My Sweet November

Dupa ce v-am frecat un an intreg la cap ca sunt indragostita de luna noiembrie, iata ca a si venit! S-a lasat cam mult asteptata, ca intotdeauna, dar presimt eu ca a meritat toate supararile si miorlaielile de pana acum :). Numai frunzele acestei luni stiu sa se usuce odata cu lacrimile si numai vantul de acum stie sa ia cu el toate amintirile urate. Mi-a fost dor de soarele asta acid care ma arde pana pe dinauntru – simt si eu ca sufletelului meu ii este cald, dupa muuuult, muuult timp.
1 noiembrie m-a topit. Nu aveam cine stie ce planuri, dar ziua a fost un dulce fluid; la fel vor curge si urmatoarele. Asteptam cascada asta de momente frumoase. Good things come to those who wait, vorba Habibei mele. Si au inceput sa vina.
Imi doream de mult sa merg la un concert Alexandrina Hristov. Pentru cine nu o stie, EA este! Ea, o artista completa, cu niste picturi exact pe gustul meu, cu niste copii minunati si cu cele mai directe melodii catre tot ce inseamna EU. Nu ii ratati urmatorul concert, mai ales daca va aflati in Bucuresti. Este genul de persoana care are nevoie de o ora sa va faca sa o adorati, sa iubiti detaliile si viata, sa asteptati fericirea.

 

Rest in peace!

Obisnuiesc sa scriu cate un bilant la fiecare final de luna sau/si de anotimp. Mai mult pentru ca imi place sa vad cum arata noutatile din viata mea sub forma de cuvinte. Imi place sa cred ca totul evolueaza, dar nu e mereu asa.
Am suferit luna aceasta cea mai mare dezamagire de pana acum. Din fericire nu este legata strict de persoana mea… mie nu imi place sa nu pic bine in ochii mei. Nu vreau sa detaliez pentru ca o sa aud din partea unora si a altora ca iar m-am apucat de scris in jurnal. Desi pot sa jur ca nu mi s-a intamplat doar mie…Am invatat si eu ca prieteniile se distrug. Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind, stiu. Si da frate, chiar si alea de 5, 10, 14 ani. Se duc dracului atat de usor…in 5, 10, 14 zile. Intr-o luna sunt deja incinerate arhive intregi de amintiri…Poate voi stiti mai bine decat mine si poate sunt penibila pentru ca nu vin cu nimic nou sub soare. Dar e prima data cand sufar dupa asa ceva. Prima data mereu doare, indiferent despre ce e vorba – asa imi spunea un fost prieten.
Chiar acum imi vin in minte mai multe citate despre prietenie. La toate le gasesc cate un „dar”, caci imi pare ca au exceptii. Multe nici nu mi se par pe bune. Mi se pare un fake ceea ce credeam, sustineam, strigam sus si tare acum cateva luni. Scria Grapefruits acum ceva timp ceva al naibii de interesant peste care am dat exact acum 10 minute…„Fiecare om ar trebui sa aiba un cimitir personal respectabil in care sa poata ingropa greselile prietenilor lui” ( Mark Twain) DAR „vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare dinaintea unui mormant nu mai are nici un sens!” (Jorge L.Borges). Mda, speechless…
Asta nu e un articol in care ma plang. Au mai scris si altii despre dezamagiri, despre prieteni pierduti etc. Si nu vreau sa se creada ca Bucurestiul distruge relatii, ca este un monstru social. Mai le si incheaga. Dar cred ca rolul sau cel mai important este de a le testa. Nu e vina orasului ca oamenii mai pica, ca sentimentele mai mor. Macar sa se odihneasca in pace…

 

Credeam ca nu mai vine si a venit.

Acum cateva luni cand ma gandeam la 1 octombrie, la mutarea in Bucuresti si la inceputul facultatii, era ca si cum as fi avut din nou 5 ani si mi-as fi inchipuit cum as fi aratat la 30. Din motive fataliste si nebunesti pe care numai sufletelul si creierasul meu ar fi putut sa le invoce ( nu, nu le reproduc), am fost sigura ca nu mai prind luna asta, nu imi vedeam viata mai departe de vara asta. Credeam ca octombrie nu mai vine si a venit.
V-ati prins desigur ca articolul asta a fost programat ( v-am spus doar ca nu va las sa uitati de mine si nici nu putea sa treaca ziua de 1 fara toate cele bune din partea mea). Insa chiar mi-am dorit enorm sa va urez o luna cat mai frumoasa, mai plina de fotografie, de inceputuri, de vise, de bauturi calde, de persoane agreabile si chiar iubite, de banutzi chiar ( de ce nu? ), mai plina de plimbari prin parc ( pasind pe frunze) si de vise…
Si daca va intrebati ce fac, probabil ma minunez si astazi de cat de frumoasa e casa mea, dar injur multitudinea de lucruri pe care in mod sigur nu le voi fi terminat de aranjat! In mod sigur am investigat deja magazinele de prin zona si acum incep sa umblu prin cafenele. Tot ce e posibil sa imi fac planuri mari pentru weekend, care ar consta in, bineinteles, luat Bucurestiul la picior. Da, sunt fascinata dar si usor speriata. Dar asta doar in cazul in care va intrebati cum sunt primele mele zile aici…:)
P.S: ascultati-o, va rog… e chiar… de octombrie…

 

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici in regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele
Ziua ma doare soarele,
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti,
Am vorbit cu oameni si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut niciun efect, doctore.
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu – „BOALA”

 

Un vals de inceput de luna

Stiu ca trebuia sa va urez de ieri o luna mai cat mai frumoasa si mai fericita, dar credeti-ma va rog ca am picat lata de oboseala :”> nu am facut nimic iesit din comun, dar a fost o zi speciala petrecuta intr-un cerc exclusivist alcatuit din persoane alaturi de care am crescut..:)
Asa ca va voi spune acum sa profitati de ultima luna de primavara din anul acesta ( stiu ca DianaEmma mai are de suferit din cauza copacilor si am aflat de curand ca nici Loryloo n-o duce prea bine 😦 ) si profitati de faptul ca treaba cu astenia inca mai este valabila ca sa facetzi tot ce va trece prin cap!
Stiu ca am cam lipsit din peisajul wordpress’ului, dar v’am citit si cand voi fi in stare va voi si comenta. Am scris mai rar pentru ca nu prea imi mai gasesc cuvintele…cred ca sunt fericita 🙂 cred ca asa arata sentimentul: cand stai aproape toata ziua cu ochii pe peretzi si te gandesti la ceva, la un singur lucru, cu un zambet tamp pe fatza si cu o caldurica permanenta in sufletzel, care nu te lasa sa te superi sau sa te enervezi din daca e sfarsitul lumii. Si starea asta de visare cu ochii deschisi mi-a fost accentuata de un film peste care am dat aseara intamplator la tv si pe care nu-l mai vazusem de mai bine de 2 ani ( uitasem deci muuulte replici din el). Cu un castron cu salata de fructe in bratze m-am uitat cu inimioara cat o capshunica cu zahar la „Before Sunset” . Sunt sigura ca domnishoarele indragostite de iubire l-au vazut deja, dar eu il recomand acuma acelora care nu stiu despre ce vorbesc. „Before Sunset” este continuoarea unei povesti de iubire de acum 9 ani ( „Before sunrise” parca): el scrie o carte despre ea si astfel o gaseste prin Paris. Discutiile dintre cei doi sunt fascinante si finalul pica superb..
Stiu ca poate sunt aeriana, stiu ca poate gresesc, imi cer iertare, dar fericirea mea n-o mai dau inapoi! 🙂

Celine: Baby, you are gonna miss that plane.
Jesse: I know.

 

Joia Mare si Blonda

Hai ca s-a dus si prima luna de primavara si a venit aprilie, care se anuntza a fi calduros dar si al naibii de ocupat pentru unii. Si o luam tare inca de la inceput…Peeeentru ca stiti ce e azi, nu? PRIMA JOI DIN APRILIE! 🙂
Lasand asta la o parte, hai sa trecem la lucruri neserioase, recte la Blonda mea, care implineste astazi pufoasa varsta de 19 ani 🙂 Eu ii mai zic la multi ani inca o data, cu toate ca i-am tot umflat capul inca de azi-noapte 😆 si nu numai…la noi e o traditie sa ne serbam zilele de nastere timp de o saptamana…pana luam cadou, pana ne hotaram ce facem, pana sarbatorim..Dar nu s-a plans nici una de asta pana acum, si n-o sa fie Blondis prima care o va face.

Deci despre a mea Blonda ( care o face grav pe blonda lu’ Bote >:) ) numai de bine! I-am cantat „Happy Blonde Day to you!”, am facut-o sa rada inca din primele ore ale varstei ei de 19 ani ( ea spune ca nu se simte diferit fata de ieri :-s ) si i-am promis solemn ca in toamna, cand ajungem la Bucuresti, o s-o inscriu la „Te pui cu blondele?”, pentru ca ii merge mintea foarte bine. Ea crede ca glumesc, dar eu chiar am de gand sa scot bani frumoshi de pe urma ei 😆 Dupa 13 ani de prietenie trebuie sa obtzin si profit de pe urma ei, nu? =))
Lasand si zilele de nastere la o parte, azi mai e si 1 aprilie, Craciunul pacalelilor. Cei nascuti azi cred eu ca au fost niste pacaleli, cu toate ca ei poate se cred pacalici 🙂 NOT! Pentru mine 1 aprilie nu e decat ziua Blondei, pentru ca nu am fost pacalita pana acum mai deloc; si chiar daca, sincer nu-mi aduc aminte, deci nu a fost mare lucru. Vreau sa aud acum de la cei patzitzi sau cele patzite ce glume sau farse v-au fost facuta in aceasta ziulica sau ce pozne le-ati facut voi la randul vostru altor prieteni sau cunostiinte 😀 Pe scurt si fara alte intoarceri, dati-mi si mie idei macar pentru la anul!
Si ca sa nu inchei ca nuca’n perete si sa spunetzi ca sunt cea mai pagana ciocolata pe care ati vazut-o vreodata, voi mentziona si despre faimoasa activitate de vopsire a oualor din Joia Mare. Imi amintesc cu drag de cand eram micutza cantitatile industriale de oua pe care le vopseau mama si bunica in rosu, galben, verde, portocaliu, albastru, cu frunze de ceapa sua cu frunza de patrunjel si alte diferite modele. Evident ca neavand cu ce sa-mi ocup timpul, ma ocupam si eu cu „incondeierea” oualor pe care mi le dadea mami ( 3-4 maxim, nu va facetzi prea mari iluzii, n-am fost niciodata cine stie ce talent in pictura :lol:). Azi insa toata lumea are altceva pe cap sau timp prea putzin si facem totul pe fuga…pacat…insa norocul nostru ca macar nu se pierd obiceiurile! 🙂