Nu prea imi dau seama daca este sfarsitul sau inceputul zilei si nici daca sunt obosita din cauza unui program lung sau a unei nopti nedormite; norocul meu ca s-a inventat ceasul si stiu ca e 7 a.m. Afara e inca intuneric, bulevardul incepe sa se aglomereze si oricum nu vad nimic de umbrela. Asta imi mai lipsea, sa mai bata si vantul. Imi trag basca mai pe fata si merg catre metrou. Ma lovesc de o pustoaica de vreo 7-8 anisori, cu un ghiozdan mai mare decat ea si cu o pelerina roz bombon. Are viteza. Cred si eu: nu se compara facultatea cu clasa 1.
E mai full ca la pranz. Si vorba sora-mii, la stanga si la dreapta numai barbati la costum si femei cu tocuri si paltoane…stiti voi, oameni cu acel look afacerist. Ei asteapta foarte calmi pe peron, eu ma enervez ca nu mai vine odata metroul.Ei mananca meticulous ori un covrig, ori o placinta cu branza, eu injur ca nu gasesc sticla de ceai cald prin geanta. Ei se aseaza si isi scot ziare, “HA!” imi spun, acum stiu si eu ca lumea obisnuieste sa citeasca in metrou si imi scot o carte ca sa ma simt mai bucuresteanca. In primele zile eram atenta la statii si nu imi permiteam luxul de a fi cu ochii in alta parte. Apoi cand am incercat si eu smecheria asta, mai mai sa cobor la statia gresita. Nu si de data asta. Acum sunt tare! Am omis insa faptul ca in geanta aveam “Bucuresti. Amintiri si plimbari” de Catherine Durandin. Mda, m-am gafat: bucurestenii nu citesc despre orasul lor. Mai am de lucrat la partea cu integrarea.
Si ce daca ploua? Eu sunt imbracata bine si am o umbrela data naibii! Doar ca pe Lascar Catargiu sunt ditamai baltile si eu nu am abilitatile necesare de a sari peste Marea Neagra. Ocolesc frumusel fara sa imi fac griji pentru masinile de langa mine; circulatia oricum e blocata, slabe sanse sa ma ia unul pe capota. In sala de curs le zambesc frumos catorva gagici. Le ador deja, in ciuda a doar doua saptamani petrecute cu ele. Ma scurg si ma pun langa ele. Sandra nu stie cum sa se aranjeze mai bine pentru cursul unui prof, Flaviei ii pica ochii de somn in gura. Si mie. Ma uit fugitiv catre geam si observ picaturi mari cum cad; imi amintesc de editia de vineri de la “Dansez pentru tine”, de dansul in ploaie. Ce ma mai topesc dupa chestiile astea romatice, dar ce ma mai si oftic…
Si ce daca ploua? Asta nu ma scuteste de mersul la piata. Trec in fuga pe langa raionul de carne, oricum nu stiu sa gatesc tocanite, ciorbe etc. Traiasca salatele si junk food-ul! Imi suna telefonul; e al dracului de greu sa trag cosul dupa mine si sa si vorbesc in acelasi timp. Cucoana de casa se uita urat la mine. Ma obliga legea sa am marunt?! Tarasc de sacosa pana acasa. Am chef de barfa cu Habiba, in seara asta clar ne culcam tarziu. Langa scara dau de aceeasi pustoaica. Se chinuie si ea vreo cu 3 pungi, cred ca o trimisese maica-sa la piata. Cred si eu: nu se compara…uhm…ah… la naiba! Imi trag rusinata basca pe fata si clar nu mai am de gand sa ma plang! Unde dracu-s cheile?! Aaaaah, pai nu se compara! 😆

Reclame

Ce pot spune…A venit si ultima zi de vara…Doamne, acum 3 luni nici nu stiam unde voi fi si ce voi face…cum e viata asta…:) Reciteam ce am scris aici, pe 1 iunie si nu ma indur sa deschid arhiva acestui anotimp. Sa-mi trag doua palme daca am curaj! Mi’e ca o sa am impresia ca am trecut prin prea multe si ca o sa ma umfle plansul.
Stiti ca de obicei, cand se lasa cortina, eu mai fac un bilantz. De data asta nu ma simt in stare. Zic doar ca a fost greu greu greu, dar si frumos. Si sincer, stiu ca greul incepe de-abia din toamna, stiu ca va fi mai rece, mai strain totul…dar eu sper ca lumea sa nu fie chiar atat de rea pe cat se spune si eu atat de ghinionista pe cat ma stiu :).
La final de vara am primit niste premii care ma indulcesc un pic in perioada asta. Ma bucur ca Nice si Dragos se gandesc mereu la mine si ma flateaza faptul ca Twisted Chocolate ma pune cap de lista si la cadouri, si la lepse. Imi cer scuze ca am vazut tarziu premiul acordat si de Cami si sper sa ma ierte :*. De data asta, nu am sa mai nominalizez persoanele care primesc acest desert. Pentru ca trece luna august, trec zilele calduroase si toata lumea trebuie sa intre cu ceva frumos in noul anotimp. Asa ca, bloggeri sau simpli cititori, poftiti de serviti cateva prajiturele! Meritati pe deplin!


Imi cer scuze fetelor, dar am sa trec si peste partea cu „10 lucruri care imi plac”. Sigur am mai scris asta pe undeva, dar rabdarea este o virtute pe care eu nu am, deci…articolul acela va ramane un mister pana cand un curios il va cauta :). In schimb, mi s-a parut interesanta o leapsa de la Twisted Chocolate, peste care nu pot trece cu vederea. Ce am in minte acum? Dar voi ce aveti? Doritorii sa ia tastatura in brate si sa ii dea drumu’!
Lasagna si Mousse de ciocolata – mi le pregateste mami cand vrea sa ma rasfete. Si ii iese de fiecare data! Ma bucur atat de tare in unele momente ca nu sunt o pitzi care tine la fiecare gram al ei… de sambata incoace, functionez numai pe baza acestor doua preparate :”>.
Diminetzi de vara/de toamna – le ador! apa rece ca gheatza sau ceaiutz cald, in functie de perioada. Trec unele, vin altele…
Bucuresti – ma asteapta si il astept! Sunt dornica sa cunosc, sa invatz, sa umblu, sa vad. Odata ajunsa acolo, o sa va povestesc si mai multe si o sa va dau si mai multe poze de criticat! 🙂
Vise – am mai multe decat oricand. Ah da! Si planuri, si asteptari…din toate punctele de vedere! Trag aer in piept si o sa vi le povestesc pe toate la momentul potrivit.
„Siento que te conozco ase tiempo” – o ascult acum. Am melodia asta de acum 6 ani si am regasit’o recent. E pe repeat, inchid ochii si ma gandesc.

P.S: petreceti aceasta ultima de vara cat mai frumos! incercati sa nu stati tristi si sa faceti ce va place! Ca sa avem ce povesti in zilele grele de iarna, cand o sa stam inzapeziti in case.

L’oiseau et le poisson peuvent tomber amoreux. Mais ou vont-ils construire leur nid?

In traducere ( ca sa nu ma injure nepasionatii de franceza): „O pasare si un peste se pot indragosti. Dar unde isi vor construi cuibul ( in apa sau intr-un copac)? ”
Suflete pereche din aluaturi diferite se pot intalni. Mai exista si cate un inger care se indragosteste de cel mai negru drac din iad. Linistea parca atrage haosul, furtuna. De ce..? Contrariile chiar se atrag si raman lipite pentru totdeauna, chiar daca una e calda si alta e rece? Poate iubirea sa fie „caldutza”? Exista cale de mijloc? 🙂

„Poate ca noaptea e zi,
Poate un suflet pereche te va gasi”

…la rece, pentru ca o iarna atat de frigurioasa ca asta nu am mai avut de mult Au fost zile in care parca simteam cum vantul imi matura jumate din ganduri si zile in care ma trezeam devreme si faceam orice ca sa imi dezapazesc sufletu’…si de fiecare data cand dadeam zapada la o parte si reuseam sa ma mai incalzesc, trebuia sa se intample ceva si sa ninga din nou, cu fulgi mari si reci, de mi-a inghetzat pana si inima in mine; si cand s-a topit tot, conform legii gravitatiei, au curs lacrimi in prostie…
Iarna nu e chiar anotimpul meu; nu e deloc de fapt. Exceptand luna decembrie in care mai am momente de fericire, ianuarie si februarie inseamna mereu ghinion si depresie pentru mine si anul asta parca s-au adunat toate, si, colac peste pupaza, 1000 de griji si de probleme despre viitor :). Am zis acum sa judec la rece cum s-a dus si iarna asta, parca mai ieri incepeam clasa a 12-a, parca mai ieri incepeam liceul. Dar parca mai azi m-am scarbit de orice expresie din jurul meu sau orice cuvinte anemice aruncate doar ca sa taie in carne vie 🙂 Nu-i nimic, vorba lu’ Grapefruits: am o rana, am si sare 😀
Si m-am prins eu lunile astea ca uneori cand lipseste o singura persoana, intreaga lume pare nepopulata..Dar cu toate astea, lumea nu se termina cu un baiat, ci incepe cu altul :). Poate suna ciudat, poate suna usor, dar vine din partea unei persoane cu sangele greu de atata asteptat, chemat, urlat…Am invatzat ca nu de fiecare data cand te stresezi sa fie totul bine, la final iese neaparat perfect…am simtit si eu cum e sa dai cu bata’n balta…si am mai auzit ca ” in the end, everything will be ok. if it’s not, then it’s not the end. it’s just a new beginning”. Dar e important sa zambesti mereu, indiferent in ce stadiu ai fi…
Am realizat ca m-am schimbat si ca altii au vazut asta; am realizat ca cei care zic sa nu mai sunt la fel habar nu au ce vorbesc 😆 Asa am ajuns sa fiu mandra ca sunt o fire razbunatoare si ca nu las nimic neplatit, chiar daca de multe ori sunt de blamat; eh si? Am mai auzit ca sunt imatura; poate… dar niciodata nu am fost atat de imatura incat sa fug de adevar sau sa-mi las problemele in aer…
Am mai invatat si ca incepe sa fie din ce in ce mai greu sa-mi ating obiectivele si ca ma consum din ce in ce mai mult pentru ceea ce vreau. E de bine…Mai mult ca niciodata, imi doresc sa ajung sa fiu pe picioarele mele, inconjurata doar de oameni la care tzin. Mi-a luat ceva timp pana sa invatz sa deosebesc prietenii de jigodii, dar am fost muscata de prea multe ori ca sa nu-mi ramana urme de coltzi…
Acum, la sfarsit, sunt curioasa ce’o sa mai fie, pentru ca m-am saturat de ce a fost 🙂 vine una din perioadele mele preferate din an, dar ma intreb cum va fi, avand in vedere schimbarile prin care am trecut. Ma astept la o astenie grava 😆 dar nu-i nimic…dupa cum spunea cineva, „stiu sa zbor, dar stiu si sa ma tarasc”

Daca vretzi, putetzi sa o luatzi de leapsha 🙂 un bilantz al iernii care se va termina in doua zile…cine vrea sa scrie, pai sa scrie!

By Tavi