Gata, gata, am venit si promit ca nu mai plec decat in toamna cand ma voi muta in Bucuresti, pentru ca sunt studenta la SNSPA, baby! b-) 😆 Ma bucur enorm ca nu m-ati parasit zilele astea, am citit toate mesajele voastre de incurajare si va multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase de incurajare…se pare ca mi-au purtat noroc :D. Si acum, ca sa nu va mai fierb, incep sa va torn tot.
Ma, frumos Bucurestiul. Cu multe locuri intresante, pe placul meu. Doar ca am vazut si eu de-abia saptamana asta ce inseamna faimoasa aglomeratie bucuresteana. De-asta dupa cateva experiente cu 783-ul, m-am intors fericita la metroul meu, care initial ma speria grav, dar despre care am realizat ca e o binecuvantare pentru toti cei care trebuie sa ajunga la serviciu si la facultate.
Sooo, am stat intr-un apartament frumos, racoros al unei prietene. Sedea noastra ar fi fost chiar foarte placuta daca nu ar fi fost insotita de examene :(. Si cea mai groaznica zi a fost duminica…La 7 fara ceva am fost la SNSPA, sa dau examenul de admitere. Multa lume…si erau doar elevii care dadeau examene la psihologie, filosofie si economie. Cei care dadeau la romana erau vreo 300 si dadeau proba in alta locatie. Facultatea in sine mi-a placut foarte mult: curata, eleganta, zona buna. Profii par a fi foarte de treaba iar studentii din anii mai mari ne-au condus la sali si nu ne-au lasat sa ne pierdem prin cladire ca prostii, asa cum s-ar fi intamplat in alte parti. Pe scurt, organizare buna. Examenul a constat in 3 subiecte alese pe loc, in fatza noastra din cele 100 propuse. Si situatia statea cam asa: inainte sa plec, din cele 100, eu stiam foarte bine 85 din ele. Dar de celelalte 15 recunosc, nu prea aveam idee. M-am gandit ca nu sunt sanse sa imi pice exact ce nu stiu, dar, in paranoia mea de scorpioanca, cu o zi inainte de plecare, mi-am scos de pe net si restul subiectelor si le-am citit de cateva ori ca sa fiu eu sigura ca am parcurs tot. Duminica, STUPOARE: exact 3 din subiectele pe care le facusem cu cateva zile inainte! Si da-i si scrie, Dano, cat iti amintesti din fiecare si incearca sa structurezi ideile cat mai bine, ca sa fie eseul bine elaborat :lol:.
Imediat dupa ce am iesit de la filosofie, la ora 11, am pornit sa ma inscriu la Academie. In timpul asta, imi tot dadeam telefoane cu a mea surioara, care ma tzinea la curent cu ce era pe acolo. Raport situatie: perioada de depunere a dosarelor era intre 8-13, Suri era acolo de la 8 dimineatza, si pe langa ea, coada se intindea pe vreo 3 strazi ( in jur de 3000 de candidati adica ). Mi se urcase la cap… 783 a intarziat juma de ora si am mai facut inca o ora pana la Politie.Acolo, puhoi de lume. Multi ( parinti banuiesc) cu seminte si bere, de parca venisera la gratar, iar odraslele lor se inghesuiau buluc in fatza portilor. Jurnalistul de la Antena 1 m-a gasit exact pe mine dintr’o mare de oameni si prima sa intrebare a fost „E imbulzeala?”. Nu, frate!!! Asa ne place noua sa stam, mai inghesuiti, cand afara sunt 35 de grade! Si mi-a fost sila de politie… am terminat foarte repede tot ( desi pt mine orele alea au trecut ca dracu’) si ma bucur ca nu am avut sansa sa intru. Nu am avut nici pregatirea necesara si nici vointa sau suflet pt asa ceva. Nu as fi putut sa ma trezesc zilnic la ora 6, sa dau ture de teren ca nebuna, sa faca nu stiu cine instructie cu mine. Nu, nu eu… succes celor care urmeaza sa intre, sper sa stie in ce s-au bagat!
Da, au fost cateva zile foarte dificile si obositoare de pe urma carora m-am ales cu dureri de picioare, de cap, de burta si cu nelipsitul bot umflat :lol:. Am avut emotii mari, dar au trecut. Ieri cand am depus dosarul de inscriere la SNSPA, nu mi-a venit sa cred ca asta fusese tot: o cerere completata, o taxa achitata, cateva semnaturi si gata. Am fost si sunt cea mai fericita. Pentru orgoliul meu, astept acum si rezultatele de la limbi moderne aplicate, desi am intrat deja la Comunicare si PR. Si sunt mandra de mine si de facultatea mea! Iar pentru cei care isi doresc la anul sa dea la Academie: nu datzi decat daca sunteti foarte siguri ca asta vreti si decat daca va doriti voi din tot sufletul; altfel, n-o sa mearga si va veti chinui degeaba. Pentru cei care dati la SNSPA: nu dati filosofie :lol:. E frumoasa, dar nu e materie nici de examen, nici de bac. Dati limba romana sau economie. E mai bine :D.
Acum incep si eu sa ma bucur de vacanta. O sa incep sa merg la plaja ( si da, mi se cam rupe de radiatii), sa ies prin oras, sa lenevesc, sa stau 3 ore cu cafeaua in fatza, sa scriu mai des pe blog si sa vad ce mai faceti si voi, pentru ca am ramas in urma cu tot 😦 timp de mai bine de o luna, am fost pe alta lume. Dar promit ca ma voi pune la curent in cateva zile :*. In fond, nu am nimic altceva de facut. Daca sunt bine? SUNT BINE!

Reclame

Nu stiu daca e din cauza ca mi-e dor de mami ( e plecata de 3 saptamani) sau daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu…Nu am mai scris nimic de cateva zile pentru ca am meditat foarte serios la chestiunea asta: pe zi ce trece, seman tot mai mult cu mama!
Lasand la o parte trasaturile fizice… frate, chiar am inceput sa vorbesc si sa ma port ca mama! Azi la sala, uitandu-ma in oglinda in timp ce eram pe banda, am observat ca alerg exact ca mama !!! Nu va pot descrie exact, dar cert e ma misc la fel de haotic dar de puternic si de hotarat ca si ea.
Vorbind cu o pustoaica aseara despre chestii mai personale si mai intime ( de fapt, e doar cu 2 ani mai mica decat mine dar jur ca diferentza mi se pare ca de la cer la pamant! ), mi-am dat seama ca incep sa am unele conceptii ca si mama. Daca bunica mea ii spunea mamei „Rodico, vezi ai grija…cat pune matza laba”, daca mama imi spunea mie „Vezi Dano, ca unii baietzi sunt mai depravatzi, exista mijloace de contraceptie, fa ce vrei, dar daca ramai cu copil la varsta asta, te legi de maini si de picioare”, eu ii spuneam tipei asteia aseara ” Faaata, el te lasa gravida si pleaca.La 16 ani, nici un baiar nu’si asuma responsabilitatea. Mergi cu cine vrei, joaca’te, dar vezi sa nu faci ceva ce poti regreta mai tarziu!”…Huuuuuuuh?! Eu spunand asta?! De unde si pana cand?! Adica eu am avut si am grija de mine, dar niciodata nu am dat sfaturi de genu’!
Intr’o discutie mai formala sau pur si simplu de complezenta, am acelasi stil si acelasi zambet ca si mama mea! Eu, care pretind ca am facut psihologie multa, ca stapanesc bine arta discursului, imi dau seama ca am acele tactici si strategii de abordare ca si mama, pe care pana acum ceva vreme, o subestimam mult in privintza asta…Eu, care pretind ca fac parte din alta generatie si ca stiu sa iau baietzii altfel, cateodata ma trezesc vorbind cu ei exact cum poate ar fi facut-o si mama la varsta mea: degajat, cu incredere, usor ironic cateodata, plina de umor dar si serioasa cand este cazul, mereu gata sa ii ajut sau sa ii ascult daca au nevoie.
Si nici la fizic nu sunt departe de ea, norocul meu ca am aproape 1,70. Am auzit o data o chestie de genul ca atunci cand un barbat se insoara cu o femeie, ar trebui sa se uite si la soacra lui, pentru ca peste ani, sotia lui va ajunge exact ca mama ei 😀 Ar fi de bine in cazul meu, pt ca mami la varsta ei se tzine foarte bine 😆 este o adevarata doamna, desi nu am sa-i spun niciodata asta. Ar termina toate borcanele cu dulceatza si gem…
Am cam mostenit-o pe mama…si mi se pare ca dupa o anumita varsta, fetele ajung in general ca si mamele lor. Evitam toata viatza sa fim ca ele ( unele dintre noi), cateodata chiar le criticam pentru anumite apucaturi ( asa facea si mama cu bunica), dar intr-un final ne pica fisa ca parca am mai auzit undeva replici care ne vin in minte si avem senzatia de deja vu. De ce oare? 😆 Si daca tot sta treaba asa, eu sper s-o mostenesc pe mami si in bucatarie, desi nu dau semne ca as fi fata ei la capitolul asta :”> . Shame on me, sper sa nu raman asa mereu!
Evident ca mama n-o sa citeasca post’ul asta ( ma gandesc eu asa, cu toate ca uneori mai umbla pe net). Dar chiar simt nevoia sa ii fac dedicatia asta, cu toate ca este de la un barbat catre tatal sau, eu cred ca e valabila si reciproca 😀 Am tot criticat’o, m-am tot ferit sa fiu ca ea, dar nu stiu cum am ajuns s-o iubesc si sa ajung exact asa…Mai, mama …:)

Am citit acum o luna o carte care m-a facut sa realizez in ce hal este capabil un indragostit sa despice firul in patru si sa interpreteze orice rasuflare a perechii sale. Impactul a fost mai mare asupra mea cu cat am realizat ca sunt lucruri pe care le fac de fiecare data cand imi place un baiat, dar sa si citesc despre ele..eh, aici da lovitura! Treaba cu cartea asta sta la fel ca cea cu filmele porno: toata lumea face sex, doar ca unora le este rusine sau refuza pur si simplu sa vizioneze clipuri pornografice din anumite motive…Toata lumea se indragosteste, dar ramai shocat cand te identifici cu randurile cuiva care a avut curajul sa scrie despre situatia sa!
Cred ca mi-a fost frica pana acum sa spun 2-3 cuvinte despre „Eseuri de indragostit” de Alain de Botton…Din motivul enuntzat mai sus…Pentru ca totul incepe cum nu se poate mai simplu, „intr’o dimineatza de noiembrie, fara nici un gand de dragoste sau poveste”, si in doar cateva zile el ajunge sa spuna despre ea ca ” nu numai ca imi sfarsea frazele, dar imi completa viata!”. Pentru ca s-a intamplat pur si simplu, pentru ca se gandea la ea indiferent unde ar fi fost si ce ar fi facut:
„-Aveti ceva de declarat, domnule? Alcool, tigari, arme de foc?
-Numai dragostea mea!”…

Frumusetea aceste cartzi sta in faptul ca Alain de Botton reuseste sa faca filosofie si dintr’o ceasca de ceai! Pentru el, orice gest, orice cuvant, are cel putin 10 substraturi si tot atatea interpretari, poate ca de-aici si afirmatia sa, „limbajul se impiedica de dragoste, caci dorintza nu e articulata”…

Insa ideea asupra careia m-am oprit eu si care de fapt a pornit de la La Rochefoucauld este urmatoarea „Unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca n-ar fi auzit de dragoste.” Si l-as contrazice, folosindu-mi cunostiintele de psihologie empirica, spunand ca orice om are o nevoie de dragoste si de afiliere, ca practic avem iubirea in sange si de-asta nu renuntzam niciodata in a o cauta. Dar tind sa ii dau dreptate si lui La Rochefoucauld, pentru ca vad si eu ca, inca de cand suntem mici, suntem inconjurati de afectiune si de persoane care tzin la noi. Pe masura ce crestem socializam mai mult, luam contact cu lumea matura si cu toate caracteristicile ei. Invatam sa citim, sa rasfoim reviste si dam de zeci de pagini dedicate rubricii de dragoste si sex sau de relatii interumane. De mici, ni se citesc basme cu printzese frumoase salvate de printzi curajosi care le iau de neveste si traiesc fericiti langa ele pana la adanci batranetzi. Si apoi 90% din filmele care se promoveaza, au la baza cel putzin o poveste de iubire. Cum sa nu cautam si noi asa ceva…?„Cum sa stiu ca ceea ce simt pentru el e dragoste, daca nu-mi sopteasc ceilalti din jurul meu raspunsul?” ( prin poezii, prin versurile melodiilor).
Nu renuntzam pana nu ajungem sa urlam cuiva din tot sufletul nostru „IUBESTE-MA!”…Si din ce motiv? Nu avem decat obisnuita scuza jalnica: pentru ca te iubesc…Si stiti care este paradoxul? Ca rar ne dam seama cine ne-a marcat cel mai mult; pentru ca pana nu ai murit, este dificil sa spui ca cineva a fost iubirea vietzii tale 🙂
Va recomand cartea cu toata caldura…:D