„Dumnezeu nu-i inghite pe moldoveni!”.Se pare ca nici pe constanteni!

Am trait s-o aud si pe asta…si daca nu ar fi fost intr-un context tragic, as fi luat’o drept un banc penal si as fi ras…de fapt, asta fac si acum: rad..nervos :).
Sunt sigura ca ati vazut si voi la tv ce calamitati se petrec in tzara din cauza inundatziilor. Nu e prima si nici ultima oara, se incearca tot felul de masuri, se fac o garamada de campanii prin care se doneaza bani si bunuri sinistratilor. Cea mai populara este „Apele trec, Romania ramane”, dar acum doua seri am vazut la statusul unei colege un anuntz de genul ( valabil doar in Constanta): ” La Pavilionul Expozitional ( de langa hotel Malibu, intrarea in Mamaia) are loc un pragram de sprijin pt oamenii afectati de inundatii din Republica Moldova. Cine doreste sa doneze haine pe care nu le mai poarta sau nu ii mai vin, poate sa le aduca in aceasta locatie pana la data de 7 august.” M-a lovit imediat…fac voluntariat de 4 ani, stiu ce inseamna sa ajuti un om la nevoie. Mi-am zis sa trag zilele astea o curatenie generala atat in dulapul meu cat si al alor mei, ca tot gasesc cateva hainutze de care nu mai am nevoie si sa le duc cat mai repede, inainte sa plec la admitere. Mi-am informat si prietenele de planurile mele si mai schimb cateva vorbe cu niste cunoscuti din lista de mess…
Nu imi venea sa cred ca unii oameni cu educatie si cu o situatie materiala buna erau indiferenti la nenorocirile semenilor lor. Ba chiar mai mult, am auzit si replici idioate de genul „Dumnezeu nu-i inghite pe moldoveni, de-asta sunt numai inundatzii pe la ei!”. Uhm..PARDON?! Da’ nu tot Dumnezeu i-a facut si pe moldoveni?! Nu tot oameni sunt si ei?! Si ca sa vedetzi ironia dracului, chiar aseara a inceput sa toarne si la Constanta intr-un hal fara de hal. Au aparut tot felul de reportaje, articole…in zona falezei, nu mai stii unde se termina marea si unde incepe orasul. Case inundate, lucruri distruse, canalizarile nu mai pot inghiti atata apa. Si ghiciti ce? La noi a plouat doar o zi si a fost suficient sa se blocheze toata circulatia…ganditi-va la altii…si nici macar nu suntem moldoveni, suntem mandri ca suntem dobrogeni sadea…
De-asta va zic…daca sunteti din Constanta sau aveti drum prin zona, luati si cateva hainutze de care nu mai aveti nevoie; au altii! Cu tot respectul, dar bluza aia care va placea atat de mult si care va venea perfect acum 3 ani, n-o s-o mai purtati chiar daca slabiti nu stiu cate kg! O sa ii ajute mai mult pe altii decat v-ar ajuta pe voi stand aiurea in dulap…Si prin orasele voastre daca vedeti centre care se ocupa cu colectare de bani, bunuri pentru sinistrati, nu ezistati sa dati macar 10 lei 🙂 conteaza enorm! Asta inseamna sa fim oameni, ma…

 

Cupidon in sevraj (1)

…si in cea de-a sasea zi a creat Dumnezeu omul – barbatul si femeia; si le-a zis: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti toate fiarele pamantului”. Si a fost seara si apoi a fost dimineatza…
Si in cea de-a saptea zi, Dumnezeu a binecuvantat familia. Si a vazut ca este bine..
Dupa miliarde de zile, omul a creat DROGUL: tutun, alcool, prafuri, tot ce poate crea dependentza…si a crezut ca este bine.
A crezut ca poate stapani toate fiarele pamantului…si chiar si Raiul…dar a stapanit doar Infernul…
A gustat omul din drog si a ucis pentru placere…
A simtit omul ce inseamna puterea si a vrut mai multa: a calcat in picioare sinceritatea, omenia, increderea. Si de fiecare data cand omul „mushca” din neverosimil, mai murea cate un inger…
Pana cand drogul a luat locul iubirii si iubirea in sine n-a mai fost un drog…A curs mult alcool si mult fum s-a ridicat din inimi frante si Dumnezeu privea neputincios cum omul distrugea cel mai de pretz sentiment.
Cupidon coborat pe pamant arunca sagetzi la intamplare, doar-doar se vor mai ivi perechi de indragostiti; dar in zadar…Asezat pe marginea unui trotuar, se intreaba unde e iubirea, dar intreba praful iar acesta nu-i raspundea…
Pedeapsa mai mare nici ca putu primi Cupidon:
Dumnezeu l-a exilat din Rai si, cazut in durere, Cupidon a devenit OM, a devenit pacat, a devenit dependent…
Si in prima zi a Apocalipsei, Cupidon a intrat in sevraj…
…Si a fost seara si n-a mai fost iubire si apoi n-a mai fost nimic…

Cam asta scriam acum un an cand am inceput proiectul Cupidon in Sevraj 🙂 Cam asta scriau si ziarele acum un an…Din pacate, evenimentul a fost transmis doar de televiziunile locale…

http://www.cugetliber.ro/1233871200/articol/34452/voluntarii-antidrog-leau-vorbit-tinerilor-despre-iubire-droguri-si-dependenta/

Sa vad cam ce voi scrie maine, dupa seara aceasta 🙂 Sper ca v-a placut :”>

 

What if God was one of us…?

Nu sunt religioasa, trec pe la biserica de 3 ori pe an si atunci doar la sarbatori. Nu mai fac religie de vreo 4 ani si seara nici macar nu ma obosesc sa ma inchin, am uitat multe din rugaciunile pe care le stiam.Blamez biserica pentru ca a fost un factor manipulant in societate, multi preoti imi par ipocriti, multe obiceiuri crestine mi se par fara rost si cu toate astea…cred :)…
Nu mi-l inchipui pe Dumnezeu asa cum este infatishat in icoane, pentru ca pare o imagine foarte rigida pentru un tip care le vede pe toate. Dumnezeu nu e nici Morgan Freeman asa cum am vazut in cateva filme, americanii sunt dusi cu pluta daca au impresia ca asa or sa elimine rasismul si or sa stearga din memoria oamenilor porcariile pe care KKK le’a facut!
Cred totusi in Dumnezeu, si ar trebui sa fie o onoare pentru El ca Il respect, multi pusti de 18 ani n-o fac. Dar este si o onoare pentru mine faptul ca El la randul Lui crede in mine si de fiecare data cand ies dintr’o situatie de rahat ma gandesc ca cineva chiar ma iubeste acolo sus!
Nu stiu sa ma rog, nici o rugaciune nu e potrivita pentru ce vreau eu sa’i cer Lui Dumnezeu. Biserica ar trebui sa isi revizuiasca carticelele, intrucat prioritatile oamenilor, in cea mai mare parte, s’au schimbat. Nimeni nu mai cere apa si paine, toti vrem sanatate, bani, iubire, renume, etc. Si cu toate astea, Cel de Sus ne mai aminteste cateodata ca ne pierdem in lucruri complicate si nu vedem esentialul. Cerem mult si nu facem fatza, pentru ca nu Il rasplatim la randul nostru pe Dumnezeu cu nimic. Si am eu impresia ca nu noi platim, ci tot aceia saraci, care sunt plini de boli si morti de foame! Daca noi nu mai credem si avem impresia ca ne putem descurca singuri, de ce n’o facem?! De ce suntem incapabili sa privim in stanga si in dreapta, sa vedem ce ii doare si pe altii?!
Daca Dumnezeu ar veni pe pamant, nu ar veni cu apocalipsa dupa El,ma…Nu stiu de ce toata lumea crede asta… A vazut de mult cum suntem noi oamenii si si’a bagat picioarele, si’a spus ca la cat de batutzi in cap suntem, nu mai avem nevoie si de sfarsitul lumii…
Daca Dumnezeu ar veni pe pamant, nu ar fi negru, nu ar taia si ar spanzura, ci ar fi un om normal de care te lovesti la coltul strazii. Daca ai putzin respect fatza de cei din jurul tau, o sa iti ceri scuze ca nu te uiti pe unde mergi si o sa’l ajuti sa’si ridice sacosile. Sa nu te miri dupa daca El o sa te ajute pe tine sa ridici ditamai greutatea…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, nu ar umbla in haine de firma si nu ar opri la OMV sa bage benzina intr’o mashina ultimul tip. Ar lua un troleu si s’ar opri la primul orfelinat sa lase niste mancare. Ar merge pe jos cateva statii si ar intra intr’un spital sa aline bolnavii, caci nu exista medicamente pentru suflet, insulina pentru diabetici este mai scumpa se pare decat doua-trei cuvinte de incurajare si sistemul sanitar nu are destule pansamente pentru inimi frante…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, ar avea cel mai comun nume si al locui in cea mai banala zona. Ar avea o slujba pe care noi am considera’o de nimic, dar tot ar avea suficienti bani sa „cumpere” putzina fericire pentru cei care nu se au decat pe ei insisi pe lumea asta. Dumnezeu nu ne’ar tzine morala, asa cum ni se spune de atatea ori…El ar tacea din gura si ar face ceea ce stie mai bine…
Daca Dumnezeu ar fi unul dintre noi, ne’ar face sa cadem pe ganduri brusc atunci cand ar trece pe langa noi…Daca Dumnezeu ar fi pe pamant, nu ar fi nevoie sa apara la stiri ca sa faca valva ( asa cum spune si Tudor Chirila), El ar schimba vietzi doar mergand pe strada cu mainile in buzunare…