V’am avertizat ca o sa cam trag chiulul de pe blog si ma tzin de cuvant :”>. Observ totusi ca nu sunt singura, ca multi probabil sunt cu examene, unii poate sunt in vacantza sau pur si simplu vremea frumoasa i-a ridicat din fatza calculatorului si i-a scos la plimbare :). Daca lumea se distreaza, eu ma bucur. Doar e vara, ce mama naibii!!!
Sincera sa fiu, cu toate ca in mai putin de 2 saptamani incep si eu bacul, nu stau 20 din 24 cu ochii in carti :lol:. Mi-am spus ca am invatat destul in tot liceul, ca note mari oricum o sa iau, ca se mai si aranjeaza unele chestii si ca nu are rost sa ma consum degeaba. Mai bine invatz din greu pentru admitere…si am inceput deja sa citesc la filosofie pe plaja :lol:. Un caiet, o zona linistita, ulei pe spate, Cola rece in geanta si un telefon ca sa nu fiu chiar rupta de lume…cand mi se face cald, intru un pic in mare ca sa ma racoresc dupa care ma pot apuca iar de treaba. Sa stiiti ca functioneaza si e o metoda de invatat foarte relaxanta.
Dar lasand la o parte examenele si caldura, trec printr’o perioada foarte ciudata ( sunt sigura ca stiti si voi despre ce vorbesc, desi poate unii n-ati constientizat la momentul respectiv). Ma gandesc ca…nu mai sunt eleva, am terminat liceul deja. Dar nici studenta nu sunt inca, mai am de sustinut o admitere, mai am de mancat pana ma vad la facultate. In concluzie, cum naiba ma pot numi eu acum?! Nu sunt nici laie, nici balaie… ma simt a nimanui, ma simt ca intre ciocan si nicovala, nici la bar nici la spital, intre munte si campie, ca intre doua ape. Si pentru o persoana care pana acum a avut scorpuri destul de bine definite in viatza, e straniu sa nu se poata eticheta in nici un fel din punctul asta de vedere…
Paco de Lucia – „Entre dos Aguas” este pe repeat de cateva zile bune, de cand am starea asta si presimt ca o sa ramana in lista mea cel putzin pentru tot restul verii :). Din mai multe puncte de vedere… am terminat o etapa foarte importanta, urmeaza alta si mai si, dar momentan sunt in cumpana. Am prietene care vor schimbari radicale vara asta, care vor sa marcheze sfarsitul a ceva si inceputul a altceva, dar nu stiu cate realizeaza perioada asta de cateva luni in care suntem efectiv in aer.
All in all, eu sper sa va placa melodia :). Dati drumul la muzica, facetzi’va un 3 in 1 cu gheatza si odihniti’va… stim cu totii ca se anuntza o vara nebuna, nebuna de tot! :>

A trebuit sa vina si 1 iunie ca sa’mi dau si eu seama ca nu mai sunt copil…Cu toate ca de vreo 2-3 ani incoace nu mai simt nici o emotie cand vine vorba de Ziua Copilului, am preferat sa cred ca o pot serba in continuare; pana azi.

Regret mult sfarsitul primaverii. Am fost mai linistita, mai fericita, mai odihnita si mai iubita decat stiu ca voi fi pe tot parcursul verii. In acelasi timp, vreau ca lucrurile sa isi vada de cursul lor, sa trec cat mai repede peste examen, emotii si admiteri si sa ma teleportez direct in luna august. Imposibil. De’asta plang cu un ochi pentru ca primavara s’a terminat si rad cu celalalt pentru ca a venit vara si stiu ca mai incolo multe griji se vor termina …
Stiu ca ma asteapta ditamai depresia, intrucat luna asta va trebui sa invatz pe branci. M’am eschivat eu pana acum, dar deja nu mai merge. Sunt pe ultima suta de metri. Afara este deja o vreme prea frumoasa ca sa stai inchis in dormitor sa invetzi ( indiferent daca e soare sau ploua caldutz)…Am mai trait experientza asta anul trecut cand am dat examenul Cambridge: in iunie, cand toata lumea mergea la plaja, eu faceam listening’uri si tot felul de scrisori in engleza. Am vrut sa trec peste cat mai repede; si am trecut…acum vreau acelasi lucru.
Fara nici o intentie de a repeta ritualul copilariei de 1 iunie, azi am trecut pe la Mc. Nu mai eram nici decum la fel de incantata ca acum 8-9 ani; eram foarte nervoasa ( venisem de la Academia de Politie) si lesinata de foame. Multi copii, multa galagie…am mancat repede si am plecat. De’abia afara cand ma aflam sub o umbrela impreuna cu sora’mea uitandu’ne cum ploua torential si masina noastra nu mai venea, am realizat ca au trecut anii :). Poate prea repede…de’abia acum am inteles ca o papusica de plastica primit de la Mc intr’una din datile cand mergeam de 2-3 ori pe an cu ai mei, nu ma mai face fericita…Acum nu ma mai gandesc cu ce jucarii sa mai ies maine afara, acum ma gandesc daca o sa iau examenele care imi pot decide viitorul. Nici nu stiu cand s’a complicat totul atat de tare…Nu stiu cand am inceput sa sufar dupa baieti sau sa ma topesc dupa ei, nu stiu cand am inceput sa iau scoala foarte in serios, nu stiu cand am inceput sa ma gandesc la job’uri si la bani. Pana acum parca o gandeau altii in locul meu…Era mai simplu cand aveam 10 ani si tata spunea „Lasa, ca o fac eu pe fiica’mea politista!”; acum am realizat ca el nu are nici o putere si daca vreau, trebuie sa ma fac singura politista.
Asa ma uitam si azi la copiii care treceau fericiti nevoie mare cu parintii lor pe strada. Copiii care stiu ca parintii ii pot proteja mereu, care se simt intangibili cand ii au pe tati langa ei si mereu linistiti cand mamele ii iau in bratze. Cred ca asta inseamna ca ai ajuns la maturitate: cand iti dai seama ca parintii nu mai pot face anumite lucruri pentru tine si ca esti pe picioarele tale. Si daca vrei sa te descurci, trebuie sa iei asta ca atare…Dar am sa ma simt mereu pustoaica atunci cand, din diferite motive, o sa cad si o sa sangerez si o sa fug la mama sau la prietenele mele ca sa ma panseze si sa ma tzina in bratze 🙂 Stiu ca ziua a trecut, dar niciodata nu e prea tarziu: la multi ani tuturor sufletelor de copii!!! Pentru parintii vostrii veti ramane mereu pustani 🙂

P.S: toata lumea prezenta obligatorie la Machiaveliq…astazi este ziulica lui de nastere si trebuie sa’l pupam si sa-i uram toate cele bune! 🙂


Cred ca este prima data, dupa o perioada buna de timp, cand incep si eu saptamana bine! Si stiti ce e ciudat? Ca nu am avut parte de mare lucru sau de ceva extraordinar de important…dimpotriva, a fost un lucru chiar marunt, dar de efect, pentru ca a venit din partea cuiva la care nu m’as fi gandit niciodata 🙂
Eu merg la liceu cu maxi taxi, clasicul 305. In 4 ani de liceu, m’am saturat la cate ture du’te-vino am dat cu el… Ce ma enerveaza cumplit la promenadele astea, sunt soferii, care mai de care mai ciudati, mai afurisiti, mai obsedati de bani si de clienti. Si cum anul asta mi s’a umplut paharul, am facut si scandal de cateva ori. In toamna, afara ploua cu galeata si eu era intr’o situatie delicata iar imbecilul de sofer, vazandu’ma cu abonamentul in mana, se uita la mn, bombane ceva si merge mai departe, in conditiile in care maxi’ul era aproape gol! Acelasi nenorocit refuza sa opreasca iarna, cand erau -20 de grade si un maxi venea o data la juma de ora ( bun si atunci!), pentru ca m’a vazut ca am iesit de la liceu, deci: elevii = abonamente ==> nici un profit pentru el.Evident, am facut ditamai plangerea…Concluzie: toti soferii de maxi sunt nesimtiti!
Dar acum un an am dat peste acest exemplar masculin mai in varsta decat mine ( aproximativ la vreo 30 de ani), care imi multumeste cand ii dau biletul, care imi raspunde la salut si ma soarbe din priviri cand urc sau cobor, fara sa faca comentarii penibile :). Si cred ca in general se poarta frumos cu toata lumea, asa cum ar trebui…Revenind la povestea mea, astazi m’am urcat in maxi ca de obicei. Aveam o afurisita de teza la istorie pentru care recunosc solemn ca nu m’am pregatit, intrucat materia imi displace grav! :-L Mai aveam 5 minute si ajungeam la liceu cand…ce sa vedetzi? Inainte cu 2 statii de liceul meu, soferul vede un alt maxi in fatza unui fast food si trage si el pe dreapta! Si isi comanda omu’ un kebab, asteapta, isi ia si o cafea, se intinde la barfa…la dracu’, deja se sunase si eu aveam teza! Cand il vad pe soferul celuilalt maxi ca iese din fast food: dulcicul de care va spuneam! Imi face semn sa cobor din maxi; prima data, nu m’am prins, am vazut ca alte 2 fete s’au ridicat dar el a aratat doar catre mine. Da, fiind paranoica, m’am speriat, dar am coborat.
-Hai urca la mine! ( maxi’ul era gol)
-Uhm…sa va dau alt bilet?
-Nu, nu e nevoie. Colegul meu o sa mai stea inauntru, asa ca te duc eu…Nu am vrut sa intarzii la ore..
Mi-a picat fatza…
In juma de minut am ajuns si cand am coborat, i’am multumit din tot sufletul; mi’a zambit la fel si m’a privit lung, pana cand am traversat.
Nu e mare lucru, nu e nici macar un barbat extraordinar de frumos si clar nu ma intereseaza…Dar gestul lui m’a surprins foarte placut, in conditiile in care toti colegii lui sunt niste magari iar restul soferilor nu stiu decat sa fluiere si sa urle la noi din mashini… Baiatu’ asta are un 10 din partea mea. Cu felicitari chiar!