spre sani sau spre fund. Nu si in cazul meu. Cei mai multi se opresc la buze, ca si cum mai jos nu ar avea ce vedea! 😆 Va dati seama sper ca glumesc… tare mi-ar placea uneori sa am platfus pe tot corpul, ca sa pot merge linistita pe strada. Norocul meu ca nu in treacat, nici unul nu poate sa-mi arda cate o palma sau sa ma atinga. La fund se ajunge mai usor, la buze e mai dificil :).
Da, de intamplari de-astea am avut parte cu toate, mai mult ca sigur. Si incercam sa le uitam, pentru ca le consideram penibile si scarboase. Si incercam sa avem grija de noi ( da, umblu cu spray-ul paralizant in buzunar, chiar daca stiu ca nu e extrem de eficient) pentru ca stim ca experientele astea ne marcheaza. Si incercam ( unele dintre noi! ) sa ne imbracam mai decent cand suntem singurele pe strada, dar ce te faci cu cei care te claxoneaza chiar si iarna, cand ai pe tine o geaca pana in pamant si esti infofolita mai ceva ca o araboaica? E grele, ma fetelor..
Insa in cele mai multe din cazurile astea, am avut noroc sa nu fiu neinsotita, ci cu vreuna din prietenele mele. Si altceva e cand imparti nervii sau spaima in 2. De cele mai multe ori, am fost colega de „Ce dracu’ ne facem?” cu Habiba… Am invatat sa ii mirosim de la o posta pe indivizii dubiosi si deja avem tot felul de tactici pentru a-i evita. Se stie deja ce inseamna „Habiba, opreste-te un pic, MA SUNA TATA!” sau „Fata, hai sa traversam”. Cealalta nu mai intreaba nimic, ci doar executa. Insa ce te faci cu indivizii care se plimba cu prietena de mana si cand trec pe langa tine, iti plimba subtil mana pe fund sau pe vreun san? Nu poti prevesti fanteziile unui barbat…
Da, am scris foarte random in articolul asta. Insa am simtit nevoia sa ma exprim si cred ca Hubbis m-ar fi impuscat daca i-as fi dat un ditamai comentariul pe blogul ei. Concluzia este ca e greu sa fii femeie in ziua de azi, dar si mai nasol e sa fii unul dintre acei barbati care trec pe strada si plini de „libidonisism” ii marturisesc unei femei ce i-ar face. Se gandesc oare acei barbati ce le-ar face femeia respectiva daca ar avea un cutit, un pistol si muschii lui Arnold Schwarzenegger? 😆

Reclame

Imi spunea aseara Stefan ca ar trebui sa ma inspir si mai mult din realitate atunci cand scriu articole. Sa urmaresc lumea pe strada, sa fiu atenta la unele evenimente si persoane din jurul meu si sa povestesc despre asta.
Cred ca ziua de azi este semnul ala de carte care marcheaza inceputul capitolului de toamna: vreme mohorata, innorat, destul de rece. Vara priveste cu un ochi catre noi, mai da din gene, dar e deja cu un picior in prag. Poate din cauza asta sau poate nu, in dimineatza asta cand am iesit doar pentru o ora din casa, am observat multi oameni tristi, ingrijorati, aparent nefericiti.
E una din zilele alea in care mi s’a intamplat sa vad nu doar o singura persoana pe strada gata sa izbucneasca in lacrimi. Langa o patiserie din Tomis 3, statea pe ciment o batranica. I’am intins din reflex 1 leu si am observat cum s’a uitat lung la mine, si’a sters cateva lacrimi cu o batista murdara si mi’a spus „Sarut’mana, domnisoara!”. M-a cutremurat…nu ma consider atat de demna de respectul ei. Mai degraba invers.
In autobuz, in drum spre casa, imi plimb lenesa privirea de la geam catre calatori. Pe un scaun in fatza mea statea o mamica tanara ( maxim 25 de ani), o femeie simpla, modesta, poate chiar saraca, cu o fetita blondina in brate, care se uita foarte fascinata la masinile ce treceau. Mamica isi facea de lucru cu parul copilei, in timp ce isi tragea nasul. Se intorcea cu capul in alta parte ca sa nu i se vada ochii inlacrimati atunci cand fetita ii arata ” uite, mami, urca un bebe!”.
Cand ajung pe langa bloc, ma gandesc sa ma duc sa aprind o lumanare. Nu am mai fost de mult si e cazul…am nevoie sa ma simt linistita si usurata…cel putin, daca nu acum, mai incolo sigur. La poarta bisericii, trec incet pe langa o femeie mai in varsta care programa o inmormantare impreuna cu parintele; ii murise sotul si luni urmeaza sa’l ingroape. Era palida, avea cearcane adanci si contrar celorlalte femei, avea ochii uscati. Avea baticul negru tras pana pe ochi si imediat cum termina o propozitie, isi acoperea gura cu o batista, ca si cum si-ar inabusi constant un tipat de durere…
Da, azi e o zi trista pentru multa lume. Nu stiu daca e o regula generala, dar aparent…ma rog…si eu am o zi foarte grea. La fel vor si si urmatoarele.

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

Anunt. Se cauta:
1. Baiat cu masina, care sa ma scoata seara in oras si sa ma si duca acasa ( nu ma intereseaza daca vrea sau nu sa ramana cu mine, atata timp cat ma lasa unde vreau eu ).
2. O masina moca ( nu am pretentii, numai o Dacie rablagita sa nu fie) pe care s-o conduca seara prietenele mele, cand iesim prin oras.

Si ca sa lamuresc lumea de la inceput, articolul nu are nimic de a face cu latura mea materialista, foarte putin dezvoltata dealtfel. Daca studiati bine cererile mele, o sa gasiti 3 concepte comune: seara, oras, masina. Si haideti sa va explic disperarea mea…
Acum o saptamana am vazut la tv o emisiune in care primarul orasului Constanta ( nu e nevoie sa dau nume, o tara intreaga il cunoaste 😆 ) anunta ca trebuie neaparat sa facem economie. Prin urmare, strazile orasului se vor lumina in zig-zag: un bec aprins, unul stins. Toate bune pana acum, sunt de acord…prea multa risipa strica. Insa mare mi-a fost uimirea cand, acum 5 seri, aud copiii din spatele blocului zbierand pe afara ca nu nimeresc scara blocului in care stau, din cauza intunericului. Cand ies eu la geam sa vad mai bine, vezi Dano ce…nu e de vazut! Bezna totala, nici un bec aprins pe strada! Mi-am zis ca e vreo pana de curent, ceva…se rezolva…
A doua seara, planuiesc sa ma urc pe tocuri si sa ies in oras. Vreau sa ma duc pe jos vreo 400 de metri pana in statia de maxi. Ies la balcon, nu vad la 2m in fata mea…o rog pe mama sa ma conduca la bulevard, injurand conducerea orasului ca nu se ocupa de iluminatul strazilor mai mici. Mormai ceva de genul ca va creste numar violurilor, spargerilor si al agresorilor – „da’ ce le pasa astora?!:-L”. Cand ies la „bulivard”, in ditamai intersectia cu sens giratoriu, vad 2 luminite care palpaie amarate destul de departe. Ma suna Habiba care ma intreaba disperata unde sunt…ii spun ca am ajuns in statie. Intorc capul, fac ochii mici si ma uit mai bine…la 2 pasi de mine, Habiba…Norocul nostru ca masina a parcat exact langa noi si nu a fost nevoie sa traversam. Nu cred ca am fi nimerit trecerea de pietoni si nici ca vreun sofer ar fi reusit sa ne evite, indiferent cat de bune ar fi fost farurile sale :lol:.
Acum sper ca ati inteles problema pusa de mine…Sunt curioasa daca situatia va fi la fel si in seara asta. Daca o tinem asa toata vara, iesirile mele nocturne in oras se vor rari :lol:. In rest, nu mai am nimic de comentat, decat…sper doar ca in Bucuresti nu se face economie de genu’ !

Later edit ( a.k.a AZI): aseara am avut lumina 😆 ori m-a auzit cineva ( slabe sanse, aproape spre zero), ori sectia de politie din Constanta a primit prea multe reclamatii referitoare la tentative de viol, talharie si accidente usoare de masina in ultimele zile..

Igaveuponlife are un articol foarte simpaticutz in care ne lamureste el care este treaba cu barbatzii care fac ca toti dracii cand vad pe strada cate o femeie frumushica (sau nu). Mi-a placut atat de mult ceea ce a scris, incat a intrat imediat la blogroll si am sa mai trec pe la el, mai ales ca e scopion de-al meu 😀
Revenind la ce spuneam mai devreme, Igaveuponlife spune ca barbatii ne fluiera sau ne claxoneaza pentru ca efectiv sunt in pana de idei si ca altfel nu prea stiu cum sa se bage in seama. El a fost dulcic asa, mai ales prin exprimarea de la sfarsit in care face gesturi disperate de afirmare (daca am sa aud pe strada un baiat care imi striga „Heello!!Hello!!Aici sunt! Nu ma vezi?” o sa ma umfle rasul si am sa-l consider mai mult decat sweet!). Doar ca…ma, eu n-am vazut un singur baiat dulcic care sa strige dupa mine pe strada! Si credeti-ma, nu e nici o tentativa de lauda, dar mi se intampla chestia asta zilnic! Prima data cand il aud pe unul ca ma pasaie, trec zambind si scotzand sanii la inaintare: asta a fost confirmarea ca azi arat la naibii de bine! Al doilea care miorlaie ceva imi arata ca sunt in forma azi si apreciez complimentul.Dar deja de la al treilea in sus devin stresata si traversez strada bagandu-mi si scotandu-mi ce nu am, chiar daca nu e frumos.

Ma, stiti care e faza? Noi am vrea sa fim admirate de baieti dragutzi si de treaba, dar faza e ca nici un baiat respectabil sau cu ceva bun simtz nu zbiara dupa o fata pe strada, indiferent cat de buna ar fi aia! In cel mai extrem caz, tipu’ cauta o baie imediat ca sa se…elibereze sau isi infraneaza dorintza de a spune ceva, multumindu-se doar cu a privi si a le spune prietenilor lui ce i-ar face brunetei care doar ce a trecut. Iiiiinsa, astea sunt cazurile fericite…de obicei, cu noi se baga in seama tzaranii, tziganii, manelistii, muncitorii sau orice clasa sociala cu care clar nu vrem sa avem de-a face!
Mie mi se intampla de fiecare data cand ma duc la sala sa dau peste niste muncitori care lucreaza in apropiere la nu stiu ce constructie. De fiecare data, DAR DE FIECARE DATA, se gasesc cel putzin 2-3 care sa se opreasca in loc ( asta daca nu cumva o fac toti) si sa inceapa cu „pssst, miaaau, frumoasoooo, ahh!”. Evident ca nu raspund si merg inainte in treaba mea. Eh, daca nu ii bag in seama, imediat din frumoasa ma transform in „faa curva dracu’!! fitzooo! zdreantza naibii!”. De ce…? 🙂
Bai, la ce va asteptati?! Sa ne lasam agatzate pe strada?! Avem si noi mandria noastra dar de cele mai multe ori, pretentziile noastre! Ce vretzi sa facem?! Sa ne oprim din ceea ce facem, sa va multumim pt faptul ca va curg ochii in gura dupa noi si dupa sa sarim in primul boschete cu voi?! Nu merge asa…asta pt ca repet: de obicei, baietzii atragatori si cu ceva creier, nu se preteaza la agatzamente de-astea ieftine! Daca am sa vad vreodata un baiat care imi inspira ceva, jur ca am sa ma opresc si am sa-i dau macar numarul meu de telefon ca sa vorbim 2-3 chestii la o cafea! 🙂