Artistii sunt chiar sub nasul nostru

Ma gandeam de mult ca ar fi timpul sa promovez persoana care sta in spatele fotografiilor mele. Pentru ca dincolo de comentariile pozitive de pe Facebook sau de pe blog, numai noi stim povestile fiecarei sedinte foto. Si la ora actuala sigur nu m-as fi laudat cu un fel…eh, sa ii spunem „book”, daca nu ar fi fost Habiba.
Tot incerc sa o conving sa faca un job part-time din asta. Stiti voi, fotograf de nunti, botezuri, majorate. As putea fi ca un PR pentru ea, doar ce mama naibii, meseria asta mi-am si ales-o, nu? 🙂 Dar nu e sigura daca vrea asta… Ea stie ca mai are foarte multe de invatat, dar eu stiu si ca o sa aiba timp. Mai tind sa cred si ca vrea sa pastreze fotografia ca pe un hobby pentru inimioara ei, ca nu doreste sa transforme aceasta pasiune in bancnote. Apreciez enorm lucrul asta, in contextul zilelor noastre in care romanii incearca sa scoata bani si din piatra seaca. Cred ca ea nu vrea sa ramana cu sufletul sec…
Am tot indemnat-o sa isi faca un site special in care sa posteze fotografiile ei ( pe langa conturile mele de facebook si chiar hi5 cand imi mai aduc aminte, care sunt pline cu poze facute de ea). Minunea s-a intamplat acum o saptamana sau doua, dar am preferat sa las sa treaca putin timp ca sa se hotarasca tot ce vrea sa ne arate. Si credeti-ma, are ce! Nu vreau sa va inchipuiti ca fac asta pentru a-mi promova mie imaginea ( ma veti recunoaste in mai mult de jumatate din creatiile ei). Nu. Doar ca sunt modelul pe care ea experimenteaza tot felul de lucruri, pe care ea o sa puna in practic orice detaliu invatat. Sunt modelul care o sa spuna mereu cu mandrie ca fotografa ei este Korina Inoubliable si o voi obliga mereu sa se semneze pe orice poza care ii apartine!
P.S: sa nu uitam de adresa ei pe Deviant.

–––––––––––––––––––––––

Inca de la inceput am stiut ca Andrei nu ma va dezamagi. Pana si numele lui imi inspira ceva, iar primele lui poezii promiteau mult. I-am spus asta. I-am spus sa fie mandru de el si sa nu isi doreasca altceva. Ma bucur ca i-a iesit. Mai mult decat va inchipuiti…
Am avut ocazia sa urmaresc evolutia sa literara de la poezii care exprima mai putin la unele care ori m-au cutremurat ori m-au pus pe ganduri. Si de multe ori i-am spus ca are talent, de la fel de multe ori colegii de blogosfera i-au spus ca ar trebui sa publice o carte. Isi dorea si el asta. Si se pare ca a reusit intr-un fel sau altul. Volumul nu ii apartine in totalitate, dar aici se regasesc multe dintre gandurile sale.
De ce este atat de big deal si pentru mine…? Pentru ca il inteleg. Pentru ca visul meu de ani de zile este sa devin scriitoare, sa imi public poeziile. Nu am reusit. Din diferite motive, care sper sa dispara pe viitor. Niciodata nu e prea tarziu, dar sper ca vreodata sa vina cat mai repede…
Vreau sa il felicit din suflet pentru realizarea lui, care sunt singura ca i-a adus o satisfactie sufleteasca si o bucurie enorma. Si vreau sa stiti ca asa arata cartea, daca dati de ea prin librarii, nu ezitati s-o rasfoiti. Va zice Chocolate ca o sa va placa! 🙂

 

Pozeaza-te daca potzi! ( II )

Dupa cum bine ati observat, am eu ceva cu zilele de joi, mai ales cele mai speciale. Asa ca nu puteam sa stau in casa tocmai in ultima joi din vara anului 2010! Si pentru ca planificam de mult o sedinta foto la Cazino impreuna cu Habiba ( cum va povesteam si aici), am spus ca asta e ocazia excelenta!
De data asta, avand experienta anterioara neplacuta cu toti indivizii suspecti care se tot iau dupa noi, ne’am spus sa’l luam cu noi pe pozat pe Stefan, un bun prieten, amator si el de fotografii. Si da, altceva e cand suntem insotite de un baiat – brusc, gardienii care pazesc monumentele importante din oras nu mai sunt atat de binevoitori cu noi :lol:. Domnul paznic care acum cateva luni s’a oferit sa ne lase pe noi, doua fete frumoase si tinerele, sa intram in Cazino, de data asta a spus raspicat „NU!”, ne’a trantit 2 scuze patetice si si-a reluat activitatea de trandavit. La Casa cu Lei, gardianul nu cred ca avea mai mult de 25 de ani si dormea la propriu. S’a uitat lung la noi in timp ce isi masa genunchiul amortit si ne’a spus cu parere de rau ca nu se poate ( sa fim seriosi, nu regreta el ca nu ne poate lasa…mai degraba ca nu eram singurele). Si am luat’o frumos la pas in cautarea unui loc pentru cateva fotografii, intrucat nu vroiam sa mergem acasa cu mana goala. Si repet: altceva a fost azi, insotite fiind de Stefan. Fara el, nu cred ca mai faceam noi nimic. Pentru ca de’abia acum realizez ca am trecut ca de obicei prin niste zone periculoase pentru niste fete singure si au fost cateva incurcaturi bunicele din care ne’a salvat. In trauma noastra, cred ca ne’am fi urcat in primul taxi si am fi plecat invartindu’ne! 😆
Am tot cautat locuri frumoase pentru cateva poze. Avem noi ceva pentru casele parasite, aproape darmate, dar cu o anume arhitectura.Si exact casele astea sunt un pericol mare pentru trecatori si sunt foarte bine pazite, unele chiar si de vreo 10 caini, altele de boschetari. Intr’un final, obositi si morti de sete, ne’am oprit la niste ruine unde mai facusem un shooting exact cu un an in urma, doar ca asta ne’a reusit si mai si! 🙂 Am fi vrut insa altceva, alt peisaj, alta zona, insa nu regretam deloc nici ce avem. Dimpotriva. Insa asteptam cu nerabdare sa ajungem la Bucuresti si sa batem toate stradutzele in cautare de locuri noi si interesante. Si pozeaza-te acolo daca potzi!
P.S: poze facute de Habiba ( bineinteles!), majoritatea ideilor lui Stefan ( ochi de artist, stie el ce stie).
P.P.S: pozele nu au nici cea mai mica modificare.. 🙂

 

Marti, 13

Acum am un an, de majoratul ei, i se inecasera toate corabiile si era suparata. Era evident din cauza unui el…sau poate a mai multora…sau poate a sentimentelor incalcite ori a ignorantzei..cine mai stie? pentru cine mai conteaza? Azi am gasit-o fericita, dupa cateva ore de somn in plus, era chiar foarte aranjata ( la liceu!) si zambea chiar si celora pe care nu ii suporta. Am intrat in clasa cu Blondis si impingand-o pe sor-mea care nu stia cum sa plece mai repede la cafea, ca sa ii uram cel mai sincer „La multi ani!” Habibei mele 🙂
19 ani, ma…Unora li se pare putzin, chiar inceputul vietii;mie mi se pare destul, pentru ca intotdeauna cand le ajungeam si eu pe fete din urma , dupa doar cateva lumi ele iar schimbau sufixul. Anul trecut cand au facut 18 ani, mi se parea cea mai mare realizare a lor. Nu erau atat de entuziasmate pe cum ma asteptam sau pe cum am fost eu in noiembrie 😆 Anul asta le’am vazut mai fericite si pe Habiba si pe Blondis…
N-am cum sa nu-i urez Habibei mele „Happy B’day!” de nu stiu cate ori pe ziua de azi; ne leaga prea multe. Sucuri, ciocolate calde si frappe’uri insotite de barfa si plansete uneori si rasete cel mai adesea, „hai cu mine!”-uri si „Hai cu tine!”-uri mai peste tot, sedinte foto, nervi mancatzi la cumparaturi in cabinele de proba ale magazinelor, pasii grabiti seara dinspre toate stradutzele din centru catre statia de 51, paranoia si frica si emotia, relaxare dupa perioade grele, nu stiu cate bronzuri la activ, regrete ca exageram cu ciocolata sau cu Mc’ul, „fata, ce ma enerveaza boul asta!” si „panarama naibii!”, si, mai nou…planuri de viitor 🙂
Sper doar ca ziua asta de 13 sa ii aduca multa fericire si tot ce isi doreste ( pentru ca lista’i lunga!), s-o poarte pasii pe unde a visat de atata timp si sa se ocupe numai cu ce a vrut dintotdeauna. Sa priveasca doar inainte, sa aiba putere sa puna punct si sa inceapa ceva nou fara regrete si fara sa-si aminteasca ce a crezut mereu „daca toate iubirile ar fi ca la inceput, nu ar mai exista suferintza in lume”…O adaptez un pic si spun ca, daca toate prieteniile ar fi ca la inceput, nu am mai avea de ce sa ne amintim si de ce sa tzinem una la alta..Si ii dedic melodia de mai jos, pe care stiu ca nu a mai ascultat-o de mult, dar care sunt singura ca o va impresiona pe fraierica pana la lacrimi („niciodata…sa nu uiti…de inima ta…:) ) La multi ani, Habiba! :*