In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

Reclame

Nu prea imi dau seama daca este sfarsitul sau inceputul zilei si nici daca sunt obosita din cauza unui program lung sau a unei nopti nedormite; norocul meu ca s-a inventat ceasul si stiu ca e 7 a.m. Afara e inca intuneric, bulevardul incepe sa se aglomereze si oricum nu vad nimic de umbrela. Asta imi mai lipsea, sa mai bata si vantul. Imi trag basca mai pe fata si merg catre metrou. Ma lovesc de o pustoaica de vreo 7-8 anisori, cu un ghiozdan mai mare decat ea si cu o pelerina roz bombon. Are viteza. Cred si eu: nu se compara facultatea cu clasa 1.
E mai full ca la pranz. Si vorba sora-mii, la stanga si la dreapta numai barbati la costum si femei cu tocuri si paltoane…stiti voi, oameni cu acel look afacerist. Ei asteapta foarte calmi pe peron, eu ma enervez ca nu mai vine odata metroul.Ei mananca meticulous ori un covrig, ori o placinta cu branza, eu injur ca nu gasesc sticla de ceai cald prin geanta. Ei se aseaza si isi scot ziare, “HA!” imi spun, acum stiu si eu ca lumea obisnuieste sa citeasca in metrou si imi scot o carte ca sa ma simt mai bucuresteanca. In primele zile eram atenta la statii si nu imi permiteam luxul de a fi cu ochii in alta parte. Apoi cand am incercat si eu smecheria asta, mai mai sa cobor la statia gresita. Nu si de data asta. Acum sunt tare! Am omis insa faptul ca in geanta aveam “Bucuresti. Amintiri si plimbari” de Catherine Durandin. Mda, m-am gafat: bucurestenii nu citesc despre orasul lor. Mai am de lucrat la partea cu integrarea.
Si ce daca ploua? Eu sunt imbracata bine si am o umbrela data naibii! Doar ca pe Lascar Catargiu sunt ditamai baltile si eu nu am abilitatile necesare de a sari peste Marea Neagra. Ocolesc frumusel fara sa imi fac griji pentru masinile de langa mine; circulatia oricum e blocata, slabe sanse sa ma ia unul pe capota. In sala de curs le zambesc frumos catorva gagici. Le ador deja, in ciuda a doar doua saptamani petrecute cu ele. Ma scurg si ma pun langa ele. Sandra nu stie cum sa se aranjeze mai bine pentru cursul unui prof, Flaviei ii pica ochii de somn in gura. Si mie. Ma uit fugitiv catre geam si observ picaturi mari cum cad; imi amintesc de editia de vineri de la “Dansez pentru tine”, de dansul in ploaie. Ce ma mai topesc dupa chestiile astea romatice, dar ce ma mai si oftic…
Si ce daca ploua? Asta nu ma scuteste de mersul la piata. Trec in fuga pe langa raionul de carne, oricum nu stiu sa gatesc tocanite, ciorbe etc. Traiasca salatele si junk food-ul! Imi suna telefonul; e al dracului de greu sa trag cosul dupa mine si sa si vorbesc in acelasi timp. Cucoana de casa se uita urat la mine. Ma obliga legea sa am marunt?! Tarasc de sacosa pana acasa. Am chef de barfa cu Habiba, in seara asta clar ne culcam tarziu. Langa scara dau de aceeasi pustoaica. Se chinuie si ea vreo cu 3 pungi, cred ca o trimisese maica-sa la piata. Cred si eu: nu se compara…uhm…ah… la naiba! Imi trag rusinata basca pe fata si clar nu mai am de gand sa ma plang! Unde dracu-s cheile?! Aaaaah, pai nu se compara! 😆

1. Cat de mult ai dormit ? Imi place mie sa ma odihnesc, sa lenevesc, sa o ard aiurea, dar nu prea mult. Nu am probleme cu trezitul de dimineata; cateodata dorm 3-4 ore pe noapte, daca situatia o cere, iar cand sunt foarte obosita, ajung sa hibernez vreo 12 ore :lol:. Mai mult nu-mi iese nici daca vreau…nu ca as fi eu Femeia Activia, dar dupa un somnic bun, simt nevoia sa ies in oras, sa ma plimb, etc.
2. Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ? Destul…cand mai mergeam la cate un bal in liceu, ma duceam uneori pe la o prietena sa ne pregatim impreuna, deci toata dupa-amiaza la ea stateam. Noaptea in club, iar uneori ma intorceam la pijama party la aceeasi prietena :lol:. Evident ca a doua zi ne trezeam dupa pranz, asa ca ajungeam acasa de-abia pe seara.
3. Cat de mult ai stat treaz ? Nu pot sa pierd noptile, sincer…Nu sunt genul asta,nu-mi iese…rar fac asta…Simt nevoia sa dorm macar cateva ore iar in cazurile extreme ( ziua mea, Revelion), bag cateva cafele zdravene ca sa rezist toata noaptea…
4. Cat de multe absente ai avut la scoala ? Baaai, pai eu am terminat cei 4 ani de liceu cu 9,90 :lol:. Cum va puteti imagina voi ca eu am avut multe absente?! Ehee, aveam si eu cateva, doar ca mi se motivau mereu pt ca eram fata buna si desteapta si nici macar nu mi se treceau. Sau cand chiuleam, o faceam cu cap si plecam cu totii :D. De multe ori nu am mers la unele ore pentru ca eram plecata cu tot felul de activitati de voluntariat.
5. Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ? Eu m-am bucurat mult de vacantele mele si toate m-au marcat intr-un fel sau altul. Insa cea de care imi voi aminti mereu va fi cea din iarna 2008-2009, petrecuta la Paltinis cu colegii mei de clasa. Eh…amintiri, doar amintiri…
6. Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ? In cea mai mare parte da. Ma rog, 2 dintre prietenele mele din copilarie au ramas langa mine si cu 3 ma mai intalnesc prin cartier sau intamplator in oras si ne salutam de fiecare data.
7. In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ? M-am schimbat mult in liceu, asta e sigur…Nu stiu cum ma vad altii, dar eu cred ca m-am schimbat in bine. Fortat, ce-i drept…Greutatile, problemele, suferintele te intaresc. Insa da, am ramas o copila in adancul sufletului. Nu vreau intotdeauna sa arat asta, si-asa multi se grabesc sa ma eticheteze drept imatura. Mda, e parerea lor, eu ma cunosc mai bine. Insa daca „imatura” inseamna sa ma bucur de venirea lui Mos Craciun sau a Iepurasului, inseamna sa o pisicesc pe mami, inseamna sa ma mai uit uneori la desene animate sau sa plang cand ma doare ceva, atunci ma bucur ca sunt un copil mic si prost! 🙂
8. A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ? In mod sigur. Si nu cred ca numai una…
9. Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ? Eu mi-am dorit multe in copilarie…la moda pe vremea mea erau cantaretele, actritele, doctoritele si gimnastele. Desi behaiam toata ziua prin curte, eram constienta ca nu aveam voce. Desi am facut tenis de camp, deci am cochetat cu sportul, clar nu aveam treaba cu gimnastica. Si cat despre medicina, nu m-a atras niciodata; probabil ca am fost prea slaba de inger ca sa vad sange 24 din 24 sau sa lucrez mereu cu oameni bolnavi. Asa ca imi doream sa devin actrita…si intr-un fel, mi-am implinit visul si fara sa dau la actorie; am scris mai multe piese de teatru in liceu care au avut un ecou puternic si in ziarele locale, am jucat si cateva roluri mai atipice. Dar inca din clasa a 5-a mi-am dorit sa fiu scriitoare si jurnalista. Prima parte inca nu mi-a iesit, dar sper sa reusesc in curand. Si cat despre cea de-a doua meserie, din varii motive nu am ajuns s-o practic. Insa mi-am ales o cariera care lucreaza foarte mult cu media…
10. Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ? Eh, na! Intrebarea asta mi-o puneau examinatorii la Cambridge si la Delf :lol:. Am multe amintiri frumoase, am avut o copilarie fericita…si stiu ca nu multi se pot lauda cu asta!

Maine am primul drum la Bucuresti – inscriere, depunere de dosare, etc. Plec la 5, ma intorc seara… Nu am mai fost in capitala de cativa ani si nu am mers niciodata fara un adult..acum mai am putin si devin eu unul… Voi fi doar cu Habiba..norocul nostru ca o sa ne invartim mai mult in sectorul 1 si putin prin 6.
Am dat peste melodia asta ( o stiu de mult, sunt fana Vama Veche) – „Andrei singur”. Eu cred ca li se potriveste multora dintre noi…exact ieri au trecut 8 luni de cand m-au aruncat si pe mine in sus baietii de 18 ori X 2 ( sunt mai speciala), 8 luni de cand m-am simtit mai libera ca niciodata, 8 luni de cand am scris asta. Si habar nu aveam la momentul respectiv ce ma asteapta: emotii, bac, facultate, plecare, despartire, totul pe cont propriu, decizii..
Vorba lui Liviu..am imbatranit cu 10 ani intr’un singur an 😆 eu nu vreau decat sa treaca si luna iulie cu bine…dupa, trec toate…


Usor usor incep sa-nnebunesc..
Privirea mea se-ndreapta-n puncte fixe..
Parc-au trecut opt ani si nu opt luni
De cind strigam ca „am doar 18 ani…..”..

N-am mai visat de mult ca pot sa zbor
Si nu mai stiu exact unde e marea si ce culoare are..
Si sunt atit de multe cuvinte pe care nu le stiu:
Ce-i aia trandafir sau muzica sau plaja…

……………………………………………………………………………………

LATER EDIT:

N-am dormit toata noaptea. De-abia am asteptat sa se faca 4 jumate sa ma trezesc…
Avem noroc si prindem ultimele 2 locuri din autocarul catre Bucuresti ( cel de 5:45:). De faaapt, erau rezervate insotitorilor soferilor, dar eram 2 fete singure care aratau bine, deci…:lol:
La SNSPA am terminat intr-o jumatate de ora. Totul foarte organizat, lumea foarte placuta si dispusa sa te ajute, sa iti arate, sa iti explice. Evident, foarte putine locuri ( atat la buget cat si la cu taxa). Am examenul duminica la prima ora si mai mult ca niciodata imi doresc sa intru. Imi aminteste mult de liceul meu si asta e de bine; de foarte bine, chiar!
Universitate – imensa cladire. Ma duc sa ma inscriu la limbi moderne aplicate. Vad negru in fatza ochilor: aproximativ 100 de persoane intr-o sala mai maricica. 2 tipuri de fise de completat, multe limbi straine combinate in cele mai ciudate moduri. Coada mare la depus dosare si la platit chitanta de inscriere…Si pana la 14 trebuia sa ajungem si in sectorul 6 la Jurnalism…
Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicare inseamna UN ETAJ ( etajul 6), aflat in sediul Politehnicii. WTF?! Nu vad care e legatura, dar banuiesc ca nici nu trebuie sa observ eu ceva. Candidati multi, 120 de locuri in total.
Am ars-o aiurea vreo 3 ore prin Unirii. Bucurestenii NU stiu sa conduca dar NU stiu nici sa traverseze. In rest, nimic deosebit. Aceeasi baieti frumosi si aceeasi magari ca si la Constanta. Cu exceptia faptului ca am iesit din Mc’ul din Unirii si am dat nas in nas cu Connect-R care mergea foarte grabit pe strada, discutand cu un alt tip :lol:. A fost un shoc pt mine, va rog sa ma intelegetzi…maine-poimaine ma trezesc ca stau langa masa lui Catalin Botezatu, amandoi la o apa plata cu lamaie.
Sunt obosita si ma enerveaza discutiile despre Madalina Manole. Jurnalistii de la nu stiu ce radio de rahat au anuntzat aceleasi lucruri despre moartea ei din juma in juma de ora, toata ziua. Pana maine deja or sa apara 1000 de ipoteze despre cum s-a intamplat, pt ca nimeni nu vrea sa inteleaga ca in spatele acestei femei aparent fericite, statea neimplinirea, tristetea si sictirul de viata. Pana maine deja o sa vad statusuri gen „RIP” si bocete si vaiete si tot pana maine, or sa apara nu stiu cati fani Madalina Manole. Totul peste noapte: la propriu!
Sincer, am ascultat-o doar cand eram mica. Cand ea, Laura Stoica, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, etc erau la moda. Pe vremea aia nu imi dadeam inca seama ca sunt un antitalent muzical si ii fredonam melodiile, dorindu-mi sa devin cantareata. Bine ca m-am trezit la realitate…:) Dar dintre toate, pe astea am ascultat-o cel mai des ( ultima oara acum un an):

Si DA, a fost o mare artista, a avut o voce superba si niste melodii pe masura. Dar noi am uitat de ea si am uitat ca a trecut prin multe si refuzam sa intelegem ca a fost nefericita. Daca nu s-ar fi sinucis, nimeni nu ar fi stiut ca azi implinea 43 de ani…Rusine sa ne fie!

Doctore, simt ceva mortal
Aici in regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti,
Am vorbit cu oameni si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore.
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu„BOALA”