De fapt, sunt asa de cateva zile, de miercuri, de cand am dat nenorocitul ala de examen psihologic! :-L Pe scurt: NU VA STRESATZI CA VI SE UMFLA BOTU’!
Mda, si vorbesc foarte serios. Nu va luati dupa ultrafolositele sintagme ” nu te supara/ nu te incrunta/nu te stresa ca iti apar riduri!”. Ma’ ass! Alea se fac in ani de zile! Buzele vi se vor umfla imediat, nu ochii…
Sunt sigura ca nu sunt alergica la nimic, nu e din cauza produselor cosmetice folosite pt ca nu am schimbat nimic si ce aveam deja nu depasise termenul limita, deci…totul e pe baza de stres!
Si lumea nu intelege ca nu mi-am facut nimic intentionat la buze! Asta mi se pare incredibil! Am stat 6 ore nemancata si nebauta, stresata si nervoasa pana peste cap si rezultatul a fost buze ca ale Marinelei Nitzu ( da, exagerez, dar EU NU DUCEAM LIPSA DE BOT!). Barbatilor le curg balele dupa mine pe strada iar femeile ma privesc invidioase, intrebandu’se cate mii de euro o fi platit siliconata dracu’ pentru o operatie ca asta! Si nimeni nu se prinde ca e o senzatie foarte neplacuta pentru mine…Mda…Si cauta, Dano, un machiaj bun pentru in seara asta la banchet, care sa mai ascunda cat de cat botu’ tau 4X4 = Angelia Jolie e nimic pe langa mine…
Sfaturile mele pentru fete mai mult ( dar si pt baieti – poate aveti noroc si vi se umfla altceva :lol:) sunt urmatoarele:
1. Nu va mai stresatzi si nu va enervati din orice, indiferent cat de puternice sau de sensibile ati fi! Nu se stie ce reactii s’ar putea sa aveti…
2. Daca nu sunteti mai mult decat insensibile, nu dati la politie!
3.Daca va doriti buze mai mari, DATI LA POLITIE!
Daca va pun o intrebare destula de vaga, ati putea sa va prindetzi cat de cat de situatia in care sunt si sa’mi datzi o parere sau vreun sfat? Nu ma intereseaza cum ar fi mai bine, mai moral, mai profitabil sentimental…ci doar cum as putea face ca sa ies in sfarsit fericita din situatia asta! Ce ati face voi: Ati uita trecutul si ati merge mai departe pur si simplu, fara sa lasatzi anumite amintiri sa va afecteze ( meaning, traiasca viitorul si doar viitorul)? Ati prefera sa ramanetzi in trecut, sa va ganditi mereu la ce s’a intamplat si sa nu mai oferiti nici o shansa inovatiei pe plan personal? Sau ati merge in viitor, de mana cu trecutul?
Nu stiu daca e din cauza ca mi-e dor de mami ( e plecata de 3 saptamani) sau daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu…Nu am mai scris nimic de cateva zile pentru ca am meditat foarte serios la chestiunea asta: pe zi ce trece, seman tot mai mult cu mama!
Lasand la o parte trasaturile fizice… frate, chiar am inceput sa vorbesc si sa ma port ca mama! Azi la sala, uitandu-ma in oglinda in timp ce eram pe banda, am observat ca alerg exact ca mama !!! Nu va pot descrie exact, dar cert e ma misc la fel de haotic dar de puternic si de hotarat ca si ea.
Vorbind cu o pustoaica aseara despre chestii mai personale si mai intime ( de fapt, e doar cu 2 ani mai mica decat mine dar jur ca diferentza mi se pare ca de la cer la pamant! ), mi-am dat seama ca incep sa am unele conceptii ca si mama. Daca bunica mea ii spunea mamei „Rodico, vezi ai grija…cat pune matza laba”, daca mama imi spunea mie „Vezi Dano, ca unii baietzi sunt mai depravatzi, exista mijloace de contraceptie, fa ce vrei, dar daca ramai cu copil la varsta asta, te legi de maini si de picioare”, eu ii spuneam tipei asteia aseara ” Faaata, el te lasa gravida si pleaca.La 16 ani, nici un baiar nu’si asuma responsabilitatea. Mergi cu cine vrei, joaca’te, dar vezi sa nu faci ceva ce poti regreta mai tarziu!”…Huuuuuuuh?! Eu spunand asta?! De unde si pana cand?! Adica eu am avut si am grija de mine, dar niciodata nu am dat sfaturi de genu’!
Intr’o discutie mai formala sau pur si simplu de complezenta, am acelasi stil si acelasi zambet ca si mama mea! Eu, care pretind ca am facut psihologie multa, ca stapanesc bine arta discursului, imi dau seama ca am acele tactici si strategii de abordare ca si mama, pe care pana acum ceva vreme, o subestimam mult in privintza asta…Eu, care pretind ca fac parte din alta generatie si ca stiu sa iau baietzii altfel, cateodata ma trezesc vorbind cu ei exact cum poate ar fi facut-o si mama la varsta mea: degajat, cu incredere, usor ironic cateodata, plina de umor dar si serioasa cand este cazul, mereu gata sa ii ajut sau sa ii ascult daca au nevoie.
Si nici la fizic nu sunt departe de ea, norocul meu ca am aproape 1,70. Am auzit o data o chestie de genul ca atunci cand un barbat se insoara cu o femeie, ar trebui sa se uite si la soacra lui, pentru ca peste ani, sotia lui va ajunge exact ca mama ei 😀 Ar fi de bine in cazul meu, pt ca mami la varsta ei se tzine foarte bine 😆 este o adevarata doamna, desi nu am sa-i spun niciodata asta. Ar termina toate borcanele cu dulceatza si gem…
Am cam mostenit-o pe mama…si mi se pare ca dupa o anumita varsta, fetele ajung in general ca si mamele lor. Evitam toata viatza sa fim ca ele ( unele dintre noi), cateodata chiar le criticam pentru anumite apucaturi ( asa facea si mama cu bunica), dar intr-un final ne pica fisa ca parca am mai auzit undeva replici care ne vin in minte si avem senzatia de deja vu. De ce oare? 😆 Si daca tot sta treaba asa, eu sper s-o mostenesc pe mami si in bucatarie, desi nu dau semne ca as fi fata ei la capitolul asta :”> . Shame on me, sper sa nu raman asa mereu!
Evident ca mama n-o sa citeasca post’ul asta ( ma gandesc eu asa, cu toate ca uneori mai umbla pe net). Dar chiar simt nevoia sa ii fac dedicatia asta, cu toate ca este de la un barbat catre tatal sau, eu cred ca e valabila si reciproca 😀 Am tot criticat’o, m-am tot ferit sa fiu ca ea, dar nu stiu cum am ajuns s-o iubesc si sa ajung exact asa…Mai, mama …:)
Chocolate Follie 