Da, sunt sigura ca ati aflat deja cu totii: Adrian Paunescu a murit. Era de asteptat, cred eu. Adica inca de acum o saptamana se simtea rau, a fost internat… Inevitabilul nu a mai putut fi amanat prea mult.
Mi s-a intamplat ceva foarte straniu: de fiecare data cand am facut drumul Bucuresti-Constanta sau invers a murit cineva. Asta-vara cand am fost sa imi depun dosarul pentru facultate, cum am urcat in autocar, am auzit la radio ca Madalina Manole s-a sinucis. Pe moment eram prea disperata sa am toate documentele la mine, dar de-abia dupa am inceput sa realizez gravitatea situatiei.
Astazi aflu de moartea lui Paunescu. Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost „Fuck, iar vuieste media de nu stiu ce ipoteze, concluzii, reportaje pe tema asta!”. Nu vi se pare ca aveti si voi un deja-vu? Serios, aproximativ aceeasi chestie se intampla de fiecare data cand moare cate un personaj destul de important, dar uitat de lume.
Eu nu il consider pe Adrian Paunescu un mare poet. Nu. Pentru mine a fost politician. Nu prea se pupa aceste doua meserii, zic eu. I-am rasfoit poeziile in seara asta ca sa nu mor proasta. Da, pana acum am citit doar cateva versuri de ale sale. Da, a fost nevoie sa se intample aceasta nenorocire ca sa le citesc si eu cap-coada. Da, stiu, e foarte urat din partea mea. Da, sunt sigura ca in urmatoarele ore vor aparea la statusuri cuvinte de-ale sale. Nu, nu suport asa ceva. Nu, nu sunt fana a lui Adrian Paunescu. Nu, nu am nimic cu el, nu am fost niciodata interesata de ceea ce face, poate a fost un om bun sau nu. Nu, nu ma innebuneste activitatea sa literara; cateva expresii m-au facut sa deschid mai bine ochii si atat. Insa ultima sa poezie scrisa pe patul de spital m-a impresionat profund, m-a cutremurat intr-un hal fara de hal…M-a pus pe ganduri, ma face sa imi pun intrebari. Pentru asta am sa il retin si am sa spun „Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!.

Reclame

Mi-e dor de Cola si de cafea…In loc sa ma simt mai sanatoasa si mai plina de viatza, ma simt mai iritata si ..incompleta. Beau zilnic ceai de tei si lapte cald, intrucat sunt o fire foarte colerica si agitata. Nu ma simt decat mai obosita si chiar mai posomorata uneori.
Nu sunt fericita cu ceea ce este bine; imi vreau viciile inapoi: vreau sa beau iar un litru de Cola pe zi, sa imi iau cafelutza in fiecare dimineatza si nu o data pe saptamana si vreau sa stau iar in fum de tzigara. Mi-e dor sa ies afara la magazin in fiecare dimineatza, mereu la 8:20, ca sa imi iau portia de cofeina si mi-e dor sa inhalez macar o data la cateva zile putzin fum nociv.
Ma intreb pana la urma cat de bine este pentru mine binele avizat de specialisti. Citeam la DianaEmma acum ceva timp un articol despre viciile noastre si cum le tzinem in frau. Printr-o voitza de fier, am reusit sa renuntz aproape integral la ele, prin urmare, sunt in sevraj de o luna jumatate. Pentru corpul si pentru sanatatea noastra este de preferat sa nu consumam tot felul de porcarii…dar pentru fericirea noastra? Parca fiecare putea s-o perceapa cum vrea si fiecare e fericit in felul lui, nu?
Nu ma intelegeti gresit, nu sunt de acord cu cei care au lumea lor roz in droguri si alcool, ma refer aici la viciile relativ usoare pe care le avem cu totii, dar care ne omoara cu timpul. Dar cred ca as muri de tristetze daca nu as pune buzele pe un strop de Cola macar o data pe saptamana… Si parca acum incep sa inteleg perfect persoanele care ucid pentru ceea ce le fura mintzile, dar le face fericite. N-ash ajunge in nici un caz pana aici, dar vroiam doar sa subliniez faptul ca am realizat chiar acum ca in general, oamenii prefera sa fie fericiti decat sanatosi. In sensul ca….daca cineva care fumeaza de 20 de ani are de ales intre a renuntza la fumat si a trai inca 10 ani sau a continua sa traga si sa mai traiasca doar 5, pare-mi-se asa ca va alege a doua varianta 🙂 Poate va avea o dorintza anemica de insanatosire si va renuntza la tzigari pentru o luna, doua, trei si atat…Exact cam asa sunt si eu…daca va incepe caldura, in nici un caz nu voi mai rezista atatea zile fara o Cola rece ..:D