In noaptea de dupa noiembrie, era decembrie; desteptatorul pus pe podeaua camerei ei sunase si a fost iarna…

Si asta a fost prima toamna din studentie, prima toamna bucuresteana, prima toamna de socializare intensa dar si de singuritate profunda, prima toamna de fericire dupa multe altele distruse. Prima toamna pentru destule…
Cand am ajuns in Bucuresti la finalul lunii septembrie, am coborat din masina si m-a lovit un frig cumplit pentru perioada aceea, iar ploaia care tocmai incepuse nu ma incuraja deloc. Dupa cateva ore, am ramas doar eu cu Habiba singure in casa pustie, atat de singure, incat ne auzeam pana si ecourile batailor inimii ( da, eram foarte speriate). Nimic nu ne parea in regula, totul parca era asa de greu si de nou, dar intr-un sens infricosator.
Acum o jumatate de ora ne-am intors din oras razand in hohote, pe fundal ploios, evident. Parca imi parea ceva cunoscut, dar..mneeeah, prea putin. Cu toate ca afara este rece, nu mi-a fost frig 🙂 Caldura sufleteasca topeste mereu orice stare de disconfort. Ajunse acasa, Habiba s-a repezit sa faca o baita fierbinte. Eu ma chinui sa scriu acest articol, pentru ca mi-e foarte greu sa rezum tot ce mi s-a intamplat in toamna asta si chiar nu vreau sa pierd traditia bilantului. Insa ma mai bat si pe mine cuvintele cateodata…
Nu pot spune decat ca intamplarile fericite le-au compensat pe cele mai putin placute, care oricum nu au fost prea numeroase. Mai pot spune si ca noptile nedormite parca ma fac sa radiez si mai mult.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi’s un om fericit si as fi ingrata daca nu as recunoaste-o. Probleme personale? Toata lumea le are! Important este cum reusim fiecare sa trecem peste si mai ales pe cine avem alaturi de noi. Pentru ca in ciuda faptului ca nu am reusit sa savurez luna noiembrie asa cum mi-as fi dorit ( mda, a trecut pe langa mine cu 1000 de km pe ora ), cred mai „plina” sufleteste nu am fost niciodata. Expresia fetei mele v-ar lamuri…
Eu chiar sper ca ati avut o toamna frumoasa…pentru ca atunci cand mie imi este bine, ador sa vad oameni care impartasesc aceeasi stare ca si mine. Sper ca ati construit amintiri frumoase pe care le-ati adaugat colectiei de frunze uscate si zile incetosate; cand priviti in urma, e bine sa vedeti ceva, nu sa va uitati fix intr-un gol dureros…

Reclame

Dupa ce v-am frecat un an intreg la cap ca sunt indragostita de luna noiembrie, iata ca a si venit! S-a lasat cam mult asteptata, ca intotdeauna, dar presimt eu ca a meritat toate supararile si miorlaielile de pana acum :). Numai frunzele acestei luni stiu sa se usuce odata cu lacrimile si numai vantul de acum stie sa ia cu el toate amintirile urate. Mi-a fost dor de soarele asta acid care ma arde pana pe dinauntru – simt si eu ca sufletelului meu ii este cald, dupa muuuult, muuult timp.
1 noiembrie m-a topit. Nu aveam cine stie ce planuri, dar ziua a fost un dulce fluid; la fel vor curge si urmatoarele. Asteptam cascada asta de momente frumoase. Good things come to those who wait, vorba Habibei mele. Si au inceput sa vina.
Imi doream de mult sa merg la un concert Alexandrina Hristov. Pentru cine nu o stie, EA este! Ea, o artista completa, cu niste picturi exact pe gustul meu, cu niste copii minunati si cu cele mai directe melodii catre tot ce inseamna EU. Nu ii ratati urmatorul concert, mai ales daca va aflati in Bucuresti. Este genul de persoana care are nevoie de o ora sa va faca sa o adorati, sa iubiti detaliile si viata, sa asteptati fericirea.