Azi am mers numai cu capul in jos… nu batea soarele atat de tare, dar nu am putut sa’mi ridic privirea si sa privesc in jur.
Azi am obosit… mi-am scapat gantera de 2 ori pe acelasi picior si am plecat de la sala dupa doar o ora de sport.
Azi imi vine sa urlu si parca nu am voce. Imi vine sa plang si n-am in bratzele cui; baietzii se sperie cand vad fete plangand. Cele mai bune prietene ar face tot ce le sta in putere, dar cateodata este nevoie de un umar puternic, de un ajutor masculin care sa te ajute sa treci peste tot. Dar lor le este frica… Suntem cele mai frumoase si cele mai grozave cand le facem favoruri, cand dansam langa ei, cand iesim cu ei aranjate in oras si toata lumea ne admira, cand le gatim sau stam cu ei cand sunt bolnavi…Ei n’ar putea sa faca asta; n-ar putea nici macar sa ne priveasca suspinand…plangand cu vorbe nici atat. De ce?

Ploaia este cuvantul de recunoastere printre cei ispititi de o oarecare suspendare a lumii. Sa spui ca iti place ploaia inseamna sa recunosti ca esti diferit…

Ploaia poarta in sine genele copilariei.Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, tzopaiam in baltzi si ne bateam cu apa.
Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca.Adevarul e ca ne incanta improshcaturile.Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni sau pe sosete.Copilaria cade din ceruri. In taina, ne ingaduim sa fim niste ingalatzi.

Picaturile au exact forma de spermatozoizi. Nu este o pura intamplare: ideea de conceptie se regaseste in caderea ploii…

Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii. De aceea a luat ea nastere in Egiptul arid al primei dinastii, cu 3000 de ani inainte de Hristos.Marele istoric al Egiptului antic, Manethon din Sebennytos, povesteste ca printul Ouadji era supravegheat indeaproape de preotzi si de garzi secrete, pentru ca era indragostit de sora sa vitrega, Merneith. Aceasta iubire statea in calea casatoriei aranjate cu printzesa unui regat invecinat. Hotarat sa-si traiasca pasiunea, printzul ii porunci unuia dintre slujitorii sai sa faca zgomot ca sa-i acopere orele de zbenguiala. Slujitorul a inceput sa bata in ulcele si scanduri cu o maciuca. Zgomotul a deranjat tot palatul, asa ca a fost rugat sa inceteze harmalaia. Atunci, pentru a-l proteja pe prinz si pe ibovnica lui, el incepu sa bata cu maciuca urmarind cadentza gemetelor celor doi. Ritmul regulat si lancinant ii fermeca pe locuitorii palatului…

E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile cu ploaia. Lacrimile au trecut printr-un proces de fermentare, nu de distilare. Ploaia se aseamana cu alcoolul si parfumul. Lacrimile sunt surorile vinului…Lacrimile se rostogolesc, dar nu cad…Lacrimile impodobesc tristetea si doliul. Ploaia insoteste viatza si dragostea.

Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata..”

Cartea se numeste „Despre ploaie” si este scrisa de Martin Page. Mi-a fost recomandata aproape acum un an de catre prietenele mele, dar am pus mana pe ea de-abia zilele trecute. Daca o gasiti, va sfatuiesc din tot sufletul s-o cititi. O sa ajungetzi sa iubitzi ploaia mai mult decat soarele… 🙂

Stiu ca ati vazut „August Rush” 🙂 cel putzin Grapefruits si Habiba au scris despre filmul asta, l-au recomandat si bine au facut! Eu, ca intotdeauna, l-am vazut cu intarziere, adica de-abia vineri, la ora de italiana, cu gagicile din clasa 🙂 S-a lasat cu un sentiment al naibii de placut, cu suspine dupa Jonathan Rhys Meyers si chiar cu lacrimi la sfarsitul filmului din partea catorva fete.

Povestea in sine e simpla: el si ea, ambii cu muzica in sange, se indragostesc si in urma pisicelilor dintre ei apare un baietel cu acelasi talent, mai mare chiar decat al parintilor. Mica mare problema este ca tatal fetei nu-si doreste acest nepot, crezand ca ii poate distruge cariera fiicei sale; prin urmare si asa deci, il da spre adoptie. Baietzelul numai adoptat nu a fost, dar fara ureche muzicala n-a ramas 😀
Daca unii dintre voi ati omis acest film din greshala, e grav! Trebuie sa-l vedetzi neaparat, sa-l „savuratzi” pe Jonathan in acest rol ( fetele 😀 ) si sa ascultati melodiile cu mare atentie si bagare de seama. Nu au cum sa nu va placa!
Lasand la o parte povestea si filmul in sine, va spuneam ca am ramas cu un sentiment la dracului de placut dupa filmul asta. Profu’ de romana l-a spulberat evident cu „Morometzii” lui, dar pentru un sfert de ora, am avut in fatza ochilor niste momente traite acum ceva timp, care mi-au dat un gust de vara de nu va spun. Un gust de Vama Veche, de Cola rece, de stradutza aia din Vama pliiiiina ochi cu cercei si alte bijuterii, de libertate, de oameni normali si oameni ciudatzi, de mare, de nisip, de plimbare, de plecat naibii undeva! Si cand ma gandesc ca vara asta pentru mine o sa inceapa tarziu, imi vine sa-mi iau campii! Dar ghiciti ce? Exact in august pot spune ca a venit vacantza si pentru mine! 🙂 Timpul trece, in fuga vine si bacul de manutza cu admiterea, sa treaca cu ea de picior si sa ne grabim mai repede catre august, sa treaca presiunea si sa revina atmosfera de vara … 8->

P.S: Mai stie careva filme in care a jucat Jonathan? 😕 i mean, chestii frumoase 😀

Sunt feminista convinsa 🙂 am mai spus’o de 1000 de ori dar cred ca v-ati prins doar din simplele mele comentarii de ceva vreme incoace. Eu sunt convinsa ca vremurile s-au schimbat, ca suntem si noi capabile sa fim la putere, sa fim lidere, sefe in casele noastre…
Am vazut acum cateva filmul propus de Grapefruits – „Mona Lisa Smile” si mi-a placut mai mult decat ma asteptam. Daca as fi trait prin anii ’50 in America, personajul prinicipal feminin al acestui film ar fi fost o oglinda perfect finisata pentru mine 🙂 De ce sa ne casatorim, sa fim intretzinute si sa inghitim atatea magarii, cand si noi avem studii si putem face cariera? De ce sa credem ca suntem mereu la mana lor? De ce ne grabim atata sa ne maritam? Dar mai ales, de ce avem impresia ca fara ei nu putem reusi? Evident ca nu ma refer aici la acea latura sentimentala… din punctul asta de vedere, fara barbatzi chiar nu se poate, suntem condamnatzi sa ne iubim unii pe altii, sa ne inselam, sa renuntzam, sa ne indragostim si sa reluam povestea again and again. Incerc doar ca ridic intrebarea…pot fi femeile lideri cel putzin la fel de buni ca si barbatii?

Cerem egalitate de ceva vreme incoace si incercam sa combatem sexismul. Citeam pe blogul lui’ Grapefruits ca o femeie care vrea sa fie egala cu un barbat are standarde joase. Asa as spune si eu in mod normal pentru ca stim ca suntem mai bune! Stam mai bine cu nervii, putem gandi logic, vedem toate detaliile problemei, administram bine banii, suntem capabile sa elaboram planuri, avem fortza destula…intr’un cuvant, avem toate atuurile pentru a fi sefe. Acum, inca o intrebare… Putem conduce banci, firme, companii, dar este oare o femeie in stare sa ocupe functia suprema, cea de presedinte al statului ? Aici pana si eu as avea indoieli…
Discutam azi la studii sociale cateva caracteristici ale liderului/conducatorului perfect. Calitati care ni s-ar parea evidente s-au dovedit a fi relative…si toata lumea a spus de inteligentza, de pasiune, de realism, de obiectivitate, insa nimeni nu a mentionat daca ar fi de preferat ca seful statului sa fie un el sau o ea. Si atunci am inteles…noi suntem mai sensibile 🙂 suntem facute sa conducem, dar nu la superlativ. Avem perioadele nostre, suntem labile emotional. Eu deja imi imaginez doua femei care ar concura la presedentie: cea care ar pierde ar izbucni in lacrimi si ar face o criza pe loc! Poate noi nu ne-am gafa la fel de urat ca si barbatzii, dar nici bine nu ne-ar fi…
Este intr’un fel trist pentru mine sa constat chestia asta 😦 poate nu am dreptate si chiar as vrea sa fie cineva care sa imi dovedeasca ca lucrurile nu sunt asa cum le vad eu. Dar chiar nu vad nici o varianta feminina pentru Basescu sau Iliescu..Ceausescu nici atat…

Stam asa si priveam in gol, dupa ce vizionasem scurtmetrajul asta: http://aduceriamintesistele.wordpress.com/2009/06/

M-a lovit foarte tare melodia de la final. M-am uitat un pic pe geam, perdeaua aproape aurie e intr-un fin contrast cu imaginea ushor argintie de afara. Ca intotdeauna, nu ma incadrez in peisaj… E a nu stiu cata oara zilele astea cand cad pe ganduri, daca ar fi cazut cate un fulg de fiecare data cand visez cu ochii deschisi, cred ca ar fi nins chiar si in iulie. E foarte greu sa alegi momentul potrivit in care sa plangi, in care sa nu te compatimeasca nimeni asa degeaba, mai ales pentru ca nu ai sti ce motiv sa dai starii tale. E greu sa alegi un moment in care sa poti sa plangi efectiv linistit, sa te auzi pe sine cum iti tragi nasul, sa iti auzi ecoul lacrimilor, sa le simti gustul, parca nu mai sunt sarate, s-au indulcit de indata ce te-ai gandit la el. Incercatzi sa nu plangetzi in public sau in bratzele unui strain cu sperantza ca va descarcatzi si ca va vetzi simti mai bine dupa; dezamagirea si ciornele voastre de vise nu se impaca cu copertzile oricui. Fiecare avem pagini diferite, cuprinsuri mai mici sau mai mari si altfel de citate subliniate fin cu un creion de cel sau cea care ne citeste dintr-o privire…
Nu pot sa opresc melodia asta, pe care am descoperit-o in filmulet..
Trebuie neaparat sa ies din casa maine si sa pierd ore bune pe bulevarde si prin magazine. Trebuie neaparat sa se intample ceva care sa ma zguduie, altfel o sa pot spune ca voi fi adormit si voi fi visat cu mult inainte sa vina Mos Craciun 🙂