Mi-au soptit mie cateva pasarele ca azi, 11 septembrie, ar fi ziua de nastere a iubitei noastre Alinutza :). Si avand in vedere ca ma bloguiesc cu dumneaei cred ca din iarna incoace, mi-am zis ca nu se poate sa nu ii urez un megaultrasuper calduros LA MULTI ANI! :* My dear Love Addiction, sa fii sanatoasa, fericita si iubita…si daca esti deja, eh bine, sa fii si mai si! Aceasta domnisoara merita sa aiba parte de tot ce isi doreste, pentru ca dau cu subsemnatu’ ca e o persoana de milioane…si mi-am dat seama de asta din toate discutiile cu ea!
Mi-ar fi placut sa ii trimit Alinutzei cateva din celebrele mele bomboane Raffaello, pe care le anuntam aici cu surle si trambite. Insa am esuat lamentabil 😦 . Vroiam eu sa pun niste poze cu minunile mele, dar mai bine nu. Am respectat reteta, dar se pare ca mai am de invatat unele trucuri. Insa tind sa cred ca si cantitatile date erau gresite. Sa va spun de ce: pentru ca mi-au iesit prea dulci, cu toate ca am pus 150 de grame de zahar in loc de 200! Va spun, ceva atat de dulce nu am mai mancat nici macar eu in viata mea! Bomboanele astea sunt niste bombe diabetice…daca luati una pe zi, altceva nu va mai trebuie. Le pot sugera baietilor sa inghita cate o minune de-asta cand vor sa se trezeasca din betie. Efect garantat! Si in afara de gustul asta, nici textura nu pot spune ca mi-a iesit ca la carte. Nu am avut destula rabdare sa amestec compozitia ca lumea, asa ca se putea simti lejer zaharul si laptele, oricat de praf ar fi fost el! 😆 Evident, am facut niste bomboane cat pumnii mei, pt ca la naaaaiba, dureaza cam o ora pana stai sa iei migdala, sa faci bilutza frumos in mana..(:|.
Deci da, gatitul nu e de mine. Un prieten mi-a sugerat sa incerc si altceva in afara de dulciuri. Ma’ friend, putin probabil sa imi iasa mie fasolea, daca nu sunt in stare sa amestec 3 ingrediente :lol:. Insa nu ma dau batuta! Saptamana viitoare planuiesc sa mai dau o lovitura cu alta reteta, poate aia imi iese mai bine.
Pana una alta, o sa ii urez din nou Alinutzei toate cele bune, ii trimit ceva bun ( sunt sigura ca ii place) asaaaa, pe cale virtuala, siiii, daca binevoieste domnisoara sa treaca pe la Bucuresti, promit ca stau si face to face cu ea la un desert ( negatit de mine) sau o cafelutza. Sa ne traiesti, iubita, la cat mai multe articole frumoase si sa ne spui ce cadouri ai primit, da? :*



P.S: ia hai, care treceti pe aici, ziceti si voi pe cat sunteti nascuti… poate aveti norocul sa imi iasa vreo reteta de tort pana la zilele voastre de nastere :lol:.

Reclame

Pentru prima data in viata mea ma gasesc stand in fata unei cutii cu bomboane de ciocolata gandidu-ma la mine si la tot, in loc sa rup ambalajul si sa masacrez tot ce este inauntru… Asta inseamna ca ma maturizez? Ca sunt indecisa? ( n-am mai fost de mult…nici nu stiu daca am fost vreodata atat de tare). Stiu ca pentru unii e doar un cadou, e doar o cutie de bomboane, dar eu sunt o adevarata cunoscatoare in domeniul ciocolatei si afona in ceea ce priveste iubirea. Ce ma fac?
……………………………………………………………………………………

Si tot nu pot deschide cutia.

……………………………………………………………………………………

Eu contemplu ambalajul unei ciocolate inainte sa’l desfac, oricat de nebunesc ar suna. Rostesc cuvantul cu toata gura: CIO-CO-LA-TA! Si ma bucur ca nu contine nici un R. E un cuvant „deschis”, vedeti? Nu trebuie sa-l pronuntati cu maxilarul inclestat ca si cum ati spune BRAN-ZA. Ciocolata e parte din noi fara sa ne dam seama macar…ma mir ca ne este aerul indispensabil si nu…stiti voi ce vreau sa spun. E a 11-a porunca din decalog, la naiba! Nu poate fi incalcata si nici batjocorita! Nu luati ciocolata cuiva decat daca e o persoana speciala… sa imparti acest dulce cu cineva e ca si cum ai imparti un plaman, un rinichi si un ventricul din inima. O bomboana de ciocolata e mai tare si decat un inel: o mananci, ai parte de o senzatie minunata timp de cateva minute, apoi vei trai mereu cu amintirea acelei bomboane pe care ai impartit-o cu acel CINEVA special . Inelele nu se impart si se mai si pierd…aurul ia ochii, ciocolata ia inima.

……………………………………………………………………………………

Habiba :x: ascunde-o, fi-i-ar mama ei de cutie!

Si asa am facut…:)

Am sa le astept pe fete sa vina toate acasa….

Mama imi tot spune de cateva luni incoace, de cand existenta mea a inceput sa se complice din cauza inevitabilului proces de maturizare care implica si plecarea de acasa si „statu’ pe propriile picioare”, ca noi, scorpioancele, nu reusim niciodata ceva important din prima. Si cand dam gres, nu trebuie sa ne consumam prea tare; dimpotriva, sa ne ambitionam, sa trecem peste, pentru ca a doua oara ne va iesi totul mai mult decat perfect!
Eu nu voi putea niciodata sa accept asa ceva, chiar daca, recunosc, destinul imi arata ca situatia e cum e si ca nu sta el in loc de incapatanarea mea :). De ce? Pentru ca ieri am dat o fuga cu Habiba in Bucuresti ca sa ne vedem viitoarea casutza, in care speram sa locuim vreo 3 anisori impreuna ( detalii despre asta va povestesc altadata, i promise 😀 ). Da bani pe drum, pleaca de dimineatza de la prima ora, doar ca proprietara sa se dovedeasca a fi o femeie cam aeriana, care a uitat cheile de la apartament. Si nu oriunde, ci la tzara! Noi deja eram nervoase, ne inchipuiam ca batusem drumul degeaba. Si Habiba ca Habiba, ea se poate controla si reactiona destul de fairplay, in schimb eu faceam spume. Cu chiu cu vai am reusit sa trec peste cand proprietara ne’a spus ca mai lasase o cheie de la apartament la o vecina, care din pacate nu era acasa, dar care trebuie sa soseasca. Asa ca ne’a propus sa mergem pana la ea acasa, sa mancam ceva, sa ne respiram o ora sau doua si apoi sa revenim. Am apreciat asta. Doamna respectiva ne’a urcat intr’un taxi si am mers vreo jumate de ora pana casa dansei. Si aici ne’am calmat toate, mai ales eu, care aveam mai nevoie…Cum se poate calma o scorpie? Ohooo, nici ca v’ar fi trecut prin cap!
Am mancat ieri cele mai bune rulouri cu sunca presata si branzica cu marar. Au fost atat de delicioase, incat promit ca de indata ce imi voi aminti reteta exacta, am s’o scriu si aici. Aviz domnisoarelor care nu se pricep la bucatareala: rulourile sunt extrem de usor de facut! Rulourile astea, ditamai bucata de pizza si frigaruile pe care le-am mancat, plus inghetata ca desert, m’au linistit enorm! Pe langa mancarea foarte reusita, doamna asta detinea ca animalutz de casa un pisoi de rasa in varsta de vreo 12 ani, foarte bland, mare si pufos. Am tabarat cu Habiba pe el, l-am mangaiat, l-am alintat si recunosc, a avut un efect absolut terapeutic asupra noastra. Adica ne’am calmat si mai tare. Si da, reactia noastra a fost ceva asemanator cu ce descrie Cami aici :lol:. Si pentru ca am fost fete cuminti si nu am facut scandal,
Doamne Doamne ne’a ajutat sa fie vecina acasa si am reusit sa vedem si apartamentul! ( da, din a doua incercare deci :-L ).
Deci fete si baieti, data viitoare cand va gafati si aveti de’a face cu o persoana care nu tolereaza mai nimic, puneti-i o pisica pufoasa in brate si indopati’o cu rulouri, pizza si ceva dulce. Efectul este garantat! Linistea si pacea sufleteasca a unora trece prin stomac, sa stiti! 🙂