Da, sunt sigura ca ati aflat deja cu totii: Adrian Paunescu a murit. Era de asteptat, cred eu. Adica inca de acum o saptamana se simtea rau, a fost internat… Inevitabilul nu a mai putut fi amanat prea mult.
Mi s-a intamplat ceva foarte straniu: de fiecare data cand am facut drumul Bucuresti-Constanta sau invers a murit cineva. Asta-vara cand am fost sa imi depun dosarul pentru facultate, cum am urcat in autocar, am auzit la radio ca Madalina Manole s-a sinucis. Pe moment eram prea disperata sa am toate documentele la mine, dar de-abia dupa am inceput sa realizez gravitatea situatiei.
Astazi aflu de moartea lui Paunescu. Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost „Fuck, iar vuieste media de nu stiu ce ipoteze, concluzii, reportaje pe tema asta!”. Nu vi se pare ca aveti si voi un deja-vu? Serios, aproximativ aceeasi chestie se intampla de fiecare data cand moare cate un personaj destul de important, dar uitat de lume.
Eu nu il consider pe Adrian Paunescu un mare poet. Nu. Pentru mine a fost politician. Nu prea se pupa aceste doua meserii, zic eu. I-am rasfoit poeziile in seara asta ca sa nu mor proasta. Da, pana acum am citit doar cateva versuri de ale sale. Da, a fost nevoie sa se intample aceasta nenorocire ca sa le citesc si eu cap-coada. Da, stiu, e foarte urat din partea mea. Da, sunt sigura ca in urmatoarele ore vor aparea la statusuri cuvinte de-ale sale. Nu, nu suport asa ceva. Nu, nu sunt fana a lui Adrian Paunescu. Nu, nu am nimic cu el, nu am fost niciodata interesata de ceea ce face, poate a fost un om bun sau nu. Nu, nu ma innebuneste activitatea sa literara; cateva expresii m-au facut sa deschid mai bine ochii si atat. Insa ultima sa poezie scrisa pe patul de spital m-a impresionat profund, m-a cutremurat intr-un hal fara de hal…M-a pus pe ganduri, ma face sa imi pun intrebari. Pentru asta am sa il retin si am sa spun „Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!.

Reclame

Gata! Am recunoscut-o si acum un intreg cosmos masculin poate sa imi sara in cap! Femeile sunt paranoice, frate! Mereu suspicioase, cu sau fara motive! Si nu ma refer aici la cele care se simt inselate ( fara foc nu iese fum, deci ceva stiu ele), nu ma refer nici la cele nebune, care fac mereu crize sau creeaza cate un scandal.Nu vorbesc despre perioadele alea ale lunii cand suntem indispuse, ma refer la femeile care parca sunt mereu pe stop, la femeile care sunt vesnic suspicioase!
Intr-o singura ora de stat in oras am depistat doua tipuri de femei care au mereu impresia ca ceva nu e bine: gardienele si controloarele de pe tramvai/troleu etc. Am intrat in Mega Image cu Habiba si in afara de faptul ca o multime de priviri s-au indreptat brusc spre noi ca si cum am fi fost detinute fugare dintr-o inchisoare americana, o gardiana de vreo 40 si ceva de ani incepuse sa ne urmareasca serios cu privirea, ca si cum ceva ar fi fost putred. Ne-am gandit ca am intrat noi ca fraierele pe unde nu trebuie ( ni se mai intampla :”> ). Doar ca tipa a continuat sa se plimbe amenintatoare dupa noi printre rafturi, in timp ce noi incercam sa gasim naibii cat mai repede standul cu cosmetice! Dupa ce depasim cu greu tenatia de a arunca in cos cateva pungi de chips’uri ( ne-am multumit cu niste biscuiti amarati), mergem la casa sa platim. Asteptandu-ne randul, vedem ditamai standul cu prezervative…si ne umfla rasul ( discret, pe bune!). Adica, cum naibii sa ramanem serioase cand vedem niste prezervative UltraThin ( cam naspa pt baietzii care le folosesc 😆 gen..cat de thin sa fie?! =)) mi-a explicat Habiba ca inseamna altceva..whatever) sau altele – Performance ( n-as vrea ca un tip sa intre in cartea recordurilor avandu-ma pe mine drept cobai)???? Si HOP! apare alt cerber! O ditamai femeia in spatele nostru care se uita dubios la noi. Zevzeaca avea impresia probabil ca vrem sa bagam in buzunar o cutie de prezervative; ne-ai prins, femeie! Ne-ai citit ca pe niste carti inchise.. 😆
Cand urcam in troleu, ii spun Habibei sa bage mai repede biletul; imi mirosea a hoit – controloare! Trebuie sa recunosc ca m-am inselat partial, nu era vorba despre o femeie pe care o banuiam…dar dupa 2 statii vine o tipa care parea chiar ok si ne cere biletele; dezamagita, le valideaza. Cand intorc capul, mai vad inca o femeie care se luase in gura cu o controloare. Inainte sa cobor, stupoaaare! Mai vad inca una…si inca 2 ! Jesus! 6 controloare! Una statea ca o shefa cu coatele pe 2 scaune si zambea malitzios..
Bai, femeile astea sunt paranoice tare, zau! Eu inteleg ca meseria le cere sa controleze, sa aiba grija..dar nici in halul asta! Eu detest vanztoarele sau gardienele astea care nu numai ca stau cu ochii pe tine, dar te mai si urmaresc printre rafturi! Barbatii sunt mai subtili cand vine vorba de asa ceva, serios! Bravo baieti…aveti 1-0 la faza asta!