Pentru prima data in viata mea ma gasesc stand in fata unei cutii cu bomboane de ciocolata gandidu-ma la mine si la tot, in loc sa rup ambalajul si sa masacrez tot ce este inauntru… Asta inseamna ca ma maturizez? Ca sunt indecisa? ( n-am mai fost de mult…nici nu stiu daca am fost vreodata atat de tare). Stiu ca pentru unii e doar un cadou, e doar o cutie de bomboane, dar eu sunt o adevarata cunoscatoare in domeniul ciocolatei si afona in ceea ce priveste iubirea. Ce ma fac?
……………………………………………………………………………………

Si tot nu pot deschide cutia.

……………………………………………………………………………………

Eu contemplu ambalajul unei ciocolate inainte sa’l desfac, oricat de nebunesc ar suna. Rostesc cuvantul cu toata gura: CIO-CO-LA-TA! Si ma bucur ca nu contine nici un R. E un cuvant „deschis”, vedeti? Nu trebuie sa-l pronuntati cu maxilarul inclestat ca si cum ati spune BRAN-ZA. Ciocolata e parte din noi fara sa ne dam seama macar…ma mir ca ne este aerul indispensabil si nu…stiti voi ce vreau sa spun. E a 11-a porunca din decalog, la naiba! Nu poate fi incalcata si nici batjocorita! Nu luati ciocolata cuiva decat daca e o persoana speciala… sa imparti acest dulce cu cineva e ca si cum ai imparti un plaman, un rinichi si un ventricul din inima. O bomboana de ciocolata e mai tare si decat un inel: o mananci, ai parte de o senzatie minunata timp de cateva minute, apoi vei trai mereu cu amintirea acelei bomboane pe care ai impartit-o cu acel CINEVA special . Inelele nu se impart si se mai si pierd…aurul ia ochii, ciocolata ia inima.

……………………………………………………………………………………

Habiba :x: ascunde-o, fi-i-ar mama ei de cutie!

Si asa am facut…:)

Am sa le astept pe fete sa vina toate acasa….

Reclame

La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala…Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lumea de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punanad cele mai fericita 12 kg din viata ei. In India, afla intr-un ashram, prin asceza ( trezire la 3 dimineatza, meditatie si frecat podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire – si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi.

„Mananca. Roaga-te. Iubeste” de Elizabeth Gilbert a fost probabil una dintre cele mai citite si bine vandute carti din Diverta in anii trecuti. Dar mie nu mi-a placut, deci nu vi-o recomand. Un singur capitol mi-a atras insa atentia si m-am gandit sa vi-l arat si voua.

Imi aduc aminte ce-mi spusese Giulio candva. Eram pe terasa unei cafenele, la obisnuitele noastre exercitii de conversatie, cand m-a intrebat ce parere am despre Roma. I-am raspuns ca, evident, o iubesc, dar la un anumit nivel realizez ca nu e orasul meu si ca nu-mi voi petrece restul zilelor la Roma. [ …]
-Poate ca tu si Roma aveti cuvinte diferite, mi-a replicat Giulio.
-Ce vrei sa spui?
-Nu stii, a raspuns el, ca secretul pentru a intelege un oras si pe locuitorii lui e sa afli care le e cuvantul?
A continuat explicatiile intr-un amestesc de italiana, engleza si limbaj al mainilor. Sustinea ca fiecare oras are un singur cuvant care il defineste si cu care se identifica majoritatea locuitorilor lui. Daca ai putea citi gandurilor trecatorilor de pe strada, in orice loc al orasului, ai descoperi ca cei mai multi se gandesc la acelasi lucru. Gandul majoritatii e de fapt cuvantul orasului respectiv. Si daca propriul tau cuvant nu coincide cu cel al orasului, atunci nu prea ai ce sa cauti pe-acolo.
-Care e cuvantul Romei? am intrebat
-SEX, a postulat el.
-Dar asta nu e doar una dintre prejudecatile despre Roma?
-Nu.
-Ok, dar sunt sigura ca la Roma exista unii oameni care se gandesc la alte lucruri in afara de sex, nu?
Giulio a tinut-o pe a lui:
-Nu. La toti, fara exceptie, toata ziua, tot ce le trece prin cap are legatura cu sexul.
-Chiar si la Vatican?
-Asta-i altceva. Vaticanul nu e totuna cu Roma. Acolo au alt cuvant. Cuvantul lot e PUTERE.
-Mai degraba m-as fi gandit la CREDINTA.
-E PUTERE, a repetat el. Crede-ma. Dar cuvantul Romei e SEX.
Acum, daca e sa-l cred pe Giulio, cuvintelul asta – SEX – e lucrul pe care calci cand mergi pe strada la Roma, e ceea ce curge prin fantanile ei arteziene si ii umple aerul mai ceva ca zgomotul traficului. Tot ce fac romanii e sa se gandeasca la el, sa se imbrace pentru el, sa-l propuna, sa-l refuze, sa-l transforme in sport si in joc. Asta ar explica macar in parte motivele pentru care, desi e un oras minunat, la Roma nu ma simt ca acasa. Cel putin nu in momentul asta al vietii mele. Pentru ca acum SEX nu e cuvantul meu. In alte perioade, era si el. Dar nu acum. Deci in timp ce zumzaie pe strazile ei, cuvantul Romei se loveste de mine si cade, fara sa aiba vreun impact asupra mea. Nu rezonez la cuvant, si deci nu locuiesc pe de-a-ntregul aici. Chiar imi place teoria asta zurlie si imposibil de demonstrat.
Giulio m-a intrebat care e cuvantul New Yorkului. M-am gandit un moment, dupa care m-am decis.
-Sigur e un verb. Cred ca e A REALIZA.
(Adica difera de cuvantul Los Angelesului intr-un mod pe cat de subtil, pe atat de relevant; in Los Angeles, cuvantul e tot un verb – A REUSI. Mai tarziu, aveam sa-i impartasesc lui Sofie, prietena mea suedeza, toata teoria cuvantului, si ea avea sa-mi spuna care crede ca e cuvantul de pe strazile din Stockholm – CONFORMISM, dupa parerea ei – , o chestie care ne-a deprimat pe amandoua).
Pentru ca stie foarte bine sudul Italiei, l-am intrebat pe Giulio care e cuvantul orasului Napoli.
-LUPTA, declara el. Care era cuvantul familiei tale cand erai copil?
-Greu de spus. Incercam sa ma gandesc la un singur cuvant care ar fi combinat cumva cuvintele FRUGAL si IREVERENTIOS. Dar Giulio trecuse deja la urmatoarea intrebare – si cea mai logica:
-Care e cuvantul tau?

P.S: nu stiu ce legatura are melodia asta cu textul, dar simt eu ca nu sunt chiar straine…eu ma tot chinui sa gasesc cuvantul meu… poate exista norocosi care l-au gasit deja..:)

Ploaia este cuvantul de recunoastere printre cei ispititi de o oarecare suspendare a lumii. Sa spui ca iti place ploaia inseamna sa recunosti ca esti diferit…

Ploaia poarta in sine genele copilariei.Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, tzopaiam in baltzi si ne bateam cu apa.
Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca.Adevarul e ca ne incanta improshcaturile.Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni sau pe sosete.Copilaria cade din ceruri. In taina, ne ingaduim sa fim niste ingalatzi.

Picaturile au exact forma de spermatozoizi. Nu este o pura intamplare: ideea de conceptie se regaseste in caderea ploii…

Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii. De aceea a luat ea nastere in Egiptul arid al primei dinastii, cu 3000 de ani inainte de Hristos.Marele istoric al Egiptului antic, Manethon din Sebennytos, povesteste ca printul Ouadji era supravegheat indeaproape de preotzi si de garzi secrete, pentru ca era indragostit de sora sa vitrega, Merneith. Aceasta iubire statea in calea casatoriei aranjate cu printzesa unui regat invecinat. Hotarat sa-si traiasca pasiunea, printzul ii porunci unuia dintre slujitorii sai sa faca zgomot ca sa-i acopere orele de zbenguiala. Slujitorul a inceput sa bata in ulcele si scanduri cu o maciuca. Zgomotul a deranjat tot palatul, asa ca a fost rugat sa inceteze harmalaia. Atunci, pentru a-l proteja pe prinz si pe ibovnica lui, el incepu sa bata cu maciuca urmarind cadentza gemetelor celor doi. Ritmul regulat si lancinant ii fermeca pe locuitorii palatului…

E o dovada de gandire simplista sa apropii lacrimile cu ploaia. Lacrimile au trecut printr-un proces de fermentare, nu de distilare. Ploaia se aseamana cu alcoolul si parfumul. Lacrimile sunt surorile vinului…Lacrimile se rostogolesc, dar nu cad…Lacrimile impodobesc tristetea si doliul. Ploaia insoteste viatza si dragostea.

Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata..”

Cartea se numeste „Despre ploaie” si este scrisa de Martin Page. Mi-a fost recomandata aproape acum un an de catre prietenele mele, dar am pus mana pe ea de-abia zilele trecute. Daca o gasiti, va sfatuiesc din tot sufletul s-o cititi. O sa ajungetzi sa iubitzi ploaia mai mult decat soarele… 🙂

Am fost rugata un pic mai devreme sa ajut pe cineva cu o tema la limba romana, un eseu banal. Pe langa faptul ca am nu avut timp si a trebuit sa refuz persoana respectiva, m-a deranjat foarte tare metoda de persuasiune pe care el a incercat’o cu mine: ” esti buna la de’astea, la batut campii”. Poftim?! 🙂
Nu vreau s’o lalai cu postul asta prea mult, pentru ca stiu ca pentru multi cartile sunt de domeniul trecutului. Daca nu era moda asta cu volume primite cadou la ziare, vorba Dianei, lumea ar fi uitat complet ce e un roman psihologic sau unul corintic…Stiti, pe mine chiar ma deranjeaza ca multi nu mai citesc! Pentru ca stiu ca asa e… ba chiar mai mult de atat, considera literatura a fi o pierdere de timp sau si mai rau, ceva de „batut campii”. De cand asta?!

Nu imi pasa daca persoana in cauza se supara pe mine pentru postul asta cu dedicatie, dar daca habar nu aveti de o anume opera si luati un amarat de referat de pe internet, facut aiurea, macar aveti bunul simt si cititi’l ca lumea sau invatati’l! Si aveti grija in prezenta cui deschidetzi gura sa vorbiti despre literatura, unii dintre noi au nevoie de carti, de povesti, de poezii, ca de aer! Lumea se invarte in jurul cuvintelor, voi chiar nu vedetzi?!
Aveti idee cat pot sa raneasca sau sa aline doua cuvinte spuse cuiva?! „La inceput a fost cuvantul!” – va suna cunoscut?! Nici Dumnezeu nu a facut lumea asta asha oricum, ci prin cuvinte! Realizati sper ca deci, orice se construieste pe pamantul asta, are la baza sunete, litere…Vorbind despre probleme, le facem sa existe! Vorbind despre iubire, ii facem si pe altii sa isi dea seama ce inseamna acest sentiment! Ori problemele noastre si iubirea sunt temele cele mai intalnite in literatura, sunt bucati intregi de viatza…Potzi sa batzi campii despre viatza?!
Sa ma contrazica cineva daca gresesc si sa imi inchida gura daca aberez. Daca exagerez, voi intelege… asta pentru ca opinia unor persoane despre limba si literatura romana ma deranjeaza foarte tare! 🙂