Mie imi place la intrare!

Stiam eu ca Sandra e nebuna. Acum m-am convins! 😆 Dar imi place de ea. Nu ma asteptam sa cunosc atatea persoane de treaba si nici sa ma atasez de cateva inca din primele saptamani petrecute la facultate. E placut sa vad ca pot tine enorm si la prietenii care nu s-au legat neaparat acum 10 ani. Bine spunea Septimiu Chelcea… „nu tot ce e vechi e si profund”. As completa eu ca nu tot ce e nou e superficial sau lipsit de importanta. Dar deja aberez.
Coleguta mea creata mi-a trimis urmatorul mesaj pe facebook ( da! Facebook 😆 ):

O prietena mi-a sugerat ca ar trebui sa facem ceva special pe facebook pentru a spori transparenta si constientizarea luptei contra cancerului de san la femei, pe luna octombrie.

E un lucru usor de facut si va propun sa participam impreuna astfel incat sa devina un eveniment memorabil.

Anul trecut ideea era sa posteze fiecare pe peretele facebook culoarea sutienului sau. Aceasta initiativa feminina a lasat in dubiu barbatii timp de cateva zile, in timp ce femeile pareau ca scriu aleatoriu niste culori.

Jocul din acest an are legatura cu geanta voastra. Va trebui sa scrieti pe perete unde anume va lasati geanta in momentul in care intrati in casa sub forma „Imi place pe….” si adaugati locul. De exemplu:”imi place pe pat” sau „imi place pe masa din bucatarie” sau „imi place pe scaunul de la birou”. Ati inteles?

Bine! Scrieti raspunsul vostru pe (status) peretele facebook (si nu ca raspuns la acest mesaj!) si trimiteti la cat mai multe femei acest mesaj.

Mi-a placut ideea la nebunie! 🙂 Adica nu cred ca e ceva cu o finalitate palpabila, nu cred ca ar avea alt scop decat cel de distractie. Si nu puteti spune ca nu e funny sa vedeti pe la statusuri chestii de genul: ” Mie imi place pe canapea!”, „Mie imi place pe cuier!” sau „Imi place In bucatarie, langa cuptorul cu microunde!” :lol:. Ii face pe multi sa ridice o spranceana sau sa se scarpine in cap. Deci care aveti cont de Facebook si va surade si voua acest juculet, dati-i bataie! Care nu, dar totusi aveti cateva idei traznite, va puteti manifesta aici. Uimiti-ma!

 

Viitor blog „capitalist”

E ultima data cand va citesc si va scriu din Constanta. Maine la prima ora plec la Bucuresti si voi avea ceva de stat acolo…

E frumos, dar vorba aia, e grele! Si eu inca ma consider destul de norocoasa fatza de altii care sunt in aceeasi situatie cu mine. In primul rand, nu voi fi singura. Le am langa mine pe toate 3, pe Habiba chiar in casa, in pat langa mine :lol:. Pentru ca nu ne-a fost noua suficient sa locuim la 2 minute distanta una de alta si nu ne-au ajuns nici cei 8 ani petrecuti impreuna in aceeasi scoala/liceu. Suri si Blondis vor si si ele prin preajma, deci in concluzie, am in bratele cui sa alerg daca vreau sa plang, in spatele cui sa ma ascund daca mi-e teama si cu cine sa petrec si sa rad daca sunt fericita. Mai mult de atat nici nu pot sa imi doresc, indiferent daca sunt la mare sau la capitala, in sectorul 1 sau 6; Bucurestiul e mare, prietenia e imensa.
In al doilea rand, as fi ipocrita daca as spune ca o sa ma prapadesc de dorul de casa…nu are rost sa scriu aici informatii de jurnal ( pe care oricum nu il tin), dar eu nu las mai nimic in urma. Recunosc doar ca imi va lipsi enorm Constanta, locurile in care obisnuiam sa merg, casa si camera mea, tabieturile mele. Incerc sa ma consolez cu gandul ca ma voi acomoda imediat cu noua mea viata de studenta si cu faptul ca voi veni acasa de Craciun ( deci da, de anul asta o sa am si eu dreptul sa ma plang de frigul si de asteptarea din gara :lol:).
In al treilea rand, mie imi place Bucurestiul, mai frate! Stiu ca altii il detesta, nu il suporta…dar pe mine ma fascineaza! Stiu ca nu voi fi la fel de indragostita de un posibil cutremur care ar putea avea loc acolo sau de tot felul de manifestatii din cauza crizei. Trec peste minusuri, in speranta ca vor fi si mai multe plusuri decat imi imaginez eu.
Si in ultimul rand, voi avea propria mea casutza! 🙂 Fitze ar spune altii care au preferat caminul, confort si intimitate as spune eu. Vorba Habibei mele: dupa o zi friguroasa si obositoare, dupa ce ma intorc de la cursuri sau de la job si ma intalnesc cu un cunoscut in piata; daca ma intreaba ce fac, vreau sa raspund „Ma duc ACASA, imi fac ceva bun de mancare, imi pregatesc o baitza fierbinte si ma bag in pat cu o cana cu ceai fierbinte, pentru ca maine ma astepta o zi la fel de grea!”. Ma sperie varianta cu „Dupa shopping, ma duc la camin”. God, imi suna atat de glaciar… evident, e doar parerea mea! Stiu ca unii chiar isi doresc sa stea acolo. Doar ca eu ma vad facand curat in casa mea, invatand in casa mea, stand cu colegele de apartament in casa mea, dand petreceri in casa mea, suferind in casa mea, etc. Ati prins voi ideea…
Deci da, Ciocolatica isi ia zborul. Desi s-ar putea sa se prabuseasca de N ori pana la Bucuresti, din cauza bagajelor :lol:. Nu m-am jenat cu ele, sa stiti! Si pentru ca va mai dura ceva pana ma voi instala de tot, va spun ca e posibil sa reapar prin peisaj de-abia in weekend sau saptamana viitoare. Vor mai aparea 2 articole zilele viitoare, multumita mamei Grapefruits, care m-a invatat cum sa le programez. Asta asaaa, ca sa nu uitati de mine. Cu putin noroc, poate nimeresc si un internet cafe prin Militari :lol:. Tineti-mi pumnii, voi avea nevoie zilele astea!

 

Despre refugii

Dar toata lumea cauta refugii. Fara exceptie. Pana si cel mai puternic om, pana si cel mai miserupist. Pentru ca refugiile sunt ca niste poduri catre zile mai bune, catre momente mai fericite. Cateodata ne oprim chiar la jumatate drumului, scandurile scartaie serios, ne uitam inapoi – numai cenusa, ne uitam in jos – parca ni se face rau, ne uitam inainte – mai e ceva, dar se vede o luminita la capat.
Da, toata lumea cauta refugii. Cel mai adesea, in familie, in prieteni. Ne este frica uneori sa ramanem singuri cu gandurile noastre. Stand cu persoanele mai apropiate, iesind la aer, parca mai uitam, parca gasim solutii, parca ne face bine un ” hai la mine la cafea ca sa mai vorbim” sau „nu iti face griji, nu esti singur!”. Nici nu ne dam seama de efectele cuvintelor; deseori preferam sa nu vorbim, sa nu ascultam. Cautam refugii in noi insine. Dar asta e calea cea mai grea, zic eu. Cum spunea un filosof al carui nume imi scapa din varii motive, este greu sa ai o discutie cu tine insati. Este greu sa te si asculti, sa iti si raspunzi in acelasi timp.
Altii cauta refugii in pasiuni, hobby’uri. Obisnuiam sa citesc si cate 2 carti pe noapte, numai sa nu pun capul pe perna si sa incep sa ma gandesc la lucruri care sa ma intristeze. Oamenii ambitiosi se refugiaza si in munca, in activitati de tot felul. Functioneaza. Interesul pentru altceva, dedicarea pentru un proiect, oboseala care rezulta din urma muncii sunt in stare sa combata inceputul de depresie. Cateodata alegem si mancarea (dulciurile in exces) ca sa ne consolam. Sau dimpotriva, starea noastra emotionala ne afecteaza atat de mult incat ni se taie orice pofta de mancare. Nu stiu sa spun daca e buna prima varianta sau a doua, in ceea ce priveste apetitul.
Da, toata lumea cauta refugii… in bratele celei mai bune prietene, in mijlocul unui centru comercial printre haine, la birou, etc. Nu vad solutii in schimb in betiile repetate si in droguri. O pastila atat de mica nu va putea rezolva niciodata o problema atat de mare…Dar da,cu totii avem nevoie de un locusor caldut in care sa ni se usuce lacrimile, si in acelasi timp moale, ca sa putem sa ne alinam ranile produse de duritatea vietii.

 

Locul/cuvantul ei

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

 

Sunshine award

Am primit al doilea premiu din scurta mea cariera de bloggeritza din partea a trei persoane carora le multumesc pufos si dulce ( imi cer scuze daca mi l-a mai oferit si altcineva si nu am vazut eu :-s ) : DianaEmma, Alinutza si Delia. Cu ocazia asta, tzin sa ii urez „bun venit!” cu fanfare si confettii Deliei, care e noua pe al meu blog ( si eu boboaca pe al ei), dar care deja mi-e foarte simpaticutza :D.
Care’i treaba? Pai e urmatoarea:

1. Să postezi premiul
2. Să scrii din partea cui este premiul
3. Să ofer premiul la 12 prieteni
4. Să afişezi linkul lor
5. Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor
6. Să faci o listă cu 10 lucruri care îţi plac

Faza este ca de fiecare data cand primesc un premiu sau o leapsa ma gandesc la persoanele apropiate, cu care ma comentez, rad si discut zilnic. Pozna poznelor este ca majoritatea au primit deja minunea asta si eu nu stiu cui sa-l mai dau mai departe.Asa ca, sper sa nu se supere nimeni daca va primi „The Sunshine award” si de la mine, pentru a N oara! 🙂 Si hai sa dam citire listei:

1.Hubba Bubba (ma simt atat de bine ca n-a apucat sa mi-l dea inainte si pentru ca e scorpia mea 8-> :*)
2.Cami ( pentru ca mi se pare mie ca nu a mai primit nici un premiu pana acum si il merita cu varf si idesat! Mi-a onorat si leapsa despre copilarie si a pus si poze si sunt mandra de ea!)
3.Copila (pentru ca uneori are niste articole de imi pica fatza, cu care ori ma identific enorm ori ma face sa spun in sinea mea „La dracu’ , asa e!” )
4.Cristinutza ( pentru ca nici pe la ea n-am vazut vreun premiu si pentru ca are nevoie de sustzinere in concursul la care participa – votati-o, mai! 🙂 )
5.Grapefruits ( pentru ca de la ea am invatat tot ce stim 🙂 „sin Grapefruits no hay paraiso” 😆 )
6.Hime ( nu am mai trecut pe la ea de mult, dar promit ca recuperez :”> )
7.Invatatorul ( ca sa ii hranesc orgoliul 😆 glumesc… pentru ca este intr-adevar „the teacher”)
8.Loryloo ( a mai primit premiul de cateva ori, dar face parte din categoria mea de BBF – best blog friends..si scuzati-mi exprimarea daca este incorecta, dar asa am simtit eu sa alatur cuvintele)
9.Machiaveliq ( pentru ca este pur si simplu genial si nu mai are nevoie de nici o prezentare)
10.Rox ( pentru e de sufletzel si e asa..aproape 🙂 )
11.Nice (pentru ca mi-a placut cat de simplu si de cinstit a raspuns intrebarilor dintr-o leapsa pe care i-am pasat-o)
12.Sinsdesign (pentru ca am gasit numai lucruri interesante pe la ea si m-a tot facut sa revin)

Si vreau eu sa fie si 13.Oanaclara ( pentru ca e noua, are niste articole care sigur v-ar placea si merita incurajata :* da-i inainte, babe!)

Si acusica, lista cu 10 lucruri care-mi plac ( multe va suna cunoscut pentru ca v-am innebunit cu ele 😆 ):
1. Zilele de joi, care sincer, si-au cam pierdut din savoare in ultimul timp dar sper sa revina timpurile bune de altadata odata cu venirea caldurii
2.Ciocolata – fericire ambalata 8-> ( nu stiu sincer cine a spus-o, dar sper sa nu se supere pe mine pentru expresia imprumutata), dar si cafelutza 😀
3.Cola si sucurile acidulate sau neacidulate, pentru ca sunt ca un copil care inca mai zambeste cand da de cate o doza de Fanta prin casa 🙂 Cu Pepsi sau cola e deja nebunie mare!
4.Sa citesc si sa scriu..zau ca imi plac activitatile astea la nebunie, m-ash simti goala fara ele! Cateodata ma gandesc ca pierd prea mult timp cu blogul intr-un an decisiv, dar la naiba, e o nevoie si o implinire spirituala pentru mine ( pe langa literatura)
5.Sa stau seara in patul meu, sa citesc ceva sau sa ma uit la un film. Cu o cola rece langa mine sau o ciocolata calda, depinde de anotimp.
6.Shopping..vorbeste pitzipoanca din mine, dar trebuia s-o spun 😆 si nu ma refer neaparat la a cumpara ceva, ci si la a-mi clati ochii prin vitrine, are efect terapeut chestia asta
7.Pozele..sa ma uit pe poze si sa pozez. Habiba spune ca nu prea ma princep si la facut, dar imi dau toata silintza
8.Liceul..la dracu’, chiar mi-a placut! Si realizez asta de-abia acum cand mai am 2 luni si termin 😦
9.Lumea…adica oamenii, locurile, culturile. Lasa ca ma fac eu mare si ajung prin Frantza, Maroc si Brazilia 8->
10.Activitatea..trebuie neaparat sa fac mereu ceva – sa invatz, sa lucrez, sa muncesc, sa ajut la ceva..sa simt ca nu traiesc degeaba!

 

Primavara soarele se joaca-n mana ta

Stiti cat de dor imi era de primavara…? De culorii vii prin parc, de haine subtziri, de iesiri dupa-amiaza..? Evident ca inca nu le-a venit vremea, dar sunt aaatatiiiica de aproape 😀 Si parca nici nu mai conteaza bacul, admiterea si alte ofuri, parca deja s-au mai dus din probleme, parca si afara e mai cald, parca si eu sunt mai frumoasa (pe interior).
Nu sunt genu’ care sa ofere martzishoare, deci nu am nici pretentzia sa primesc. Evident, prietenele si colegele apropiate nu au scapat 🙂 restul nu ar aprecia bucata asta de plastic legata cu o atza alb-roshie. Am primit si ghiocei si am un pahar plin pe birou si imi place sa ii ating asa usor cu varful degetelor si apoi sa astept sa clincane…si maine am de gand sa imi iau un buchetzel de zambile ca sa imi miroasa a primavara in toaaata camera…
In prima zi din martie, de 3 ani incoace, am iesit mereu la poze cu Habiba. Dar cum ea a fost ocupata anul asta, am luat-o pe Blondis si am mers la un photo shootin’ 😀 .Am vrut sa fac un fel de experiment si m-am gandit sa va arat si voua ce inseamna aceeasi persoana, in acelasi loc, in 3 ani atat de diferiti . In prima poza eram recent iesita dintr’o relatie si aveam 16 anishori….cred ca se vedea pe fatza mea ca dupa ce plansesem atat, era o adevarata bucurie sa vad primavara in fatza ochilor.In a doua poza aveam 17 ani, si cu toate ca povestea se terminase de 2 luni, eu inca nu ma trezisem…era mai tragic faptul ca incetasem sa mai plang, dar semnele imi ramasesera pe fatza.Si iata-ma si la 18 anishori, zambitoare si parca deja trecuta prin viatza 😆 glumesc, niciodata nu e destul. Doar ca sunt deja calita de unul si de altul si am invatzat sa zambesc indiferent cat de multe lacrimi bat la poarta…

Va doresc o primavara cat mai frumoasa si cu multi fluturashi in stomac, daca tot e anotimpul lor 😀 Si daca tot sunt fana Vama Veche, o sa va las si eu un martzishor muzical…