A trebuit sa vina si 1 iunie ca sa’mi dau si eu seama ca nu mai sunt copil…Cu toate ca de vreo 2-3 ani incoace nu mai simt nici o emotie cand vine vorba de Ziua Copilului, am preferat sa cred ca o pot serba in continuare; pana azi.

Regret mult sfarsitul primaverii. Am fost mai linistita, mai fericita, mai odihnita si mai iubita decat stiu ca voi fi pe tot parcursul verii. In acelasi timp, vreau ca lucrurile sa isi vada de cursul lor, sa trec cat mai repede peste examen, emotii si admiteri si sa ma teleportez direct in luna august. Imposibil. De’asta plang cu un ochi pentru ca primavara s’a terminat si rad cu celalalt pentru ca a venit vara si stiu ca mai incolo multe griji se vor termina …
Stiu ca ma asteapta ditamai depresia, intrucat luna asta va trebui sa invatz pe branci. M’am eschivat eu pana acum, dar deja nu mai merge. Sunt pe ultima suta de metri. Afara este deja o vreme prea frumoasa ca sa stai inchis in dormitor sa invetzi ( indiferent daca e soare sau ploua caldutz)…Am mai trait experientza asta anul trecut cand am dat examenul Cambridge: in iunie, cand toata lumea mergea la plaja, eu faceam listening’uri si tot felul de scrisori in engleza. Am vrut sa trec peste cat mai repede; si am trecut…acum vreau acelasi lucru.
Fara nici o intentie de a repeta ritualul copilariei de 1 iunie, azi am trecut pe la Mc. Nu mai eram nici decum la fel de incantata ca acum 8-9 ani; eram foarte nervoasa ( venisem de la Academia de Politie) si lesinata de foame. Multi copii, multa galagie…am mancat repede si am plecat. De’abia afara cand ma aflam sub o umbrela impreuna cu sora’mea uitandu’ne cum ploua torential si masina noastra nu mai venea, am realizat ca au trecut anii :). Poate prea repede…de’abia acum am inteles ca o papusica de plastica primit de la Mc intr’una din datile cand mergeam de 2-3 ori pe an cu ai mei, nu ma mai face fericita…Acum nu ma mai gandesc cu ce jucarii sa mai ies maine afara, acum ma gandesc daca o sa iau examenele care imi pot decide viitorul. Nici nu stiu cand s’a complicat totul atat de tare…Nu stiu cand am inceput sa sufar dupa baieti sau sa ma topesc dupa ei, nu stiu cand am inceput sa iau scoala foarte in serios, nu stiu cand am inceput sa ma gandesc la job’uri si la bani. Pana acum parca o gandeau altii in locul meu…Era mai simplu cand aveam 10 ani si tata spunea „Lasa, ca o fac eu pe fiica’mea politista!”; acum am realizat ca el nu are nici o putere si daca vreau, trebuie sa ma fac singura politista.
Asa ma uitam si azi la copiii care treceau fericiti nevoie mare cu parintii lor pe strada. Copiii care stiu ca parintii ii pot proteja mereu, care se simt intangibili cand ii au pe tati langa ei si mereu linistiti cand mamele ii iau in bratze. Cred ca asta inseamna ca ai ajuns la maturitate: cand iti dai seama ca parintii nu mai pot face anumite lucruri pentru tine si ca esti pe picioarele tale. Si daca vrei sa te descurci, trebuie sa iei asta ca atare…Dar am sa ma simt mereu pustoaica atunci cand, din diferite motive, o sa cad si o sa sangerez si o sa fug la mama sau la prietenele mele ca sa ma panseze si sa ma tzina in bratze 🙂 Stiu ca ziua a trecut, dar niciodata nu e prea tarziu: la multi ani tuturor sufletelor de copii!!! Pentru parintii vostrii veti ramane mereu pustani 🙂

P.S: toata lumea prezenta obligatorie la Machiaveliq…astazi este ziulica lui de nastere si trebuie sa’l pupam si sa-i uram toate cele bune! 🙂

Reclame

Sunt nervoasa.
Iau 51 acum cateva ore impreuna cu Habiba si pornim catre casa. Zic: ” Mi-e super rau, nu-mi pasa de babe si de mosi, eu stau jos!”. Ma asez. Ma doare spatele. Dau sa ma plang la Habiba. Stupoare! Nu ne auzim una pe cealalta! Exact in spatele nostru, 2 pusti ascultau muzica la telefon: Puya – V.I.P.
Citisem pe un blog acum ceva timp ( la Machiaveliq din cate imi amintesc) ca in nu stiu ce oras din tzara, primaria a interzis ascultarea manelelor la telefon in mijloacele de transport in comun. Intrebarea mea acum este: ce mi-e Guta, ce mi-e Puya?! Dar imi raspund chiar eu pt ca stiu diferentza: cu toate ca nivelul de cultura este cam acelasi desi se vrea a fi o ditamai diferentza intre cei doi, Guta face dezacorduri dar castiga mii de euro, Puya incearca sa-l critice.
Sunt sigura ca ati ascultat versurile melodiei V.I.P. Ma, sa mor daca am ceva cu cantaretzu’! Dar din moment ce sustzii ca suntem o tzara de inculti, de hotzi, de prosti si asa mai departe, de ce mama naibii canti „Tu chiar nu vezi? / Ca daca ai scoala multa chiar nimic nu realizezi!”. Ce e cu mesajul asta?! Asa vrei tu sa ajuti romanii?! Asta e instigare la incultura! Eu stiu ca in viatza, pe langa ce invatza fiecare, norocul si pilele au un rol important…Dar cum dracu’ sa asculte niste copii de 10-11 ani asa ceva?! Adica hai sa ne limitam la scoala generala…daca aprofundam in liceu deja nu realizam nimic si daca ajungem si la facultate, ne-am irosit viatza!

Ma, stiti ce ma enerveaza pe mine? Faptul ca romanu’ se complace in situatia in care este… Vede ce nu merge bine, vede cum sta treaba, dar de ce sa se deranjeze sa puna mana ca sa schimbe lucrurile in bine..? Nu se scoala, dar uite ce frumos atarna… Nu ne convine ca invatam de nu mai putem, ca exista oameni cu 2 facultati care sunt someri sau care lucreaza ca vanzatori, dar hai sa cantam despre asta! Hai sa cantam ca trebuie sa ramanem doar la cunostiintele de baza: la scris, citit si socotit…nu de alta, dar ne trebuie la numarat si la facut banii!
Nu m-am nascut ieri si stiu si eu de ce este nevoie ca sa te realizezi ( pe langa invatat). Dar ma intreb oare daca sunt singura proasta care mai crede ca scoala ne formeaza intr-un fel sau altul…atat cultural, educational cat si social… Ma intreb daca sunt singura proasta care inca mai crede ca citind, invatand si studiind cat mai mult, pot ajunge cat mai departe…:) Dar cel mai tare ma intreb unde or sa fie peste ceva timp copiii care la numai 10 ani asculta „Tu chiar nu vezi? / Ca dac-ai scoala multa chiar nimic nu realizezi!”

…si eu la fel! Pentru ca asa m-a crescut!

O iubesc pe mami pentru ca s-a chinuit vreo 7 ani sa ma aiba si eu cred ca asta deja inseamna enorm…
O iubesc pe mami pentru ca desi am invatat pe parcurs, nu m-a lasat si nu m-a obligat niciodata sa fac curat in toata casa sau sa bucataresc. Nu m-a trimis niciodata singura la piatza si nici sa duc gunoiul 🙂 cu toate ca ma descurc, a mers pe principiul „lasa, ca o sa faca destule cand o fi la casa ei”…si atunci eu o sa pot afirma pe bune ca nicaieri viatza nu e ca la mama acasa…
O iubesc pe mami pentru ca m-a crescut bine, pentru ca m-a rasfatzat atat cat i-a permis situatia financiara. Pentru ca datorita ei sunt ceea ce sunt acum si ceea ce sper ca voi fi mai departe.
O iubesc pe mami pentru ca ma doftoriceste mereu cum stie ea, cu ceaiuri, cu pastile, cu masaje sau cu tot felul de descantece de deochi. A umblat cu mine pe la toti doctorii posibili si imposibili de fiecare data cand am fost bolnavioara sau am patit cate ceva ( si nu rare au fost datzile alea).
O iubesc pe mami pentru ca uneori are mai multe emotii decat mine. Pentru ca a stat in fata scolii de fiecare data cand am avut cate un examen important gen capacitate si presimt ca va face la fel si la bacalaureat si admitere :). Si pentru ca nu a lasat sa treaca nerasplatita orice reusita de-a mea…
O iubesc pe mami pentru ca e o zapacita, pentru ca ma face sa rad si stie sa faca atmosfera. Pentru ca uneori se mai ia in gluma la tranta cu tata si se crede shefa. Pentru ca e in stare sa mascareasca pe oricine. Tata ii spune „Bufonul familiei”; dar cred ca de-asta o iubeste si el.
O iubesc pe mami pentru ca nu mi-a interzis niciodata sa ies sau sa vorbesc cu vreun baiat, chiar daca pe unii nu i-a placut. In general, m-a lasat de capu’ meu atat cat a trebuit sa nu fiu un copil crescut in casa dar nici o panarama consacrata la 18 ani.
O iubesc pe mami pentru ca imi face toate poftele si pentru ca mereu se chinuie sa ma ajute in orice, chiar daca uneori nu e sigura ca e bine sau ca ii convine; dar se straduieste sa am si sa fiu asa cum vreau eu.
O iubesc pe mami dintr’un milion de motive si mi-e foarte dor de ea; in urmatoarele saptamani va fi un fel de mamica pentru verishorul meu din Italia care s-a nascut acum 7 zile. Sper sa nu se invete cu ea, pentru ca o vreau inapoi numai pentru mine, macar pentru inca 5-6 luni, inainte de a ma muta la Bucuresti…Si o iubesc pe mami pentru ca e ..mami 🙂 La multi ani, fata! >:D<


Si mamicile voastre?