Hai pe bune acuma! Cred ca asta e singurul moment de cand am ajuns in Bucuresti in care imi doresc cumplit sa fiu acasa! Cum sa fie seara de 5 spre 6 decembrie si eu sa nu fiu acasa sa il astept pe Mosu’? Cum sa fiu singurica in camera ( tradatoarea de Habiba e in Constanta) si sa fiu sigura ca nu o sa primesc nimic, nici macar o nuielusa amarata? Hai serios, cati dintre cei care teoretic sunt deja pe picioarele lor la facultate il mai asteapta pe Mos Nicolae in seara asta? Asa de curiozitate, sa stiu daca sunt eu absurda ( copilaroasa oricum sunt) sau daca cei care au deja peste 17-18 ani mai primesc cadouri in noaptea asta…
Lasand la o parte dilma mea, in momentele astea nu imi trece prin minte decat verisorul meu mai mic din Italia. Nu cred ca pe acolo se sarbatoreste Sf. Nicolae ca la noi, dar tare as vrea sa ii vad mutrisoara cand va primi cadouri ( cu toate ca nu are nici un macar un an; se comporta totusi ca un om matur). Nu pot sa nu va arat cateva poze cu el, pentru ca e singura persoana la care ma gandesc acum.



Si ca sa fiu in ton cu sarbatoarea, m-am gandit sa va scriu si cateva lucrusoare despre Mos Nicolae. Nu e bai, le gasiti si pe Google. Dar daca sunteti la mine, nu vreau sa va mai obositi sa le cautati si in alta parte. Nu va lungiti totusi prea mult, puneti mana si curatati-va ghetutele ca cine stie… :>

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun.

La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.

In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe copilul Hristos.

Reclame

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

N-am prea iesit eu afara din tzarishoara mea, dar cand am facut-o, am ajuns prin toata Italia 🙂 am mers 3 veri la rand, am vizitat destule locuri, am cunoscut destui oameni si ma pot lauda ca am invatat si limba destul de bine. Evident, cand am inceput clasa a 10-a si am putut sa-mi aleg a 3-a limba de studiu, am mers pe italiana, cu sperantza de a-mi imbuntatatzi cunostiintele si de a-mi fixa anumite elemente. N-a fost asa… am frecat menta cumplit de atunci incoace, ni s-au tot schimbat profesoarele, nu am facut mai nimic, am uitat complet de ceea ce traisem in lunile de vara..
Prin octombrie, ne-am trezit pe cap cu un stagiar care venea de prin nordul Italiei si pe care il chema Marco. Am facut in fiecare vineri cate o ora cu el…chestii usoare: vocabular, conversatii. La primele ore mi-a fost al dracului de frica din cauza ca nu ne vom intelege; noi suntem cam praf cu italiana. Dar ne-au picat fetzele tuturor cand am vazut cat de bine vorbea omul ala romana! 🙂 Evident, cu accentul sau foarte dulce dealtfel, dar mai mult decat funny.

Si azi a fost ultima ora cu el, zilele astea se intoarce acasica. Ne-a intrebat de impresii, cum ni s-a parut, una, alta, o paralela intre Romania si Italia si din vorba in vorba am ajuns la un element comun al celor 2 tzari: tziganii, tata! 😆 Ne-a explicat ei frumushel ca romanii sunt pregatiti si conformati cu tziganii, in sensul ca ei traiesc printre noi, exact prin centrele oraselor. Nu si la ei… In orice oras italian gasesti tziganii cu rulote cu toate neamurile pe la margine. Noi traim efectiv cu ei si ii cunoastem foarte bine… stim la ce sa ne asteptam din partea lor…nu si italienii!
Ne povestea Marco cum le-a luat locuitorilor din orasul sau vreo 3 ani ca sa se prinda cine mama dracului le fura capacele de la canalizare si orice fier de prin zona 😆 cand am auzit asta, am ras de m-am tavalit. Apoi, marea le-a fost mirarea la inceput cand vedeau tzigani pe langa panourile electrice…se uitau la ei cu o fatza gen „Ce naiba..?! astia vor sa se sinucida?!”; evident ca nici prin cap nu le trecea ca ai nostrii cetatzeni vroiau sa le shuteasca 😆
Ideea e ca italienii sunt prea simtiti ca sa le reprosheze ceva jegosilor astora ( nu sunt rasista, dar tziganii chiar ma scot din sarite!). In pietzele noastre, mereu se gaseste cate unul care sa se enerveze cand aude ” cioraaaapi, tzigari, ia-le, neamuleee!” si sa-l trimita la origini pe tzigan. Italienii sunt prea educati si au impresia ca daca spun asta, le ia unora dreptul de a se exprima… Nu stiu, am tras eu concluzia de aici ca poate ne-am „tziganit” si noi 🙂 adica ori suntem noi prea intzepatzi, ori sunt italienii prea naivi 😆
All in all, mi-a placut mult Marco…in lunile astea am vorbit romano-italiana cu el, ne-am inteles cum-necum. Nu am sa uit prea usor cu pronuntza el „pitzipoanca”, cum incurca „capac” cu „copac” si cum incearca sa ne povesteasca ce au facut italienii si germanii in timpul razboiului…cat de suprinsi au fost ei cand s-au trezit cu neamtzul la fereastra! 😆
Ciao, Italia!
………………………………………………………………………………….
Am 2 lepse, una de la Machiaveliq si una de la Hubbis :”> promit ca urmatoarele 2 articole despre subiectele astea vor fi 🙂

Loryloo mi-a pasat o leapsa tare dragutza despre una, despre alta. Sper sa nu apara iar cine stie ce pareri gen ” vorbesti cam mult despre tine, despre cum esti si ce faci; te cunosti atat de bine incat mi se pare ca ai fi in cautarea partenerului perfect intr’o rubrica de matrimoniale” 😀 Asta asaaaa, caaa…aviz amatorilor 😀 Recunosc ca nu sunt modesta, dar nici sa ma afishez in halul asta nu-mi place ( capisci, Autorule ? 🙂 ). Now, here we go:

Cea mai frumoasa vacanta: In afara – Italia. Am invatzat limba italiana din mers, doar de dragul oamenilor, al locurilor, al culturii, a tot ce suna dulce precum „Buongiorno, amore mio!”. In Romania – Paltinis, Sibiu 🙂 multe amintiri, majoritatea placute. Am sa ma intorc la Sibiu odata si odata, doar de dragul vremurilor trecute…

Cand vreau sa ma relaxez: citesc, ma plimb de la un blog la altul, ma uit la un film, ies cu fetele la o cafea sau la un ceai in locurile noastre de suflet ( nu e nevoie sa mai mentzionez si faptul ca ascult muzica; fac asta zilnic, indiferent de starea mea).

Alte locuri unde as trai: Bucuresti, Milano, Paris.

Cea mai fericita am fost: intr’o zi de joi, acum mult timp ( 2 ani). De atunci a ramas valabila replica „Numai pentru noi doi, timpul sa se’opreasca intr’o jooooi..” 🙂 din pacate, nu s-a oprit. Niciodata nu s-a oprit; poate a fost mai bine, mai urmeaza si alte zile de joi :).

Nu spun nu propunerii: de a iesi in orash ( poze/shopping/plimbare/cafea) cu persoanele foarte apropiate.

Ma feresc:
de orice implica matematica, de mediocritate, de oamenii ipocriti, de barbatzii cu un aspect surprizator de placut ( ascund multe ), de fetele care zambesc cu subinteles sau rad atunci cand ar trebui sa planga.

Am emotii cand:
vorbesc cu un baiat care imi place mult, cand trebuie sa depind de cineva, cand am un examen, cand trebuie sa urc pe scena ca sa prezint ceva sau sa joc ( trac, dar trece repede :”> ) .

Regret ca:
acord de prea multe ori a 2-a sansa (sau mai bine zis, a mia sansa!), am incredere ca oamenii se pot schimba, ca uneori imi este lene sa invatz sau sa fac ceva.

Nu as renunta niciodata la: familie, prieteni si planurile mele de viitor.

Cei mai buni prieteni: Habiba,Blondis,Suri ( de corazon asa :”> )

Ma enervez cand: dau peste multa incultura, cand aud de infidelitate, cand vad barbatzi de un misoginism nesimtit, cand nu sunt lasata sa imi exprim libera opiniile, cand nu sunt respectata, cand aud de nedreptati, cand ma uit la Stirile de la ora 17:00 de pe ProTv, cand aud tot felul de replici de agatzat expirate, cand sunt tradata, cand sunt mintzita pe fatza, etc (Ma enervez foarte repede, dupa cum bine vedetzi 😀 ).

O zi perfecta: o zi frumoasa si linistita de joi :).

Leapsa mai departe la Rox, Hubba Bubba si Brokenwshiper, sa vedem cu ce se lauda si ei :).