Azi am realizat ca sunt norocoasa ca stiu filosofie. Nu spun ca excelez, dar pentru ca am dat bac si admitere, chiar am habar de multe din domeniul asta. Am crezut ca am cam uitat materia, avand in vedere faptul ca din iulie pana acum nu am mai deschis un manual sau vreo lucrare de specialitate, dar la cursul de “Filosofia comunicarii” mi-am dat seama ca inca stiu, frate! Si da, sunt mandra! Asta inseamna ca nu am tocit, asa cum au facut altii, ci chiar am invatat pentru ca mi-a placut.

Eu am o mare problema cu oamenii care confunda filosofia pura, cu teoriile, curentele si problemele ei, cu filosofia de cafenea – si prin asta ma refer la intalnirile noastre cu prietenii, cand intre o tigara si o cafea ne apuca gandurile despre moarte, despre om, etc. Nu. Cele din urma sunt doar pareri si atat. Impresii daca vreti, pe care le impartasiti prietenilor, familiei. Nu sunt idei de scris intr-un eseu filozofic.

Dar revenind la principala tema a articolului…puneti mana neaparat pe un manual de filosofie! Nu spun sa cititi N opere pana innebuniti asa cum am facut eu, dar de-abia acum m-am prins de ce profu’ meu de filosofie din liceu spunea ca e de bun simt sa ai in biblioteca sau in birou un asemenea manual. Acum unii dintre voi ( ca si multi dintre colegii mei de la curs) va veti intreba poate la ce e buna filosofia asta. Si am sa va dau un raspuns care sper sa va lamureasca: filosofia nu a inregistrat rezultate vizibile in ultima perioada, dar ea are rolul de a imbogati orizontul individului si de a largi eul fiecaruia. E hrana pentru intelect si pentru suflet. Si daca stati bine sa va ganditi, filosofia este stiinta prima, adica din ea au derivat chimia, fizica, etc.

Pe bune, e rusinos sa nu stiti ce inseamna omul, cu ce se mananca morala, ce este adevarul…chestii de genu’, generale :). E cel mai bun sfat pe care vi-l poate da o pustoaica de aproape 19 ani. Mai mult nu pot sa va spun deocamdata. Altfel veti ajunge sa va intrebati si voi, ca si altii, “Care este legatura dintre filosofie si comunicare?”…eu cred ca este destul de evidenta, nu trebuie sa fii Kant ca sa te prinzi 😆

Furata de la Loryloo, merge la tot blogroll’ul :D.

Daca eram un anotimp, as fi fost oricare ( toate au frumusetea lor).
Daca eram o luna, as fi fost noiembrie.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost joi.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineatza ( cu tot cu cafeaua ei).
Daca eram un animal marin, as fi fost o stelutza de mare.
Daca eram o virtute, as fi fost ambitia .
Daca eram o planeta, as fi fost Venus.
Daca eram un lichid, as fi fost Coca Cola ( cu toate calitatile si defectele bauturii respective :lol:).
Daca eram o piatra, as fi fost jad.
Daca eram un metal, as fi fost aur alb.
Daca eram o pasare, as fi fost acvila.
Daca eram o planta, as fi fost o zambila mov.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost furtuna.
Daca eram un instrument, as fi fost chitara.
Daca eram un sunet, as fi fost un tzipat ( de durere, de tristete, de fericire, de..placere).
Daca eram un cantec, as fi fost „I don’t wanna miss a thing” – Aerosmith.
Daca eram un film, as fi fost „Mean Girls” ( cu sigurantza!) .
Daca eram un serial, as fi fost „Desperate housewives” sau chiar si „CSI – New York”.
Daca eram un oras, as fi fost Paris.
Daca eram un gust, as fi fost un dulce intepator, o aroma deee…sampanie.
Daca eram o aroma, as fi fost ciocolata.
Daca eram o culoare, as fi fost crem (desi merg mai mult pe non-culori).
Daca eram un material, as fi fost dantela uneori, dar si piele cateodata.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost buze ( fara doar si poate :lol:).
Daca eram un drog, as fi fost Ecstasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost un medalion cu numele meu.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet insotit de un falfait din gene.
Daca eram o materie, as fi fost filosofie.
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Mica Sirena.
Daca eram o forma, as fi fost o forma in spatiu.
Daca eram un numar, as fi fost 12.
Daca eram o masina, as fi fost – …ceva negru si sport ( ooh doamne, nu ma princep deloc la masini).
Daca eram o haina, as fi fost o pereche de blugi.

La multi ani tuturor celora care poarte nume derivate de la Gheorghe! ( si slava cerului, sunt destui..am auzit la radio ca 1 milion de romani poarta acest nume). Sa fiti sanatosi, frumosi, iubitzi si fericiti… si sa nu intratzi azi in coma alcoolica; pastrati’va si pentru 1 mai 😆

Ce este important pentru mine astazi…Liceul Teoretic „George Calinescu” Constanta, cel mai de prestigiu liceu umanist si de limbi straine din oras, implineste astazi 20 de ani de existenta 🙂 ( cred ca se observa cat de mandra sunt 😆 ). Ma bucur ca i-am prins si majoratul de acum doi ani, dar si varsta asta rotunda. Imi pare rau ca de data asta nu s’au desfasurat cine stie ce activitati, cum se intampla in trecut… In clasele a 9-a si a 10-a, clasa mea a rupt gura tuturor cu cele mai comice si originale piese de teatru (” Miss World” si „Parodie: O Cenusareasa moderna” ), chiar daca nici unul dintre noi nu a facut teatru.Si cine ne poate uita in piesa de teatru despre discriminare din noiembrie 2008 ? :> Mi’e dor de zilele alea…si o sa’mi fie si mai si…
Orice statut am avea in clasa, indiferent din ce gasca am face parte ( bisericutzele sunt inevitabile), liceul a fost cea mai frumoasa perioada pentru toata lumea. Cine ma contrazice ar face bine sa’mi aduca argumente serioase! La „George Calinescu” a fost ceea ce multi au numit „viatza, frate!” 😆 pot afirma cu capul sus ca termin liceu fara sa stiu pic de matematica, fizica si chimie; stiu tot ce tzine de socio-uman si de limbi straine si am la certificate pe engleza si franceza, de pot sa’mi pun si in cap!
Nu putem uita nici profesorii, orice ar fi 🙂 si culmea, de obicei de amintim mereu de cei care ne’au enervat sau ne’au pus note mici; intr’un cuvant, de tirani! Deci, haidetzi sa facem o leapsa frumoasa, care va merge la tot blogroll’ul si care va fi onorata de cine doreste: cele mai frumoase amintiri din liceu ( colegi, materii, profesori, activitati, glume, trend’uri, si daca se poate si o poza cu voi de atunci – eu eram clasa a 10-a in ceea ce vedetzi mai jos :”> )! 😀 Dati un pic timpul inapoi si revedetzi cele mai emotionante momente pe care le’ati trait in acea perioada. Promit ca voi scrie si eu un post cu tema asta peste cateva luni bune, atunci cand voi fi terminat si eu liceul ca lumea! 🙂

Am lacune…
Imi cer scuze ca scriu atat de greu si de pueril, imi cer scuze ca va citesc din an in Paste, imi cer scuze ca uneori nu sunt coerenta; dar chiar am lacune…majoritatea, sentimentale.
Am inceput sa’mi fac si mai multe griji pentru ceea ce urmeaza. Timpul a trecut pe langa mine mai repede ca niciodata si imi vine sa ii rup picioarele si sa stea cu ele in gips macar cateva luni, ca sa stie si el ce e durerea. Simt ca raman in urma si cum spunea o autoare al carei nume imi scapa cumplit, viatza ma depaseste si nu’mi place, pentru ca n’am aptitudini de acrobat.
S’au adunat toate acum: personale, nepersonale, materiale, spirituale, lucruri de maxima importantza si tot felul de porcarii. Am lipsuri in ceea ce priveste materia de bac si de admitere si mi’e al naibii de greu sa ma pun la punct, in conditiile in care mi s’au tot spart geamuri prin care privesc catre iubire si catre el. Ma simt rau… atat de rau, incat n’as recunoaste un succes nici daca m’ar scuipa in fatza!
Sunt linistita aparent, dar ma tot rascoleste ceva si mi’e teama sa raman singura cu gandurile mele. As vorbi, dar nu vreau sa’mi fac si mai mult rau. As vrea sa pot privi in ochii cuiva care ma cunoaste ca pe propriul buzunar, sa incep sa plang si cand sa dau sa ma arunc in bratzele sale sa nu ma intrebe „de ce?”. Nu sunt sanatoasa,poate..
Imi cer scuze ca ma cititi asa ( e bine ca nu ma vedetzi), dar tzin de mult in mine si am rabufnit. Le’am vizitat in seara asta foarte atent pe Grapefruits si pe Hubbis si am simtit ca mi s’a umplut paharul sentimental; zilele viitoare poate o sa gasesc o carpa si o sa sterg. Macar mi-au dat curaj sa scriu cateva randuri, daca tot nu am reusit sa zbier cum trebuie..
Dar e cumplit sa realizezi dupa atata timp in care te credeai o persoana care le are pe toate si care este definitia cuvantului COMPLEXITATE, ca de fapt lipseste ceva sau cineva…si tocmai lipsa asta este cea care iti da cu dictionarul in cap.
Sunt un cantec prost. Am niste versuri absurde pe care le tot repet si nu le aude nimeni. Le’am cantat de mult si inca mai simt nevoia sa le ascult. Asta apropo de Vama…Ah, si nici macar n-am voce 🙂

Fara legatura cu nimic:

Recunoaste ca-i un cantec prost
Recunoaste ca si noi am fost…
Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit
Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubit…