Un an de ciocolata

Asa a inceput totul acum un anisor. Asta eram eu. Asta vedeam. Asta credeam. Am crescut.
Astazi blogusorul meu a facut un an si nici nu va inchipuiti cat de mandra sunt de el. Este una din cele mai mari realizari ale mele, cu toate ca multi m-ar scuipa daca m-ar auzi spunand asta si si-ar baga picioarele. Multi isi spun ca un blog e o porcarie, e un fleac. Atunci ii provoc sa scrie macar o data la 2-3 zile cate un articol, sa aiba subiecte timp de un an, sau mai multi chiar. Sunt curioasa pe cati ii tine…
Dar nu stau acum sa vorbesc despre competentele sau incompetentele altora, ci despre fericirea pe care mi-a adus-o acest coltisor personal. In ultimul an, am intrat aproape zilnic sa mai scriu cate o impresie sau sa citesc ideile altora. Am avut ce spune si am avut ce vedea.
Nu am vrut sa fac din acest blog un jurnal. Eu nu tin asa ceva. Insa mi-am varsat aici toata frustrarea cauzata de faptul ca nu am dat la jurnalism. Nu mai regret asta. Unde sunt acum imi este foarte bine. Am realizat chiar ca nu as fi fost niciodata o ziarista de exceptie pentru ca foarte rar sunt obiectiva in articolele mele. Da, recunosc sincer ca am scris al dracului de personal. Nici macar nu m-am obosit sa imi ascund identitatea, am avut curajul sa postez poze cu mine, sa imi fac o descriere cat mai detaliata ( acum am schimbat-o un pic, era cazu’ 😆 ), sa spun ce imi trece prin minte sau prin sufletel. Le-am facut pe toate pe sub mana, pentru ca nu am dat detalii despre viata mea personala. Sper ca mi-a iesit bine…
Si stateam azi si ma gandeam cum eram eu anul trecut. A dracului de diferita de acum. Si imi amintesc de primele persone pe care le-am intalnit. Am invatat sa scriu de la Grapefruits si de la DianaEmma, carora am sa le multumesc mereu pentru sfaturi si opinii. Dupa, am dat de Hubbis ( scorpia mea de suflet), Rox si Loo…si mama, mama ce barfe mai incingeam ba pe la una, ba pe la alta asta-iarna. Apoi au urma Alinutza si Delia ( actuala mea colega de apartament). Si am facut ditamai trupa de soc. Nu vreau sa ii neglijez pe restul, dar pe ele mi le aduc aminte cel mai bine, au fost primele, na :). Dar daca stau sa ma gandesc, stiu si fiecare vizitator care a trecut pe la mine si fiecare blog pe care l-am citit si l-am adaugat la blogroll. Si nu pot decat sa le multumesc acelora care trec pe la mine mai mereu si nu pot spera decat s-o faca si mai departe. Promit ca voi incerca sa nu dezamagesc. Multe imbratisari si multa ciocolata pentru toata lumea! >:D<

 

18+8 = „…si-apoi a fost o nebunie…”

Maine am primul drum la Bucuresti – inscriere, depunere de dosare, etc. Plec la 5, ma intorc seara… Nu am mai fost in capitala de cativa ani si nu am mers niciodata fara un adult..acum mai am putin si devin eu unul… Voi fi doar cu Habiba..norocul nostru ca o sa ne invartim mai mult in sectorul 1 si putin prin 6.
Am dat peste melodia asta ( o stiu de mult, sunt fana Vama Veche) – „Andrei singur”. Eu cred ca li se potriveste multora dintre noi…exact ieri au trecut 8 luni de cand m-au aruncat si pe mine in sus baietii de 18 ori X 2 ( sunt mai speciala), 8 luni de cand m-am simtit mai libera ca niciodata, 8 luni de cand am scris asta. Si habar nu aveam la momentul respectiv ce ma asteapta: emotii, bac, facultate, plecare, despartire, totul pe cont propriu, decizii..
Vorba lui Liviu..am imbatranit cu 10 ani intr’un singur an 😆 eu nu vreau decat sa treaca si luna iulie cu bine…dupa, trec toate…


Usor usor incep sa-nnebunesc..
Privirea mea se-ndreapta-n puncte fixe..
Parc-au trecut opt ani si nu opt luni
De cind strigam ca „am doar 18 ani…..”..

N-am mai visat de mult ca pot sa zbor
Si nu mai stiu exact unde e marea si ce culoare are..
Si sunt atit de multe cuvinte pe care nu le stiu:
Ce-i aia trandafir sau muzica sau plaja…

……………………………………………………………………………………

LATER EDIT:

N-am dormit toata noaptea. De-abia am asteptat sa se faca 4 jumate sa ma trezesc…
Avem noroc si prindem ultimele 2 locuri din autocarul catre Bucuresti ( cel de 5:45:). De faaapt, erau rezervate insotitorilor soferilor, dar eram 2 fete singure care aratau bine, deci…:lol:
La SNSPA am terminat intr-o jumatate de ora. Totul foarte organizat, lumea foarte placuta si dispusa sa te ajute, sa iti arate, sa iti explice. Evident, foarte putine locuri ( atat la buget cat si la cu taxa). Am examenul duminica la prima ora si mai mult ca niciodata imi doresc sa intru. Imi aminteste mult de liceul meu si asta e de bine; de foarte bine, chiar!
Universitate – imensa cladire. Ma duc sa ma inscriu la limbi moderne aplicate. Vad negru in fatza ochilor: aproximativ 100 de persoane intr-o sala mai maricica. 2 tipuri de fise de completat, multe limbi straine combinate in cele mai ciudate moduri. Coada mare la depus dosare si la platit chitanta de inscriere…Si pana la 14 trebuia sa ajungem si in sectorul 6 la Jurnalism…
Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicare inseamna UN ETAJ ( etajul 6), aflat in sediul Politehnicii. WTF?! Nu vad care e legatura, dar banuiesc ca nici nu trebuie sa observ eu ceva. Candidati multi, 120 de locuri in total.
Am ars-o aiurea vreo 3 ore prin Unirii. Bucurestenii NU stiu sa conduca dar NU stiu nici sa traverseze. In rest, nimic deosebit. Aceeasi baieti frumosi si aceeasi magari ca si la Constanta. Cu exceptia faptului ca am iesit din Mc’ul din Unirii si am dat nas in nas cu Connect-R care mergea foarte grabit pe strada, discutand cu un alt tip :lol:. A fost un shoc pt mine, va rog sa ma intelegetzi…maine-poimaine ma trezesc ca stau langa masa lui Catalin Botezatu, amandoi la o apa plata cu lamaie.
Sunt obosita si ma enerveaza discutiile despre Madalina Manole. Jurnalistii de la nu stiu ce radio de rahat au anuntzat aceleasi lucruri despre moartea ei din juma in juma de ora, toata ziua. Pana maine deja or sa apara 1000 de ipoteze despre cum s-a intamplat, pt ca nimeni nu vrea sa inteleaga ca in spatele acestei femei aparent fericite, statea neimplinirea, tristetea si sictirul de viata. Pana maine deja o sa vad statusuri gen „RIP” si bocete si vaiete si tot pana maine, or sa apara nu stiu cati fani Madalina Manole. Totul peste noapte: la propriu!
Sincer, am ascultat-o doar cand eram mica. Cand ea, Laura Stoica, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, etc erau la moda. Pe vremea aia nu imi dadeam inca seama ca sunt un antitalent muzical si ii fredonam melodiile, dorindu-mi sa devin cantareata. Bine ca m-am trezit la realitate…:) Dar dintre toate, pe astea am ascultat-o cel mai des ( ultima oara acum un an):

Si DA, a fost o mare artista, a avut o voce superba si niste melodii pe masura. Dar noi am uitat de ea si am uitat ca a trecut prin multe si refuzam sa intelegem ca a fost nefericita. Daca nu s-ar fi sinucis, nimeni nu ar fi stiut ca azi implinea 43 de ani…Rusine sa ne fie!